Ciucaşul de pe partea cealaltă (Muntii Ciucas)

,,Când a fost ultima dată când ai facut un lucru pentru prima dată?”

   Acesta ar trebui să fie gândul după care să îţi alegi traseele de munte, adică totdeauna traseele sa fie noi, premiere, măcar în ceea ce te priveşte.

   Şi asta pentru că munţii nostri sunt muuulţi, hăt, de la un capăt la altul al ţării şi au tatâtea minuni care trebuie văzute...

   Pe de altă parte, ia să vedem, ,,Când ai fost ultima oară în Ciucaş, spre exemplu? Anul trecut. Cum, şi anul acesta nu ai urcat în Ciucaş încă?!”

   Pentru că fiecare munte trebuie sa fie iubit şi măcar o dată pe an trebuie vizitat...

   Astfel că tura noastră de astăzi se califică pentru ambele precepte de opţiune: vom urca în Ciucaş şi în acest an, pentru a nu ştiu câta oară, dar măcar o bucată de traseu să fie premieră, respectiv versantul nordic al muntelui.

 

   Cum ne era în obişnuinţă să ne întâlnim la ore matinale, şi cum Babarunca e la doar 15km de Sacele, iată-ne ajunşi la intrarea în traseu în jurul orei şapte.

 

   Indicatorul din poiana din Babarunca unde am lasat maăina la intrarea în traseu.

 

   Vom alege să urcăm pe traseul de pe muchie şi nu cel de pe Valea Babarunca, doar că aici marcajul bandă roşie, cel care se întâlneşte de obicei pe creasta principală a unui munte, are aici rolul relativ ingrat, acela de a ne scoate din Valea Babarunca pe Piciorul Teslei, în vreme de o oră, pentru a face joncţiunea cu marcajul cruce roşie, cel care vine pe muchie, dar de la Podul Teslei.

 

 

   Dacă legatura cu traseul de culme a fost cam noroită, sus locurile sunt largi, poteca mergând agale printr-o veche pădure de fag.

 

 

   Atât de veche era pădurea, încăt un trunchi pe jumătate putrezit a făcut bureţi Pleurotus.

   ...Din care Marcel a făcut niste şniţele grozave, pe care le-am gustat şi noi în următoarea tură, cea din Făgăraş.

 

 

   Nici nu ne-am dat seama când am parcurs traseul din padure şi luminişul din Poiana Teslei deja sclipeşte cu raze de soare printre crengile fagilor.

   Aici ieşirea în poiană se aseamană mult cu ieşirile la gol alpin de prin Munţii Baiului, unde, la fel, fagii mari cresc până la limita de sus a pădurii.

   Poiana Teslei se află la o altitudine de circa 1450m.

   Dealtfel urcarea la Vârful Ciucaş dinspre Babarunca impune astăzi asumarea unei diferenţe de nivel de peste 1000m, adică de la 908m la Babarunca, la 1954m la vârf.

 

   Versantul vestic al Varfului Ciucaş, cu Colţii Nitrii de sub el, văzuţi din Poiana Teslei la orele dimineţii.

 

 

   Marcel şi cu mine în Poiana Teslei.

   În spate, în ultimul plan, se vede puţin din Muntele Babeş şi platoul somital Bobu-Grohotiş din Munţii Grohotiş.

 

 

   În partea de nord a Poienii Teslei se ridică Muntele Tesla 1613m alt., o adevarată cunună de calcare albe.

 

 

   Frumuseţea locurilor e sporită şi de abundenţa de flori de la început de luna iulie.

   Dealtfel întreg Ciucaşul e o gradină cu flori mai ales în primele două luni ale verii.

   Stâna din poiană e parasită, pe alocuri iarba crescând până la brâu, iar pentru a găsi locuri neatinse, cu multe flori rare, adevarate ,,gradini suspendate, noi urcăm pe o brână spre zona de stâncarie a muntelui.

 

 

   Mai sus ajungem într-o adevarată ,,Poiană Închisă”, strajuită pe trei părţi de pereţi de calcar, astfel ca te-ai putea crede pentru o clipă în Piatra Craiului.

