Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Pietrosul
Muntii Calimani

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Cozia - un munte frumos cu oameni calzi (Muntii Cozia)

Depasim cu bine sezonul sarbatorilor de iarna insa ne curta amorteala intrerupta de un aprig dor de duca. Asa ca se impunea o tura de dezmortire, prima din acest an. Incheiasem anul trecut in forta, pe 11 decembrie cand calcasem pe urmele carpatistiolor care participau la atelierul de prim ajutor de la Padina. Atunci nu am ajuns sa-i intalnim. Spre deosebire de traseul lor, noi am innoptat la Piatra Arsa iar coborarea am facut-o pe Valea Urlatorilor.

De data aceasta am planuit o vizita in Cozia, sa vedem cum arata si in haine de iarna. Odata stabilt traseul, intram in rutina de dinaintea plecarii: printat harta, scos descriere trasee si rezervare camera cu doua paturi la Cabana Cozia.

Participanti: Olga si Andrei.

Interval: 29-30 ianuarie 2011.

Incepem cu ce-i mai greu, trezirea de sambata dimineata care nu ne incanta, dar la ora 6:30 pleca autocarul cu destinatia Caciulata. Asa ca plecam ochii lipiti de somn in speranta ca vom reusi o mica recuperare in masina. N-a fost sa fie, harbul nu furniza caldura atunci cand afara este frig, asa ca, in jurul orei 10 coboram degerati nu la Caciulata, cum planuiseram, ci la Barajul Turnu -  soferul nefiind familiarizat cu amplasarea podurilor peste Olt. In planul initial era trecut sa pornim din Pausa pe drumul forestier spre Manastirea Stanisoara si apoi pe banda albastra spre Muchia Vladesei, M. Durduc si Cabana Cozia (diferenta de nivel aprox 1000m). Si aici e frumusetea, ce proiect este acela care nu sufera modificari chiar de la start, asa ca adaugam un drum de 3 km, de la Turnu pana in Pausa, pe soseaua ce strajuieste malul Oltului, „bucurandu-ne” de trecerea fiecarui tir ce sporea puterea vantului si asa prea indraznet. Combatem si de data asta cu cheful de drumetie, trecem podul mare de la baraj si incepem incalzirea.


/CoziaIan2011/1.jpg


Pana in Pausa ne-am dezmortit putin, dar a trebuit sa fim cu ochii pe tirurile care parca nu ne vedeau. Putin dupa intrarea in Pausa viram stanga pe drumul forestier care duce la Cabana Valea Marului si apoi la Manastirea Stanisoara (marcat cu indicator). Era liniste, frigul pisca ingaduitor, aveam si soare, cer senin, asa ca puteam sa vedem puctul terminus al zilei, releul de pe Cozia. Cu dor de plimbare am inceput sa ne bucuram ochii si sa povestim. Nu eram intaia data pe acest drum, il parcusesem alaturi de Florin si Cristina in octombrie 2009, dar din masina. Pe jos se dovedea mult mai frumos, podoabele de iarna ornandu-l inspirat. Traseul urmeaza albia raului Pausa si alterneaza malurile prin traversari peste poduri mici.

Imediat cum am trecut de sat, am fost fascinati de imaginile turturilor imensi formati pe laturile defileului. Orgi imense de gheata sclipeau in lumina soarelui, asa ca am incetinit pasul si ne-am bucurat de peisaj.


/CoziaIan2011/3.jpg


Ne indemnam la pasit unul pe altul, deoarece era abia inceput de drum si pauzele de fotografie se incapatanau sa fie mai dese decat reprizele de mers. Ne-am consolat insa cu ideea ca pana seara aveam tot timpul sa ajungem la Cozia.

