Corsica GR20 (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

Ziua I

Trezirea s-a petrecut la 6 si ceva. Tura-aventura a inceput cu cateva sute de metri parcursi, urmand marcajul, printre casele corsicane dispuse pe stradele inguste in satucul Calenzana. Apoi am intrat in vegetatia specifica, cu ienupari, pini uriasi si fain frezati parca de o mana divina si cel mai fain, florile bestial mirositoare din care am si fotografiat cateva. Mai tarziu betia miresmelor s-a imbogatit cu mirosul puternic de conifer si ceva ce aducea a eucalypt. O nebunie de senzatii olfactive.Terenul a devenit treptat accidentat, cu lanturi chiar, cu stanci cavernoase si cariate de eroziune. Vantul ne-a acompaniat pe parcursul intregii zile cu rafale foarte violente pe alocuri, obligandu-ne sa ne purtam windstopperele. Dupa un traverseu pe sub niste stanci bestiale, am ajuns la primul refugiu de pe traseu: d’Ortu di u Piobbu(1570 m).  Foarte fain organizat, cu priciuri, cu sala de mese, cu bude curate cu dusuri cu jet puternic si rece, bineinteles. Pentru 8 € primeai doua sandwich-uri cat toate zilele, pe care te chinuiai sa le mananci intr-o singura masa. Seara am ras o supa bestiala din nu stiu ce ingredient, o mancare de linte cu carnati si  felie de gâteau de la maison, totul pentru 20 €. Mancarea era la discretie, servirea se face in niste ligheane mari din inox, de unde fiecare si-a pus macar doua portii din fiecare fel de mancare. Foarte frumos la un habitat care se numeste refuge.Tot astazi am atins si primul obiectiv al turei Monte Corona(2144 m) urcand de la refugiu o diferenta de nivel de aproape 600 m pe care i-am facut intr-o ora si 20 min la urcare si 40 min la coborare. Vantul a fost deosebit de puternic pe varf si o panorama bestiala din care s-au putut vedea multe creste adiacente celei principale, multe dintre ele tehnice; sus pe varf exista o camera live, alimentata de la niste celule solare.Frumos. Ceva interesant si curios totodata: la 2000 m erau mici arbusti de foioase, probabil semintele aduse de vanturile puternice care vin consecvent dinspre mare. Mare pe care o vezi cvasipermanent, golfurile-i cu apa albastra trezindu-ti dorul de balaceala si loisir.Seara la cabana  a adus un piculet de ploaie, o rapaiala de vara care a inmuiat praful traditional al traseelor din Corsica. Band un pahar de vin rosu, stau si scriu la primele foi ale acestui jurnal. Ma duc inauntru ca se facu frig pe stanca mea.

Ziua a II-a

Ziua a debutat cu un cer innorat, care a adus si cativa stropi de ploaie. Am mancar uriasul sandwich si am pornit la drum printre ultimii stiind ca avem in fata o etapa scurta. Scurta dar dura dupa cum s-a vazut la finalul zilei. Urcusul a inceput imediat de la refugiu, printr-o padurice de foioase, apoi traseul a coborat intr-o vale de unde a inceput o ascensiune pe piatra care a urcat sustinut mai bine de o ora si jumatate. Ceva nou, spectaculos, lasand in urma Monte Corona.Apoi din saua in care am ajuns, a inceput o poteca de coasta, care a ocolit vreme de mai bine de o ora, o vale cu versanti abrupti. Peisajele incantatoare, am facut zeci de poze cu muchiile si haurile care se cascau in apropiere.

In zare “Creasta Morarului” si in departare ceea ce banuiesc a fi Monte Cinto, adica ex-librisul Corsicai.Dintr-o sa de la circa 2000 m, am inceput un coboras aspru catre refugiul Carozzu(1270 m).Am coborat cat “Calul lui Berila” cum zice vorba, ajungand la capatul a 5 ore si jumatate la refugiu.Frumos, cochet, civilizat, cu dusuri si toalete curate, cu vin ieftin si mancare relativ OK.Faina zi in care am luat contactul cu stancaria Corsicai. Portiuni asemanatoare celor din Crai dar mai lungi si mai solicitante. Vantul ne-a insotit permanent cu rafale puternice, am avut si soare si parca am zarit si doua capre salbatice de la mare distanta. De remarcat stancaria si salbaticia locurilor si multimea de turisti circuland in ambele sensuri. Satisfactie maxima!

