Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Noiembrie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Ceahlău- Potecile prieteniei (Muntii Ceahlau)


Atenție: acest jurnal conține descrierea unor trasee nemarcate nerecomandate începătorilor, persoanelor care au rău de înalțime sau celor care nu au experiența în urcatul muntelui. Traseele nu sunt recomandate în condiții de vreme nefavorabilă (ploaie, vant, furtuna) sau in condiții de iarna.


Sunt lucruri valoroase în viață care contează și nu pot fi confiscate de nimeni, ci dimpotrivă daruite de Sus pentru îmbogățirea noastră: încrederea, prietenia, onoarea. Sufletul contează până la urmă cum îl cultivi și cum și cu ce îl hrănești. Adaugi clipe și trăiri care sunt puternice chiar daca ele durează o zi și o noapte și te fac să te simți ca un muritor în cea mai vestită si frumoasă împărăție, depășind timpul.


Cum aș putea eu sa ratez o zi și o noapte de toamnă în Ceahlău?

Invitația vine cu genorizate de la Titus și de la Paul, pentru o noapte sus, sub cerul liber, pe muntele drag, pentru ca a doua zi să primim toamna direct în inimă, în ceasuri de frunze uscate, ascunse sub zăpada proaspată. O întreb pe jumatatea mea: “ce spui dacă plec pe munte?” “Când ai de gând?” “Pai, cam pe după amiază și maine seară”. “Cum vrei.” “ Deci ești de acord”. Tăcere. “Si tăcerea e un raspuns”. “Iți mulțumesc.”


Aripile prind să zboare, așa că la ora cinci dupamiază ma îndrept spre un microbus ce duce spre Pașcani, cu scopul să mă întâlnesc acolo cu Titus. Nu mai știu ce mi-am pus în rucsac, am plecat pe fugă, dar un sac de dormit, hainele de toamnă tot le-am așezat. Am uitat ceva, frontala, o să-l rog pe Titus să-mi împrumute una, mulțumesc Titus. Mâncare nu prea avem așa că oprim în Bicaz pentru aprovizionare și uite așa în doua ore jumatate suntem la poalele Ceahlăului, cu aceeași emoție de întâlnire și reintâlnire. Paul ne așteaptă înfrigurat în mașina, el este de la amiază pe acolo având deja făcută o plimbare minunată până în Poiana Popii.


Cerul nu prea vrea să ne arate stelele, dar vremea e placută, mai răcoare oleacă decât anul trecut pe vremea asta. Ca să economisim timp mergem cu o mașină aproape de Curmătura Lutu Roșu, urmând o scurtătură de 5 minute până la ea venind de la șosea , cu o buclă de rigoare sub formă de cerc pe timp de noapte. Isprava asta la frontală o mai făcusem și anul trecut așa că mersul prin pădure la noua-zece noaptea era pură plăcere, zăpada începea să apară și să scârție sub picioare, urcăm cu voioșie.


Mai stingem din când în când frontala și mai facem liniște ca să simțim noaptea și să ne deschidem simțurile. Ajungem după zece jumătate la locul nostru de bivuac, încercâm o grotă din dreapta, cea micuță, înzestrată cu un bolovan prietenos ce trona deasupra capetelor noastre și care ne dădea o doză mare de sigurantă așa că preferăm dormitul în aer liber exact la intrare în grota principală. Paul scoate o folie de cort pentru izolare, punem și izoprenele, ne bagam în saci și adormim în mijlocul discutiilor despre munte, vine Moș Ene pe la gene, lasă-le încolo de toponime, dormi bine.


Sunt câteva grade și sacii nostri de dormit de iarnă fac față la frig, dar spre patru dimineața simt ca o lumină mă gâdilă pe la gene, ca un reflector mititel, iau ochelarii și vad un cer instelat așa cum imi doream cu ceva timp înainte de somn. Cerul acesta cu puzderia de stele, infinitul pe care-l doresc de fiecare dată când dorm sub cerul liber îmi taie tot somnul, o fi și frigul un pic de vină? Vad pe cer vestitele perseide, ce se aprind și se sting ca un zâmbet pentru mine și mă tot holbez la minunățiile constelațiilor. Nu știu să le citesc sau să le descifrez, să le adun și să le compun în imagini omenești dar ca un copil mic mă bucur când le vad. Brazii din dreapta mea sunt maiestuoși și apar ca niste strajeri uriasi, paznici de nădejde împotriva oricarui pericol. Și ce pericol poate fi aici când liniștea iți vine în suflet ca și cum nimic nu se poate întâmpla in asemenea noapte frumoasă? Dumnezeu ne trimite darurile simple iar noi ne bucurăm, veghea lui coboară cu lumina stelelor și printre brazii din fața mea. Mai târziu am aflat ca un ursache iși bântuie nopțile pe acolo, dar eu cred că s-o gandit că eram obosiți si nu o vrut să ne deranjeze. Oricum îi pregătisem mâncarea mai departe de noi așa că dacă ar fi avut chef să ne onoreze cu prezența aveam masa pregatita pentru el. Eu eram prea nesatios pentru el la cât sunt de capos. Da, urșii nu prea degusta încăpățânații.


