Caucaz 2003- Jurnalul unei aventuri (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

Jurnalul unei aventuri.

 

Caucaz.

Departe. Niște munți de care nici pe departe nu-mi inchipuiam cum arată.

 

 Am plecat
din Galați cu un autoturism Dacia până la Odesa. Sărăcia lucie prin care
treceam îmi aducea aminte de vorba aia: “Fie pâinea cât de rea tot mai bine-n
țara mea”.  Într-un final ajungem și în
Odesa și de aici marea noastră aventură în fostul lagăr sovietic.

 

Ruta: Galați- Odesa- Kerc’- Port Krim- Port Kavkaz- Novorosisk- Krasnodar- Nalcik-
Satul Elbrus.

 

    Din Galați la Odesa am mers cu o Dacie, avand noroc ca soferul stia bine
rusește am reușit să ne descurcăm pană în gara din Odesa. În gară am avut
primul impact cu comunicarea în spațiul ex sovietic. Cu greu am reușit să ne
facem înțeleși. Cu o comunicare bazată pe desene pe foaie, cateva cuvinte
exprimate nicidecum rusește, împleticiri de degete și sforțări interioare,
reușim să o convingem pe casieră să ne dea biletele mult dorite pentru trenul:
Odesa- Kerch. Din Kerch se merge în port Krim, cu taxiul nu durează mai mult de
10-15min. Din port Krim se trece cu ferryboat-ul peste strâmtoarea cu același
nume în Rusia, în port Kavkaz, de aici am mers până în Novorrossisk cu un
autocar(cu promisiunea că acolo vom gasi un autocar direct spre Nalcik), așa a
și fost.

  În doua
zile eram la poalele munților, dar asta nu ne-a lipsit pe parcurs  de o serie de peripeții. Acel permis de acces
în zona(pentru vârfurile aflate pe granița cu Gruzia), de la Пагранйкискй
Командатура din Nalcik (strada Кабаринская nr.192) ne-a sărăcit bugetul cu ceva
verzișori(20$ pentru 4 pers.). Însă aveam sa ne dăm seama mai târziu de
utilitatea lui. Cateva ore de stat în fața ghișeului ne-au făcut să trecem prin
cele mai încordate momente, gandul de a rămane fără pașaport, amenințările
primite de la soldații puși pe glume și ideile sumbre ce ni se perindau prin
fața ochilor, au facut să trăim poate cele mai intense ore.

Din Nalcik, am luat un microbus până în satul
Elbrus, șoseaua șerpuiește de-a lungul văii Baksanului. De la un moment dat
ochii nu se mai „dezlipesc” de ferestra mașinii.

-        
Doamne ce munți!

-        
Unde-i camera video? 

Păcat! Poate la anul.

Nu cred ca memoria îmi va fi așa fidelă încât
să-mi redea  de fiecare dată peisajele
acestor munți. Însă sigur îmi va fi fidelă atunci când va fi vorba de necazuri.
Programul nostru era foarte scurt, prin definiție însă tura noastră în Caucaz
era una de informare și de recunoastere a ceea ce însemnă munții înalți.

În sat am ajuns pe la ora 19. Am poposit în gazdă
la binecunoscuta Nadia Zalihanova, o femeie peste care viața a lasat urme adânci
și care a fost gazda mai multor alpinisti români. Oamenii destul de primitori,
singura barieră în calea comunicării fiind doar limba, vorbeam destul de greu
rusa iar ei nu aveau nici o tangentă cu vro limbă de circulație internațională.
Când am plecat de acasă ne faceam probleme că oamenii vor fi distanți și ne vor
face probleme însă nu am avut nici o problemă.

Prima tabără: Зеленая Гастиница sau Green Hotel
cum îi spun cei din vest.

Drumul din Satul Elbrus este clar. Am făcut cam 8
ore. În drum spre Green Hotel avea să trecem pe la Salvamont Shelda. Am avut
plăcuta ocazie de a sta la bârfă cu Vladimir Gonchar, un tip de o modestie rar 
întâlnită. După ce ne-a arătat cam ce face el prin ale alpinismului și
pe la concursurile mondiale de escaladă pe gheață, mă simțeam mic și
nesesizabil și mă întrebam:

-Ce caut oare aici printre „giganți”?

Cam cum e Salvamontul prin zonă?

Păi, o mică clădire de vro 3 nivele unde gasești o bibliotecă cu toate
informațiile necesare despre orice rută pe orice vârf vrei.

