Creasta Malinului (Muntii Bucegi)

Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism cu gradul de dificultate 2. Materiale folosite : semicoarda, anouri, carabiniere, echipament individual (casca, ham).

Notă: "Cititorii trebuie să fie conştienţi că alpinismul, în toate formele lui de manifestare, este o îndeletnicire umană periculoasă, chiar mortală. Starea de sănătate bună, atât fizică cât şi mentală, experienţa, echipamentul de profil, consultul unor ghiduri competente precum şi eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc din aceste riscuri. Cei care vor folosi informaţiile prezentate mai jos o vor face în totalitate pe propria răspundere, întrucât aceste informaţii pot fi greşite, inexacte sau depăşite, iar condiţiile în care se prezintă traseul pot fi mult diferite de cele întâlnite de autor în ziua parcurgerii acestuia."

In sfarsit a venit vara. Decid sa profit de vremea frumoasa si aleg pentru tura noastra de o zi Creasta Malinului. Tudor e in forma maxima, in ultima luna s-a specializat pe creste aeriene si spectaculoase si ar fi pacat sa-si iasa din mana :) . 

Prin parcurgerea Crestei Malinului se intelege strabaterea portiunii alpine, neinjnepenite a acesteia, respectiv ascensiunea Coltului Malinului cu continuare pe muchia ce leaga coltul, Dintele dintre Colti si Coltul de Sus (ocolind ultimii doi).

Ajungem devreme in Busteni si pornim spre Poiana Costilei. Admiram pentru prima data pe ziua de azi Coltul Malinului (dreapta) si ne bucuram de vremea minunata.

Pentru inviorare decidem sa urcam spre creasta prin Valea Tapului - o varianta care-mi place foarte mult pentru obstacolele numeroase si variate. Din Poiana Costilei continuam pe Valea Cerbului, tragand din cand in cand cu ochiul printre brazi spre "locul de joaca" de astazi.

Un tur de orizont inainte de intrarea pe Tap: Valea Urzicii cu Coltul Crapat la stanga, fetele sudice ale Morarului in spate si Coltul de Sus cu vecinul sau Dintele dintre Colti (in stanga, foarte mic) in fata noastra, spre capatul vaii.

Intram pe Valea Tapului si ocolim talvegul prin stanga primii cativa zeci de metri (zapada si rimaye). Imediat deasupra marelui bolovan de pe dreapta (geografic) revenim in fir, iar Tudor confirma sa suntem pe drumul cel bun :) . Pana sa trecem la treaba mai apucam sa admiram in stanga (est) coltul prin seaua caruia vine Brana Caprelor.

Saritorile vaii sunt, cu o singura exceptie ce impune un mic ocol, perfect uscate. O buna parte nu au prize si merg numai la aderenta. Gasim si cateva bucle de cordelina, semn ca traseul a fost parcurs si in coborare prin rapelare.

Dupa suficiente saritori si ceva mai mult de o ora de la intrarea pe vale inaintarea ne este barata de un ceaun urias. Mergem spre dreapta pe o brana si intram in al treilea (ultimul) horn, singurul inierbat si oarecum pasnic. Urcam aproximativ 30 de metri, trecem printr-un palc de jnepeni pastrand directia si dupa inca 10 m suntem pe Braul cu Jnepeni la baza unui perete . 

Ne orientam la stanga, coboram putin si traversam o muchie. Iesim din jnepenis. In fata prispa inierbata a braului se strecoara chiar pe buza ceaunului care ne-a blocat inaintarea. Zecile de metri de perete vertical de sub noi ne mobilizeaza suplimentar, de parca mai era nevoie :) .

Intersectam firul Vaii Tapului, a carui escalada poate fi reluata de aici, si privim spre Coltul de Sus si Dintele dintre Colti. Parca suntem ceva mai aproape :).

Continuam pe brau si ajungem pe o muchi. Este Creasta Frumoasa sau Creasta Viilor Senzatii, culme ce desparte Valea Tapului de Seaca Costilei. Admiram Coltul Malinului, ale carui detalii se disting deja foarte bine. Ca sa evitam jnepenisul maret ce ne asteapta alegem sa urcam creasta pana sub o fata verticala, ocazie pentru o poza "de fetze-buk" pentru Tudor .

