Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

August 2022
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Septembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Caleanu
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Cod galben în Bucegi: Valea Galbinelelor (Hornul dintre Fire) - Brana Mare a Costilei - Valea Priponului (Muntii Bucegi)

24 iulie 2015


Valea Gălbinelelor este una din cele trei văi celebre de abrupt din Coștila, aflată între celelalte două, Valea Coștilei la sud și Valea Mălinului la vest. Podiumul este urmat la vest de un alt trio de văi, Țapului, Urzicii și Caprelor, mai abrupte dar cu pereți mai modești, lipsiți de celebritate. Între ele se mai înghesuie câteva văi mai scurte și vâlcele, unele mai abrupte ca altele. De la bun început se cuvine o clarificare. Care este denumirea corectă a văii, Gălbinele sau Gălbenele? Kargel îi spune Gălbenele, Cristea o numește Gălbinele. 1-1. Ce spun hărțile? Harta TCR, interbelică, mă lămurește buștean: Colțul Gălbinelelor dar Valea Gălbenelelor! 2-2. Netul? Ușor favorabil Gălbenelelor, pentru că mulți nu a auzit vreodată de gălbinele, dar ceaiul de gălbenele îl știe toată lumea. 2-3. Însă nu întotdeauna dreptatea este în tabăra majorității. Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt flori comune ce cresc în locuri comune. Au petalele îndesate pe mai multe rânduri. În schimb, gălbinelele (Doronicum carpaticum) au un singur rând de petale, mai subțiri, și preferă solul alpin. Iar în Coștila gălbinelele sunt cele ce cresc printre pietre:


/bucegi15b/bucegi15b_01.jpg

Gălbinele. Firul principal și firul secundar.


3-3. Decizia îmi aparține. Gălbinele am pozat, Gălbinele am votat! Deci voi merge pe Valea Gălbinelelor. Singur. Canicula sufocă România de aproape două săptămâni. Nu se întrevăd semne de răcorire, din contră, toate canalele media prevestesc un sfârșit de săptămână încins. Mai întâi un cod galben pentru vineri, apoi unul portocaliu pentru sâmbătă. Singura scăpare este fuga. Fuga la munte sau la mare. Aleg muntele. Unde? Vremea stabilă și ziua lungă de vară sunt ideale pentru încercarea unui traseu nou. Timp berechet pentru explorări și căutări de unul singur, fără grija vreunei furtuni care să mă prindă pe teren necunoscut. Valea Gălbinelelor este de multă vreme în vizorul meu, mâine va fi ziua ei.


/bucegi15b/bucegi15b_00.jpg

Valea Gălbinelelor, privită cu jind anul trecut din poteca Munticelului


Ca întotdeauna înaintea unei ture solitare pe un traseu nou, nu reușesc să pun cap la cap prea multe ore de somn, căci, deși cu rucsacul deja pregătit, tot mai caut și studiez jurnale, descrieri, poze, schițe. Oricât de mult m-aș documenta, un traseu nou rămâne o necunoscută. Dimineața mai fur însă o oră de somn în tren, dar apoi iau din nou la buchisit descrierile și notițele pe care le-am luat cu mine. Emoțiile cresc în ritmul opririlor trenului. În Bușteni coboară o mână de drumeți, doi cu rucsacuri mari ce pornesc în jos, probabil spre Jepi și încă cineva care va merge în urma mea până pe Munticel și de-acolo spre Poiana Coștilei. Fiind vineri, puțină lume urcă pe munte. De fapt, de dimineață, de la troița de la începutul Munticelui, până seara la ieșirea în drumul plin cu corturi și grătare de pe Valea Cerbului, nu voi mai întâlni decât o altă mână de oameni, la refugiul Coștila, trei dintre care îi voi zări mai târziu pregătindu-se să intre în traseul Furcilor. Mă opresc pe treptele Căminului Alpin să îmi fac ordine în rucsac, dar și în cardul de memorie al camerei foto. De aici am și o perspectivă mai bună asupra zonei prin care voi hoinări azi. Iată și primul punct pe ordinea de zi, Refugiul Coștila:


/bucegi15b/bucegi15b_02.jpg


Pornesc pe drumul Munticelului, apoi urmăresc poteca paralelă cu Valea Albă, pe unde din loc în loc cineva a reîmprospătat vechiul marcaj al alpiniștilor, triunghiul galben. Pe măsură ce mă îndepărtez de zumzetul orașului și mă afund în pădure crește tensiunea singurătății. Simțurile se acutizează, scrutând adâncimile sălbăticiei. Paza bună trece primejdia rea. Animalele sălbatice se feresc de oameni, trebuie însă să fiu atent să nu dau peste vreun urs fără ca el să mă fi reperat, căci doar atunci el se simte amenințat și ripostează. Inima tresare: un galop se stârnește din desiș. Sunt doar câteva capre negre ce-mi taie calea. Aștept puțin, poate se ține vreun urs după ele. La vreo oră de la Căminul Alpin apare un semn nou, bandă galbenă orizontală, care părăsește poteca Văii Albe pentru a o însoți pe cea ce duce la refugiul Coștila. Pare bună poteca, iar după 10 minute sunt lămurit pe deplin: trec printre bolovanii răsfirați în rărișul de la Sfatul Uriașilor. După numai câteva minute mă aflu în fața micului perete închinat alpiniștilor, La Cimitir. Nu poți șă nu te oprești și să te gîndești puțin la efemeritatea și mai ales fragilitatea noastră. De aici poteca se avântă pieptiș pe versant. Întâlnesc o băncuță pitorească în pădure, din schiuri și plăci de snowboard uzate. Și mai sus, o poieniță cu vedere excelentă spre Peretele Vulturilor:


