Chemarea dorului de munte (Muntii Gurghiu)

         Uneori anumiti factori ne impiedica sa facem ceea ce am vrea sa facem.Insa asta nu ne impiedica sa facem acel ceva,din contra dorinta creste.Tot asa crestea si in mine dorinta de a iesi din nou in munte.Trecusera 2 sau 3 ani ( nu mai tin minte exact ) de la ultima mea iesire, iar dorul de munte fierbea parca in mine.

         Dupa codul galben de ger si viscol vremea devenise mai "prietenoasa".Nu mai era chiar asa de rece,iar soarele stralucea peste albul zapezii. Era indemnul dorului de munte care ma tragea sa ies din casa.

         Eu locuiesc in satul Maioresti,la doar 10 km distanta de intrarea in defileul Deda-Toplita, locul unde Calimanii se intalnesc mereu cu Gurghiii ca sa povesteasca.Deci nu imi era greu sa ajung pe unul dintre traseele usoare ale celor doi fosti vulcanici.Imi doream insa un traseu simplu fara escaladari,doar de plimbare,si si mai important pe care nu il vizitasem inca.Chiar daca stau relativ aproape de defileul acesta nu am parcurs inca toate vaile ale caror parauri se revarsa in Mures.

         Era sambata seara , 23 ianuarie 2016 , cand am cautat traseul. Am ales valea Iodului din muntii Gurghiu. Mi-am luat notitele de pe internet si am intrebat o cunostiinta din satul meu daca vrea sa vina si el.Stiam ca mai mersese cu bicicleta cu un amic de-al lui pe trasee montane din zona.M-a intrebat unde vreau sa mergem si din acel moment nu am mai primit nici macar un cuvant din partea lui.In fine,sunt obisnuit cu asa ceva.Multi asa-zisi amici imi vad poze postate de pe traseele mele,imi spun ca ce frumoase sunt,ce frumos e acolo si acolo si ca ar vrea sa vina si ei cand mai merg pe vreun traseu.Insa cand ii chem imi arunca scuzele lor: ba ca sunt obositi,ba ca au de mers nu stiu unde,ba ca nu e momentul potrivit,ba ca ii doare nu stiu ce,etc.Asa patiti si voi?

          Hotarat sa merg si singur,cum de altfel ati vazut si in alte doua jurnale de-ale mele, nu imi pasa daca risc putin.Insa daca voua va pasa sa mergeti insotiti nu ma ascultati. Stiu ca nu fac chiar bine cand merg singur dar e responsabilitatea mea pe care mi-o asum. Imi place muntele si mi-e dor de el mai ales vara cand lucrez in Germania pe o insula din Marea Nordului,unde va dati seama nu exista munte.

          Asadar, duminica 24 ianuarie 2016, o zi ca cea care tocmai trecuse,plina de soare.Mi-am pregatit repede rucsacul in care am pus ce aveam nevoie: putina mancarica,niste suc ( ca tot il aveam acasa ) ,lanterna, o ciocolata, o bluza, baterii la aparatul foto si chiar si bateria externa.Am iesit din casa si am mers la drumul principal,drum european de altfel,E578, ce leaga Reghinul de Toplita. In mod normal de la Reghin spre Rastolita exista maxi-taxi-uri din jumatate in jumatate de ora,dar fiind duminica acestea circula mai rar.Iar cand am iesit eu nu urma sa vina vreunul.Apropo biletul e undeva in jurul sumei de 11 lei. Am avut insa noroc de o ocazie.Ma luasera niste baieti din Toplita,care la coborare nu au vrut sa imi ia vreun ban : Dumnezeu sa le dea sanatate! Veti vedea urmarind acest jurnal ca orice actiune are rostul ei.

          Si am pus piciorul pe podul de peste Mures ce leaga drumul european de satul Iod,sat aflat inainte de Rastolita cu vreun kilometru.Era ora 12.20.Iata cele doua imagini de pe pod:

                                                                       - partea nordica -

                                                                       - partea sudica -

Imediat dupa pod trebuie luat la stanga pe langa rau.

Iata-ma si pe mine,entuziasmat :) Interesanta si umbra totusi :))

           Se merge tot inainte pe langa case cam 10 minute pana la intretaierea drumului cu linia ferata.Chiar inainte de linie pe partea dreapta este un magazin.Langa el si primul marcaj montan,care indica ca traseul e de banda albastra,ca duce pana pe partea cealalta a muntelui in satul Glajarie prin traversarea poienii Iod si ca pana acolo se fac cam 7 ore de mers pe jos.

