Comorile Morarului – 5 februarie 2022 (Muntii Bucegi)
Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune.
Unul dintre principiile termodinamicii ne spune că un sistem fizic lăsat de capul lui, adică liber, tinde spre dezordine. Până de curând am folosit în ture o pereche de mănuși care se pare că tind spre entropie maximă. Partea de întărituri din palmă, cel puțin deocamdată, a atins acest punct. Pentru că am fost mulțumit de ele, au să mai slujească prin gospodărie până când își vor da sfârșitul obștesc. Așadar m-am regăsit în postura de a achiziționa o pereche nouă, cel puțin la fel de „competentă”. Ca un făcut, Florina este într-o situație similară. Nu ajunge că trebuie să adapteze colțarii la dimensiunile bocancului, are un pic de căutat să găsească mărimea perfectă. Între noi fie vorba, îmi pare că a făcut ceva progrese în sensul că nu își mai atinge recordul de a avea cinci perechi de mănuși în rucsac. Îi dau dreptate, ce bucurie este să poți avea o pereche potrivită de mănuși. Dacă am făcut această succintă introducere, vreau să spun că era timpul să caut o altă mănușă, pe cea a Morarului.
Încep prin documentarea temeinică a traseului, găsesc câteva informații foarte utile pe internet. Undeva încolțește o idee: urcare pe Comorile Morarului, dacă este timp poate până în Brâna Mare a Morarului, coborâre pe Bujori. Am luat track-urile de pe ultimele două și le-am urcat pe google earth să văd cum arată. Ieșirea din Comori este pe la 1820m, după cum a arătat gps-ul. Mi-am făcut eu planuri că până acolo nu e altitudine mare, că apoi se urcă pe creastă matematic și nu implică riscuri, dar Muntele avea alte planuri pentru noi.
În ultima perioadă nu a nins foarte mult, dar vântul și-a făcut de cap. Mă așteptam să găsesc depozite de zăpadă, dar undeva speram la o zăpadă numai bună de urcat la colțari. Dimineața ne întâmpină cu o atmosferă plăcută, ne încălzim bine.

Prin pădure
Drumul de pe Plaiul Munticelu decurge bine. Poiana Coștilei ne oferă un motiv temeinic să ne bucurăm de vreme superbă.

Dimineața ne întâmpină cu mult soare
Trecem de intersecția triunghi roșu cu banda galbenă, urmăm în continuare triunghiul și în scurt timp trecem Valea Cerbului. Aici ne bucurăm de omul de zăpadă dintr-o mică poieniță, sperăm să aibă viață lungă. Imediat, după o porțiune scurtă în urcare, poteca face un unghi destul de ascuțit, cotim către stânga. Acest aspect îmi pare un punct bun de referință. Urmează o porțiune în care poteca curge pe curbă de nivel, traversăm o vale și dăm de bolovanul indicator al intrării în firul Comorile Morarului.

Bolovanul indicator este prevăzut cu marcaj turistic
O luăm direct în sus, în stânga noastră apare firul văii. Acesta este accidentat la intrare, facem cunoștință cu zăpada mare și afânată. Hotărâm să ținem malul drept. Valea devine foarte clară.

La intrare
Ne dăm seama că nu avem dorința de a ne scufunda prea mult în talveg. Vedem o aglomerare de stâncării mari deasupra cărora vom reveni în fir. Mai sus ne-am dat seama că a fost o decizie înțeleaptă, în fața săritorii de la intrare sunt câțiva brazi imenși doborâți de furtuni, plin de crengi momentan. Revenirea în fir presupune o serie de lupte cu zăpada afânată. De fapt, întrega zi s-a dovedit a fi o luptă în condiții similare.

Hai la deal

Mai cu spor

Tot mai sus
Cam ce am găsit în talveg? Urmele unor recente mici avalanșe constând în bulgări înghețați bocnă, unii mai mici, alții cu volum de peste 50l. Acești bulgări au fost doar condimentul potrivit, în rest multă zăpadă afânată. Dacă prindeam un pas fără să mă afund până la genunchi, eram fericit. Pioletul se afunda integral, dar ne mai agățam pe unde se putea. Valea este destul de deschisă și oferă perspective frumoase. Jos se vede Gura Dihamului, iar pe fundal Munții Baiului.

