Cascada Tamina-Varful Piatra Mare-Culmea Pietricica-Predeal (Muntii Piatra Mare)

   Primele patru zile de dupa Inviere am asteptat o fereastra de vreme buna pentru a urca pe Varful Piatra Mare pe un traseu pe care nu-l mai facusem pana acum. Am folosit aceste zile de asteptare incercand sa ne acomodam cu muntele. Astfel am facut cativa ,,saptemiari" din zona Predealului: Clabucet-Susai, Forban-Diham etc.

   Echipa ,,de varf" : Valentin si Lucian.

    Bucegiul de la Diham.

   23 Aprilie. Sfantul Gheorghe.

   Dimineata se deschide cu un soare generos, rasarit chiar de dupa Muntele Piatra Mare. Bat la usa lui Valentin: ,,Vali, e un senin perfect, azi e ziua de varf!"

   In jumatate de ceas suntem in gara. Era si timpul, caci autobuzul de Brasov sosise in statie.

   Noi luam masina pana la iesirea din localitatea Timisul de Sus.

   La ora 7 si 17 minuti (un minut-doi minuti) suntem la indicatorul de intrare in traseu. De fapt sunt doua indicatoare. Cel vechi arata ca pana in Varful Piatra Mare vom face 4 haşuri.

   Un indicator mai nou zice ca doar doua hasuri si juma. Dupa cum vom vedea, acesta nu e decat o gluma...

   Trecem pe langa bariera care inchide drumul forestier de pe Valea Taminei.

   Imediat dupa ce trecem apa Timisului pe un pod incepem sa urcam. Panta muntelui e accentuata inca de la inceput, dar ,,zgarciurile" se dezmortesc repede, asta si datorita antrenamentelor din zilele precedente. De fapt, poteca e o scurtatura taiata printr-o padure tanara de molid.

   Luam cu un bat rasina si-i dam foc. Arde cu o lumina albastra, dar nu miroase a tamaie.

   Copacul care face smirna se numeste smirnov. Votca, sau liderul transnistrean.

   Dupa cum am amintit, echipa de azi e mai redusa numeric; Ioana si Adriana au ramas acasa, in Predeal, ,,sa-si linga ranile" dupa ce ieri ne-a cam plouat in tura de la Diham.

   Discutam pe traseu ca am putea incepe jurnalul turei astfel:

   ,,Ca sa nu mai ramana repetent (la jurnale, caci n-am mai postat de 4 luni) mam-mare si mamita au promis celor doi Gheorghe (Gheorghe Cepoiu si Valentin Gheorghe - aici e nume de familie) o tura la munte chiar de ziua lor... "

  Uite ca ne-am luat cu vorba si nici nu bagam de seama ca am ajuns la un sector orizontal al drumului forestier, de unde se aude vuietul puternic al Cascadei Tamina.

   Iesim in dreapta drumului, pe o platforma innierbata, unde se afla si un panou de prezentare al obiectivului turistic.

   Coboram spre partea din aval a cheilor pe o poteca priporoasa.

   ,,Gârlescu" e cam mare, ca orice apa umflata primavara de topirea zapezilor. Trecem mai intai pe un bustean pe care s-au taiat cateva trepte.

   Pătrundem in defileul ingust calcand pe bolovani de calcar, asezati cu mare maiestrie in albia raului taman acolo unde urmeaza sa pui pasul urmator.

   Un cablu intins pe peretele din dreapta mai salveaza inca o situatie aproape imposibila, dar in cele din urma tot scap un bocanc in apa. Ma misc repede si nu ma ud.

   Urcam cele 3-4 scari metalice si trecem ,,la mustata" pe langa suvoiul de apa care huie asurzitor.

   Peisajul domol care se deschide in amonte vine ca o salvare nesperata, cand nu credeam ca vom scapa neudati. Apoi se instaleaza o stare de regret, o parere de rau ca defileul Taminei a fost asa de scurt: gata? asta e tot?

   Umplem sticlele cu apa si revenim la drumul forestier de deasupra. Trecem pe partea insorita si pregatim micul dejun sub forma de bufet suedez, adica deampicioarelea.

   Pregatim rucsacii si suntem gata sa continuam drumul.

   Mai intai revenim aproape de firul apei si urmam traseul marcat cu BA. De aici in sus n-am mai urcat niciodata.