Eu mi-am continuat drumul incepand sa urc deja valea Iodului.Case si cabanute stau asezate inca pe ambele maluri ale paraului.De asemenea si o bisericuta frumoasa si care probabil are ceva vechime pe acest pamant:

Iar paraul statea cuminte inghetat:

Dupa nici 50 de metri la stanga se face un alt drumulet care se pare duce la poiana Rusu:

Dupa cum observati marcajul banda albastra spre Glajarie a aparut din nou si e traseul pe care mi l-am propus sa il parcurg.

           Si tot mergand mergand am ajuns mai sus unde am vazut prima panorama superba : Calimanii :

          Soarele era singurul meu insotitor.Asta pana cand versantii muntelui s-au gandit sa ma ascunda de el.Atunci frigul si-a facut mai cunoscuta prezenta si a trebuit sa imi astup si barbia.Insa dupa aproximativ 20 de minute aerul parca se inmuiase,nu stiu cum,si nu imi era nici rece si nici cald.Imi era perfect.Pesemne corpul imi reglase temperatura in timp ce eu paseam pe zapada ce scrasnea sub picioarele mele.Miscarea ce o faceam mergand imi dadea caldura necesara ca sa nu imi fie frig.Ce-i drept ma echipasem bine inainte cu caciula ce ati vazut-o intr-o poza de mai sus,cu fular si manusi.

           Legat de traseu va pot spune ca e unul chiar foarte usor.Sub zapada se mai vedea pe alocuri griblura care fusese ori aruncata ca sa nu alunece masinile celor de la ocolul silvic ori era deja acolo ca parte naturala a drumului.

           Mergeam calm prin linistea si aerul de munte admirand naturaletea locului care chiar daca nu era una spectaculoasa imi daruia ceea ce aveam nevoie,ceea ce cautasem mergand acolo: aer curat,liniste,peisaje frumoase si o doza de suspans.Bineinteles si miscarea care o faceam avea un rol important.

           Soarele nu m-a mai gasit in acea zi,asa ca insotitor de traseu mi-a fost paraul.Inghetat,cristalin,cu susur de apa.Cand eu coteam pe dupa vreo curba ma urmarea la fel si el,iar uneori se juca cu mine si serpuia printre pomi luand cu el si susurii si unduirile de apa.

           Pe alocuri mai aparea cate o urma omeneasca:

         Dupa un timp o cabanuta cu etaj imi apare inaintea ochilor,iar dupa cativa pasi un caine incepuse sa ma latre.

          Dupa cum vedeti era legat.Insa altul nu era! Incepuse sa ma latre si sa se apropie de mine la 1 metru.Credeam ca o sa sara la unul din cele doua picioare ale mele,dar am avut noroc si am putut merge mai departe.Era ora 14.00.

          Dupa 4 minute am dat peste aceasta atentionare:

           Dupa inca un minut,insa pe partea paraului un stavilar:

             Dupa inca cateva minute de mers am ajuns la drumul forestier Vaiuga,unde de altfel am facut popas pentru o mica gustarica :)

          Apoi am plecat din nou la drum spre vizitarea vaii.

           Traseul continua cu banda albastra:

            Dupa o portiune de drum am aflat ceva nou.Ca aici exista o rezervatie de seminte de brad :

           Traseul serpuia in continuare la fel ca si pana atunci,doar ca diferenta de nivel crestea incet-incet.Eu...eu ma simteam ca o parte integranta din acest peisaj.Muntele,padurea,paraul,zapada,casutele,tablitele,etc. ma acceptau toate in acel tablou de iarna si pastrau linistea cu care se obisnuisera.Acest fapt l-am constatat si cand am dat de aceasta....cabana?

           Nu-i asa ca e frumoasa? Iar peisajul ce o incadreaza parca e de basm.Iar daca as fi facut aici cale intoarsa as fi ajuns acasa stiind ca undeva pe valea Iodului e o cabana frumoasa unde ar fi minunat de stat vara cand e cald.Insa curios din fire am vrut sa o vad si de mai aproape.Asa ca am sarit santuletul de langa drum si am inceput sa calc prin zapada ce imi ajungea pana la glezne.Iar curiozitatea mi-a fost satisfacuta,sa zicem...Iat-o :

          Surpriza nu? Din pacate una mai putin placuta :( Asta e. Nu uitasem ca totusi sunt in Romania.