/bucegi15b/bucegi15b_05.jpg


Ce pare atât de aproape! Dar tot mai am ceva de urcat, vreun sfert de oră, până ies din pădure, în fața Văii Coștilei:


/bucegi15b/bucegi15b_06.jpg


Ieșit la gol alpin, simțurile mi se relaxează: ursul poate fi detectat de la o distanță sigură, dar și el, la rândul lui, mă poate simți de departe. Se aud și voci de la refugiu. Înăuntru, trei alpiniști își pregătesc materialele ca să plece în traseu și încă doi băieți ce vor coborî în oraș după o zi de antrenamente pe Țancul Ascuțit. Alpiniștii pleacă la drum, eu mai rămân pe băncuța din fața refugiului să-mi potolesc foamea stârnită de urcușul celor aproape 800 de metri altitudine, cât despart refugiul de nivelul peronului.


/bucegi15b/bucegi15b_07.jpg

Refugiul Coștila


De la refugiu în sus intru pe teren necunoscut. În linii mari știu pe unde trebuie să merg și la ce să mă aștept, rămâne de văzut la fața locului exact pe unde și cum se strecoară poteca, dacă este vreuna. Ca să ajung în Valea Gălbinele trebuie să trec Coama cu Jnepeni care o separă de valea asta, a Coștilei. Mai întâi urc puțin Valea Coștilei, pe dreapta.


/bucegi15b/bucegi15b_09.jpg

Creasta Coștila-Gălbinele și Coama cu Jnepeni


Unde reperez un hățaș, bine bătătorit de bocanci, ce se avântă spre coamă, atingând-o exact lângă muchia Țancului Ascuțit, ce se înalță ca o lamă de cuțit spre est. Așa cum îmi spusese unul din cei doi băieți la refugiu, pe coamă e un mic montagne russe, poteca ținându-se pe linia vălurită a coamei, lăsându-se după vreo zece minute în Valea Gălbinelelor. E și un lanț la final, util în vremuri geroase sau mâzgoase, singurul accesoriu artificial întâlnit până la traversarea Mălinului.


/bucegi15b/bucegi15b_11.jpg


Iată-mă ajuns în Valea Gălbinelelor, în firul principal. O primă luare de contact vizual direct:


/bucegi15b/bucegi15b_13.jpg

Valea Gălbinelelor - firul principal


Cei trei alpiniști, plecați cu un sfert de oră înaintea mea de la refugiu, sunt în ascensiune, doi pe fir, trecuți deja de prima săritoare, bolovanul imens, al treilea pe brâna de deasupra ce duce spre Hornul dintre Fire, brână la care voi ajunge și eu, dar cam peste vreo oră. Cum sunt novice pe această vale, încă de la bun început am hotărât că voi urma traseul cel mai ușor, cel printre fire, scopul principal al turei fiind de a mă familiariza cu zona. Scopul secundar fiind relaxarea și încântarea sufletului. Planul pe scurt, urmărind scenariul clasicelor descrieri, este (zoom pe zona din centrul imaginii precedente):


/bucegi15b/bucegi15b_14.jpg

1 - ieșirea din hornul dinspre firul secundar; 2 - brâna de legătură între hornuri; 3 - baza Hornului dintre Fire; 4 - strunga de la ieșirea din Hornul dintre Fire;


Pentru bifarea punctului 1 trebuie să găsesc mai întâi intrarea în primul horn. Traversez principalul, pe la marginea unei adunături haotice de pietriș și crengi, urmele apocalipticei căderi de stânci din 2008, din peretele Gălbinele. Încă puțin și ating firul secundar, ce face joncțiunea cu principalul cu doar câțiva zeci de metri mai la vale. Să înceapă deci distracția! Am emoții, ca la fiecare traseu nou. Mă voi descurca? Încep ascensiunea pe firul secundar, foarte prietenos la început,


/bucegi15b/bucegi15b_15.jpg


cu privirea mai mereu întoarsă spre stânga, în căutarea hornului care să mă scoată între fire. Nu după mult timp ajung la baza acestui horn:


/bucegi15b/bucegi15b_16.jpg


Nu merge escaladat cu rucsacul în spate și îl las la baza hornului, plecând în sus să văd unde ies. Hornul, incomod dar scurt, mă scoate pe o mică pajiște în fundalul căreia identific colțanul prin stânga căruia trebuie să fie adevăratul horn de acces la poteca dintre fire. Lămurit, cobor după rucsac, dar nu prin hornul pe care tocmai urcasem ci pe panta înierbată de la marginea peretelui Colțului Gălbinelelor. Panta fiind destul de accentuată, pierd câteva minute cu tatonarea unui itinerar de coborâre cât mai sigur, care să nu solicite ajutorul celor o mie de fire de iarbă. Partea plină a paharului este perspectiva liberă asupra peretelui Gălbinele, avanpremieră a peisajelor pe care le voi savura mai sus:


