Carpati.org – File de poveste

Notă: acesta nu este un jurnal de călătorie în sine, ci doar o înşiruire scurtă de gânduri, drept mulţumire pentru un portal, la aniversarea a 10 ani de existenţă, care a avut un rol important şi are încă, în modul de cum îmi trăiesc eu cel puţin timpul liber. Foto: Alex Grigoraş, Mihai Olaru, Ioan Stoenică, Adrian Năstase, Andrei Badea, Marin Baltă

Când vorbim despre vârstă, despre trecerea anilor, subliminal ne gândim la origini, ca babele când te privesc în ochi şi îţi spun :

- Măi țâcă, ce ai mai crescut ! Erai o nafură, îţi mai aduci aminte ?

- Mamaie, dacă te referi la primii paşi din viaţă, mai greu cu adusul aminte. Eram destul de concentrat să îmi menţin echilibrul ca beţivii după ce ies din cârciumă. Dar dacă te referi la fugăritul găinilor sau de umplutul fântânii cu vreascuri din ogradă, de plictiseală că nu eram lăsat pe uliţă cu toţi ţiganii de la marginea satului, de astea îmi aduc aminte cu drag. Cu tot cu corecţiile de bună purtare luate pe spinare...

Citeam mesajul Gabrielei, cum că deja vârsta portalului carpati.org este de acuma compusă din două cifre. Anii au trecut şi amintirile s-au adunat suficient de multe, ca bolile anilor de apus să aibă ceva bătaie de cap în ştergerea tuturor memoriilor.

Despre unele origini ce mă leagă de acest portal voi scrie şi eu aici, în câteva rânduri, frânturi de gânduri, aspecte pe care nu le-am amintit în jurnalele mele deja postate.

În vara anului 2008 s-a riscat şefu’ să îmi dea o săptămână de concediu şi urma să mă întâlnesc în Braşov cu un prieten, Florin Popescu (florinbv), să urcăm în Piatra Craiului. Până la urmă Florin nu a mai avut liber şi cum eu nu aveam în cap conceptul de trasee marcate, dificultate şi alte informaţtii esenţiale despre mersul pe munte a trebuit să caut soluţii de a nu sta doar prin oraş.

Sfântul „goagăl” mi-a adus la o primă căutare imagini interesante din împrejurimile Braşovului. Aşa am găsit portalul Carpati.org.

De la bun început mi-a plăcut că informaţia era organizată pe fiecare masiv montan. Aveam să aflu în acest mod că dealurile ce se văd de pe faleza Dunării poartă numele de munţii Măcinului iar fotografiile şi jurnalele postate de domnul Marin Baltă (baltarel) m-au convins să iau legatura cu dumnealui pentru a îl ruga să mă ia într-una din viitoarele sale itinerarii în zonă. La sfârşitul lunii ianuarie 2009 am făcut prima drumeţie în Măcin împreună. http://www.carpati.org/jurnal/muntii_macin_-_valea_carabalu_saua_dintre_ghinaltu_si_tutuiatu_culmea_ioanes_putul_lui_pralea/1290/

Aşa cum este în multe rânduri în viitoarele relaţii de cuplu şi aici prima impresie a contat. Cu o sete totală de cunoaştere şi timp liber fără obligaţii, coroborată cu abordarea avută faţă de mine, de mentorii mei, Marin Baltă şi Constantin Ceapchi (ceceapchi), privind mersul pe munte am agreat oportunitatea de a îmi clădi amintirile într-un alt mod, de a călători pe munte, de a face parte din peisaje montane de nedescris şi nu doar doar de a le vedea în fotografii la alţii, M-am lăsat pradă acestui mod de viaţă ce avea să devină pe urmă pentru mine, un viciu, în sensul bun al cuvântului.