   Spuneam cu alta ocazie ca muntele poate fi abordat si sub forma urmatoare: cu cat parcurgi mai multe poteci de munte, harta din mintea ta se tot completeaza, ca un puzzel fara margini si petele albe ale hartii devin tot mai mici si mai putine.

   Cand esti incepator harta ta e frumoasa, imaculata... dupa regula ca ,,pentru un nou-nascut orice film e o premiera"

   Jocul nu se termina niciodata, ia sa vedem cum e iarna pe traseul cutare... dar toamna?

   Trecem printr-o poiana frumoasa de pe malul drept al apei, tocmai buna de pus pe ea o tabara de corturi. Poteca trece peste firul apei si mai completam odata rezerva de apa din bidoane.

   Ajungem la capatul drumului forestier si descoperim pe partea dreapta o instalatie de funicular gravitational, lasata de izbeliste langa o gramada lunga de ,,metre"

   Ceva mai sus, la o zvarlitura de bat, un canton silvic ne intampina cu usile si ferestrele zavorate.

   Ghicim continuarea traseului dupa cele 2-3 semne de marcaj ramase in partea de sus a unei pante abrupte, pe care s-a derisat padurea in vederea intinderii unei linii de funicular.

   Abia de la canton in sus traseul incepe sa urce cu adevarat.

   Mai sus trecem printr-o zona de padure defrisata, cu gramezi de cetina asezate din loc in loc si lasate acolo ca sa putrezeasca.

   Miroase frumos, a brad, si asta ne aminteste de vremurile cand faceam focul cu lemne de brad in soba din mijlocul biroului.

   Eram cu Valentin in schimbul de noapte si afara era un ger de inghetase Dunarea bocna. Oprisem orice activitate de sudura si ne intorceam inghetati de pe cala: ,,Gigele, hai sa incalzim soba la rosu si sa punem o mosoaica de vin la fiert... "

   Intr-o noapte in loc de vin am fiert un rachiu puturos si la ziua duhnea tot holul de la sectie. Directorul s-a uitat cam chioras la noi, dar n-a zis nimic.

   Alungam aceste amintiri olfactive cu parfumul fin al unui liliac salbatic.

   Ajungem pe Culmea Gălbeaza si traseul se inscrie pe o portiune cu panta mai mica.

   Intr-un luminis din dreapta potecii, un punct de belvedere spanzura deasupra unei prapastii ametitoare.

   Poteca ne mai poarta un timp pe versantul sudic al muntelui si cateva petice de zapada ne asigura ca in curand vom iesi la golul alpin.

   Iesim din padure si gasim deasupra muntelui un cer senin.

   In mai toate jurnalele mele vremea este buna. Si asta pentru ca, asa cum spunea cineva pe sait, eu nu sunt cu liberele la mila patronului.

   De multe ori se intampla ca in we, sau cand obtii si tu un liber, vremea sa se strice.   Eu programez turele dupa cum anunta vremea Busu (sau mai bine Magda). Si patronul? Pai patronul sunt eu. Nici Valentin nu sta mai rau: e lider de sindicat. Adica nici el n-are sef...

   Urcam incet pe piciorul de munte spuzit cu mii de viorele albastre... Facem un mic popas.

   Trecem pe langa o stana parasita (deteriorata) si urcam tare pana la o culme intermediara.

   Din acest punct incepem sa recunoastem peisajul pe care il vad de mult timp din Predeal.

   Mai urcam 10 min pana in dreptul unui tarc de oi. Facem un popas langa un adapost ciobanesc invelit intr-o folie de plastic. Un punct de veghe ,,la aripa".

   Stana din Piatra Mare asezata in fata tuturor privelistilor.

   O prima vedere spre Muntii Neamtu.

   In dreapta stanca pe care o vedem din Predeal, un bloc ascutit de calcar.

   Dăm telefon fetelor:

- ,,Ce faceti, sunteti acasa?"

- ,,Tocmai vroiam sa iesim in gradinita sa punem niste rasaduri de flori... "

- ,,Mergeti la geamul de la dormitor si uitati-va catre noi! Trebuie sa ne vedeti intre tarcul de oi si stanca din dreapta poienii. Ne vedeti? Uite, Valentin va face cu mana... "

  - ,,Da, vedem doi in rosu... Aveti o vreme frumoasa, nu-i asa? tot muntele e in soare... "

- ,,Lucian e mai in dreapta... "

   Am vazut o treaba d-asta mult mai tare, chiar aici, pe Carpati: cineva a fixat calculatorul de acasa pe camera online de pe Sorica si cand a ajuns acolo a facut cu mana la cei de acasa. Super-tare! de neimaginat cu ceva vreme in urma.