 Ziua a III-a

Devreme se anunta o zi frumoasa, soare “sticla” si cativa nori razleti undeva departe. Dupa ce am trecut puntea “Spasimata”,  care se balanseaza suficient pentru a da emotii unora prilejuind hazul altora,am inceput un urcus spectaculos numai pe stanca, asezonat din cand in cand cu lanturi. In fata in captul vaii apar cateva formatiuni stancoase spectaculoase.Depasind cativa turisti mai greoi si fiind la randu-ne depasiti de altii mai bine preegatiti in special alergatori montani, am ajuns la lacul Muvrela.

Dupa zeci de poze cu peisajul bestial, am ajuns in saua dintre stancile din capatul vaii.Aici cam frigulet si vantul taios ne-au facut repede sa ne luam windstopperele pe noi si chiar manusile.Jumatate de etapa s-a scurs si dupa un drum pe curba de nivel, in care am intalnit multi turisti, am ajuns in saua de deasupra refugiului Haut Asco. Coborarea dificila pe abrupt.Dupa circa 4 ore si jumatate de la plecarea din Carozzu am ajuns in Ascu la 11.00, plecati fiind de la 6.30. Ziua insa nu s-a incheiat, partea cea mai spectaculoasa abia acum incepe. Dupa ce ne-am cazat la refugiu si ne-am spalat cataligele-lucru foarte important-am mancat cate ceva la Chalet Gîte D’Etape Haut Asco. Apoi am pornit-o catre ex-librisul Corsicai: Monte Cintu-cel mai inalt varf al Corsicai(2706 m). Indicatia din carti este de 7,5 ore pentru acest traseu, noi l-am parcurs in aproape 9h. Dar tinand cont ca aveam deja 4 ore si jumatate merse, este scuzabil. Am pornit-o pe o vale fabuloasa, in capatul careia strauiesc creste impresionante “patate” de zapada in locuri mai putin insorite. Valea este marcata de un parau spectaculos care abunda de cascade si care aduna micile paraie si torente din versantii apropiati.Dupa traversarea lui pe o punte zdravana, am inceput urcusul pieptis spre obiectiv.La inceput in majoritate pe stanca-de altfel foarte bogata in prize-apoi pe grohotis si la final intr-o mixtura care ne-a dus la lacul de sub varf. Dar mai era mult pana departe, pentru dat fiind abruptul varfului nu poate fi abordat direct ci trebuie ocolit destul de mult catre dreapta privindu-l.Dupa un urcus abrupt la care am tras din greu, ajungem in fata unui varf pe care l-am crezut a fi cel cautat. Eroare, era doar un pilier al Monte Cintu, pe care ajungand ne-am dat seama ca mai avem de bagat pana pe varf. Si aici Vlad, hatru, zice: “asta-i varful, care de fapt nu e varful”. Ne-am amuzat copios.

Varful Monte Cintu se vedea in toata splendoarea lui dar pentru a ajunge la el a trebuit sa coboram o bucata buna si sa ocolim niste umeri inabordabili fara echipament tehnic.  Finalmente dupa inca o bucata-a cat-a oare?-am ajuns pe varf, Claudia prima iar eu cu Vlad tinandu-ne de mana pentru a imparti locul doi. Asta dupa aproape 5 ore de urcus sustinut. 2706 m. Privelistea de jur imprejur, incantatoare.La nord mare si creste ascutite. La vest creste fabuloase si cateva golfuri scaldate de Mediterana, la sud munti mai mici si un lac de acumulare, iar la vest alte creste promitatoare de aventuri.Sub noi fabuloasa vale pe care am urcat, care poate fi o partie neagra de toata frumusetea, iar daca te dai de langa Capu Larghia(2503 m) e chiar extrem. Vremea bestiala, niciun nor nu ne-a deranjat. Am ramas uluiti de frumusetea peisajului, pentru mine fiind cea mai frumoaza si mai grea zi de munte din viata mea. Ne-am despartit cu greu  de frumosul varf, stiind ca ne asteapta o coborare lunga si dificila.Am coborat relativ repede in circa 4 ore, remarcand din nou forta pe care o degaja versantii uriasi de jur imprejur. Cum o fi iarna aici?