/bucegi15b/bucegi15b_17.jpg


Revenit în talveg (al secundarului) sunt puțin nedumerit în privința lui, căci firul lui natural pare să treacă totuși prin hornul meu incomod, versantul înierbat pe care am coborât, lipit de zidul stâncos al Colțului Gălbinelelor fiind mai degrabă o variantă ocolitoare. Deși incomod, parcă tot mai sigur e hornul. Urc până la rucsac și îl împing pe horn, pe o treaptă aflată deasupra capului, apoi urc și eu. Ramonajul e figura zilei. Încă un salt pentru rucsac, apoi îl urmez ca secund. Buun! merge și așa. Pajiștea de aici e liniștitoare, presărată cu brăduți sub care mă pot odihni ferit de arșița ce începe să muște din răcoarea văii. Liniștitoare este și imaginea pe care am imprimat-o de cu seară, singura pe care am ales să o iau cu mine alături de descrierea traseului făcută de Cristea și de cartea lui Kargel, imagine în care am recunoscut micul țanc din fața mea și chiar și brăduții de la poalele lui.


/bucegi15b/bucegi15b_18.jpg


Intrarea în traseul spre Hornul dintre Fire am considerat-o singurul punct cheie în orientarea mea și într-adevăr așa se dovedește și pe teren. Când am atâția jnepeni în stânga pajiștii e bine să știu cu aproximație pe unde să-mi dibuiesc drumul. Cu acest mic ajutor, ochiul inițiat găsește imediat firava potecuță ce se strecoară nenatural, deci bătută de om, printre crengile dese ale jnepenilor. Culoarul prin jnepeni mă aduce repede în fața unui prag stâncos pe lângă care urc printr-un horn foarte scurt. Am ajuns! Sunt pe muchia dintre fire și zăresc în față Hornul dintre Fire.


/bucegi15b/bucegi15b_19.jpg


Partea cu orientarea fiind rezolvată cu bine, îmi acord o nouă pauză de relaxare pentru un tur de orizont și reîmprospătarea forțelor. Din acest loc am o privire de ansamblu asupra firului principal. Potecuța mea e aninată pe versantul lui nordic, pe un fel de brâniță pe sub micii colțani ai muchiei dintre fire. Brânița până la intrarea în horn este scurtă.


/bucegi15b/bucegi15b_20.jpg

Hornul dintre Fire


În fața hornului am un nou prilej de nedumerire. În dreapta mea, în peretele muchiei se cască o grotă mare, ovală, ca un ochi de mansardă:


/bucegi15b/bucegi15b_21.jpg


Măi să fie! Adică să fie ăsta Hotelul Gălbinele? Nu se potrivește deloc cu descrierile clasicilor, care-l fixează, inclusiv pe schițe, deasupra hornului. Încerc să-mi aduc aminte cum arăta Hotelul Gălbinele în pozele găsite pe net, dar nu reușesc, și asta pentru că nu am considerat relevantă forma lui. Mă așteptam doar să-l găsesc pe traseu și să mă bucur că am ajuns la el. Acum că am găsit ceva ce seamănă, sunt în încurcătură. Scot ghidurile, recitesc cu încetinitorul, cuvânt cu cuvânt, descrierile, analizez schițele. Verdict: clasicii, Kargel și Cristea, care în general m-au ghidat foarte bine pe nemarcate, nu se puteau înșela într-un aspect atât de important, cu atât mai mult nu amândoi. Zilele următoare curiosul din mine a găsit până la urmă un jurnal în care se menționează această grotă. Adi Costache a pomenit-o, i-a pus o poză în jurnalul său și a botezat-o Hotel Suspendele. Dacă tot am scos ghidurile să le rumeg pe îndelete, mai zăbovesc puțin la umbra răcoroasă de sub horn înaintea asaltului. Firul principal se cască drept sub micul promontoriu de lângă baza hornului:


/bucegi15b/bucegi15b_22.jpg


Hotelul Suspendele îmi face cu ochiul lui de mansardă, dar nu mă încumet să-i treg pragul, găsindu-l prea cocoțat și nevrând să-mi consum rezervele de adrenalină de care poate voi mai avea nevoie astăzi, cel puțin până la finalizarea traseului nou pentru mine, până în Brâna Mare. Odihnit, încep asaltul Hornului dintre Fire. Un mare atu: hornul e în întregime în umbră, o răcoare reconfortantă în miezul unei zile atacate de arșiță. Un alt atu: exact în porțiunile abrupte, cu praguri, distanța între pereți pare ideală pentru ramonaj. Singurul dezavantaj, pentru mine că sunt singur, e chinul cu rucsacul. Trebuie să-l tot salt din treaptă în treaptă. Dacă am fi fost cel puțin doi, ar fi mers repede plimbarea rucsacurilor din mână în mână. Plăcerea ramonajului și a șpraițurilor alternate și repetate pe horn n-a fost însă deloc știrbită de micile sforțări ale fixării rucsacului în poziții cât mai stabile și care să nu mă incomodeze la urcare.