Tot vorbind si glumind am ajuns la cabana Valea Marului unde am observat animatie. Asa ca traversam podul, mangaiem regulamentar catelul alb-negru si-l rugam pe domnul Matei, cabanierul, sa-l salute pe domnul Costica, rangerul care ne-a povestit multe atunci cand am poposit acolo in 2009. Nefiind un masiv prea umblat de cei care merg „la munte”, in Cozia intalnesti oameni frumosi, care indragesc locurile si isi fac meseria cu drag, oameni bucurosi sa stea  la povesti sau sa iti descrie muntii in care ai ajuns. Sunt oameni simpli pentru care salutul, strangerea de mana, omenia si ajutorul sunt lucruri firesti, care vin de la sine. Domnul Costica ne povestise, printre altele, ca aduce elevi de clase primare ca sa-i invete prietenia cu natura. Odata i-a dus sa vada caprele negre din Cozia, iar cei mici (treziti de pe la 4 dimineata) au trebuit sa stea culcati, la pamant, cateva ore pana cand au aparut si frumoasele. Intelegem ca inca se mai poate, inca multora le mai pasa. Am stat in seara aceea de noiembrie cam trei ore la povesti si daca mai statea putin il prindea „ziua de maine” acolo. Si mai frumos este faptul ca venise sa ne dea cheia, dar cand a vazut ca suntem pusi pe povesti a uitat de timp.

Revenind la drumul nostru, am inceput sa urcam incet serpentinele spre manastire si sa facem comparatii cu ce alte drumuri strabatute seamana; am declarat, in unanimitate, ca este leit cu ultima parte a Vaii Berii din Ciucas. Si asemanarile nu se opresc aici, am gasit pana si un copac singuratic, e drept nu la fel de celebru ca cel de langa Cabana Vechiul Ciucas.


/CoziaIan2011/5.jpg


In jur de ora 14 ajungem la manastire si, conform intelegerii, il sunam pe domnul Vasile care vroia sa stie cand plecam de acolo, sa faca focul in soba din camera. Este in firea omului, isi face mereu calcule referitoare la orele cand ar trebui sa ajunga turistii din traseu. Daca i se pare ca exista intarzieri nefondate, ii suna si se intereseaza de ei. De multe ori le iese si in cale, nu conteaza ca s-a facut 12 noaptea, cine stie... poate au nevoie de ajutor.

Inainte de intrarea in traseu, am facut un mic popas de hidratare si de dulciuri in compania unui catel latos si scandalagiu care isi astepta portia de mancare.

Timpul parea ca-si trage sufletul acolo, linistea era aproape palpabila. Doar soarele disparuse in norii ce se lasau din ce in ce mai gri. Nici varful nu mai era vizibil, asa ca ne-am resemnat cu ideea mersului prin ceturi.

Manastirea Stanisoara (initial Nucet) isi are inceputurile prin secolul XVII, cand pustnicii locului au creat un mic schit. De altfel, in zona sunt numeroase pesteri in care au locuit odata sihastrii retrasi in rugaciune. In 1788 (in timpul razboiului austro-ruso-turc) locul este incendiat si ruinele raman loc de adapost pentru ciobanii din zona. De aici si numele actual. Biserica ce domina curte manastirii a fost construita intre anii 1903-1908.


/CoziaIan2011/7.jpg


Dupa un scurt tur de orizont, parasim drumul forestier si pornim pe banda albastra spre cabana. Incepem urcusul pe Fruntea Oii pana la Coltul lui Damaschin (1010m). Prin zapada ce acoperea poteca se zareau destule urme, semn ca trecusera calatori de curand. Pentru noi era semn bun, nu aveam de sapat. In continuare impartasim compania unor tovarasi mai putin dragi: norii si umezeala. Diferenta de nivel ne arata ca aveam de tras putin (Stanisoara este la aproximativ 670m). Fara perspectiva zarilor, traseul nu ofera multe atractii, asta daca excludem unele zone mai dificile, cu lanturi pe alocuri.


/CoziaIan2011/8.jpg


Ne intersectam, la un moment dat, cu un tip care cobora de la cabana. Dupa schimbul de politeturi, am aflat ca sus era un soare orbitor. Deci aveam de trecut patura de nori ca mai apoi sa ne bucuram privirile cu un apus „de Cozia”. Incercam sa identificam locurile pe unde mai trecuseram astfel incat sa aproximam cat mai avem. Un traseu echilibrat pe care, din nefericire, eu nu-l cunosc decat pe ceata. In sfarsit, ajungem in punctul mult asteptat, iesim din plapuma de nori si salutam seninul.