La finalul zilei am ajuns la restaurantul unde aveam pregatita cina; destul de consistenta, poate cea mai consistenta de pana acum si pe care am hapait-o rapid, stropind-o cu doua pahare de vin rosu. Cina 19 €-supa,  salata si musaca de carne cu paste. Am dormit neintorsi pana la 8 dimineata cu pauze date de oboseala acumulata in cele 13 ore si jumatate de traseu.<< Cea mai frumoasa zi>>

Ziua a IV-a

Bestiala ca de obicei. Ne-am trezit ca belferii la 8 cu insistente si am hoherit-o pana pe la 10, cand am binevoit sa ne urnim. Nu intainte de a ne spala rufele murdare-la propriu- si le-am atarnat de rucsaci, aratand ca niste bazare ambulante. Urcusul a fost unul obisnuit avand in vedere mai mereu in stanga Monte Cintu si Capu Larghia-ce nume nu!?Am trecut de un lac unde era si o zona de campare si la finalul unui urcus destul de usor, am ajuns la intrarea in Cirque de la Solitude, unde se aflau o multime de turisti asteptand coborarea sau hodinindu-se dupa urcarea zdravana. Ce este Cirque de la Solitude?O caldare cu strajuita de abrupturi in/din care se coboara/urca in dese pasaje turistii avand posibilitatea de a se asigura cu lanturi.Toata aceasta caldare magnifica este strajuita de  creste splendide intr-o sarabanda fermecatoare care te lasa mut de frumusete. Cred ca multi turisti vin din Ascu sau Tighjettu doar pentru Cirque de le Solitude.Dupa urcusul abrupt in cealalta sa ni se reveleaza valea in care se afla refugiul Tighjettu si la dreapta ei crestele maiestuoase si varful Paglia Orba si in descriere are pasaje tehnice. Dar asta vom vedea maine. Deocamdata coboram valea catre Tighjettu care este eminamente stancoasa, multe momente fiind de echilibristica si coborare la aderenta bocancului.Aceasta a fost ziua “cercului solitudinii”. Cum poti fi singur inconjurat fiind de coroanele stancoase ale muntilor??

Ziua a V-a

Frumusetea Corsicai consta si in diversitatea traseelor, nicio zi nu seamana cu cealalta.Astazi am plecat devreme cu gandul la soarele dogoritor de peste zi. Un urcus classic cu poteca clara, prin padurice de pin brazdata de paraie cristaline in care eu unul m-am racorit si mi-am potolit setea. A urmat apoi un urcus normal pentru Corsica, pe stanca, in care castigi repede in altitudine dar iti dai si sufletul.Odata ajunsi intr-o sa ni s-a relevant un peisaj splendid: catre stanga creste mici cu pasuni alpine iar catre drepata creasta Paglia Orba(Zorba cum ii place lui Vlad sa ii zica) si peretele cu “ochiul”. Revin la pasunile alpine. Este prima data cand vedem iarba. Pana acum vegetatia a fost formata din arbusti apropiati de ienupar ce facea imposibila crestarea animalelor.Am ajuns la ora pranzului la refugiul Ciottulu di i Mori unde avem si cazare, dupa o coborare usoara de circa 15 min. Aici am luat ceva racoritor, adica o chimicala pe care in viata de zi cu zi nu o cumpar, dar care dupa efort s-a dovedit a fi gustoasa. La 11.50 am pornit care cucerirea Paglia Orba; urmarind o poteca de grohotis am ajuns repede la stanca unde am inceput cataratul ghidati fiind de momai. Si am tinut-o cu cataratul mai bine de o ora, unele portiuni fiind de 1B chiar. Faina aventura pe stanca, pozele fiind relevante pentru frumusetea urcusului acestui varf. In spatele nostru, pe masura ce urcam se vedea din ce in ce mai clar “ochiul”,acea spartura in mijlocul blocului de piatra din peretele de vis-à-vis. Dupa 2 ore de urcus, si pe stanca si pe poteca-grohotis am ajuns pe frumosul varf. De aici panorama arata bestial.