 

 

   La mulţimea neamurilor de flori ar trebui să fac un jurnal special doar despre ele, dar mă limitez doar să vin cu o specie vazută aici pentru prima oară, o rudă alb-galbenă a Omagului albastru.

   Cei de pe saitul ,,Flora montană a României” au identificat-o ca fiind Aconitum lycoctonum, deci o plantă toxica din familia Omagului.

 

 

   După ce ne mai trece ,,febra descoperitorului” din lumea florilor, vedem poiana plină de linişte şi calm de sub noi, presărată cu siluietele drepte şi demne ale molizilor...

 

 

   Această ,,gradină ascunsă” din coasta muntelui era ştiută de Gabriela Olărescu şi, după ce am coborât în poiană, tot ea ne-a condus spre un ,,Sfinx Adormit” dintr-un grup de stânci din dreapta Muntelui Tesla.

 

 

   Nu ne mai întoarcem la poteca marcată, care taie poiana mai pe jos, prin dreapta, ci ţinem culmea, în coborâre, până ajungem la indicatorul pentru Poian Dalghiului desenat pe peretele de calcar de la Piatra Dudului.

   Doar că aici sunt doua mici inadvertenţe: traseul cu cruce albastră nu face aici stânga prin pădure, ci vine din partea înaltă a Poienii Tesla, iar până în Poiana Dălghiului nu se fac 4 ore, ci cel mult două şi jumătate.

 

 

   De la Piatra Dudului tot coborâm, astfel că în Şaua Teslei suntem din nou la o altitudine de circa 1340m.

   Mica poiană invadată de ştevie e cumpăna de ape dintre pâraiele Dălghiu spre nord şi Babarunca spre sud.

   Din şa poteca începe să urce susţinut prin şleauri de grohotişuri mărunte, iar când iese din păduricea de molizi începe să dezvăliue primele două din cele trei turnuri de conglomerate de pe această muchie de munte, rspectiv Turnul de Jos şi Turnul Roşu.

   Fotografiat dinspre est, deci după ce treci de el, dar chiar din potecă, Turnul Roşu ia şi el înfăţişarea de Sfinx.

 

 

   Şi mai de sub el...

 

 

   Imediat ce depăşim pereţii Turnului Roşu, părăsim poteca marcată şi urcăm în culmea piciorului de munte, undeva ,,în ceafa” turnurilor...

 

 

   Dincolo de culme apare tabloul impunator al Colţilor Nitrii.

 

 

   Noi ocolim prin spate Turnul Roşu, în coborâre, şi ajungem pe stâncile Turnului de Jos pentru fotografii cu perspective ample spre Muntele Tesla şi masivele Piatra Mare şi Postăvaru mai în depărtare.

 

 

   Culmea înierbată, dar şi cu zone de ienuperi, ne conduce mai sus prin spatele Turnului Goliat.

 

 

   De lângă peretele Turnului Roşu vedem spre sud Vârful Bratocea 1827m alt. şi zona de formare a Văii Babarunca.

 

 

   Turnul Roşu văzut din spatele Turnului Goliat.

   Cele două blocuri de stânca, Roşu şi Goliat,  sunt importante pentru Muntele Ciucaş pentru că pe verticalele lor au fost stabilite câte un traseu de alpinism.

   Astfel, pe Turnul Roşu a fost bătută premiera traseului ,,Ciucas’79” 4B, 4lc, de către alpiniştii din Cheia, Marian Vasile, Nini Achim şi Georgel Popescu, iar în Turnul Goliat a fost stabilit traseul ,,Turnul Goliat” 4B, 5lc, încă din anul 1967 de către braşovenii Ion Coman şi Rolland Welkens.

 

 

   Mai sus ieşim în ,,autostrada” spre Varful Ciucaş şi trecem pe lângă marii pereţi de sub Colţii Nitrii.

 

 

   Din apropierea vârfului avem o frumoasă perspectivă spre partea de sus a Culmii Bratocei.

   În stanga-jos vedem şi ,,ceafa” Turnului Goliat, iar în depărtare identificăm mai întâi vârfurile Vaida şi Sloeru-Mărcuşanu din Grohotiş, apoi Ştevia şi Rusu din Munţii Neamţu şi departe de tot, sub nori, Munţii Bucegi...