/bucegi15b/bucegi15b_23.jpg


Ca mulți alții care l-au parcurs, Hornul dintre Fire l-am găsit un adevărat deliciu. Un sfert de oră ne-a trebuit, mie și rucsacului meu, până la luminița de la capătul hornului, strunga. Ieșirea din horn e intrarea în intimitatea spectaculoasă a Gălbinelelor. Momentul e copleșitor. După sfertul de oră petrecut între pereții strâmți ai hornului ultima sforțare ridică trupul deasupra celui mai de sus prag al hornului, după care, eliberați de sarcina căutării prizelor și locurilor de sprijin, ochii descoperă brusc evantaiul de piatră al obârșiei Gălbinelelor, cu pereții Gălbinelelor și Umărului Gălbinelelor, despărțiți de Hornul Coamei, și brăzdați, fie de fisurile Furcilor, fie de Fisura Gălbinele:


/bucegi15b/bucegi15b_24.jpg


Pereți masivi de piatră de jur împrejur. Copleșitor - e singurul epitet pe care-l găsesc potrivit momentului. Țintuit locului de măreția imposibil de transmis în cuvinte, mă extrag cu greu din confortul umbros al micii strungi. Mai am ceva de urcat până la hotel. Descațăr privirea umită de pe pereții Gălbinelelor și o pun să caute o continuare. Situația e cam așa. În stânga jos, și cam prăpăstios, e firul principal. În dreapta - creasta dintre fire. Ghicesc continuarea printre jnepenii lipiți de creasta din dreapta. Aparent mă înfund, revin la horn, reanalizez opțiunile. Tot mai sigur e jneapănul decât versantul friabil ce se prăvălește aici înspre principal. Intru cu mai mult elan prin jnepeni prin aceeași ghicită continuare. Precum mașina care după o primă încercare nereușită ambalează mai tare motorul și în final iese din împotmolire, reușesc să mă strecor printre și pe sub crengi urmărind o urmă ghicită ce capătă treptat contur clar de potecă. Potecuța iese repede dintre jnepeni și mă aduce, pe o curbă de nivel, drept în firul principal. Partea dificilă a firului principal fiind în aval, ascensiunea lui până la confluența cu Hornul Coamei e o plimbare de câteva minute, simplă ca pe Valea Albă.


/bucegi15b/bucegi15b_25.jpg


Un singur lucru poate compromite plăcerea plimbării. Pietrele! Tot ce se rostogolește din Hornul Coamei sau pică din peretele Furcilor nu se va opri decât în talvegul principalului. Nu am cască, dar nici weekend nu este. Norocul meu. Însă tot se vor porni câteva pietre de la cei care tocmai au început cățărarea în Furci. Sunt însă deja mai sus de fir, pășind emoționat pe cărăruia ce duce la grota mult dorită, Hotelul Gălbinele:


/bucegi15b/bucegi15b_26.jpg


Program all-inclusive: dejun cu desertul cuvenit reușitei și vizionarea unei ascensiuni 'live' în Furci. Pe cât de banală e realitatea grotei pe atât de încărcată-i e istoria, burdușită cu bivuacurile multor nume mari ale alpinismului autohton. Sună bombastic, recunosc însă că mă zgândăre puțin mândria. Nu voi ajunge vreodată să urc traseele din peretele de vizavi - sunt un umil drumeț ce nu cutează a-și atârna viața de un piton, dar mă satisface gândul că stau acum exact acolo unde au stat cei care au cutezat a le urca.


/bucegi15b/bucegi15b_27.jpg


Și aș mai fi stat! Și ce mi-ar place să moțăi vreo oră pe iarbă, lângă hotel, urmărindu-i pe sub pleoapele întredeschise, ca prin vis, pe cei trei cățărători ale căror comenzi și răspunsuri reverberează când și când în spațiul împietrit al văii. Scot binoclul să-i privesc de aproape. Tot prin binoclu urc agale Hornul Coamei, imaginându-mi cum aș putea trece peste fiecare prag mai dificil:


/bucegi15b/bucegi15b_28.jpg

Hornul Coamei


Locul în care mă aflu e intersecția câtorva trasee de acces în pereți (și ca orice intersecție care se respectă are și un hotel la un colț al ei). Aici debușează Hornul Coamei în firul principal al Gălbinelelor, dar și scocul ce se lasă în continuarea Fisurii Gălbinele. Eu urmez fidel linia principalului spre obârșia lui, Strunga Gălbinelelor.