Se vede Monte Cintu, al carui urcus mai facil decat cel din Haut Asco se poate face din Tighjettu sau Bergerie de Ballone, apoi crestele de jur imprejur, mai aproape sau mai departate, lacul de acumulare de sub cel mai inalt varf, apoi Castel di Vergiu catre care ne vom indrepta maine si continuarea traseului nostru in zilele urmatoare. Mai vad marea care scalda golfurile Corsicai, pline de siajele barcilor de agreement.Bestiala priveliste! Am stat 20-30 min pe varf si am vorbit la telefon pana si cu bunica mea care are 87 de ani si careia i-am relatat privelistile frumoase .

In cele din urma, facand zeci de poze si o filmare, am coborat de pe bestialul varf, sub care se cascau hauri ametitoare. Seara de cabana cu vin si bere si mancaruri corsicane bune facute de gardien-ul Nicholas.Scurta, intensa si frumoasa zi!Traseul de maine pare sa semene cu cele din Fagaras sau Bucegi, cu pasuni alpine si dupa cum scriu cartile, cu multe lacuri.

PS: Pentru ca seara n-am mai avut timp. Ne-am imprietenit cu doi belgieni Nathalie si Didier si prin intermediul lor cu morocanosul gardien Nicholas, care ne-a recomandat un loc mirific de admirat asfintitul.

Si intr-adevar deasupra unei vai strajuite de abrupturi am putut admira soarele care la un moment dat s-a stins in mare intr-o mie de culori. Am exersat la fotograie si la filmat si o sa vedeti si voi ce a iesit. Ne-am intrecut in complimente adresate zeului soare si l-am lasat sa se odihneasca pentru spectacolul de a doua zi. Seara la cabana am continuat cu liqueur de mirth destul de apropiat de afinata noastra, un pic mai tare si cu mai putin zahar. Am facut schimb de impresii cu belgienii acestia fiind prietenosi si am schimbat adrese de email si numere de telefon.

 

Ziua a VI-a

Am plecat destul de devreme de la Ciottulu di i Mori lasand in urma pe fainul cabanier, cu calitati bine ascunse sub o carapace proprie. Cu Paglia Orba si “ochiul” in spate am inceput coborarea unei frumoase vai pe fundul careia serpuia un parau voios.Multa vegetatie, iarba, semne si poteci special amenajate pentru transhumanta. Multi tineri si mai putin tineri facand cross montan, probabil pregatindu-se pentru crossul Corsicaià200 Km, am auzit ca recordul e de 32 de ore!!! Am interesectat trasee mergand catre alte zone faine si refugii care nu sunt pe GR20, am intalnit cateva bergerii care dupa cum se vede si in poze, au generatoare electrice si organizare exemplara. Am parasite frumoasa vale si paraul care te indemna la scalda si dupa o portiune prin padurea de pin larice am ajuns la Castel di Vergiu unde ne-am aprovizionat cu diverse: miere, dulceata, ravioli, sucuri, mere, ceaiuri, etc. Am plecat pe o poteca la umbra padurii care a continuat in golul alpin, traseul amintindu-ne de muntii nostril, foarte asemanator cu creasta Fagarasului.