Traversam (tot prin jnepeni dar scurt) in firul Secii Costilei si urcam direct pana sub Colt prin locuri friabile si cu mult grohotis. Portiunea se poate evita pe fetele de iarba din stanga.

E timpul sa facem prezentarile: Hornul Central (2B dar cu un pas mult peste acest grad) strabate Coltul Malinului pe linia centrala.

In dreapta lui e Hornul Ascuns (1B) , al carui fir pare ca sfarseste intr-un bolovan urias (linia acestuia se vede mai clar din departare). Iar in extrema dreapta este Hornul Negru, pasaj scurt ce conduce la baza Muchiei de Sus (portiunea superioara a Crestei Frumoase).

Lasam hornurile pentru alta data si facem la stanga pe sub colt. Sub noi scapa muchia injnepenita ce separa Seaca Costilei de Valea Verde (in dreapta muchiei).

Am ajuns pe creasta Malinului, ce margineste valea omonima spre nord. Facem pauza si admiram crestele, varfurile si vaile de dincolo de Malin. Minute bune ne odihnim in fata unui peisaj greu de descris in cuvinte.

Ne echipam si Tudor se pregateste sa plece in prima lungime. Caut pitonul la care sa-l filez si il gasesc greu, cativa metri mai sus de regrupare. Parca era unul si mai jos, in fine, poate nu-mi mai amintesc bine. Pitonul pare destul de obosit, nu cred ca e chiar in regula. Trag putin de el si ... iese fara nici un efort. Ne uitam unul la altul, nu comentam dar probabil simtim acelasi fior rece. Cum inceputul primei lungimi este doar expus, nu si dificil, urcam la liber pana la urmatorul piton unde regrupam si incep sa filez.

Tudor intra pe o prispa inclinata ce continua cu un scoc inierbat, terminat cu un palc de jnepeni. In stanga scapa spectaculos o fata verticala ce sfarseste in Canionul Malinului. Pasajul seamana cu portiunea finala din Acul de Sus insa e mai aerian.

La marginea jnepenisului e loc de regrupare. Pentru ca pana acolo desfasurase abia jumatate din coarda, ii strig lui Tudor sa continue ascensiunea. Din pacate de data asta, ma asculta si merge mai departe. Urca un horn vertical usor surplombat, cu prize slabe si prevazut cu un singur piton ... la baza ! Apoi continua pe o fata inclinata cu prispe de iarba, unde nu-l mai vad. Cel mai rau lucru nu-i ca a ramas fara poza :)), ci ca nu ne mai auzim deloc. Incerc sa inteleg din desfasurarea corzii ce se intampla. Aud ciocanul batand un piton, coarda se desfasoara exasperant de incet, mai sta, mai pleaca, apoi nimic. Strig, imi aud doar ecoul. Dupa ceva timp striga Tudor, insa din pricina zecilor de muste ce nu-mi dau pace nu inteleg nimic. In fine, dupa multe vocalize inteleg ca a regrupat si pot pleca. Hornul vertical din aceasta lungime:

Pe fata inclinata Tudor a mers spre stanga pana a gasit unicul piton din zona si a regrupat (nu a reusit sa bata altceva). Deasupra un piept de piatra deloc imbietor e singura cale de continuare. Ceva mai inainte insa o mica branita cu iarba ducea spre dreapta intr-un horn aparent vertical si expus. Parca imi amintesc ca traseul urma branita, insa aspectul hornului si pitonul din regrupare ma conving sa urmez capul de coarda.

Urmeaza cativa metri pe prize foarte mici, pana intr-o zona orizontala si suficient de lata a crestei. Spre dreapta (nord) scapa seaca Costilei, iar in stanga peretele vertical sfarseste in canionul Malinului.

Ma indepartez cativa pasi si am confirmarea ca traseul mergea pe branita si apoi prin hornul care, vazut de deasupra, nu mai este asa fioros. Data viitoare voi veni pe acolo.

Din locul unde sta Tudor, pe dreapta se ghiceste o branita de mare angajament dar fara viitor iar in spate un horn vertical bine pitonat si usor surplombat - cale spectaculoasa si aparent inaccesibila spre varf.