A urmat o perioadă de atentă documentare de pe portal, despre ceea ce însemna muntele şi despre regulile muntelui, despre trasee, despre dificultatea lor, despre sporturile montane şi ceea ce cred că mi-ar plăcea mie să fac. Am început să studiez despre echipament. Despre cort, bocanci, pantaloni, bluze şi altele. Aveam de unde studia, informaţie era destulă. După citirea şi recitirea articolelor publicate de Mihai Lăzărescu - odin şi Mihai Tănase - mihai.telemarkam trecut la aruncatul hainelor din şifonier pe pat şi a început trierea: “lâna la vedere, sintetic la vedere, bumbac mai tragem pe dreapta, ei la naiba am tricou din coolmax şi habar nu aveam…”

Pe urmă am stabilit exact ce vreau să fac cu echipamentul pe care îl voi lua. Îmi doream să merg atât vara dar şi iarna pe munte. Dar vroiam să ajung atât primăvara cât şi toamna pe munte în mod activ. Studiind echipamentele, am realizat că există diferenţe mari de preţuri şi am considerat că pentru moment nu trebuie să mă arunc decât la achiziţii de bază, un echipament de nivel mediu. Singurul lucru pe care l-am ales de atuncea de o calitate superioară au fost bocancii. În fază iniţială, m-a cam durut sufletul la câţi bani am spart într-un timp foarte scurt, dar echipamentul pe care l-am luat mi-a permis să pot ajunge pe munte aproape în orice condiţii meteo şi de o oarecare dificultate a traseelor montane ce aveam a le parcurge, iar buna parte din echipamentele luate atuncea înca le mai folosesc şi în zilele actuale.

Au venit şi primele itinerarii alături de carpati.org. Prima tură la care am participat pe Carpaţi a fost în Siriu, avândul drept organizator pe Mihai Ignat (mihaiburo), alături de care aveam să mai fac multe drumeţii. În acea drumeţie blugii încă reprezentau echipamentul de bază, eram cam fiu de bogdaproste în comparaţie cu ceilalti, dar stând în compania lui Marin Baltă şi Gigi Cepoiu (de asemeni, un mentor al gândurilor mele), nu mi-a atras nimeni atenţia :D.Reţin o fază de atuncea, că la focul de tabară de langă lacul Vulturilor mă întreba Răzvan Ilie :

- Pe tine nu te ştiu, cu cine ai venit ?”

- Cu domnul Marin Baltă !

- Aha, şi ce îi eşti lui ?

- Suntem colegi !…

Nu ştiu ce a înţeles el prin răspunsul asta, oricum sigur nu eram colegi de pensie :) dar şi întrebarea lui era pe măsura răspunsului meu. :)

Primii 3 ani de Carpaţi mi-au adus în fiecare an peste 80 de zile pe munte, în diferite condiţii meteo şi perioade ale anului. Îmi era mai uşor să număr weekend-urile când am stat acasă decât cele când eram plecat. Implicit la atâtea zile pe munte au venit constant şi jurnalele de călătorie. Mai întâi, încurajat de Gigi Cepoiu, fiind puţin sceptic la aprobarea primului jurnal scris, am trimis privat jurnalul unui administrator al portalului, care mi-a oferit motivarea de a continua şi cu publicarea altor jurnale viitoare. Şi am continuat, timp de 3 ani destul de activ.Cătălin făcea mişto de mine cum că aş fi într-o concurenţă indirectă de jurnale cu Ioan Stoenică, amândoi fără obligaţii, cu timp berechet de hălăduit munţii şi apoi la scris.

Super jurnale am avut ocazia de a citi pe portal din partea mai multor autori. Aventuri trăite cum mulţi, ca şi mine, încă visează la ele. Oricum, o potecă pierdută, o boschetăreală prin jnepeni, o rătăcire prin coclauri în care ursul urlă că nu-i sătul, frigul, o alunecare pe gheaţă ascunsă sub zăpadă şi în special ploaia sunt întotdeauna factori pentru itinerarii de neuitat. Cunosc multe persoane ale căror aventuri de neuitat începeau cu textul: - Băiii şi ploua !...