Am ajuns intr-un tarziu la lacul Nino foarte mare si destul de adanc, 11 m. Strajuit de un versant si inconjurat de o glajarieunde pasteau cativa cai frumos patati. Ne-am balacit un pic picioarele in apa lacului, unde am vazut si un peste, semn ca nu este poluata; sper sa nu fi devenit in urma contactului cu picioarele tinute in bocanci zile in sirJ. Ne-am reaprovizionat cu apa  rece di proaspata de la un izvor, am hranit un manz insistent cu ciocolata si am plecat iar la drum pe o vale care parca nu se mai termina si pe care soarele era decis sa ne topeasca. Am fost ajunsi de grupuri de alergatori montani, care se nevoiau si ei in arsita soarelui. Intr-un final am ajuns la o bergerie spectaculoasa, unde erau foarte multe corturi, semn ca este recunoscuta.Aici, cateva capre baltate poposeau pe acoperisul bergeriei si pe stancile din apropiere, la poarta stateau trei caluti inseuati si gata de drum; ce sa mai adaug!? ceva autenticJ. Unde mai pui ca imediat dupa plecare doi corsicani calari venind dinspre Manganu, ne-au aratat arta calariei corsicane. Dupa inca o jumatate de ora de effort si admirand crestele din dreapta potecii, am ajuns la Manganu rupti de foame si de rucsacii parca si mai grei ca in zilele precedente. Ne-am cazat, dusuit si potolit foamea cu supa la plic si ravioli con carne. Am spalat si vase, bineinteles sistemul de autogospodarire fiind excelent pus la punct. Turistii au posibilitatea sa gateasca avand la dispozitie vesela si aragaze cu butelii; totul ramane, firesc, curat in urma lor. Frumos asezat, Manganu, pe albia unui parau unde se face baie si plaja; multe corturi si trei caini care se bat de musca. O zi cam grea, cu multi kilometri si nu neaparat cu diferente mari de nivel. Dar frumos, o aducere aminte a clasicelor trasee de creasta din Romania.

 Ziua a VII-a

Am parasit Manganu incepand un urcus teapan in mare parte pe stanca si dupa mai bine de o ora de lupta cu diferenta mare de nivel, am ajuns intr-o superba sa: Bocca de Capitellu de unde se deschide o superba panorama care include lacul omonim.Creste peste creste, care mai de care mai ascutite, au umplut peisajul la maxim. Dupa ce am fotografiat si admirat si hranit niste ciori cersetoare, am pornit coborarea pe o portiune destul de dificila si solicitanta care avea inclusiv cateva portiuni cu lanturi. Dupa cateva zeci de minute si ocolind arupturi spectaculoase, am admirat si alte lacuri printre care Melo si Rinosso. Frumoase si imbietoare la scalda.Pot numi aceasta zi “ziua lacurilor” vazand foarte multe, inclusiv unul inghetat. Dar toate la momentul potrivit. Traseul a continuat pe curba de nivel pana la o muchie din ccar a inceput coborarea catrea refugiul Pietra Piana, pe carel-am atins pe la 12 si ceva. Ne-am regasit fortele mancand ceva si band lichide reci, iar pe la ora 14.00 am pornit catre Monte Ritondo, penultimul nostru obiectiv din afara traseului GR20. Am inceput un urcus tare, sustinut, mixt-piatra, iarba, grohotis si dupa circa o ora am ajuns la un lac de mic dimensiuni intre niste stanci enorme. Aici, dat fiind faptul ca traseul este marcar numai cu momai, alegand momaia nepotrivita, am ratacit traseul; dupa o balaureala de vreo ora si recitind informatiile din ghid, am reusit sa ajungem la fabulosul lac Bellebone.Un peisaj extraordinar, parca cel mai frumos de pana acum, cu acest lac urias ca intindere strajuit pe trei laturi de creste uriase si zimtate. Lame de fierastrau, abrupturi inca pline de zapada care se oglindeau in lac, iar catre dreapta traseului se intalta semet Monte Ritondo. Aici am realizat ca mai avem mult pana in varf si inspirati de peisaj, ne-am adunat fortele si am pornit mai departe. Urcus aspru, abrupt, facut pe stanci, pietre instabile, grohotis, totul foarte solicitant tinand cont si de caldura torida venita din soare. Am ajuns intr-o sa strajuita de doi piloni de stanca, ca o poarta de intrare intr-un regat al imaginarului. Dar mai avem de mers pana in varf. Atacul final l-am dat numai pe stanca printr-o catarare cu portiuni de 1B uneori. Spectaculos! Cu limba de un cot si “racorindu-ne “ mental cu privirea la lacul de dedesubt am ajuns la refugiul de sub varf. Aici impinsi inainte mai mult de adrenalina, am lepadat rucsacii si am bagat la liber doua portiuni pe care la intoarcere m-am temut sa le mai descatar, alegand un traseu ocolitor. Si iata-ne in varf! Monte Ritondo! Privelistea nu se poate descrie in cuvinte! Acum cand scriu imi dau lacrimile... Uimitoare senzatii! Lacul Bellebone strajuit de ziduri de piatra, de jur imprejur alte creste si alte trasee de facut. Micul lac de gheata verde dinspre nord, ca o speranta pentru racorirea montaniarzilor..In fata, la cateva zile distanta, celelalte varfuri importante: Paglia Orba, Monte Cintu, Capu Larghia. Un paradis de piatra, pazind apele limpezi ale lacurilor Corsicai.