“Apără-ți ochii

Apără-i de gânduri

Gândurile vin să-ți spună:

Tu vezi ce n-au văzut alții!”


Pe la 5 jumătate mă fură din nou Moșu’ Ene și între vis și realitate aud după vreo oră pe Paul cu “dom profesor , dom director” într-o mică discuție -trezire de dimineața cu Titus drept înlocuitor. Ma trezesc cu același sentiment de Bună dimineațaaaaaaaaa Ceahlăăăăăăău, cu splendidul halou de la cabana Dochia sau ceață sau ce o fi fost in lumina reflectoarelor de pe acoperișul ei. Călugării și Cetățuia mă trimit din vis la realitate și îmi dau seama ca o noua zi ne asteaptă. M-am trezit din nou în Ceahlau, psihoza mea continuă, obsesia mea de care prietenii mei din Iași mă “necăjesc” uneori (măi omule, tu și cu psihoza de munte numai de Ceahlau știi? Da. Adică nu. Adica da. Mai bine tac.).


Hai sus că răsăritul e aproape. Hai sus pe piatra sub care am dormit. Credeți ca e așa usor? Necesită oleacă de gimnastică de dimineață, fiind un traseu nemarcat. Munții reprezintă uneori îndrăzneală și de ce nu curiozitate. Ia să vad ce o fi și pe acolo. Oare cum s-ar putea ajunge pe stânca aceasta? Brâna aceea îngustă în ce direcție duce și unde ajunge? Trecem pe traseele noastre marcate de atâtea ori, oprim lângă pietrele noastre dragi și vrem să le îmbrătișăm de multe ori, dar nu îndrăznim, vrem să le simțim răcoarea dar nu reușim să intrăm în sufletul lor.


Pietrele asteaptă asemenea îmbrătișari. Asteaptă să le atingem, să le vorbim, se le spunem doruri, vești sau pur și simplu sa le salutăm.Acest lucru l-am învațat, l-am aflat în puținele ture făcute cu Paul și cu Titus. Să indrăznesc, dar să îndrăznesc în condiții sau în situații în care să nu îmi pun viața în pericol. Pentru că o clipă e adevărat că poate să însemne fericiri excepționale dar nu-mi poate înlocui sau nu -mi poate nimeni da o mie de clipe de fericiri și nu am dreptul să mi le fur. Vreau să traiesc secundele astea, să le gust și să le prind din zborul lor și să le aștern și dacă pot să mi le amintesc mai târziu le voi impietri.


/Oct2010/img_6990.jpg

Clipe de vis ne așteptau sus pe piatra noastră. Ne strecuram binișor printre zade și brazi până când ajungem la un punct de belvedere central iar de acolo…. De acolo urmeză strigătele noastre de bucurie, unele în tacere, altele zgomotoase pentru că cerul se unește cu pământul.


/Oct2010/img_7006.jpg


“Lumea se năștea incet.

Întunericul se făcea lumină,

lumina se-aprindea din auroră

Și omul spuse:-Vreau!

Lumea se năștea încet

spre portul cunfundat în zare.”


/Oct2010/img_7008.jpg


Marea de nori iși împinge talazurile spre Fundul Ghedeonului spre prăpăstiile întunecate iar aici in golful săhastrului nostru are loc spectacolul Lumii, Aici crestele ies din întuneric la lumină. Rotocoalele de nori se învârtesc de sus in jos, de la stânga la dreapta iar atracția față de creste, fața de turnurile Ocoalșului Mic apare în inimă.


                      /Oct2010/img_6977.jpg


„Poți să măsori depărtările-n lume,

Să numești viitorul pe nume?

Viața planetei, prieteni,

prin noi se-încunună!

Putem s-o facem mai rea sau mai bună,

Dar nu avem dreptul s-o pierdem,

Stingând strălucirea-i aprinsă de zorii dintâi.”