Navigare prin marea de zăpadă cu ale sale ghețuri
Știu că nu o să primim foarte mult soare pe direct, dar versantul drept o să primească puțină căldură. Vizibilitatea este foarte bună, terenul nu este foarte înalt, găsim vegetație multă pe versanți, pe alocuri și în talveg. Încep să rulez programul de analiză: nu sunt cornișe, nu sunt pereți mari, dar sunt câteva vâlcele foarte înclinate pe partea dreaptă, de unde este posibil să vină câte un duș de zăpadă.
Ajungem la o zonă mai îngustă asemenea unui tobogan. Încerc să găsesc prize la bocanci, mă întind cât pot la fiecare mișcare și caut să înfing bine pioleții. Se văd ceva tije uscate, semn că e pământ dedesubt, drept urmare lovesc cu putere. Ies sus și urc până în drept cu un copac parțial îngropat în talveg, parțial dezgolit. Asigur, testez rezistența la cască cu o lovitură de piolet, casca rezistă, eu încerc să mă dumiresc de noua performanță. De fapt, pioletul se agățase de rucsacul din spate și își schimbase traiectoria. Florina începe să urce, știu că la fiecare pas înfinge bine colțarii. Pe când îi apare casca la vedere și mă gândeam să îi fac o poză, la vreo 20m deasupra se aude un „duș”. După cum era de așteptat, vine de pe dreapta și o ia pe talveg. Noi am ținut partea stângă în urcare, îi strig să bage „capul la cutie” și tensionez coarda. Dușul trece pe lângă mine, ea se lasă în piolet și îl ia din plin în primire. După o jumătate de minut, care poate a părut mai lungă, urcă, trece cap schimbat și asigură mai sus la alt copăcel. Aici facem o haltă bună pentru îndepărtarea stratului protector de zăpadă dintre spatele ei și rucsac.

Zonă „activă”
În curând ajungem la o bifurcație.

Bifurcația
O luăm pe firul din dreapta. Date fiind condițiile din teren și ora, știm că nu vom urca foarte sus astăzi, dar ne dorim să ieșim în creastă cât mai sus. În stânga noastră sunt degetele Mănușii Morarului. În jos valea se așterne sub călcătura bocancului.

Firul văii văzut din zona superioară
În față se vede șaua în care urmează să ieșim.

Șaua generoasă din capătul văii
Bucurie mare. Decizia de a încheia aici este oarecum luată, urcarea în creastă ar lua foarte mult timp ținând cont de calitatea zăpezii. În plus, nu știm ce condiții vom întâlni mai departe. Facem o mică ședință tehnică și hotărâm că întoarcerea pe același drum este o soluție viabilă, cel puțin aici cunoaștem condițiile din teren.
Așadar avem timp la dispoziție, ne hidratăm cu ceai cald, mâncăm bine și trecem la ședința foto. Pe rând, asigurați în coardă, urcăm câțiva metri pe o mică muchie de unde peretele Coștilei se dezvăluie ochilor. Luăm la puricat văile și brânele cunoscute. Este un punct de belvedere care ne alungă efortul pe care l-am depus până aici și face ca lupta cu zăpadă să intre în domeniul trecutului. Cu puțină atenție identificăm inclusiv Hornul Central, mie îmi pare că am văzut și Dintele dintre Colți.

Privirea care face orice oboseală să dispară
La coborâre aplicăm mersul pe călcâie. Dată fiind panta mare, chiar dacă ne afundăm bine, mergem foarte repede. Păstrăm distanță, suntem foarte operativi. Ajungem la toboganul care ne-a dat singura ocazie a zilei să folosim de zor pioleții, căutăm un rapel. Până la urmă ne învingem inerția, scoatem colțarii, echipăm și descățărăm fără nici o problemă. De ceva vreme soarele a dispărut, dar între timp se pare că a lucrat să ne ascundă urmele în anumite locuri.

La vale prindem viteză mare
Prind în cadru o imagine perfectă cu ceea ce înseamnă o ruptură a unei plăci de circa 30cm grosime care a măturat sub ea.

Placă ruptă
Sunt împăcat că am ales o zonă fără expuneri mari, care nu poate acumula multă zăpadă. Mai coborâm puțin și traversăm spre stânga și căutăm un drum prin pădure. Terenul este accidentat, bolovani mari peste tot, ieșim în poteca marcată puțin mai sus de punctul de intrare. Transmitem telefonic că suntem la „civilizație”, adică traseu turistic. Obiceiul de a ne semnaliza poziția în mod constant este deja o obișnuință. La întoarcere am tras de timp cât am putut, la înserare ne-am reîntâlnit cu Căminul Alpin.
Participanți: Florina și Edy
Echipament folosit: semicoardă 30m, ham, cască, colțari, piolet, anouri, carabiniere și dispozitive de filat.
Duminică, 6 februarie 2022 - 13:59
Afisari: 766
edy
Comorile Morarului sunt într-un versant de abrupt, delimitat de Valea Cerbului și Valea Bujorilor, care oferă destul teren de joacă vara și care m-a pasionat in 2012.
Iarna recunosc ca nu am ajuns prin zonă, îmi stă de obicei Coștila în cale.
Sa știi că nu ești singurul care testeaza iarna, la mine a fost rezistența glugii pe suport de cască cu o lovitură de piolet.
Luni, 7 februarie 2022 - 21:23