Este cel mai frumos varf pe care am fost vreodata, chiar daca are inaltime mai mica decat Monte Cintu. A meritat fiecare picatura de sudoare si fiecare gafait de efort acest bestial peisaj. Acolo am simtit inca o data frumoasa si fragila legatura dintre om si natura.Coboram cu prudenta din acoperisul vanturilor si ajungem din nou la lac. Unde fara sa stau prea mult pe ganduri am lepadat tot ce aveam pe mine si m-am aruncat in lacul rece ca gheataJ Sloi fiind nu am indraznit sa ma avant inot dar m-am balacit in costumul lui Adam sub privirile intelegatoare ale camarazilor. Am meritat din plin aceasta racorire. Am baut apa direct din lac si m-am zvantat la razele mai putin puternice ale unui soare de ora 5 dupa amiaza. Parasit-am cu greu frumosul loc si lac si cu nostalgie am pornit pe dificilul drum de intoarcere.

Chiar  cum cand scriu aceste cuvinte ii strig Claudiei: “uite-l pe mosul tau”; un tip strasnic de 69 de ani, vesel si glumet care a fost cu noi pe GR20… Toata stima Lucien! Ajunsi la refugiu, mi-am spus ca daca vii in Corsica si nu te urci pe Monte Ritondo, ai venit degeaba…Gustul fericirii din aceasta zi a avut numele de MONTE RITONDO!J

 Ziua a VIII-a

Pornit-am din refugiul Pietra Piana la ora 9.00, dupa un somn ceva mai lung de refacere datorat efortului din ziua precedenta. Revenind la Pietra Piana, refugiul are de toate, insa starea de curatenie cam lasa de dorit fata de celelalte(ex. Ciotullu di i Mori).Am ales ca traseu, bineinteles haut route si am inceput un drum in curba de nivel cu stanca pe care ne-am cataract-descatarat la greu. Am ajuns intr-o sa din care a inceput drumul de creasta, in cateva zone de asemenea cu pasaje care ne-au solicitat forta bratelor. Foarte frumos. Peisaje superbe, in spate cele pe langa care am trecut ieri, in fata cele care ne asteapta astazi si in ziua urmatoare. Cateva varfuri de peste 2000 m ne-au stors de vlaga din ce in ce mai putina dupa eforturile din ultimele zile.Se simte acumularea de oboseala. Am ajuns in urma unui mars fortat autoimpus, pe cel mai intalt varf dintre ele, unde ne-am intalnit cu o ceata de veteran hodinindu-se. De aici se vad excellent crestele din jurul Monte Ritondu, cat si piciorul pe care vom evolua in ziua urmatoare.Coborarea catre refugiul l’Onda, a fost dura: in parte abrupta, in parte normal si  presarata cu bolovani. Dupa circa o ora, interaga etapa totalizand 4 ore, am ajuns la l’Onda. Frumos loc, preturile cele mai mari din parcurs, multe corturi, voie buna, probabil pentru ca mai e doar o zi de parcurs din creasta Nordica si deja toata lumea recapituleaza. Dupa cel mai bun dus de pe traseu(Haut Ascu a fost cu apa calda) am mancat ceva si ne-am pus temeinic pe leneveala, ca doar meritam.Am zacut cateva ore pe o stanca la umbra unui copac, m-au mancat un pic furnicile, dar mi-a priit de minunte. Ne-a luat cas de vaca de la jupanul bergier, care arata cam ca unul de-al nostri: ingamfat si suficient. Seara faina de cabana, dupa o zi scurta si intense; gandul a ramas la RitonduJ