          In dreptul acestei "surprize" au fost amplasate niste tablite  montane:

            Dupa cum observati indicatorul ne arata ca de aici mai sunt 5-6 ore pana la Glajarie.Nu era acesta obiectivul meu,dar insemna ca am facut pana aici 1 sau 2 ore.Ceasul imi arata atunci 14.55.Facusem o ora si 55 de minute.

            Mai sus pe vale am mai dat peste un stavilar:

           Dupa cum se vede in poza de mai sus zapada incepuse sa fie mai groasa.Se vad urmele unei masini.Era de la un jeep al unei firme de taiere a lemnului care trecuse pe langa mine inainte de a ajunge la casuta cu acei caini.Eu paseam pe urma din dreapta.

           Bineinteles ca nu ma uitam doar pe acea urma de masina,ci ma uitam si in jurul meu.Asa am "intalnit' aceasta banda alb-rosie agatata de o creanga a unui pom.Sincer,nu stiu care e semnificatia ei acolo.Voi stiti?

            Iar intr-o serpuire a drumuiui,un pic mai sus,o tablita indreptata in sens opus directiei mele de mers:

            Tot acolo langa aceasta tablita era construita un fel de magazie.In ea erau doar crengi de brazi.

             Insa eu trebuia sa merg mai departe.Si am tot mers fascinat :) Asa am ajuns si la intersectia cu drumul forestier Rusu,care masoara 2,1 km pana la poiana Rusu.De asemenea o tablita instiinta trecatorii ca mine:

           Fiind intersectie de drumuri exista si o tablita care indica in continuare traseul:

            Ceasul meu indica aici ora 15.16.Facusem 20 de minute de la 'cabanuta surpiza".Pe partea cealalta a acestui indicator de banda albastra este o casa sau o cabana:

              Am lasat si casuta aceasta in urma si am continuat sa calc zapada.Imi propusesem sa merg pana cand ceasul indica 15.30 si sa ma intorc.Insa nu am facut asa.Vraja muntelui ma cuprinse.Iata:

             Am continuat sa merg fixandu-mi alta limita de timp si anume ora 16.00.

             Am continuat si sa admir astfel brazi inzapeziti,palcurile de apa si de gheata si sa ascult sunetul zapezii sub picioarele mele.Acest sunet imi va aduce mereu aminte de aceasta chemare a muntelui atunci cand voi calca pe zapada de langa casuta mea :)

             Afara incepuse deja sa se intrezareasca sus deasupra crestelor din jurul meu ca soarele a inceput sa se retraga la culcusul lui.Era semnul ca trebuia sa maresc putin pasul ca sa ajung cat mai departe pana in dreptul orei 16.00.Nu mai aveam mult de parcurs si parca nu imi convenea ca ajung la capatul excursiei mele.Cum spuneam soarele incepuse sa se retraga netinand cont de parerea sau dorinta mea:

          Mai aveam cateva minute pana la ora 16.00 cand imi spusesem ca trebuie sa ma intorc.Am calcat zapada cu pasi mai hotarati ca inainte.Vroiam sa descopar cat mai mult posibil.Si asa am dat peste tablitele acestea:

            Mi-am zis "hopa,pe aici poate e si un utilaj".Mai aveam doua minute de mers.Si dupa ce trec de niste trunchiuri de fag inzapezite pe marginea drumului observ o casuta dincolo de apa:

          Este Cantonul Silvic Iod Caldarea ce apartine de Ocolul Silvic Rastolita din cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva Directia Silvica Mures.

          Dupa ce am facut aceasta poza vroiam sa ma intorc.Dar surpriza ! Nu nu,nu era ursul.Si nici un alt animal.Era un chip de om.Un batranel care misca pe langa un fel de magazie din lemn din care iesea fum.Atunci mi-am dat seama ca era un paznic.Mi-am zis sa ma apropiu de el chiar daca intarziam putin.Mi-am zis ca voi mari si mai mult pasul la intoarcere.