Crestele răsar din mare, ies la suprafață și rămân drept insule, ostrovuri în mijlocul dezlanțuirii tăcute. Nu e cataclism e dragoste pură, curată. E liniște si soarele începe să răsară în căpătul celalalt al lumii. Brazii și zadele în început de toamnă, presarați cu zapadă cu câteva zile înainte de a veni noi, încep să se lumineze și să-și dezvăluie culorile iar crestele ascunse înca tainic ne dau buna dimineața sub razele ce vin dinspre răsărit.


„Mulțime de drumuri…. Dar noi ratacim în greșeala.

Lumea se năștea încet, schimbându-și tiparul.

Timpul nu așteapta, nu, nu așteaptă.

Noi batem o cale ce nu e dreaptă?


Oameni, ce căutăm visând?

Vremea n-așteaptă, vremea e aspră, nendurătoare.

Să nu regretăm.

Să razbatem din ceață spre soare!

De viață e vorba, prieteni, dar viața e scurtă.”


/Oct2010/img_7013.jpg

Eu rămân fascinat în acest punct central. Paul se duce în stânga spre alt loc de belvedere iar Titus pleacă în dreapta în căutarea unei alte perspective. Aud strigăte, chemari si repejor mă îndrept la sfatul lui Titus in locul găsit de el cu ceva grija la crengi și la stânci. De acolo vad cabana, Călugării, Detunatele în lumina galben portocalie, iar în dreapta lor zăresc și Toaca cu creasta Hotarelor mult sub ea, într-un zâmbet de dimineață.Mergem apoi și inspre Paul care tocmai se coboară dintr-o zadă și aflăm ce frumos se vedea Panaghia si Altarul, cu vedere înspre Piciorul Săhastrului și mult tare inspre Piatra cu bani. Sugubaț ca de obicei prietenul nostru, ca sa vada mai bine povestea acelei dimineți, se urcase într-o zada, lucru care nu ni l-a recomandat nici el datorită fragilității copacului.


Ne coborâm cu mult rod și pace în suflete la locul nostru de dormit, bem un ceai grozav facut de Titus, mâncăm destul de consistent, ne facem bagajele pentru a pleca inspre ce am vazut dar si inspre ce nu am vazut. Aah, ce bun e ceaiul de dimineață cu sufletul liniștit.


Cărările de ciobani ne așteaptă, pornim într-o nouă sau veche redescoperire a drumurilor uitate, dar nu pierdute, știute și regăsite. Prindem dupa ceva timp drumul Țuțuienilor și ne dăm seama că vom avea bucuria de a merge pe zăpada udă, neînghețată, lipicioasă, numai bună pentru bocancii noștri de trei sezoane.


                            /Oct2010/img_7033.jpg

Intrăm în primele luminișuri și undeva, cu ochii și aparatul foto îndreptat spre Piatra Lată a Ghedeonului și spre cabana Dochia, cu ochișorii ațintiți spre Călugări și spre Cetățuie îi pierd pe prietenii mei care erau nerăbdători să meargă. În loc să mă îndrept pe drumul Țuțuienilor mă duce capul să aleg direcția opusă, spre Acele Caprei, pe deasupra polițelor cu Crini. Strig și chiui după Titus si după Paul și le aud chemările din direcția opusă drumului meu. Prima oprire o facem împreună pe un fel de poliță situată cumva la mijlocul distanței dintre Acele Caprei și Turnul Căldărușei, soarele ne desfată privirea iar eu nu mă mai satur să iau privirea de la crestele Ocolașului Mic și de la jgheaburile întunecate din Fundu Ghedeonului.


„O zi de toamnă,

`naltă zi...când peste munti bat vânturi vii

și-n aer e răcoare!

O, zi de toamnă. –al tău mi-e cântul,

Cănd tu te joci în pisc, cu vântul!”


                            /Oct2010/img_7040.jpg

Străbatem apoi jgheabul cu paltini și apoi Jgheabul Cabanei în partea lui superioară. Jgheabul cabanei pare foarte prietenos acolo unde ne aflăm noi deasupra porțiunei ce necesita ham si experiența în cațarare. Trag cu ochii înspre hăul din vale, la prăpastia din capătul unui prag. Știu de demult și aflu iarași de la Titus că luând-o de jos in sus de la crucea lui Paul acest jgheab necesită echipament, noțiuni și experiența în escaladă. Adica este oleacă de treabă.