 

Ziua a IX-a si ultimaL

Da,  e ultima zi de traseu. Atat de repede a trecut, ca ma gandesc ca timpul are viteze de curgere diferite; probabil in functie de intensitatea cu care traiesti momentele. Bun, am plecat de la l’Onda, de la cabanierul boiernas. Urcus aspru inca de la inceput: poteca-stanca-pteca-piatra-stanca-cocot-vezi marcajul clar. Ajungem dupa sfortari si erforturi din ce in ce mai greu de realizat-deh avem 8 zile grle in spate- intr-un varfulet la peste 2000 m unde gasim loc de popas.

Dupa un respiro, am coborat usor in lateral numai pe stanca, spre o mica sa de unde ne-am luat marcajul galben in catare si baga carbuni pe haut route. In fata noastra, stancosul si semetul Monte d’Oro(2389 m). Bajeti, de ce gafaiti asa tare? Picioare nesigure, oarecum relaxate si multa vointa. Trage din furtunul de apa, consuma si ultimul baton energizant. Ajungem la un moment dat dupa eforturi si tendinta de a lansa rucsacul in spatiu, intr-un loc potrivit de a  lasa rucascul pentru atacul final. Vlad porneste tare, urmat de Claudia , ambii fara bete. Ii secondez tragand vanjos la tricepsi. Vlad ajunge la pasajul de cataract primul si-l trece fara problem, eu ma  mai incurc de bete, Claudia vine bine din urma. Ajung si il vad pe Vlad cu un zambet latit pe toata fata, vrand parca sa spuna: “gata, l-am cocotat si p-asta”.

Facem poze toti trei, cate doi, cate unul, ne apropiem tematori de marginea unui abis care duce in zbor catre lacul de la baza Monte d’Oro. Ne uitam lung la crestele si varfurile care ne-au fost tovarasi 9 zile: fascinanti in soarele puternic al Corsicai. Departe, Aiacciu, cum ii zic corsicanii, ne imbie la plaja. Jos de tot, Vizzavona, la circa 2000 m diferenta de nivel. Ne mai imbratisam o data tovarasii de piatra si coboram. Ultimul obiectiv atins, ca si celelalte, cu brio!

Ajungem la rucsaci si incepem coborarea, care dupa cateva sute de metri incepe sa fie dura: abrupta cu stanca si grohotis instabil. Genunchii scartaie si soarele topeste vigoarea noastra si transforma in pulbere crema anti-el.Apa! E clocita deja; iti clatesti gura si o inghiti in zadar, ca nu potoleste setea.Dupa o portiune dintre cele mai abrupte, intalnim doi baieti care intreaba intr-o franco-engleza despre apa; pana la l’Onda baieti, nicio sansa.  Mai departe, aproape de etajul padurii, gasim un “source” si relimentam cu 2 litri de apa rece care ne mai intremeaza. Inainte prin padurea plina de pietre care nu lasa relas picioarelor noastre. Vlad e revoltat de situatie:”cum au gasit astia nistre pietre, cum au facut poteca prin ele…” Ii replic:”toata Corsica e o mare piatra, Vlad”. Radem toti trei si facem haz de genunchii nostri varza. I-am lasat sa mearga inainte pe Claudia si Vlad si m-am bagat la un desert de fragi corsicani altoiti. Mhmmm! Dupa o filmare in padure, ajungem in final la final: Refuge de la Gare

Garcon, si vous plait un biere! “Garconul” este roman care de doi ani vine in sezon, mai-octombrie, la munca la restaurantul refugiului garii. Doua inghitituri si s-a dus berea. Buna, rece, cu acid asa cum trebuie.