   Sub noi se vad Bucegii care domina de la mare inaltime platforma Predealului.

   De la stana pustie, de unde ne aflam, spre stanga(nord)se vede jalonul cu indicator de pe Varful Piatra Mare. Pana acolo ar mai fi ,,ca la o fuga di catea, pân-ce chică părul di pi ia" .

   Ne inscriem pe un amplu arc de cerc spre stanga, iar marcajul BA e inlocuit cu CR.

   Ajungem in zona somitala a masivului si poteca devine orizontala.

   Mă suna Adriana si ii spun unde sa caute rasadurile de flori.

   De la intersectia cu poteca ce vine de la cabana din Poiana Şurii de Piatră zarile se deschid in toate directiile.

   Inghitim in sec si amanam delectarea cu peisaje si mitralierea de poze abia dupa ce vom ajunge pe varf.

   Ajungem pe Varful Piatra Mare. 1844 m altitudine.

   Mai intai treburile administrative: socotim cat timp am urcat pana aici. De la 7 si 17min. pana la 12 si 17min. sunt exact 5 ore. N-am fortat prea tare, dar nici nu ne-am lalait. Auzi tu: 2,5ore, indicatorul din drum...

   Ritualul pozelor de varf.

   Ma indepartez de indicatorul din varf si ma indrept spre prapastia din nord, sa pozez Brasovul.

   Braşovul si zona Dâmbul Morii se vad ca din avion.

   Apropo de avion: zice ca in avion zbura unul pentru prima data si langa el era altul mai harsit. Cand avionul ancepe sa danseze in turbulentele de aer cel cu mai multa experienta se adreseaza stewardesei:

- ,,Domnisoara, cand ne dati crema anti-rechin?"

Novicele se face mic de frica si intreaba:

- ,,Daca ne dam cu crema aia nu ne mai mananca rechinii?"

- ,,Ba da, na mananca, dar asa, mai in scarba... "

   Lucian imi arata pe telefon un masaj de felicitare de Sfantul Gheorghe de la baltarel. Il sun sa-i spunem ca suntem pe varf.

   Apoi, tare de tot, frate: ma suna Mitica Dulman(un coleg de liceu)tot pentru urari.

- ,,Cum petreci de sfantul Gheorghe?"

- ,, Tocmai am ajuns pe un varf de munte... Tu ce mai faci?"

- ,,Sunt pe mare, pe un remorcher, in rada portului Constanta. Aici bate vantul tare. E mare de gradul 6."

   Facem un tur de orizont.

   Culmea Arsă (Gatul Chivei).

   Ciucasul in departare.

   Culmea domoala a Grohotişului.

   Mai aproape se vad Muntii Neamţu.

   Ne lacrimeaza ochii de atâta lumina si dupa un timp hotaram sa incepem coborarea.

   Imediat sub poteca, Lucian gaseste o umbrela jumatate ingropata in zapada. Functioneaza.

   Ne intoarcem inapoi la indicatorul de la tarcul de oi. Sa ne mai incredem in timpii afisati?

   De la indicator facem stanga si incepem coborarea.

   Printr-o fereastra a muntelui mai vedem inca odata Muntii Neamtu peticiti cu limbi de zapada.

   Coboram ca pe scari, pe capetele de strat ale unei zone calcaroase.

   Ceva mai jos intalnim traseul marcat cu TA ce vine de la Cabana Piatra Mare pe versantul estic al muntelui, pe sub marii pereti de calcar, urmarind o poteca ingusta si cam expusa pe unele portiuni. (Traseul l-am facut in urma cu doi ani cu Marin Baltă. )

   Privim in spate la pintenul pe langa care am coborat.

   Din acest loc se vede si mai mareata stanca noastra de calcar, cea din dreapta poienii.

   Intram in padurea de molid si insotiti de cele doua marcaje incepem coborarea: cand pe petice de zapada, cand pe pamant reavan.

   Dupa mai putin de o ora de la stana intalnim un indicator ce ne trimite pe poteca de pe Valea Timişului Sec.