Vrei să stai o zi două? Nici o problemă se rezolvă la motelul de lângă.

ăi poate cel mai important, niște oameni care își fac serviciul cu pasiune
și care își dau silința să ajute pe toată lumea cu toate informațiile necesare.
Chiar dacă comunicarea este anevoioasă este imposibil să nu ajungi la o
înțelegere. Prin modul în care se comportă și dau sfaturi te fac să înțelegi și
să concluzionezi că ei există acolo pentru ați îndruma pașii în acea imensă
zonă alpină și nicidecum de ați pune piedici.

Până în tabara alpină  Зеленая
Гастиница urcușul e domol pe o bună parte din traseu desfășurându-se de-a
lungul unui drum de alimentare a unității de grăniceri. Din tabără ai o superbă
priveliște a ceea ce înseamnă munte. Vârfurile: Djan-Tugan 3991m. (în lb.
Kabadino-Balkariană înseamnă Apărătorul Soarelui), Baskaratau, cresta
Baskaratau-Ullukara. Aceleași trăiri ca atunci când călcam pentru prima oară în
Bucegi pe la vârsta de cinci ani (traseul Jepii Mici).

Ne-am trezit repede la realitate. Gata. Planurile intrau în aplicare.

-        
Întinde bine tenda!

-        
Mai ai cuie? … băi ce mișto e!!!… oare cum te “mângâie”
vântul acolo sus?

-        
Băi, tu nu auzi să mai întinzi tenda?

-        
O…, da, da imediat:

            Primul obiectiv: vârful
Gumachi 3805m. altitudine.

-        
Ghețar!!!  Trebuie
să i-au o piatră în gură , sau mai bine o bucată de gheață.

-        
Crevase!!! 

 Am ales o rută care nu e frecventată
și foarte des măturată de căderi de pietre. Însă  condițiile meteo nefavorabile aveau să ne
facă cale întoarsă pe la 3200m. alt. Am simțit pe pielea mea ce însemnă să fii
într-un veritabil white-out și în apropiere să auzi doar zgomotul căderilor de
pietre.

-        
Oare acestea ne vor lovi?

-        
Hai să o întindem cât mai putem.

Ne-am întors înapoi în tabară. Am început să analizăm ruta de acces pe
Djan-Tugan, din tabara nu se vede creasta estică. Traseul ales de noi. Câtiva
alpiniști din zona ne-au lămurit asupra rutei.

            Am plecat devreme. Dacă,
cu o zi în urmă vremea a fost nefavorabilă, acum cerul era senin, fără pic de
nor.

Traseul: : Зеленая Гастиница- pasul Джан-Туган- platoul Джан-Туган- Cresta
Estică. Grad de dificultate: 2B.

Traversarea platoului Джан-Туган a trebuit să o facem legați în coardă
deoarece crevasele erau acoperite și în unele locuri podul de gheță ceda. Prima
parte a crestei este un culoar de mixt, care nu pune probleme tehnice dar
necesită atenție deoarece înghețul- dezghețul macină tot. Apoi se intră pe
cresta propriu-zisă, partea finală reprezintă un culoar de înclinație 70° .
Pe această porțiune (cca. 2l.c.) ar exista și pitoane însă noi nu le-am găsit.
Pe vârf am ajuns într-un moment în care acesta intrase în ceață. Am așteptat să
se lumineze, citind plăcuța comemorativă a unui alpinist. Cu toate că mă
simțeam destul de rău, m-am întrebat unde este trepiedul de pe vârf. Există?

Am urcat pe vârf toți 4 și asta a contat poate cel mai mult. Nu am privit
aceasta expediție ca pe o competiție, am privit-o ca pe o expediție
experimentală, din care avea să tragem o serie întreagă de învațăminte.

De pe Djan-Tugan  se văd spre Gruzia
multe vârfuri care mai de care mai impunătoare. Peisaje care “zgârâie” în
memorie adânc și fac să nu uiți acest paradis alpin așa ușor.

Coborârea am făcut-o pe aceeași rută, nu am folosit coarda pentru rapel, am
preferat să descățărăm. Tura a durat 11 ore o diferență de nivel de 1400m .
Normal pentru Djan-Tugan și Baskaratau se face o tabără avansată în platoul
Djan-Tugan.

Seara osteniți după tura, ne-am bucurat de apusul soarelui.