Deasupra traversam un palc de jnepeni, urcam peste un mic piept de piatra si ajungem la un piton de dimensiuni gigantice.

Varful este foarte aproape, ne mai desparte de el doar un diedru larg si spalat strabatut in jumatatea superioara de o fisura. Desi nu pare accesibil are un piton sus in stanga. De aici il filez pe Tudor care urca insa prin stanga, pe muchia ce margineste diedrul. Apoi am o idee cel putin neinspirata si, asigurat de Tudor, incerc sa ajung direct la fisura din partea superioara.

Reusesc sa-mi stric un deget tractionand inelul din piton si pana la urma urc, normal, pe muchia din stanga. In fine, suntem pe varful Coltului Malinului. Inconjurat de hauri pe toate partile, locul e incantator si inspaimantator in acelasi timp. Tur de orizont: in dreapta (N) Seaca Costilei si Tapul, in stanga Scorusii si Valcelul Malinului iar spre NV zoom-ul prinde detalii din cabana si statia meteo de la Omu.

E timpul pentru o scurta pauza. In stanga imaginii Dintele dintre Colti si Coltul de Sus, greu de diferentiat din acest unghi.

Pentru ca nu este nici un piton iar terenul e foarte friabil, trecem coarda printr-o cordelina ce inconjura bolovanul de pe varf. Coboram 35 de metri pana in scocul Hornului Ascuns. De aici continuam spre vest, pe creasta ingusta ce merge spre Dintele dintre Colti.

Dintele il ocolim prin dreapta. Asigur la pitonul din fisura de pe fata nordica si Tudor incepe traversarea. O branita, promitatoare la inceput, isi da obstescul sfarsit cu 3 metri inainte de finalul traversarii, lasandu-l pe o fata verticala cu prize minuscule. Perspectiva unei caderi spre haul din Valea Tapului, chiar asigurat fiind, e sumbra - e o pendulare de 6-7 metri. Pasajul scoate mult in afara asa ca Tudor lasa rucsacul pe branita si reuseste sa faca pasii necesari. Apoi incepe sa fileze de la pitonul de pe fata sudica a acului. Urmeaza manevre complicate, evitabile daca plecarea capului de coarda nu s-ar fi facut pe semicoarda scurta :)). In fine, impreuna cu cei doi rucsaci ajung in regrupare dupa ceva eforturi si multa imaginatie. Dintele vazut inainte si dupa traversare:

Mergem cativa metri pe creasta, acum mult mai lata, si ajungem langa Coltul de Sus. Ocolim tot prin dreapta, pe o branita bine conturata la inceput. Scenariul pare ca se repeta, branita isi sfarseste repede puterile si, nevazand ce urmeaza dupa un pasaj mai expus, batem un piton pentru "zile negre". Este doar o alarma falsa, locurile sunt rezonabile si dupa 40 de metri ajungem in firul Vaii Tapului.

Urcam in Brana Mare a Costilei si mergem spre Pripon. Locurile pe unde tocmai am trecut imi atrag in continuare privirea prin spectaculosul lor:

Intram in bazinul larg al Urzicii. La intersectia braului cu firul principal este o limba de zapada, asiguram si trecem fara probleme.

Inainte de a iesi din bazinul Urzicii admiram Coltul Crapat si privim inapoi spre peretii fiorosi pe care braul reuseste totusi sa se strecoare.

Trecem in Valea Caprelor. Poteca e intrerupta de o limba de zapada, coboram sub ea si apoi revenim pe brau.

Fetele largi si inierbate ale Priponului, cu o multime de flori vesele, ne amintesc ca am tot amanat pauza de masa. Oprim in apropierea firului langa un bolovan vopsit cu rosu ce marcheaza intrarea in Brana Mare. Cum mancatul si privitul merg bine impreuna pauza trece foarte placut:

Coboram pe Valea Cerbului. La iesirea din Poiana Costilei admiram inca o data Coltul Malinului incercand sa identificam traseul nostru prin aceste minunate locuri.

Vineri, 22 iunie 2012 - 14:55 
Afisari: 5,448 


mugurel.ilie..