/bucegi15b/bucegi15b_30.jpg


Mă opresc ca să mai admir, a câta oară? peretele Gălbinelelor înainte de a-l pierde din câmpul vizual odată ajuns în strungă. De la altitudinea asta muchiile, brânele și fisurile se văd altfel decât de jos, de la baza hornului. Ceea ce de jos părea un perete vertical, își dezvăluie acum o succesiune nebănuită de praguri și brânițe. Ecourile celor din perete mă îndeamnă să-i caut cu binoclul. Iată-i! Unul din ei coboară spre începutul traseului Furcilor, asigurat de coechipierii săi de pe brânița de acces:


/bucegi15b/bucegi15b_31.jpg


Streașina sub care stau cei doi văd că adăpostește și o cruce; am căutat apoi să văd dacă-i menționată undeva dar nu am aflat nimic despre ea și nici ce sau pe cine pomenește. Partea superioară a firului Gălbinelelor e mult mai prietenoasă decât cea inferioară. O urc ușor până în strungă, într-o jumătate de oră, din care minute bune am stat privind în urmă, spre peretele care mi-a copleșit astăzi simțurile și spre cei care-l asaltează. Tot urcând, ajung la nivelul crestei Colțului Gălbinelelor, a cărei linie se prelungește imaginar până spre culmile Ciucașului, ițite dincolo de spinarea Neamțului:


/bucegi15b/bucegi15b_32.jpg


Cu respirația sacadată în ritmul pașilor încetiniți sub povara caniculei unui soare aflat aproape la zenit, parcurg ultimii metri ai obârșiei Gălbinelelor cu privirea jinduind umbra salvatoare a Umărului lor. Iată-mă ajuns în Strunga Gălbinelelor!


/bucegi15b/bucegi15b_33.jpg


O poartă de trecere din lumea până azi necunoscută a Văii Gălbinelelor, o lume copleșitoare, spre lumea familiară și mai liniștitoare a Brâului Mare al Coștilei, pe care îl și zăresc deasupra Colțului de Sus al Mălinului. Este ora două. La umbra generoasă a strungii mă cufund din nou în lectura descrierilor și hărților. Partea cea mai grea a turei de azi, grea în primul rând pentru că a fost o noutate pentru mine, am trecut-o cu bine. Emoțiile au trecut, de acum sunt precum peștele în apă. O singură necunoscută mă mai sâcâie, dacă pot trece Mălinul sau nu, neștiind câtă zăpadă ține încă în el, dar în caz de eșec am certitudinea planului B, retragerea elegantă prin Hornul lui Gelepeanu. Și chiar de ar fi să renunț la brâu din cauza asta, tot nu aș simți-o ca o retragere cu coada între picioare, pofta de munte fiindu-mi deja satisfăcută peste măsură de minunățiile, multe, ale Văii Gălbinelelor. Cobor în Valea Scorușilor pe o potecă largă și mândria îmi este din nou gâdilată, de data aceasta de amintirile pozelor din jurnalele răsfoite pe net, poze în care drumeții, uneori carpatiști, exultau de bucurie pe această potecă, bucuria de a fi parcurs lumea Gălbinelelor, eliberați, odată trecută strunga, de grijile săritorilor și hornurilor văii. Bucurie pe care o trăiesc și eu acum aidoma.


/bucegi15b/bucegi15b_34.jpg


În talveg e un mic pod de zăpadă, din care curge un firicel rece ca ... gheața. Îmi răcoresc fața cu apa binecuvântată pe o asemenea arșiță. Un pic mai încolo, un prag înierbat mă conduce la contrafortul bombat, nu foarte înclinat, ce desparte Valea Scorușilor de cea a Mălinului. Aici mă întâmpină o mică momâie din pietre, pietre al căror colorit variat încântă ochiul și mângâie sufletul, asigurându-mă că țin drumul bun. Urmărind momâile, care și ele parcă îmi urmăresc serpentinele dese prin care încerc să minimizez efortul urcușului pe o pantă monotonă bătută de soare, mă apropii încet, încet de Brâna Mare. Urc în ritm constant, fără pauze dar molcom, ca să nu mă încing prea tare. Câțiva pași înainte, o scurtă privire înapoi, alți câțiva pași, apoi o privire înspre Colții Mălinului.


/bucegi15b/bucegi15b_35.jpg


Încă o serpentină, doi-trei pași, apoi două-trei secunde de admirat Umărul Gălbinelelor.


/bucegi15b/bucegi15b_36.jpg


Urc și absorb continuu peisajul din jur. Îmi vin în ajutor câțiva norișori răzleți ce mai domolesc dogoarea de miez de vară. La capătul a trei sferturi de oră de serpentine domoale ajung la pietrișul potecii largi a brânei și mă pitesc imediat în umbra unui bolovan mare de lângă.


/bucegi15b/bucegi15b_37.jpg


Ce am avut de urcat, am urcat. Acum trebuie să-mi trag puțin sufletul și să-mi potolesc setea. Cu forțele reîmprospătate pornesc vioi pe curba de nivel a brânei, floare la ureche pe lângă urcușurile anterioare. Pot să mă las în voia privitului, chiar și în mers, căci numai arareori poteca se anină deasupra vreunui hău. Îmi fac calculele; vreo două ore mi-ar trebui să ajung în Valea Priponului, iar de acolo încă una până în Valea Cerbului. Asta, bineînțeles, dacă Mălinul mă lasă să trec de el. Înainte de a ieși din bazinul Văii Scorușilor, depășind coasta bombată ce o desparte de Mălin, îmi iau rămas bun de la Gălbinele:


/bucegi15b/bucegi15b_38.jpg

În diagonală, de la stânga: Colțul Strungii (1), Strunga Gălbinelelor (2), în spatele căreia se ridică, înjnepenit, Colțul Gălbinelelor (3), și Umărul Gălbinelelor (4), brăzdat adânc de Fisura Scorușilor, al cărei bolovan încastrat se vede perfect din acest unghi (în medalion).


