Ce oameni minunati! (Muntii Bucegi)

Moto: ,,Da oamenilor mai mult decât se asteapta si fa-o cu bucurie. ”

Off... ce zi de Vineri zbuciumata, din cauza unor probleme la serviciu, ce cu greu leam rezolvat, dar nici in dragoste nu stateam prea bine, eram asa de nervos de nu imi gaseam linistea, nimeni nu stia prin ce trec! Trecui noaptea cu greu, daca dormisem cateva ore, caci ma durea mijlocul, aveam si febra muschiulara si pe deasupra supararea pe suflet, caci ma certasem cu prietena.Ma trezesc devreme ca de obicei, ca pentru mine nu conteaza dacai Sambata sau Duminica tot aceeasi ora de trezire am, ma apuc sa-mi fac rucsacul pentru munte, ca doar acolo, in natura mai pot uita si eu de problemele de zi cu zi. Ajuns in tren, o Doamna observa suparerile mele, stau o ora de vorba cu ea, apoi imi face cunostinta cu grupul ei de muntomani, oameni cu ani grei de munte.Totul imi parea un vis, eram un copil ratacitor, necajit cu ale sufletului, dar adoptat de dansi intr-o clipa.

Imi gasesc si eu un loc printre dansi, mai citesc un capitol din carte, mai ascultam frumoasele povesti de munte, de ajunsesem in Busteni.

Ce bucurie, ce veselei ma cuprinse cand am intrebat ce traseu urmam, cum de mise intampla numai mie, din an in an sa merg pe acelasi traseu, nici nu imi venea a crede.

Acesti oameni minunati ai muntelui, mereu in tren isi aleg un traseu, este ceva de nedescris, cata bucurie, cata intelegere, cate trasee minunate sunt pe munte, si cel propus era:Jepii Mari(TA) in urcare, Piciorul Pietrei Arse(BA) in coborare, doar intr-o zi.

Ne regrupam la intrarea in traseu, arunc din haine de pe mine, ca doar imi era cald, mananc o ciocolata, si se da semnalul sa pornim la drum, normal Jepii Mari.

Neghiobul de mine, nu putea sta linistit, ci doar trebuia sa zburdui pe carare, sa cant cu voce tare, caci avem nevoie de joaca pentru a nu ma mai gandi la cele intamplate, pun la intrebari despre traseu unui coleg, tare frumos povestea, mai topai, ca trebuia sa ma mai concentrez la traseu un pic, era zapada, stanca umeda se mai aluneca putin.

Eram uimit de frumusetea naturii, totul alb, brazi indrumati, turturi de gheata ce cugeau la vale, poieni acoperite de nea, poteca neumblata si izbucnesc in plans, caci ma gandeam, dece oare, singur traiesc acele clipe minunate, ci si nu cu prietena langa mine, asa a fost sa fie.

Mai stau de vorba cu unii colegi din tura, ca erau raspanditi pe tot traseul, mai glumesc cu ei ca ma inveseleau mereu si ajungem si la “La Scari”, unde mai fac cateva poze si pornesc la drum, caci tare imi era dor de vro trei saptamani de Platoul Bucegilor, de la ultima mea tura si primul ajuns la “Casa Naturalistilor” fusai.

Imi scot benoclu din rucsac pentru a privi in zare M-tii Baiului, ce se vedeau ca niste “prajituri cu frisca”, fac poze, mananc ceva deale guri, caci grupul nu mai venea, ma invart ici colo si observ ca ei o luase dela ultima traversare direct in sus, o iau si eu la fuga printre jnepeni pe TR si ajung in varf la dansi. Misa facut observatie ca am parasit grupul:”-Vezi, voi tineri alergati, e normal, dar foarte putini din voi tineti cont de vorbele noastre, cum sa va aratam si altceva decat stiti voi, daca nu stati langa noi!”, ascultam atent si rusinos, vocea calda a unui coleg.