/CoziaIan2011/9.jpg


Ceasul arata 17:44, nu mai aveam mult pana la cabana, dar trebuia sa imortalizam imaginea apusului. Trecuti de plapuma, imaginile erau super. Iar pentru noi a fost ca o recompensa  frumoasa.


/CoziaIan2011/10.jpg


Iesirea din zona ferita a padurii ne-a adus, in acelasi pachet, vantul care batea tare si accentua senzatia de frig. Ajunsi in drumul ce duce la cabana, langa releu, ne-am bucurat de peisajul frumos, un apus de poveste, care poate fi raspunsul multor intrebari despre munte si drumuri batute pana sus. Pentru ca si aparatele inghetasera, asta e tot ce am reusit sa scoatem inainte s-o luam la picior spre cabana. Ne mana de la spate, sub forma de ajutor, vantul puternic.


/CoziaIan2011/11.jpg


Ochim usa cabanei, dam sa intram in sala de mese dar cabaniera, care iesise in prag, ne-a obligat sa mergem mai intai in camera, sa ne schimbam, ca sa ne putem incalzi mai repede - facuse focul cu ceva vreme inainte. Pai, mai poti spune ceva? Am ajuns in camera si ne-am lipit de soba. Cred ca ne-a ghicit dupa vorba ca nu ne deranjeaza socializarea, deoarece imediat s-a lipit de perete si am trecut la povesti despre vreme, drumuri, ce oameni mai erau la cabana si ce mai e nou pe la releu. Olga vroia sa-l reintalneasca pe domnul Branescu (sef releu Cozia), un vechi coleg de-al ei de pe Costila. Am aflat ca intre timp aparusera schimbari, acum era un alt sef la statie, Mircea. Dupa ce ne-am incalzit, am luat camera si trepiedul si am plecat in sala de mese. Urcarea pana la releu cazuse din plan, daca se modificasera datele din teren. Nu eram singurii oaspeti, in sala de mese mai era un grup sosit cu o zi inainte, oameni pusi pe chef, cantat si balaurit. Ne integram in peisaj langa o cana cu vin fiert si ceai, apoi mancam o super ciorba – gatita de nea Vasile, dupa spusele gazdei. Schimbam impresii despre traseu si vreme, si ascultam ce cantau vecinii de masa la chitara. Mai tarziu am primit invitatia sa ne alaturam celor care stateau de vorba la doua mese in spatele nostru. Si a fost seara surprizelor, pentru ca la masa erau Nea Vasile cu sotia si Mircea cu doi colegi de la statie. I-am lasat sa discute depre viata la releele din lungul muntilor si am plecat afara sa vad ce fotografii ar putea sa-mi iasa. Nu am avut prea mult succes, „o mana de ajutor” primisem si de la vantul ce-a reusit sa ma inghete instant.


/CoziaIan2011/12.jpg


Intors in sala de mese au urmat povesti si intamplari legate de munte si viata pe munte, tehnologie, muzica, si cate si mai cate. Colegii de masa erau oameni de isprava dar noi mai aveam o zi in fata prin zapada asa ca am ales sa ne retragem la somn in cantec de chitara: ”cine pleaca e un..., e un....” si cu promisiunea sa-l anuntam pe Mircea cand mai aparem in zona (nu de alta dar urmareste carpati.org si vede daca l-am ocolit). Am lasat in urma o atmosfera frumoasa pe vreme de iarna, fara ingredientele sfarsiturilor de saptamana din timpul verii. Somnul a venit brusc, nu inainte de a stabili ca dimineata intrebam daca merge sa coboram pe triunghi rosu sau urmam banda rosie pe Turneanu. Mai era varianta „Garduri” dar tot in asteptare.

Si-am dormit ca dupa facerea lumii, lemnele trosneau incet in soba, a fost cald... a fost noapte de iarna la cabana.