          Si apropiindu-ma de el am observat si un ifron rosu cu lanturi de iarna.Omul m-a salutat voios bucuros ca vede chip omenesc pe acolo.Am intrat in vorba cu el si m-a invitat la el in coliba aceea pe care eu o credeam magazie.Avea 4 paturi ( 2 supraetajate ), o soba , o masuta pe care era si un aragaz mic conectat la o butelie.Mi-a spus ca trebuie sa faca paza la utilajele lor ca sa nu vina sa le fure cumva altii de prin partea Glajariei.Nu stiu cat de adevarat este,cert e ca din 23 decembrie 2015 fusese acasa doar de 3 ori! Bietul om ! M-am oferit sa ii daruiesc ce  mai aveam de mancare la mine si acea sticla de suc.S-a bucurat tare mult :) L-am intrebat cat mai e pana la poiana Iodului si a zis ca vreo 2 km doar.Hmm,as fi vrut eu sa mai merg si pana acolo,insa timpul nu ma mai lasa.Trebuia sa ma intorc.Batranelul a zis ca daca maresc pasul ajung pe ora 18.00 in sat.Iar atunci era ora 16.13.Am mai zabovit doar doua minute cu el afara,timp in care l-am intrebat ce baraca mica situata cam la vreo 50 de metri de coliba lui.Mi-a zis ca e observatorul de ursi si ca seful lui a fost inaintea mea de a pus mancare noua.Era acel om cu jeepul de care va povesteam mai devreme.Pusese mancare noua ca sa vada a doua zi dimineata cand se intorceau muncitorii daca lipseste ceva din ea.Daca a lipsit sau nu asta nu mai stiu.Insa va dati seama,daca a lipsit inseamna ca ursul e prin apropiere.De asemenea batranelul mi-a mai spus ca vazuse ursul cu o zi inainte,citez "si asa schiop cum sunt sa vezi ce am luat-o la fuga!". Ma inspaimantase putin,de aceea nici nu am mai zabovit in preajma lui,si cu parere de rau ca nu mai pot sta cu el am plecat.Si in timp ce imi miscasem pasii spre intoarcerea in satul Iod batranelul mi-a multumit recunoscator pentru ca am mers la el si pentru ca i-am daruit si acel putin ce l-am avut.De asemenea sa mai trec pe acolo pe la el.Poate reusesc candva,insa nu o voi mai lua prin valea Iodului,ci prin satul Sebes din comuna mea,Rusii-Munti,inspre Zaspad pana in poiana Rusu,iar de acolo in poiana Iodului si apoi la el.In fine,asta e alta poveste acum.

         M-am bucurat de bucuria lui si atunci am inteles cu adevarat rostul excursiei mele si de ce dorul de munte m-a chemat in acea zi.De asemenea am inteles si de ce acei baieti din Toplita nu mi-au luat bani.Pentru ca orice fapta buna trebuie continuata mai departe printr-o alta fapta buna.

         Totusi inca excursia mea nu se terminase si trebuia sa lupt nu numai cu timpul,ci si ca sa nu existe sansa vreunui urs.M-am mai oprit doar de 3 ori ca sa fac poza cu ora la care eram in 3 puncte de reper:

                                                                    - la un izvoras -

                                                        - la intersectia cu drumul forestier Rusu - 

                                     - la intersectia cu drumul forestier Vaiuga ( unde imi luasem eu popasul ) -

          Ei bine,apoi nu m-am mai oprit pentru nici o poza si continuam sa admir  in jurul meu dintr-un unghi mai grabit si dintr-o alta perspectiva.

          Nu stiu de ce,dar nu imi mai era frica ca ar putea aparea ursul.Si sincer grija imi devenise acel caine care latrase la 1 metru de mine.Insa ajuns in dreptul acelei case unde "facea de paza" nici nu l-am vazut,doar l-am auzit latrandu-ma de undeva de dupa casa cred.

          Am ajuns inapoi in satul Iod la 17.45.Deja era seara.Insa eu eram ca si implinit ca reusisem inca un traseu frumos :)

          Am iesit apoi din nou la drumul european si am stat la ocazie.Daca nu ma lua nici o masina pana la ora 18.40 mergeam la gara din Iod ( care apropo nu apare Iod pe mersul trenurilor,caci pe tablita cladirii din gara sta scris alb pe albastru "Rastolita", asa ca aveti grija cand vreti sa veniti aici ) si luam trenul la 18.55.Ajuns acasa cu bine m-am uitat pe Google Earth sa vad ce distanta am strabatut.Si am aflat: aprox. 10 km pana la coliba batranelului.Deci aprox. 20 km dus-intors.Sincer nu am simtit ca am mers atata :D .Dar iata si traseul facut in Google Earth precum si alte poze de pe valea Iodului:

           Aceasta a fost chemarea dorului de munte si sper ca cei interesati sa treaca prin Valea Iodului vor gasi suficiente detalii in acest jurnal montan pentru a savura aerul si natura muntilor Gurghiu.

           Numai bine!

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016 - 03:00 
Afisari: 2,113 


jokeru