Ma amestec iara printre dansi, eram linistit, voios, multumit ca era totusi cineva langa mine! Dar, Doamnele cereau o pauza, Domni refuzau, caci in locul acesta batea vantul si inghetam stand pe loc si pornim catre Piciorul Pietrei Arse. Traversam repede jnepeni albi, ce imi aduceau aminte de locul unde imi puneam cortul langa Piatra Arsa si ajungem si la marcajul cu Ba, trecem de el si coboram incet la vale pana la coborarea in zig-zac, unde facem o pauza pentru Doamne cum le promisem, cand una dintre ele, scoate din micul rucsac o cutie cu fursecuri si o punga cu bonboane, fusese ziua dansei si ii cantam “LA MULTI ANI” de rasuna in zare.

Dar vantul rece ne grabea la vale, unde pornesc pe scurtaturile lui, ajung si la bancuta, unde ma odihnesc putin, caci ma luase o durere de cap, de-mi fugeau picioarele desub mine, bineinteles ca nam spus la nimeni si pornesc incet la drum printre dansi de traversasem jumatate de padure.

Se scurgeau picaturi de pe ramurile brazilor, imi cazuse zapada pe cap de-mi facuse un fes cald de nea, muntele ma inbarbatea si natura ma strangea la pieptul ei, caci eram necajit putin la suflet.

Traversam si Poiana Stanei Regale pana la fantana, caci iar trebuia a ne grupa, scot aparatul foto pentru a verifica mersul trenurilor, caci multi vroiau sa vada la ce tren se incadreaza si pornim. Ajuns in Sinaia, le multumesc din suflet dansilor ca mau acceptat in tura cu ei si minunatele sfaturi ce mi-au dat nu le voi uita vrodata!

Ma sui in microbuz si ajuns in Busteni am fost, imi sun un prieten pentru cazare, fac cumparaturile si intre acolo pornesc, caci eram obosit, si ma dureau toate incheieturile. In noaptea mam tot gandit la una,la alta,mam sfatuit prin telefon cu prieteni, unde singur intre patru pereti, abia tarziu in noapte am adormit, caci o iertasem pentru toate.

Dimineata ma trezisem devreme, caci tare imi era foame, nu mancasem seara nimic, imi fac rucsacul, apoi ies afara la alergat, caci trebuia ami face antrenamentul de zi cu zi. Dupa vrun ceas ma intorc la cazare, ma schimb, imi iau rucsacul in spinare, trec si imi las loc de buna ziua la prieten si spre gara pornesc, caci ma intalneam cu o buna prietena de varsta a treia, ce vroia sa mergem prin Cheile Rasnoavei.

Ma sui in tren ma intalnesc cu ea si la povesti stam pana ce ajungem in Timisul de Sus, unde picura marunt de erai sub un dus cald.

Pormin spre Spinarea Calului pe TR, apoi traversam Valea cu Noroi, de ajungem la lungul drum forestier ce ducea catre Chei. Frumoasele peisaje ce nu le vazusem niciodata ma incantau enorm, mai ales frumoasele bancute dealungul drumului, hanul vechi in paragina si ajuns la Chei fusesem.

Ma uitam uimit si nu imi venea a crede, cautam trasee de catarat, ma uitam uimit ce priveliste frumoasa, de facusem la poze, caci nu mai conta ca ma ploua.

Continuam drumul forestier pana la asfalt, unde mai erau 6 km pana Rasnov si 19 km pana predeal, caci personalul de 15.20 il prindeam, incep a face cu mana la ocazie, unde tot in batrana dacie, vei avea mereu loc si in Predeal am fost, apoi in tren. Bucuria mea mare in tren era, caci un grup de muntomani cantau la chitara melodiile mele preferate, de trecuse timpul intr-o clipa si in Ploiesti ajunsesem.

Pornesc incet spre casa, o lacrima imi curgea pe obraj, imi doream enorm sa ajung acasa printre ai mei parinti, frati si nepoti.....

Le multumesc din suflet tuturor( prieteni, amici, carpatisti, necunoscuti) pentru acele zile, grele si minunate petrecute pe munte, deaceea acest jurnal il dedic celor ce mi-au fost aproape.

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009 - 09:22 
Afisari: 2,861 


razvan_ilie