Dimineata am lenevit pana sa mergem la masa, doar timp aveam destul. Cand am iesit afara, mai aveam putin si bateam din palme de bucurie. Zapada curata, vremea frumoasa, nu mai era plapuma de nori (doar pacla ce se ridica din vale), oferta cu generozitate la admirat toata Valea Oltului.


/CoziaIan2011/13.jpg


M-tii Capatanii


/CoziaIan2011/14.jpg


Iar din spatele cabanei se puteau vedea Fagarasii in toata maretia lor


/CoziaIan2011/15.jpg


Am mers in sala de mese pentru micul dejun si stat la povesti despre trasee cu nea Vasile. L-am intrebat despre traseul pe tringhi rosu care ducea tot la Manastirea Turnu si care se desparte de banda rosie undeva la capatul muchiei Turneanu in dreptul Stanei Turneanu. Ne-a sfatuit sa nu-l parcurgem daca nu am mai fost pe el deoarece ultima portiune de padure este destul de grea si nu merita. Mai era varianta traseului „Garduri”, un traseu marcat in urma cu aproximativ doi ani dar care nu are intrarea si iesirea punctata bine cu marcaje. Pe acest traseu am aflat ca iarna sunt mari sanse sa intalnesti capre negre, fiind locuri putin umblate, insa este un traseu destul de  greu de facut pe zapada. Acestea fiind variantele sudice de coborare spre Valea Oltului am ramas la clasicul banda rosie prin saua „La Troita” pana la Manastirea Turnu. Am primit cadou un pliant cu Parcul National Cozia si invitatia de a veni in timpul saptamanii, candva spre vara, pentru ca nea Vasile sa poata sta cu noi la povesti pe trasee, nu doar la cabana. Nu ne-a lasat sa plecam pana nu a sunat la rangerul Costica pentru un salut prin telefon. Gesturi simple si normale, ale unor oameni de munte, dar atat de frumoase in simplitatea lor. Am salutat grupul care se pregatea si el de plecare (fiecare cum isi facuse planul: cu schiurile, pe la garduri sau pe unde mai stiau ei) si am pornit la drum nu inainte de a promite ca sunam la cabana atunci cand ajungem jos (dorinta cabanierului ne este porunca).

In afara de cazare (25 RON de persoana) restul consumatiei (patru ceaiuri, doua cani de vin fiert, o bere, doua ciorbe si un mic dejun pt doua persoane)  a insemnat 40 RON.

Lasam in urma cabana si admirabilele noastre gazde, traind acele senzatii placute de caldura si prietenie iar in minte deja infiripam un gand de revenire.

Era senin, caldut iar vantul adia la relanti. Vreme numai buna de mers incet, stat la povesti si pierdut cu privirea in departari. Pornim in traseu spre NV, strabatem o portiunde de gol alpin pe Muchia Turneanu si ne intersectam cu stancile presarate ici-colo, incetinim ritmul sau oprim pasul in portiunile  de unde se observa Valea Oltului si Muntii Capatanii.


/CoziaIan2011/17.jpg


Este un traseu frumos mai ales la coborare si pe vreme prielnica.


/CoziaIan2011/19.jpg


Dar pe orice vreme este un traseu cu farmec, un traseu pe care nu te poti plictisi din cauza monotoniei. Pentru ca descrierea traseului poate fi gasita la orice cautare pe net, nu voi da prea multe detalii „tehnice”, ci ne pastram atentia focalizata pe „vederile” si impresiile de suflet stranse  in linistea Coziei.

Valea Oltului era plina de abur, scena ce imbie la abandonare, asa ca stateam minute in sir si ne bucuram de ceea ce traiam. Din nou erau momente in care oricine poate gasi raspunsul la intrebarea: „Ce cautati acolo?”. Spre stanga, Coltii Foarfecii decorau frumos deschiderea spre infinitul vaii.


/CoziaIan2011/20.jpg



/CoziaIan2011/21.jpg


Intre doua zone golase poteca trece printre brazi incarcati de zapada, ocazie numai buna pentru scuturat crengile deasupra celuilalt.