Trec în bazinul larg, în evantai, al Mălinului. Reperez pe malul opus pâlcul de jnepeni prin care trece poteca brâului peste contrafortul Crestei Mălinului. Instinctiv, imaginația punctează linia brâului urmărind-o pe sub perete până în canionul Mălinului, ascuns de aici privirii.


/bucegi15b/bucegi15b_39.jpg


Știu însă, și din experiența trecută, că aici va trebui să cobor prin talvegul Mălinului mult mai jos, de unde să urc pieptiș malul friabil spre cel mai apropiat pâlc de jnepeni, pentru a reintra în brâu. Toate descrierile clasice menționează acest loc ca singura discontinuitate a Brâului Mare. Tot apropiindu-mă de firul Mălinului, traversând marele evantai înierbat, mi se dezvăluie din ce în ce mai mult din malul canionului, unde caut să ghicesc pe unde ar trebui să urc. Oare câtă zăpadă e pe fir? La un moment se aprinde beculețul roșu. Nu-i beculeț, e un punct roșu în contrast evident cu alb-griul pragului de piatră de pe care mi-a țintit privirea și atenția. Scot binoclul să cercetez locul: e o buclă de cordelină roșie. Promițătoare, căci este exact pe linia imaginară a brâului.


/bucegi15b/bucegi15b_40.jpg


Când ajung în dreptul ei, bang! Zăpadă continuă cât văd cu ochii Mălinul, tocmai de sus, de sub platou până hăt jos, unde firul se arcuiește ușor la dreapta ascunzându-se după pliurile evantaiului. De coborât e ușor să cobor până în talveg pe niște trepte în stâncă, dar odată ajuns acolo mă blochez. Limba de zăpadă are aici mai mult de un metru grosime la margine, ca un zid de gheață - nici gând să urc pe el. Rimaya în care sunt se apropie destul de mult de perete din loc în loc, nu merge să mă strecor prin ea. Revin așadar sus pe panta de iarbă, pe care cobor paralel cu canionul, căutând un loc bun pentru traversare, dar și admirând colții Mălinului:


/bucegi15b/bucegi15b_41.jpg


Am noroc vreo douăzeci de metri mai la vale: limba se pleoștește la margini în dreptul altui prag pe care pot ajunge în fir aproape orizontal. Sap cu grijă trepte în zăpadă și din vreo zece pași trec vadul. În partea asta limba lasă loc suficient pe lângă perete pentru a urca talvegul până în dreptul buclei roșii. Pragul în care este bătut pitonul e la doi metri deasupra. Jos sunt câțiva bolovani mari stivuiți într-o mică piramidă, numai bună pentru a apuca comod pitonul. Rucsacul saltă primul pe prag, îl urmez cu un mic elan de pe piramidă. Aproape gata. O firavă potecuță conduce spre poteca mai clară ce intră în jnepenii de pe muchie. Până acolo mai am de trecut o ultimă probă de îndemânare, la numai câțiva metri de pragul ce tocmai l-am urcat. O trecere expusă, la vreo cinci metri înălțime față de canion, cu prize 'mobile' și pentru mână, și pentru picior, pe care trebuie să le testez cu mare atenție. Sunt doar câțiva pași mai aerieni, doi-trei să fie.


/bucegi15b/bucegi15b_42.jpg

Traversarea vadului și trecerea expusă


Odată ce ating poteca mai lată a brâului toate grijile dispar. Urmează plimbarea de seară, pe brâu și apoi la vale spre casă. Rememorând acasă itinerariul, realizez că am uitat de lanțul din Mălin. Cordelina roșie, linia clară pe sub perete a brâului, pragurile facile din canion mi-au acaparat atenția. Știam de lanțul de care m-am folosit altădată, dar nu l-am mai căutat cu binoclul. El însă e tot acolo, cu vreo 50 metri mai la vale de trecerea mea, dar nu aveam cum să-l văd de departe, fără să știu precis unde e, pentru că, asta am constatat apoi din pozele altora, e verzuliu, camuflându-se bine printre ierburi. O privire înapoi, spre pâlnia Văii Mălinului, al cărei fir, în dreapta, e plin de zăpadă:


/bucegi15b/bucegi15b_43.jpg


Pe un tăpșan mare de iarbă se distinge un cerc mare făcut din pietre, altădată mult mai bine conturat, căruia cei care m-au adus prima oară prin aceste locuri îi spuneau "cadranul solar". N-am mai aflat nimic despre el, nimeni nu-l pomenește (am găsit totuși pe o hartă a Mălinului un mic cerc cu linie punctată în această zonă). Mă bucur însă că memoria nu mă înșeală și că el este încă acolo. Trec de creasta punctată de colții Mălinului și intru în pâlnia mai îngustă al Văii Țapului. Unde-i țap sunt și capre:


