Ciucas - amintirea megalitilor (Muntii Ciucas)

Tura asta o gindisem cu vreo trei ani in urma cind umblam cu fiu-miu prin Ciucas pe mai toate traseele. Ne pusesem in minte sa batem Ciucasul intr-o singura zi. Nu am gasit falia de timp necesara sa mergem impreuna si iata-ma din nou singur. Ma gindisem sa pun si o tura pe site dar ma intrebam retoric: cine s-ar scula asa de dimineata si cine s-ar baga la a bate masivul Ciucas intr-o singura zi?

Asa ca, dupa ce am lasat rapid masina in parcarea hotelui Cheia din localitate cu acelasi nume, iata-ma la 7 fara 20 plecat spre traseul care pornea de linga hotelul Zaganu! Era un traseu relativ lung si posibil obositor. Urma sa ma intorc tot aici dupa ce voi fi atins tintele propuse pentru ziua de simbata (15 august): Cheia - Cheile Cheitei (TA/BA) - pasul Bratocea (BA) - culmea Bratocei - vf. Ciucas (1954m) - cabana Ciucas (BR) - culmea Gropsoarele - vf. Gropsoarele (1883m) - culmea Zaganu - culmea Buzoianu (CR) - Cheia.

Aveam doua ingrijorari in mintea mea. O sa pot parcurge traseul intr-un timp rezonabil pentru a ajunge la masina pina se se intunece? Cum voi trece singur pe linga stina de sub Zaganu? Traseul trece fix pe linga stina. Vazusem discutia cu ciinii de pe site si auvsesem chiar tentatia sa postez si sa o intreb pe Laura de unde pot gasi un spray cu piper. Eee..., lasa ca te descurci tu la fata locului mi-am zis; doar nu te-oi opri din cauza asta!

Am plecat pe un traseu de care auzisem (Cheile Cheitei), ca sa ajung in traseul facut cu tatal meu tot intr-o luna de august dar cu ceva timp in urma (culmea Bratocei). Nu mai fusesem pe cheile astea asa ca mi-am zis sa nu ratez ocazia. Sint interesante. Merita daca cobori din Bratocea in Cheia sa intri pe ele pentru a te indeparta cit de mult de sosea. Pe mine nu m-au impresionat. Dar fiecare ochi vede diferit si s-ar putea ca ceea ce nu m-a impresionat pe mine sa te impresioneze pe tine si vice versa. Traseul nu comporta dificultati si am trecut destul de repede prin el. Doar o mica ezitare cind trebuie sa cobori din poteca, pe linga un perete stincos, parind ca vei cobori direct in apa. Dupa ce valea s-a domolit, am lasat pritiul Cheita in stinga, am parasit TA, intrind din drumul forestier pe BA pentru a incepe urcarea catre pasul Bratocea. Poteca va iesi pentru putin timp pe DN1a, dupa care va taia vreo doua curbe, urmind ca partea finala, pina in pas se se faca tot pe sosea.

Stiam si stina din Bratocea, dar o stiam jos in vale si nu ma ingrijoram. Si asa a si fost; am ales drumul forestier care urca la releu fara sa intru pe scurtatura stinii asa cum facusem asta iarna. Oile nu erau plecate inca, iar ciobanii au potolit haita de ciini care se formase pentru o raita pina la mine.

Aveam in cap si sa fotografiez megalitii Ciucasului pe care tatal meu mi aratase. Primii erau "Porumbelul" si "Elefantul". E vorba de o stinca, pe urcusul din pasul Bratocea pina in culme, care, privita dintr-un unghi, seamana foarte bine cu un porumbel, si din al unghi, cu un elefan. Nu am uitat niciodata imaginile astea din prima mea iesire pe munte iar acum cautam cu privirea din poteca turistica. Stinca am identificat-o, dar unghiurile corecte, nici gind. Ok, nu este scopul tau acum sa gasesti pozitiile de vizibilitate, vino altadata, acum ai altceva in scop: Ciucasul intr-o zi. Go ahead!

Aaaa... era sa uit, dar de Sfinxul din Ciucas ati auzit? Tot acolo este, dar pe versantul opus potecii turistice, pe partea mai abrupta. Nu mai este usor vizibil astazi, doar, cu mare atentie, cind cobori cu masina din pasul Bratocea spre Valea Berii/Cheia, intr-una din curbe, il poti vedea. Daca vrei sa il vezi totusi, pina vei opri masina, iata-l fotografiat in copilaria mea de prin preajma potecii.