 

 

   Pe Vârful Ciucaş ajungem pe o vreme perfectă, aşa că ,,poza de vârf” nu avea cum să nu iasă bine, mai ales că în tura de astăzi sunt împreună cu Gabriela Olărescu şi Marcel Filip.

 

 

   Odată atins vârful, am fi putut considera obiectivul turei atins, după care să urmeze retragerea...

   Dar nu, până pe vârf a fost doar o treime din planul turei de azi, deabia acum începând partea cea mai interesantă, coborârea pe versantul nordic, asta şi doar pentru faptul că niciunul dintre noi nu mai parcursese această porţiune de munte, care s-a dovedit de fiecare data aşa, mai peste mână...

   Mai întâi din vârf ne îndreptăm pe creasta muntelui spre vest, vreo 200m, loc de unde începe în fapt coborârea pe faţa nordică.

 

 

   Cam asta ne aşteaptă la coborâre până în Poiana Dălghiului, în fotografie zona cu drum forestier din partea stânga a cadrului.

   Coborârea se face abrupt în prima parte, pe interfluviul dintre bazinele păraielor Dălghiu în stânga şi Chiruşca în dreapta.

 

 

   După o primă coborâre abruptă poteca se duce spre dreapta, ajungănd astfel exact pe sub Vârful Ciucaş.

 

 

   Mai jos trecem prin stânga unui ,,starăjer” de conglomerate.

 

 

   La partea de jos a acestui veritabil perete nordic apare în stânga potecii siluieta sveltă a turnului de conglomerate fine numit Mâna Dracului.

 

 

   Şi pe verticala acestui turn au fost batute pitoanele traseului de alpinism ,,Pasărea Calandrinon” 4B, 4lc. Alpiniştii care au realizat premiera au fost Andrei Vârlan şi Şerban Draghicescu din Bucureşti, iar numele vine de la un cunoscut ,,hit” al formaţiei ,,Pheonix” de prin anii ‚’70.

 

 

   Cu ochii la Mâna Dracului, ne îndreptăm tot spre nord şi vedem în faţă stâncile lipite, cu iarbă pe creştete, numite Gemenii Ciucaşului.

 

 

   Ne uităm în spate şi vedem versantul nordic pe care tocmai am coborât.

   Vârful Ciucaş se vede în partea stângă...

 

 

   Am ajuns în locul în care poţi fii la cea mai mică distanţă de Mâna Dracului, dar din potecă.

   Din acest unghi se vede de ce turnul mai poartă şi numele de Mâna cu Cinci Degete...

   Dealtfel noi o să mai fotografiem stânca şi din partea cealaltă, de pe poteca de urcare din Dălghiu în Poiana Teslei...

 

 

   Dincolo de Mâna Dracului şi de Gemenii Ciucaşului cărarea intră într-o mare de ienuperi, cei care vestesc sfârşitul zonei deschise a abruptului nordic.

 

 

   Mai jos poteca coboară greu, printr-un horn nisipos, pe la baza unui zid de conglomerate.

   Doar că zidul are şi unele creneluri de tragere, ca la orice cetate care se respectă...

 

 

   Pănă în Şaua Ciucaşului 1525m alt. poteca e abruptă şi priporoasă, chiar dacă te poţi sprijini cumva de rădăcinile molizilor.

   Din şa, dacă am ţine tot direcţia nord, ar trebui să urcăm pe o potecă nemarcată, printre colţii stâncosi ai munţilor Urlătoarea şi Seciu, apoi la dreapta, prin Piatra Mitocului spre Vama Buzăului.

   Poteca noastră coteşte brusc la stânga din Şaua Ciucaşului, se anină o vreme pe versantul unui torent, după care se înscrie pe culmea lungă a Plaiului Domnesc.

   O săgeată ne trimite la un izvor din stanga potecii.

 

 

   În partea de jos a traseului ieşim din padure la o pepiniera de braduţi de pe Valea Dudului.