/bucegi15b/bucegi15b_44.jpg


Spre Valea Țapului, Creasta Mălinului își etalează detaliile luminate darnic de soarele aflat la apus, dar nepregătit încă să apună:


/bucegi15b/bucegi15b_45.jpg

Dintele Mălinului (Dintele dintre Colți)



/bucegi15b/bucegi15b_46.jpg

Hornul de Sus al Țapului


Brâul Coștilei urmează fidel sinuozitățile săpate de văi în stratul geologic de care aparține, ce se lasă ușor înspre vest, unde-i sinclinalul cutării ce a ridicat Bucegii cu zeci de milioane de ani înainte. Deasupra lui, celelalte strate, unele mai friabile, altele mai dure, îl urmează cu fidelitate, dând naștere alternanței de praguri și brâne paralele ce caracterizează pereții Bucegilor și tăiate pe toată adâncimea lor de văile de abrupt. Peisaj tipic de abrupt bucegean, cu Creasta Urzicii în rolul principal diagonal:


/bucegi15b/bucegi15b_47.jpg


În Valea Urzicii ar mai fi o încercare, dar numai pentru cei ce nu se împacă cu pozițiile amețitoare. Traversarea talvegului nu pune probleme în lipsa zăpezii.


/bucegi15b/bucegi15b_49.jpg


Înainte de a părăsi Valea Urzicii mă mai opresc odată ca să respir aerul tare al pereților verticali, privind parcursul brânei ce se strecoară pe sub ei din Muchia Țapului spre firul Urzicii.


/bucegi15b/bucegi15b_50.jpg


Ieșit din cazanul impunător al Urzicii, mai am parte de o vale de abrupt, dar ceva mai blândă, Valea Caprelor, pe care brâna o traversează în câteva minute, după care se afundă într-o mare de jnepeni. Înecându-se ca brâna în jnepeni. Poteca trece prin jnepeni în Valea Priponului și apoi ține cu tot dinadinsul șă mă abată spre mijlocul mării înjnepenite. Și poteca, și momâile trag în jos, dar se desfac în multiple variante, care mai de care mai împotmolite între rădăcini și crăci. Este ora cinci și nu am chef de rezolvat problema găsirii drumului prin labirint. Așa că revin sub perete și apoi țin marginea jnepenilor, ce mă conduce repede în căldarea prietenoasă a Priponului.


/bucegi15b/bucegi15b_51.jpg


Partea a doua a itinerariului s-a încheiat. Urmează coborârea pe Valea Priponului, în care nu doresc să pierd timpul căci ora este destul de înaintată. Urmez conștiincios firul văii până ochesc momâia care mă conduce prompt pe malul drept, pe unde voi coborî alert printre tufișuri urmărind momâile mici și rare, dar călăuzitoare. La un moment dat potecuța, sau mai bine zis o derivație mai clară a ei, mă scoate iar în fir, deasupra unei săritori mai urâte. Nu am timp de negocieri aici, bordeiul se vede destul de aproape și caut calea cea mai rapidă dar sigură de ajuns la el. Mă întorc până acolo unde mi se părea că potecuța firavă se despletește și, ce să vezi! Pe un mic perete e urma palidă a unei săgeți roșii ștearsă de vreme ce nu se vede la coborâre, de aceea am și ratat-o, care mă aruncă la dreapta aparent în urcare, dar numai pentru a ocoli un prag stâncos, de pe care poteca coboară printre alte tufișuri, traversând în final spre malul stâng, unde o brână scurtă mă aduce pe prispa ospitalieră a stânei din Pripon. Varianta pe malul drept al văii este foarte eficientă, m-a coborât din Brână la bordei în mai puțin de trei sferturi de oră, în pas nu foarte alert. Mă odihnesc în iarba deasă, gândindu-mă că mai jos, în Cerbului, nu mai e rost de liniște.


/bucegi15b/bucegi15b_52.jpg


Însă ajuns în poteca marcată, voi constata că e pustie. Țipenie de om nu coboară, nici nu urcă în seara asta. La Piatra Pârlită servesc cina, ultimul sandviș. E ora șase când mă urnesc din nou. Intru în zona de pădure și, ca și dimineață, simțurile trec iar la nivelul de alertă. Cu atât mai mult acum, când se apropie ora de adăpat a caprelor și cea de vânat a urșilor. Nu mă grăbesc însă. Am estimat că pentru a prinde penultimul tren ar trebui aproape să alerg pe traseu, ori eu am venit ca să mă bucur de munte, nu să alerg. Le mulțumesc în gând celor de la CFR că au prevăzut de vreun an ultimul tren după ora nouă. Relaxat, mai fac un popas, în Poiana Coștilei. La opt și jumătate, la capătul a 12 ore și jumătate pline de satisfacții, revin în gara Bușteni. Înciudate pe starea mea de mulțumire, trenurile îmi joacă feste. Deși speram să prind vreun tren întârziat, penultimul am aflat că sosise la fix. În schimb, trenul meu de la ora nouă are deja anunțată o întârziere de o oră. Îmi umplu așteptarea cu câteva mesaje pe carpati, înștiintându-l pe Andrei, care organizează mâine o tură cu carpatiști pe același itinerar, asupra stării zăpezii. Bucureștiul mă întâmpină cu o căldură tropicală, sufocantă, deși este trecut de miezul nopții. Privind însă pozele, pe care le-am descărcat de cum am venit, am resimțit răcoarea plăcută a văilor bucegene. Codul galben (de caniculă) plutind peste toată țara, m-am gândit că și tura mea a stat sub spectrul unui cod galben: triunghi galben pe poteca Văii Albe, apoi linie galbenă orizontală până la refugiu, galbenul Gălbinelelor și la sfârșit banda galbenă a Văii Cerbului.