Cel mai interesant lucru de care am avut parte prin intermediul Carpaţi a fost că datorită jurnalelor de călătorie scrise am avut norocul să fiu recunoscut şi tras de mânecă pe munte în mai multe rânduri de persoane pe care nu le cunoşteam. E un sentiment plăcut. Bine că nu mi-a dat nimeni niciun brânci, nici măcar din milă. :)

În acelaşi timp, urmăream zilnic activitatea de pe Carpaţi. Eram la zi cu tot ce se scria şi de bine dar şi de rău. Un amalgam de trăiri, de gânduri scrise de oameni din toate colţurile ţării pe care căutam să îi identific din pozele de profil şi pe urmă să le asociez chipurile, după caz, în pozele din jurnalele scrise. Umpleam în acest fel un gol de prieteni dat de oameni care merg pe munte.

Pe Hana, când am văzuto prima dată, într-o drumeţie spre Făgăraş, întinsă pe un izopren în gara din Braşov, iniţial am confundato cu cei fără loc de casă… :) Şi acum îmi aduc aminte de supa la plic făcută cu apă călie în acea drumeţie…

O tură faină planificată pe Carpati.org de care am avut parte în această perioadă, care cu greu mi-ar putea ieşi din minte, este revelionul organizat de Mihai Cibotaru (cibotarum), făcut la o stână din Giumalău împodobită ca bradul de crăciun cu luminiţele aduse de Adrian Matei (Luna), în care reuşeam să tai painea doar cu satârul numai după ce o încălzeam puţin la foc. Singurul lucru care nu îngheţase era conţinutul cu multe grade din sticlele aduse cu noi. De altfel, din motive strict de căldură, a fost prima tură când am acceptat să dorm la mijloc în cort. :)

Reuniunile sub egida întâlnirea de vară Carpati.org au fost de fiecare dată speciale întrucât aduceau la un loc oameni cu aceleaşi pasiuni oferind posibilitatea de a se cunoaşte unul cu altul şi în realitate nu doar prin mediul online.

– Tu eşti ăla mă ? Păreai mai înalt în poză.

– Eram pe vârfuri ! Da’ tu pari oleacă ceva mai gras ca în poza de profil.

– Aşa este, am mâncat dimineaţa ceva mai mult decât de obicei…

Amintiri, peripeţii, râsete din belşug, fiecare îşi povestea unul altuia ce i-a fost dat să vadă prin drumeţiile făcute, doar trecerea timpului oferite de orele mici ale dimineţii îi mai oprea din vorbă. Şi pe urmă începeau greierii să cânte. Mamăăă, ce operetă de sforăieli ! :)

Aceste întâlniri pe lângă rolul consacrat de socializare şi revedere unii cu alţii au avut şi rol educativ. La o astfel de reuniune, prin lecţia predată de băieţii de la Hai Pe Munte Iaşi, aveam să învăţ că termosul poate avea utilizari multiple nu numai de a păstra conţinutul cald. Mi-e dor de un coniac servit seara din termos…

Mersul pe munte, de la margine spre centrul hărţii implica din partea mea, aproape săptămână de săptămână, costuri importante care se apropiau de veniturile mele lunare. Nu produceam cât cheltuiam. :) Ce luam pe mere dădeam pe pere. Trebuia să găsesc o soluţie ca să îmi pot susţine la acelaşi nivel călătoriile. La o şedinţă de team-building organizată între ultimii neuroni din capul meu, am realizat că nu ar fi o idee rea de a intra în discuţii cu toţi gălăţenii ce aveau cont pe Carpaţi, de a ne întâlni local în Galaţi şi a discuta despre munte, despre locurile pe care le-am vizitat şi despre locurile în care am putea ajunge împreună. Aşa ne-am strâns în fază iniţială: Cătălin Florescu (catalinlamunte), Eduard Munteanu (edo), Marin Baltă (baltarel), Constantin Ceapchi (ceceapchi), Gigi Cepoiu (gigicepoiu), Lucian Bălănică (naycool), Laurenţiu Ispas (laurfardemunte), Doina Popa (doina68), Dan Popa (dan.popa), Nicuşor Ciocănel (nelson), Adrian Petroiu şi întâmplător printer ei, eram şi eu pe acolo.