 

 

   Doar când ieşim din răcoarea pădurii ne dăm seama ce căldură e în dupa-amiaza acestei zile!...

   Ne răcorim şi luăm apă rece de la un prea-plin al unei captări de apă de mai sus.

 

 

   În zona e şi Cantonul silvic Piatra Dudului.

   În drept cu el, din partea stânga vine un drum forstier de pe Valea Dălghiului, din apropiere de Poiana Teslei, dar noi nu vom urma drumul acesta, ci vom mai coborî aproape 1km spre Poiana Dălghiului.

 

 

   Indicatorul din faţa cantonului silvic, montat anul trecut de către voluntarii de la ,,Asociaţia Montană Carpaţi”.

 

 

   Mai jos găsim şi indicatorul pentru traseul marcat cu cruce albastră, cel care ne va duce înapoi în Poiana Teslei.

   În zare se vede abruptul nordic al Ciucaşului şi Mâna Dracului mai spre stânga.

 

 

   Deci am intrat pe al treilea tronson al traseului de astăzi, o porţiune mai uşor de parcurs, prin păduri mai tinere de fag, dar şi prin multe ochiuri de poieni.

   Zonele deschise ne prilejuiesc unghiuri diferite pentru fotografierea vedetei de azi, Mâna Dracului.

 

 

   Nu am amintit că Marcel a ascuns sacoşa cu bureţi Pleurotus undeva în spatele Pietrei Dudului, din Poiana Teslei, iar acum, în urcare usoară, a mai cules o punga cu hribi...

   Vremea e super, iar poteca e răcoroasa prin pădure şi cu multe frăguţe prin luminişuri.

 

 

   Ciucaşul văzut cam dinspre nord-vest...

 

 

   Un exemplar de hrib de toată frumuseţea!...

 

 

   Mâna cu Cinci Degete văzută din alt unghi...

 

 

   Colţii Nitrii văzuţi de pe cărare, din drept cu Muntele Dungu 1247m alt.

   Pe culmea din dreapta se disting, de la dreapta la stanga, turnurile pe lângă cere am trecut dimineaţă: De Jos, Roşu şi Goliat.

 

 

   Două ore şi jumatate conteaă mult în economia turei, acum, spre sfârşitul zilei.

   Umbrele încep să se lungească...

 

 

   Într-adevăr, poteca marcată cu cruce albastră ne scoate în Poiana Teslei, dar nu lângă Piatra Dudului, ci undeva sus, lângă pereţii de calcar ai Muntelui Tesla, undeva pe lângă Sfinxul Adormit.

   Noi trebuie să coborâm din nou la Piatra Dudului, asta  şi doar pentru a-şi recupera Marcel sacoşa cu bureţi...

   Oricum, şi noi intenţionam să ne retragem pe traseul triunghi roşu de pe Valea Babarunca.

   Doar că pentru a coborî în acel traseu trebuie să ne îndreptam din nou spre munte, în coborâre spre Şaua Teslei.

   Aici e rezolvarea surprinzatoare a problemei noastre, pentru că un traseu de legatură, marcat cu punct roşu, ne scoate elengant, cam în 15 minute, în traseul de pe vale.

   Pe Valea Babarunca, la capătul de sus al drumului forestier, vedem zona de izvoare puternice ale Pârâului Babarunca, cel care de aici se formeaza ca vale cu apă.

   Ceva mai jos, pe stânga drumului, se adâncesc şi Cheile Babaruncăi, de fapt un uluc stâncos, aproape vertical, care face cateva cascade frumoase.

 

   Am ajuns la maşină destul de târziu, astfel că la intrarea în Săcele am oprit să fotografiem asfinţitul.

 

 

   Şi iată că aşa, fara sa obosim prea tare şi fară să ţinem cont prea mult de asta, am facut un traseu de aproape 37km, într-un timp de 14 ore. Asta cu tot, cu pauzele pentru fotografii!

 

 

 

Fotografii:

                 Marcel Filip

                 Gigi Cepoiu

 

 

  

 

 

  

 

  

 

  

Miercuri, 22 iulie 2020 - 17:24 
Afisari: 1,235 


gigicepoiu