   Inca putin si ajungem in Poiana Stânii din Pietricica.

   La jumatatea poienii descoperim un indicator mai interesant.

   Sa intelegem ca tocmai suntem pe linia de creasta a Carpatilor si marcajul BR, urmat spre est, ne conduce spre Pasul Predelus si mai departe spre Muntii Grohotis.

   Asta teoretic, sau, mai bine zis, geografic. Traseul mai des folosit coboara de la Cabana Susai in Valea Azugii si urca in Muntii Neamtu pe TR.

   Traversam in lung marea poiana si intram din nou in padure. De aici inainte poteca devine mult mai lejera.

   Printre crengile uscate ale brazilor misuna un intreg popor de cantatoare: cinteze, mierle... si pitigoi mici-mici, cat o unghie.

   Ce-s fărâmele astea de pasarele! Oare de ce nu traiesc prin padurile astea niste pasari asa, mai de-a firea, ca niste curcani... Greoaie, cum ar fi ele, poate ai otânji vreuna cu vreo loazbă de lemn... Asa: piu, piu!...

   Mai urcam, mai cobaram...

   De o parte si de alta a potecii vadem paduri dese de molid.

   Discutam de statisticile, totdeauna rauvoitoare, care ne situiaza pe ultimul loc din Europa la gradul de impadurire al teritoriului. Mai sa fie!... Grecia, Spania, Portugalia chiar sa stea mai bine?!

   Apoi imi amintesc de cineva de pe Carpati care se plangea de aglomeratia intalnita pe munte: ATV-uri, manele gratare... In tura de azi n-am intalnit picior de om intreaga zi.

   Si Predealul e pustiu. Aseara, aflati intr-o mica plimbarica prin statiune, dam sa intram intr-o locatie (nu-i spui numele) unde se auzea muzica si se dansa. Cand am intrat... erau barmanii si chelneritele, care se straduiau sa-si alunge plictiseala.

   Ne luam cu vorba si ajungem in punctul cel mai de jos al Culmii Pietricica: Şaua Pietricica.

   Zona e foarte aproape de firul de apa de pe Valea Azugii, la mai putin de 100m. Un traseu marcat cu CA vine de la Cabana Susai si continua peste Valea Azugii, spre Varful lui Andrei si Cabana Rentea.

   Geografic, aici iesim din spatiul Muntelui Piatra Mare si intram pe culmile domoale ale Muntelui Susai, ce tine de Muntii Baiului.

   De aici mergem pe doua marcaje, marcajul CA il luam in răspăr.

   In urmele de ATV-uri adancite intr-o zona mlastinoasa vedem cladarii intregi de oua de broasca.

   Multe, ca la vreo 10-12 lopeti.

   Iesim la drumul forestier Valea Azugii-Cioplea si fotografiem fotograful.

   Cu genunchii moi ca niste flenduri si cu instalatia de tubulatura ca chioraind, ne mai taram pe drumul forestire inca vreo 2km.

   Pe dreapta drumului gasesc niste flori de spanz, o planta otravitoare, dar cu oarecare ,,succesuri" in tratarea cancerului.

   Si pana la Cioplea mai avem de tras...

   Aproape de primele vile intalnim doi caini mari, pe care ii stim din iarna, cand erau de-un alb sclipitor. Acum...

   Facem un ultim popas la Cabana Cioplea. Ne uitam la Piatra Mare: fi-a-tent-de-un-de-ve-niiim!!!

   Coboram intr-un Predeal pustiu, iar pe la fostul domeniu al lui Ceausescu, pe o piatra cubica, mergem de-a dreptul cracanati.

   Ajungem acasa pe la ora 18. Deci si la coborare am facut tot vreo 5 ore. Cu totul aproape 11 ore de cand suntem ,,plecati de-acasa" . Cu capul...

   Intram in casa si... surpriza... ,,Multi ani traiasca!"

   In sufragerie masa mare, sampanie... nu pentru reusita turei noastre, ci pentru sarbatoarea din calendar.

       PS. A doua zi a nins ca-n povesti.

   In ziua cand nu mergi pe munte, in ziua de pauza, e foarte reconfortant sa vezi ca se strica vremea.

   E bucuria cu care privim un rau care nu ne afecteaza pe noi.

         Zile senine pe munte!

Marţi, 28 aprilie 2009 - 19:34 
Afisari: 22,733 


gigicepoiu