Datele temporale ale turei, estimate pentru o drumeție de relaxare și încântare (nu se includ popasurile din locurile menționate):


Căminul Alpin - refugiul Coștila 1h3/4 - 2h

refugiul Coștila - firul Gălbinelelor 1/2h

traseul Hornului dintre Fire până la Hotel Gălbinele 2h

Hotel Gălbinele - Strunga Gălbinelelor 1/2h

urcarea pe fața Scorușilor până în BMC 3/4h

parcursul BMC până în firul Priponului 1h3/4

coborârea Văii Priponului 3/4h



Vineri, 21 august 2015 - 11:19 
Afisari: 6,684 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

alexalex
alexalex

 
1
Salut
Vreau sa te felicit pentru descrierile amanuntite, pentru minutiozitatea cu care te-ai documentat in realizarea acestei ture si nu in ultimul rand pentru curajul de a merge singur pe un asemenea traseu. Sper sa ajung si eu intr-o buna zi in imparatia de piatra a Costilei.....si atunci imi voi aminti cu siguranta de modul in care ai prezentat aceasta zona.
Toate bune


Vineri, 21 august 2015 - 13:07  

odin
odin
Rucsac
 
2
frumos de tot


Vineri, 21 august 2015 - 17:51  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
3
Mi-a plăcut jurnalul, Zoly, ai descris frumos zonele și ai lămurit unele probleme de orientare pe care le poate pune acest traseu. Mă bucur că tura mea te-a inspirat să alegi acest traseu, pe care îl socot poate cel mai nimerit pentru introducerea drumețului în lumea de piatră a Gălbinelelor.

Într-adevă, când scoți capul din Hornul dintre Fire sentimentul este copleșitor, de parcă tot peretele ar cădea pe tine, căci ești doar un mic bob în imensitatea muntelui. Mai sunt astfel de locuri în bazinul Gălbinele - poate ne intersectăm cândva într-o tură pe viu, nu doar prin inspirații! Carpati.org

În ceea ce privește traversarea Văii Mălinului, discontinuitatea Brâului Mare impune o coborâre pe fața înierbată a văii și apoi traversarea talvegului, fie prin descățărare, fie prin rapel; de altfel, în acel loc, dar pe malul opus al văii, este marcată cu vopsea continuarea brâului.

Fotografiile din tura organizată de mine pot fi văzute aici: http://tinyurl.com/qhqgycf .


Vineri, 21 august 2015 - 19:02  

bogdan.t
bogdan.t
Coarda
 
4
Foarte frumos! Felicitari!


Sâmbătă, 22 august 2015 - 17:03  

mugurel.ilie
mugurel.ilie..
Caraba
 
5
Felicitari atat pentru tura cat si pentru jurnalul de exceptie, documentat cu rabdare si scris cu mult suflet !


Duminică, 23 august 2015 - 17:30  

zoly
zoly
Busola
 
6
Dragi colegi intr-ale muntelui, aprecierile voastre ma bucura. Inseamna ca entuziasmul meu v-a trezit amintiri frumoase sau, daca nu ati fost inca pe vale, intentii serioase (dar atentie! traseul este un 1A la limita de sus a dificultatii, iar firele vaii in clasa superioara 1B). De Galbinele eu m-am indragostit la prima vedere.

Andrei, privindu-ti pozele si citindu-le comentariile am ciudatul sentiment ca am mers impreuna cu voi dar am ratat poza de grup Carpati.org Aceleasi peisaje din aceleasi unghiuri, aceleasi ganduri si sentimente scrise sub poze. Clar, rezonam.

Mugurel, ai si tu partea ta de "vina" in entuziasmul meu pentru cotloanele Bucegilor si Craiului. Esti in bibliografia obligatorie, alaturi de clasici si moderni (mordeni Carpati.org ).


Luni, 24 august 2015 - 02:40  

edo
edo
Caraba
 
7
Un jurnal superb si o tură reușită, felicitări Zoly și întregii echipe!


Marți, 25 august 2015 - 09:36  

markbv
markbv
Caraba
 
8
Foarte frumos!
Felicitari!


Miercuri, 26 august 2015 - 21:58  

ana_luisa
ana_luisa

 
9
Foarte frumos jurnal, Zoly! Felicitari! Se vede ca ai scris cu suflet si ca a fost o tura reusita, pozele de asemenea foarte bine adnotate...o documentare foarte buna de pentru cei care inca nu au fost pe acolo (inclusiv subsemanta). Toate cele bune!


Miercuri, 14 octombrie 2015 - 11:44  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0864 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org