A urmat o nouă serie de călătorii sub marca locală cunoscută azi sub numele de Mecanturist. Ulterior, grupul s-a extins tot mai mult şi odată cu extinderea lui timpul pentru mine s-a limitat. Normal, balanţa întotdeauna trebuie să fie echilibrată.

De când urmăresc portalul am avut onoarea şi prilejul de a cunoaşte mai mulţi organizatori de ture, oameni populari care de-a lungul timpului au strâns o grămadă de participanţi în jurul lor, precum Mihaela Diaconescu - mike, Mihai Ignat - mihaiburo, Răzvan Ilie, Claudiu Crăciun – conrad, Mihai Cibotaru – cibotarum. Apoi a mai urmat un val de organizatori precum Mihai Cosmin Papuc, Mihai Olaru – forestlander, Ioan Stoenică şi ajungând în momentele actuale de a îi menţiona pe cei cei mi-au atras atenţia mai mult mie (sunt subiectiv), Mugurel Ilie, Cristina Stanciu - siriso, Victor Anica, Adrian Gheorghiu – metaldaze, Eugen Horjea şi Viorel David – viodavid (cu menţiunea că la o parte din ultimii menţionaţi, încă mă mai uit la poza de profil...). Toţi aceşti organizatori, cred eu au un lucru în comun. S-au făcut plăcuţi celor din jur.

Să nu îi uit pentru observaţii/aprecieri şi pe moderatorii acestui portal. De-a lungul timpului şi-au alocat suficienţi nervi pentru a menţine informaţiile cât mai bine organizate. A încerca să îi multumeşti pe toţi reprezintă calea cea mai uşoară spre hazard. Doar cel ce nu este implicat în mod direct nu poate şti suficient de bine cât de amplă poate fi o muncă de administrare.

Sunt bucuros că există astfel de oameni, care, prin intermediul acestui portal, au oferit din cunoştinţele lor şi altora călăuzindu-le paşii pe poteci de munte, departe de betoanele oraşelor. Şi sper să facă acest lucru şi de acum în colo, atât cât timpul le mai permite.

Am cunoscut oameni minunaţi prin intermediul acestui portal, prieteni de nădejde în orice situaţie, oferindu-mi clipe de neuitat în compania lor, clădind împreună cu ei amintiri frumoase.

Aşa cum scria un carpatist pe portal, Carpati.org şi-a atins scopul, de a apropia oamenii cu pasiuni comune de munte, poate cel mai important scop dintre toate ţelurile atinse. Despre acest scop măreţ sunt convins că s-a vorbit în trecut, se vorbeşte în prezent dar se va vorbi şi în viitor. Pentru că aceasta este menirea portalului. Şi o va face în continuare. Iar pe unii din ei, i-a apropiat atât de mult, ca doar bătrâneţile îi va mai îndepărta unul de altul... :)

Acum, în moment actual, revin uşor la origini, să continui a bătători poteci de munte, aşa cum făceam constant odată. Iar dacă s-o’ mai putea, voi mai scrie despre cele văzute. Timp să fie!

Aşa că mă opresc aici. Am un rucsac de pregătit. Nu stăm acasă. Ne pregătim de mers pe munte. Să ne vedem cu bine prin munţi !

Mulţumesc Carpati.org…

… Pentru că întotdeauna ai nevoie de un prieten.

Vineri, 27 noiembrie 2015 - 20:59 
Afisari: 2,145 


alex_sandrin..