/CoziaIan2011/22.jpg


Nu intampinam griji legate de directia deplasarii, urme prin zapada erau destule pe acea portiune deoarece grupul de la cabana parcursese traseul cu o zi inainte. Din punctul ce marcheaza intersectia cu Scortaru, (traseu nemarcat insa folosit la coborarea spre Valea Oltului), urmele au pornit spre stanga (SE) si noi le-am urmat increzatori - in zona marcajele sunt rare, iar stalpii inexistenti. Traseul normal BR coboara, conform hartii, direct pe muchie, insa noi viraseram puternic asa ca dupa cativa zeci de metri am realizat amandoi ca nu pe acolo trebuia sa mergem si ne-am reintors pe culme. De aici urmele de om dispareau facand loc urmelor de caini care misunau prin zona dar care nu prea erau de folos prin zapada care uneori iti trecea de genunchi. Am trecut la sapat in liniste urme prin zapada si auzim niste voci vesele care veneau de sus. Era un grup de trei persoane (doua doamne si un domn, toti avand o varsta respectabila) care cobora voios de undeva dinspre Cozia dar care aparuse in spatele nostru destul de aproape, semn ca innoptasera in alta locatie. Ne-am salutat politicos si am intrat in vorba. Cele doua doamne au luat-o incet inainte dar barbatul care era cu dansele a ramas sa vorbim pret de cateva minute.


/CoziaIan2011/23.jpg


Era un om simplu care avea dublul varstei noastre, un piolet, multa voie buna si dorinta de a povesti si altora despre acele locuri. Ne-am strans mainile si ne-am prezentat. Se numeste Dinu Boghez (http://dinuboghez.blogspot.com/) si de cand se stie bate cararile Coziei si ale Muntilor Capatanii. In urma cu 40 de ani a ales sa schimbe viata din Bucuresti cu cea din Valcea. Si uite asa, avand o perspectiva clara asupra Capatanii, ne-a tinut o scurta lectie de geografie si o prezentare a principalelor varfuri cu inaltimi si descriere.


/CoziaIan2011/24.jpg


L-am felicitat pentru felul in care a ales sa traiasca si faptul ca varsta nu este un impediment pentru dansul (a ras sugubat si ne-a spus ca doar domnul Mititeanu se mai apropie ca varsta de el, dar mai are), ne-a povestit putin si despre reusitele fetei dansului (aici venind vorba despre carpati.org)  si ne-am despartit cu urari de bine. Noi trebuia sa grabim putin pasul pt ca pana la Bucuresti drumul este lung. Am ramas cu o senzatie placuta a unei intalniri cu oameni calzi si prietenosi intr-o zi frumoasa de iarna. Alegerea este mereu a noastra, puteam trece mai departe nepasatori sau puteam ramane la un salut si un schimb de impresii.

Incet, incet, am ajuns si la stana care marcheaza intersectia dintre TR si BR.


/CoziaIan2011/25.jpg


Noi am urmat drumul spre SE pe banda rosie, cum spuneam, nu ni se recomandase sa coboram pe TR direct la Turnu.

Acea bucata de traseu este destul de abrupta, ai parte de o coborare prin padure destul de solicitanta pentru genunchi (nu l-am facut pana acum la urcare dar nu cred ca vreau sa incerc). Urme sapate de om nu prea mai erau, in schimb urmele de caine se pastrau. Am ajuns si la urmatorul adapost langa care se afla un izvor acoperit. Din nefericire, apa nu mai este de mare folos din cauza starii in care se afla.


/CoziaIan2011/26.jpg


Drumul se tempereaza si continua linistit spre intersectia cu BA, varianta spre Manastirea Stanisoara. Din acel punct noi am continuat spre urmatoarea intersectie, „La Troita”, locul in care se intalnesc cele trei trasee care urca din Valea Oltului: banda albastra din Pausa, banda galbena din Castrul roman Arutela si banda rosie din Manastirea Turnu.


/CoziaIan2011/27.jpg


Alegem ultima varianta, o poteca linistita si presarata cu adaposturi din lemn. Drumul semana cu o cale de acces pentru pelerini intre Turnu si Stanisoara, altfel nu imi pot explica prezenta celor 4-5 adaposturi. E drept, acum nu ofereau cine stie ce siguranta, dar poate odata erau si ele mandre si frumoase. Unul dintre ele seamana foarte mult cu un cuptor de paine din poveste, tipul cuptorului pe care daca il repari, iti ramane recunoscator.