Urmează apoi Turnul Căldarușei. Ajungem intr-o mica șea unde ne lăsăm rucsacii și escaladăm un perete de vreo 12-15 m cu mult pământ ce se duce la vale, acoperit cu pietre năzbâtâioase în care gasesc totuși găsesc prize destule, pune băiete osul la bataie. O bucată de copac prăvălit ne ajuta mai bine la urcuș . Aparatul foto ma incurca și-l trec în spate, până la urmă urc relativ ușor după prietenii mei. Cum nu am ajuns pe Turnul Caldarușei? Nu, urmează un rapel scurt într-o șea, apoi vom urca pe Turn. Titus leagă coarda de un copac, el și cu Paul coboară primii. Eu îmi iau inima pardon coarda între dinți, aparatul i-l dau lui Titus și dăi bătaie la rapel. E fain, e foarte fain, îmi vine să chiui. Nu e lung, e scurt rapelul dar e mai sigur așa. Suntem în zona pe care Paul a botezat-o șugubăț „intre doua rele”, pe de o parte și de alta haul de pe lume. La mijloc noi, dar nu intre două rele, ci spre un Turn pe care nici nu visam ca o să-l urc: Turnul Caldarușei; ultima parte a urcușului e rapidă, scurtă și nu avem nevoie de coardă. Ne strecurăm pe unde apucăm pentru că nu prea găsim mult loc pe Turn dar de voie de nevoie, doi-trei oameni au unde încăpea. Fantasticele creste văzute spre Fundul Ghedeonului ne amețesc, zadele apărute in locuri unde nu îți vine să crezi ca pot crește, unde nu te aștepți, culori și contraste puternice în lumină sau în întuneric ne ridică semne de exclamație. Aruncăm privirile cu dor și cu pohtă înspre Acele Caprei, rememorând isprăvile și locurile de anul trecut.


/Oct2010/img_7070.jpg

De undeva de pe Turnul Caldarușei se văd și Calugării cu Detunatele, o nouă compoziție a nedespărțitelor stânci, un nou unghi. Se vede fain și Piatra Lată din Ghedeon, se văd jgheaburile Ocolașului Mare cu toata spinarea lui. Ne cocoțăm pe coarda lasată pentru ajutor la întoarcere și apoi Titus pune o tot pentru siguranța pentru a coborî la locul de bagaje în condiții de siguranță.


/Oct2010/img_7107.jpg

Urmăm apoi cararea care se intuiește ușor și ne îndreptăm spre Jgheabul Urșilor trecând prin dreptul unei grupări de stânci unde se spune că ar fi un barlog de urs. Nu prea am fost curios să văd daca e adevarat sau nu. Pe cărare găsim și o cutie de conserve goală, nu demult desfacută. Oare cine să fi trecut pe aici? Cine umblă prin aceste locuri și iși bate joc de natură? Cine ajunge pe aici nu este in stare să-și ia o cutie de conserve după el? Imposibil sa fie scursă sau coborâtă de pe vreun jgheab, tocmai de la cabană, aici era un loc unde nu era vorba despre așa ceva, era lasată aproape intenționat, în ciuda. Răspunsul undeva l-am găsit dar era prea trist pentru acea zi splendidă. Trecem cu un oftat de clipa neplacută și dâm în curand de jgheabul Urșilor sau Ursărie cum se mai spune și trag cu coada ochiului la imaginea din Fundul Ghedeonului asemănătoare cu cea din Șaua Crăpăturii din Piatra Craiului. Lumina ce se răsfrânge printre stânci ne arată ca am trecut de ora unsprezece.


/Oct2010/img_7110.jpg


„Din zări mereu mă va chema

Un vis, spre culme. Drumu-i lung.

Azi, ca și ieri voi repeta:

Deși nu îmi e dat s-ajung

Aievea ochii pot sa-l vadă

Cu linii albe de zăpadă!”


Cărarea noastră nu se prea distinge prin zăpada adezivă. Parazăpezile iși fac bine treaba dar sunt porțiuni unde intrăm mult în zăpadă până peste genunchi în unele locuri. Cam de la zona presupusului bârlog și mult după ne insoțesc urmele proaspete, poate de o noapte, ce aparțin unui urs destul de matur. La un moment dat observăm și ceva urme micuțe de urs care se intorceau. Urmele mari ne insoțesc de-a lungul drumului ales de noi spre Jgheabul Căprioarei. O grupare de stânci ne face din nou cu ochiul, Titus și cu Paul se urcă pe ea să zărească alte minunății, eu rămân lângă bagaje observând o fereastră, o perspectivă inedită printre brazi, spre Piatra Lată a lui Ghedeon.