A doua zi:  Surpriză !!! Am constatat
că soarele ne-a ars fețele într-un hal fără de hal. Arătam caraghioși.  Din start încă din faza hotărârii nostre de a
merge în Caucaz, ne asumasem niște riscuri. Acum începeam să le simțim pe “pielea”
noastră , care arăta ca după explozie.

Chiar și așa am plecat într-o tură de recunoaștere pe ghețarul Baskara.
Unde pentru mintea și sufletul nostru am început să ne jucăm cu șuruburile în
gheață.

Acestă zi avea să fie ultima aici în Зеленая Гастиница.

Urma Elbrusul cel mai râvnit. După o zi de refacere, timp în care  ne-am luptat cu autoritățile pentru a ne
înregistra. Am plecat spre Azau , punct terminus de unde telecabina te urcă cam
pe la 3500m. alt. Ne propusesem să dormim la 3800m. Ledovaia Baza, însă
deoarece ne simțeam destul de bine, am urcat la Priut 4200m. alt. Aici  ne-am montat corturile în interiorul vechiului refugiu.
Ne-am hotărât să plecăm spre vârf în acea noapte, forțam destul de mult. La ora
2 eram gata de plecare. În toiul nopții:

-        
Băi, “O”.

-        
Hai mă odată.

-        
Hai mă că au plecat
aproape toți.

Plecăm.

Se merge bine, trecem pe
lângă grupuri care se mișcă mai greu.

“O”  avea să renunțe pe la 4600m.alt din cauza
frigului.

Afară este destul de rece, beau niște ceai dar parcă beau fiere, gura îmi este amară. Se merge ritmat. Înaintea
nostră urcaseră niște șenilate care îi urcaseră pe acei care « erau mai
grabiți » ca toți și preț de câteva zeci de dolari erau scutiți de acest
lung și obositor drum.(Stau și mă întreb acum, cam care ar fi gustul unei
astfel de reușite ? Cred că amar la fel ca și al meu)

Eu din cauza disconfortului renunț pe la 5200m. alt. cu gândul că și mâine
e o zi. Le fac semn băieților din față și
cobor. Totuși acum cred ca am renunțat prea ușor. ăi cum zicea Terray:

“Fericirea stă mai mult în
dorință decât în realizarea ei”

Cobor, trec și mai repede pe
lângă inși care urcă ritmat spre vârf. 

Cristi Dobre și cu Cristi
Negoiță au ajuns pe vârf pe la ora 10.

Următoarea seară am încercat
să urc din nou dar organismul meu nu a mai raspuns. Am abuzat și totul s-a întors
în potriva mea.

Am hotărât să ne întoarcem în
sat și de aici să plecăm spre casă. Începusem să nu mă mai suport nici pe mine.
Parcă mă săturasem de: … один хлеб.

Ruta: Satul Elbrus- Nalcik-
Krasnodar- Port
Kavkaz- Port
Krim- Kerc- Herson- Odesa- Galați.

Transportul a ajuns in jur de 90 $ dus -întors

Vreau să mulțumesc în numele
tuturor participanților la această expediție, firmei GOTECH  Baia Mare, care a avut grijă să fim bine
îmbrăcați.

Nu  i-am uitat pe baieții din
Timișoara și nici pe Mihai Sima, care ne-au ajutat cu foarte multe informații.

Mulțumim Tzecu-le(Cristi Tecu- Timișoara). Tu ești vinovat pentru plecarea nostră. La tine am
văzut primele fotografii din Caucaz, tu ai fost cel care la masa unei terase de
la Sera cu Flori (Herculane în 2002) m-ai facut să îmi doresc să merg acolo.

Nu pot concluziona decât că acești munți reprezintă un imens potențial
pentru toți acei care sunt pasionați de alpinismul de altitudine.

Sperăm ca acest pas să fie primul dintr-un lung șir al pașilor prin Caucaz.

 

Cătălin
Onceanu REACTIV-outdoor club Galați

 

Această acțiune a fost sponsorizată de
firmele:

 

S.C. PROFILAND S.R.L. Galați

 

S.C MARTENS S.A - original Belgian
Beer-  Galați

 

BRD Groupe Societe Generale-sucursala Galați

 

S.C. GOTECH S.R.L  Baia Mare. 
Producător de îmbrăcăminte outdoor.

Luni, 27 noiembrie 2006 - 19:56 
Afisari: 2,167 


cata_onceanu..