/CoziaIan2011/28.jpg


Povestim, ne imaginam scenarii, si ne trezim, aproape fara veste, ajunsi la Manastirea Turnu. Acolo a urmat dezechiparea, o mica pauza de vizitat imprejurimile si iesirea pe malul Oltului, spre barajul Turnu.


/CoziaIan2011/29.jpg


Am avut noroc, pe drum ne-au ridicat cu masina doi dintre cei care fusesera la Cabana Cozia. Nu puteau sa ne duca decat pana in Calimanesti dar si asta era bine. Olga a uitat in masina lor o pereche de manusi de schi, dar ei au fost singurii care au remarcat asta si in timp ce faceam autostopul spre Valcea, unul dintre cei doi s-a intors in fuga sa ne aduca manusile. Frumos, respecte! Din Calimanesti am fost luati de un domn militar iesit la pensie, insotit de  fiica lui. De la dansul am aflat cum s-a nascut cabana Cozia. Ne-a spus ca la inceput se numea altfel si a fost contruita in anii ’50 in cinstea unui general de armata. Materialele de constructie fusesera transportate cu elicopterul. Ne-a mai povestit dansul multe, despre Fagaras si rapelurile pe Vidraru, despre tunelurile subterane care echilibreaza apa in Vidraru, despre politica zilelor noastre si ne-ar mai fi povestit dar drumul nostru comun ducea numai pana la autogara.

Am plecat din Valcea cu un sentiment placut, un amestec intre un munte primitor si oameni calzi. O prima tura din 2011 frumoasa si plina, un semn bun pentru anul ce urmeaza. Ne-am promis sa revenim in Cozia vara si sa profitam de invitatia lui nea Vasile de a ne arata imprejurimile.

Olga si Andrei.

 

 

 



Duminică, 3 aprilie 2011 - 22:45 
Afisari: 4,696 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

pisti2004
pisti2004
Cort
 
1
Frumos!felicitari pentru tura si jurnal!


Duminică, 3 aprilie 2011 - 23:32  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
2
Multumim Carpati.org


Luni, 4 aprilie 2011 - 01:07  

andreea2401
andreea2401
Busola
 
3
O tura minunata! Cat despre fotografii....am ramas fara cuvinte! Ce splendori! Ai surprins perfect in imagini acest coltisor de rai! Felicitari! Imi place jurnalul!


Luni, 4 aprilie 2011 - 12:26  

vali_zanfir
vali_zanfir

 
4
Felicitari pentru tura. Peisajele sunt de vis Carpati.org


Luni, 4 aprilie 2011 - 13:43  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
5
Andreea si Vali, multumim, e un munte frumos care merita vizitat Carpati.org


Luni, 4 aprilie 2011 - 20:13  

relu
relu

 
6
Sunt impresionat de fotografii, iar jurnalul completeaza inca o tura excelenta!


Luni, 4 aprilie 2011 - 23:28  

edo
edo
Caraba
 
7
Frumos jurnalul domnu' Andrei, imi place Cozia in iarna Carpati.org


Marți, 5 aprilie 2011 - 14:19  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
8
@relu si @edo, multumim, ma bucur ca v-a placut Carpati.org


Vineri, 8 aprilie 2011 - 18:52  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
9
Super imaginile de la apus, dar si cele de a doua zi, cu peisaje la departari. Am recunoscut cu bucurie varful Vanturarita Carpati.org

Cuvantul care mi s-a parut ca descrie cel mai bine masivul Cozia a fost ”diversitate”! E un munte plin de elemente interesante, naturale sau construite de om - ai ce vedea, chiar si pe timp de ceață!


Marți, 12 aprilie 2011 - 17:35  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
10
Voi incerca sa-l mai aprofundez la vara. De doua ori am prins apus cu plapuma de nori si senin a doua zi Carpati.org


Marți, 12 aprilie 2011 - 19:57  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1255 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org