Recapitulam la un pahar de vin rose, frumusetile celor noua zile de traseu: Ciotullu di i Mori, culoare, diversitate, flora, stanca, oameni, ursuletulJ, vant, paste-macarale, sforait, Nathalie-Didier, Monte Ritondu, Corsicana, trial-runnning, sudoare, vin du Corse, liniste, bucurie, mare, bergerie, uitare, pin-larice, soparle, prietenie, mosulica si frantuzoaicele, slapi, miresme si mirosuri, Castel di Vergiu, gheata,  mirth, echilibru, 14 ore, Salomon, soare, bivouac, Paglia “zOrba”, nebunii de ocazie, Calenzana, noi, rucsac, pirat, jurnal, foto, bronz.

 

Asta fu expeditia noastra, Claudia, Vlad si Liviu din GR20 Corsica partea nordica. Un singur cuvant: FABULOASA!

GHID:

Referitor la apa potabila: eu am baut din orice parau care venea direct din stanca. De ce spun asta? Pentru ca este posibil ca deasupra zonei in care te afli sa existe animale sau crescatorii de animale, in acest fel apa devenind nepotabila. La fiecare reefugiu exista izvor de apa potabila “source”.

Referitor la cazare: bivuac pe GR20 inseamna ca ti se pune la dispozitie cort si izolier. Nu stiu sigur daca iti dau si paturi la cerere, pentru ca noi am carat saci de dormit de vara.

Referitor la conditiile de igiena: la fiecare refugiu exista toalete curate si dusuri cu apa rece(cateva au si apa calda) si exista posibilitatea de a-ti spala haine. In acest fel realizezi ca nu trebuie sa cari tone de toale cu tine.

Referitor la mancare: nu trebuie sa cari nimic cu tine, daca nu vrei sa faci tura foarte ieftina. Ai la fiecare refugiu posibilitatea de a comanda: mic dejun(6-10€)=ceai/cacao+paine+unt+dulceata, cina(17-20€)=supa+paste+ prajitura casei, sandwich(6-8€)=branza si/sau salam/sunca de Corsica, bere(6€) cea locala Pietra, vin(10-12€/l).

De asemenea iti poti cumpara de la refugii diverse: supe, paste, conserve de peste, ciocolate, sosuri, biscuiti si odata acestea cumparate exista posibilitatea de a gati la fiecare refugiu, cu butelii de aragaz puse la dispozitie de cabanieri(gardien); exista vesela completa pe care o speli dupa ce o folosesti. E bine sa cari in rucsac plicuri de ceai si ce cacao/cafea pentru a nu cheltui 2€ pentru un simplu ceai.

Referitor la dificultatea traseului: noi am facut partea Nordica in 9 zile/etape, am stat la 9 refugii si am facut toate obiectivele de pe traseu: Monte Corona(+2h fata de traseul normal), Monte Cintu(+9h), Paglia Orba(+4h), Monte Ritondu(+5h), Monte d’Oro(+3h). Pot sa spun ca fara aceste obiective, mergand 5-6 ore pe zi in medie, nu este un traseu dificil, dar daca faci si obiectivele, ajungerea la acestea adauga oboseala suplimentara la care nu ii sfatuiesc pe cei neantrenati bine. Turele zilnice nu sunt lungi ca numar de kilometri, insa sunt diferente mari de nivel, aproape zilnic 1000 m ascensiune si tot atatia coborare. Exista varianta de a sta doua zile la acelasi refugiu pentru a face un obiectiv mai lung. Oricum daca nu te urci pe Monte Cintu sau pe Monte Ritondu, te duci degeaba pe GR20J.

Referitor la bocanci: Am avut o pereche de Meindl noi nouti, nu mi-au facut nicio basica pentru ca-s foarte buni, dar i-am adus aproape praf inapoi. De ce? Piatra si iar piatra, catarat, descatarat si inevitabil ii atingi, julesti, tarasti prin pietre. Asa ca luati-va bocanci capabili, sa nu trebuiasca sa oblojiti la bataturi sau sa va lase talpa pe undeva. Nu stiu cum e sa faci tot GR20, adica inclusiv partea cea sudica, ce mai adauga inca 6 etape. Cred ca scoti bocancii la pensie.

Succes celor care intentioneaza GR20! J

Duminică, 1 iulie 2012 - 12:30 
Afisari: 4,801 


mckinley