                        /Oct2010/img_7119.jpg


Un țanc, un obelisc și parcă si un ac mai mic izvorăsc de acolo și schimband obiectivul observ o fisură tare interesantă într-o zonă care de ceva timp mă fascinează.


                        /Oct2010/img_7117.jpg

Ne întoarcem pe cărare și observăm că urmele prietenului nostru Moș Martin continua bine merci. Mergem, mergem prin zăpadă, facem noi cărarea și realizăm ce mult te poate fura zăpada și pădurea deasa pentru ca ieșirea noastra pe Ocolașul Mic nu are loc spre Jgheabul Căprioarei ci mai mult spre vârful Afiniș , acolo unde mai bine cu un an în urma poposisem cu Titus, cu doamna Luci, cu Ionuț și cu Marius.


/Oct2010/img_7127.jpg


Surpriza e mare pentru că jgheaburile sunt pline de zăpadă, inclusiv jgheabul Armenilor. Titus hotărăște că e greu să intram în sau pe jgheabul Caprioarei pentru a încerca brâul de jos din Ocolașul Mic din cauza zăpezii. Tândălim la soare pe vârf, în poiana de acolo.


În drum spre Piatra Armenilor auzim din brazi un cocoș care pleacă și nu ne mirăm pentru că urmele lui ne insoțesc până în acel loc. O mică creastă cu o șea și două vârfuri ne fac cu ochiul dinspre Vânturiș sau paralel cu Vîânturișul mai ales că acolo zărim santinela de servici, un țap dintr-o familie de capre negre. Hotărâm să nu traversăm pe deasupra Jgheabului Armenilor ci să mergem din poiana de la Coloana Dorică printre jnepeni plini de zapada si brazi mulți cu cetină ce ni se scutura drept in cap. Așa da, așa imi place.


/Oct2010/img_7141.jpg

Ajungem la prima pantă serioasă și am onoarea să mă duc primul, în liniște, vorbind în șoaptă, cu speranța că poate o sa fiu foarte aproape de caprele negre. Cand colo caprele o zbughiseră pe versantul dinspre Vârful Vânturiș. Le vedem cum se desfășoară printre smocurile de iarbă pline cu zăpadă, cu ce măiestrie își croiesc drumul prin brânele abrupte; se uită la noi cu aceeași privire care am întâlnit-o de multe ori:„Străinilor, nu aveți nicio șansă să ajungeți la noi așa de repede!”


/Oct2010/img_7170.jpg


„Vorbești de pământul natal

Zăpada și codrii de brad

Sunt pământul natal.

De la începutul începutului

Ele sunt ale noastre.

Înainte de a le afla de la alții,

sunt în noi înșine și

în noi rămânne întrerupt.”


/Oct2010/img_7183.jpg

Urmează o mică șea și un nou vârf apare in fața noastră, perspectiva e fabuloasă înspre Poiana Maicilor și înspre Ocolașul Mic. Avem iluzia că suntem deasupra Vârfului Ascuțit și deasupra Măturii Vrăjitoarei dar de fapt noi imbrățișăm Taurul sau coama lui, deasupra jgheabului cu boambe. Se mai vede sub noi incă o șea si un horn, dar lipsa copacilor ne face sa renunțam la ideea de a coborî cu o coardă susținuta doar de noi, destul de riscant. Umbrele noastre sunt viețile noastre, rămase cu drag in certitudinea prieteniei.


/Oct2010/img_7219.jpg


Nu mai este iluzie, suntem deasupra lumii, departe, departe de tot ce înseamnă artificial și unul din vârfurile Ocolașului parca ne spune: veniți și plecași în timpul vostru, eu rămân aici, în timpul meu. Noi trei și voi cu noi.


/Oct2010/img_7187.jpg


Avem lânga noi prietenii cei mai buni: Ocolașul Mare care stă ca un prinț călare pe Coloana Dorică, șea fiind masa dacică și în partea astalaltă, frate-său, Ocolașul Mic, înfricoșator de abrupt și straniu de frumos, drept și vertical ca un sfant din calendar, ce vegheaza asupra lumii dezlantuite, corupte, putrede, paganizate de atâta neglijența, răutate și modernism de prost gust.