Culmea Bratocii este frumoasa. E usoara, mergind aproape lin, ai priveliste asupra intregului masiv, poti vedea spre vest Piatra Mare, muntii Grohotisi, Baiului, Bucegi si chiar Piatra Craiului in zilele senine iar spre est, Siriul, Tatarului si daca te uiti cu atentie vei vedea si Penteleul. Este o cale foarte rapida si usoara, atit vara cit si iarna de a atinge vf. Ciucas daca iti lasi masina in Pasul Bratocea. Dar stii ce nu mi-a placut? Multa mizerie! Cum am intilnit trei echipe de culegatori de afine pe traseul acesta, am banuit ca asta este sursa mizeriei. Dar nici lucru acesta nu ne face sa renuntam la un traseu sau altul...

Mergind pe culme si admirind imprejurimile am incercat sa rememorez prima intilnire cu muntele: tatal meu m-a trimis linga o stinca pentru a imi face o fotografie. Cind am inceput sa cobor de la stinca, mi-am dat drumul la picioare si am incept sa fug. Cum la git aveam binoclul pe care il tinem cu mare mindrie si oprindu-ma in bratele tatalui meu din fuga, s-a intimplat sa ma lovesc cu gura in el. Si asa am luat una din primele lectii pe munte.

Urmatorii megaliti erau "Turnul Goliat" si "Alba ca Zapada". Sint mult mai bine cunoscuti si vizibili. Ii salut din mers cu o fotografie.Vedeam virful la o aruncatura de bat si ma chema.

Urcusul din saua Tigailor spre vf. Ciucas e relativ scurt, dar sustinut. Am inceput sa rasuflu din greu iar soarele ma ardea cu spor pe picioare. In desteptaciunea mea crezusem ca bronzul de mare ma va proteja de arsura de munte fara a mai folosi crema si, evident, iara nimerisem la munte pe cod portocaliu de canicula. Imi spuneam: bravo Andruska, dimineata te arde pe piciorul drept pe culmea asta si dupa amiaza, ce credeti? ma va arde tot pe piciorul rumenit deja, pe culmea Gropsoarele-Zaganu.

Fata mi se schimonosise de efort. Ultimii pasi, taiati direct fara poteca, pareau a fi chinuitori. Si brusc, orizonurile mi s-au deschis. Si la fel de brusc, schimonoseala fetii s-a transformat intr-un zimbet laaaaarg :))))). Pentru asta urc pe munte! Sa ajung acolo sus si privirea sa nu se opreasca decit in zari nemarginite. Uit de toata oboseala efortului depus. Sa vad maretia muntilor si sa ma gindesc la maretia lui Dumnezeu. Poate asa sintem setati noi baietii, sa cucerim inaltimi, oricare ar fi ele. Dar sa nu generalizez. Sint o multime de fete care vin aici sus. Pentru asta urc pe munte. Dar sa fiu mai exact: si pentru asta urc pe munte. Mai sint si alte motive, dar acum oboseala s-a transformat in bucurie cind ochii mi se rostogoleau de jur imprejur, de pe vf. Ciucas. Inspre nord, Vama Buzaului cu Intorsura Buzaului; inspre est, bateam pina in Penteleu; inspre sud vedeam undeva departe dealurile Valeniului de unde plecasem dimineata, inspre vest, picla verii ma lasa cu greu sa disting Piatra Craiului.

Nu mai era nimeni pe virf. Si atunci a fost prima data cind mi-am zis ca nu trebuie sa ma mai ingrijorez ca voi ajunge la limita la masina. M-am uitat la ceas: 10:05.

In coborire de pe virf, gindindu-ma cu ce as putea sa ma rasfat la cabana Ciucas, am realizat ca nu luasem cu mine nici un ban. Hahaha, ai ratat si data trecuta cafeau la Malaiesti si pe cea de la Omul. Atunci voit, acum nevoit. Hai sa mai fac o poza: “Babele la Sfat”.

Cind am ajuns la cabana mi-am scos ale mele si am infulecat. Am incercat sa ii explic ospatarului cum as putea plati prin cont o cafea si cit de corect sint in a nu uita plata retroactiv, dar nu sint un tip prea convingator. Ce bine ar fi sa imi faca o "cinste" cu o cafea cei de prin jur care m-au auzit, imi ziceam in gind.

Un tip in fata mea, parea a fi prima data in zona. Venise din Muntele Rosu si cauta cazare. Evident ca numai erau locuri libere. Intreba de trasee prin zona si se uita cu un mic binoclu la culmea Gropsoarele. I-am explicat un traseu de intorcere la cabana Muntele Rosu prin "La Rascruce" si apoi chiar pe Muntele Rosu, spunindu-i ca merg si eu pe o parte din traseul asta. Vin cu tine, imi zice bucuros ca are cine sa il duca si sa ii arate. Hai, raspund.

Mirel, era la prima lui iesire pe munte in Ciucas. Mai fusese cindva prin Padina, Pestera si urcase o data la Omul. Acum isi cumparase rucsac, un mic baltag mai mult artizanal si o multime de ustensile de catarat. I-am recomndat ca urmatoarea investitie sa fie niste bocanci buni care sa ii inlocuiasca adidasii din picioare.

Mi-am luat la revedere de la Cabana Ciucas pe care o stiu destul de bine si cu cele bune si cu cele mai putin bune. Nu inainte de a face o fotografie pentru a o pune alaturi de o imagine a vechii cabane pentru cei care n-au prins-o (in poza nu sint eu, ci sora mea).

Mirel era vorbaret, mi-a povestit putin de viata lui, unde sta, cu ce se ocupa, de noua lui pasiune: muntele. Ma intrebam, pe urcare, daca el nu oboseste mai mult tot vorbind atita, ca eu mi-as da sufletul pe loc. Dar nu m-a incomodat deloc in ritmul meu desi fusesem putin egoist inainte sa ma invoisc sa mergem impreuna. Ne-am despartit "La Rascruce" nu inainte sa ma sfatuiasca sa ma fac ghid dupa ce i-am explicat imprejurimile pe care le stiam.

Al doilea moment cind m-am destins cu totul in ceea ce priveste timpul a fost pe culmea Gropsoarele, pina in miciile refugii de pe culme unde m-am intilnit cu ciobanul Dan. Era 12 si jumatate. Si am stat la vorba cu el o ora. Te uiti citeodata la ciobani ca la niste personaje care nu mai au frici, sentimente, emotii. Si am vazut omul din el: si lui ii era frica de urs si "cinta" prin padure, si lui ii era frica de ciinii de la alte stine, si lui ii era frica de "ciobani", si lui i se parea vremea rea de pe munte inebunitoare, in special cind ceata deasa, de nu "vezi la un metru", se lasa peste munte. De 6 saptamini era singur in munte. "Va spun ca am inceput sa vorbesc singur de nebun prin muntii astia" imi zice, intarindu-mi convingerea ca bine am facut sa ma opresc de vorba cu el. Pe 6 August, cind in Tabla Butii este mare sarbatoare an dupa an, privea de pe munte si ii venea sa fuga acolo sa se bucure si sa danseze o hora.

A inceput sa tune. Citiva nori apasati stateau sa se scuture. Stati linistit, zice ciobanul Dan, se scurg la vale. Si a avut dreptate. Ploia a ocolit vf. Gropsoarele si sa dus in valea Stinii si spre Tabla Butii. Era timpul sa plec si eu. Stiam ca de acum era o "aruncatura de bat" pina in Cheia.

Nu aveam stare sa stau pe vf. Gropsoarele (1883m). De citeva ori dormisem aici tolanit la soare cu lume draga prin jurul meu. Acum era gol si nici eu nu vroiam sa il umplu.

Am inceput coborirea pe Zaganu. Am fotografiat "Turnul de arama". De data asta am intilnit o multime de grupuri care urcau in comparatie cu culmea Bratocei sau virful Ciucas. Dar, corect, era prea de dimineata sa gasesc prea multii calatori.

Supriza placuta a fost sa vad si a doua ingrijorare a mea spulberata: stina de sub Zaganu parasita. Multumesc Doamne! Nu o sa mai trebuiasca sa negociez cu ciinii dindu-le eugeniile luate din belsug cu mine special pentru acest eveniment.

Jos la masina, am scotocit poate, poate gasesc de-o cafea. Nope. Pofta'n cui. Oboseala placuta a turei pusese stapinire pe mine. Dar cit iubesc oboseala asta de munte in comparatie cu oboseala aia provenita, nu din efort fizic, ci din stresul zilei de oras.

M-am uitat la ceas: 16:06. Era timpul sa plec spre casa. In minte deja se profila urmatoarea tura. Carari insorite si voua!

Marţi, 18 august 2015 - 10:42 
Afisari: 2,961 


andruska