                       /Oct2010/img_7124.jpg

Coborâm ambele varfuri și o taiem drept pe brâna care ajunge in poiana, un șarpe se strecoară printre picioarele lui Paul. Suntem singuri pe munte si muntele este al nostru. Numai al nostru. Nu este egoism , e declarație de dragoste. Nu este război este pace. E tare bine la soare și mă gândesc ca sufletele ne sunt pline.


„Le-am făgăduit sa ne-ntoarcem acasă

Venim înapoi,

Străbatem pădurile

Și crengi se apleacă

Ușor peste noi

Și, ca un fior,

simțim ce înseamnă acasă,

pentru totdeauna acasă

pâna ce lumina se stingeîn inima noastră!”


                      /Oct2010/img_7050.jpg

Scurt drumul până în Poiana Maicilor pe traseul clasic de la Clăile lui Miron. Poposim in Poiana Maicilor vreun sfert de ceas și ne aruncăm privirile și gândurile în căutarea vechiului schit. Îl vom găsi undeva în pădurea de sub coasta muntelui, aproape de poiană, așa cum ne spusese intr-o dupamiază de iulie un om ințelept din satul Izvorul Muntelui. Intr-o zi, il vom cauta, în altă zi îl vom găsi. Recuperăm mașinile și ne intoarcem acasă prin bunavoința celor doi prieteni ai mei Ce inseamna prietenia? Clipele petrecute impreuna intr-un mod exceptional, clipe de care iti aduci aminte ani si ani!


(au fost adaugate fragmente din poeziile: Apără-ți ochii -Per Arneberg traducere Tașcu Gheorghe, Omule, nu aștepta! - Inger Hagerup traducere Tașcu Gheorghe, O zi de toamnă, naltă zi... - Nils Colett Vogt traducere Veronica Porumbacu Zăpadă și codru de brad -Tarjel Vesaas (trad Veronica Porumbacu)preluate din antologia Poezia nordica moderna, Editura pentru literatura , Bucuresti,1968)



Joi, 16 decembrie 2010 - 19:41 
Afisari: 17,629 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Am posibilitatea sa folosesc un cuvant pe care-l folosesc numai cand entuziasmul se ''linisteste'' si Clipa imi cauta,flamanda,sufletul,care o primeste ca pe-o rugaciune:SUBLIM!!!

Stiu ca par subiectiv si ca e acelasi MunteCarpati.org...dar pozele,poeziile si...sufletul povestitorului!!Carpati.org.

Apoi,felicitari pentru tura si toate celelalte...Ma bucur pentru tine/voi c-a iesit o tura asa faina.


Joi, 16 decembrie 2010 - 20:17  

oanacamelia
oanacamelia

 
2
bravo, claudiu. prin cuvintele tale am vazut tot ce-ati vazut voi. Carpati.org
si da, cuvantul potrivit e "sublim".


Joi, 16 decembrie 2010 - 23:33  

cristianu
cristianu

 
3
... frumos traseu , ... mirifice instantanee ,
cu consideratie ,
cristi .


Vineri, 17 decembrie 2010 - 06:13  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
4
Gabi, OanaCamelia, Cristi va multumesc din suflet!


Vineri, 17 decembrie 2010 - 07:19  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
5
Intr-adevar, ”sufletul povestitorului” se simte foarte bine in acest text, si te indeamna parca sa iti doresti sa fii mai bun, mai sincer - ca sa poti sa simti mai mult si mai frumos.

Daca nu eram convins de pasiunea ta pentru Ceahlau in urma intalnirii carpatistilor, atunci acest text nu se poate sa nu convinga! Dar nu e vorba doar de pasiunea ta pentru Ceahlau, e vorba de pasiunea omului pentru ceva apropiat de sufletul lui... este, asa cum ai spus, ”dragoste”. Dragoste fata de a 3-a jumatate! Carpati.org


Vineri, 17 decembrie 2010 - 21:22  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
6
M-am nascut langa acest munte si este o atractie inexplicabila la nivelul fiintei.
Sunt niste simple ganduri pentru ce am simtit atunci si intr-adevar acest munte ma indeamna sa fiu mai bun, mai sincer. Sa stii ca exista parca a treia jumatate si daca Dumnezeu imi va da sanatate voi incerca sa o descifrez cat mai mult. Si de fiecare data parca exista nu o incarcare energetica (nu prea ma incanta ideea sa fiu un acumulator) ci o implinire. Iti multumesc pentru ganduri si cuvinte.


Sâmbătă, 18 decembrie 2010 - 10:18  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,4421 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org