Canionul Cioranga Mare (Muntii Piatra Craiului)

De câteva luni mi s-a pus pata pe acest traseu, pe canionul Ciorânga Mare din Munţii Piatra Craiului. Ce este acest canion? Îl citez pe Emilian Cristea (autorul monografiei Pietrei Craiului, sursa noastră de informaţie) : "Canionul Ciorânga Mare este cea mai impunãtoare vale de torent adîncitã deasupra Brâului Ciorânga Mare; se parcurge de alpinişti numai pe porţiunea dintre Brâul Ciorânga Mare (1 665 m alt.) şi Brâul de Sus (1980 m alt.)." Zilele trecute am avut ocazia să-mi realizez acest proiect dorit de ceva vreme. 

Echipa: eu, Geanina, Tudor şi Silviu. Atenţie! Pentru parcurgerea acestui traseu este obligatoriu ca minim 2 persoane din echipă să ştie căţăra: unul să meargă cap de coardă, iar unul să îl ştie fila corect! Timpul de parcurgere (DOAR al canionului) : 5 ore (echipa fiind formată din 2 căţărători şi 2 "non-căţărători") 

Gradul: grad clasic: 3A / grad rotpunkt: 6- cu 4 lungimi de coardă, doar că treaba cu lungimile e relativă, în funcţie de experienţa căţărătorilor. Noi am scos coarda doar la obstacolele dificile, în rest, mare parte l-am căţărat şi scrambălit neasiguraţi. 

Starea traseului: pe alocuri ud şi friabil (vreo 5 pietre destul de mari au trecut pe lângă noi, una chiar s-a oprit în mine şi mi-a crăpat aparatul foto,care era legat pe ham). Aş putea spune că în paşii cheie (în afară de marea săritoare) e slab asigurat şi capul de coardă merge neasigurat în mare parte (ori nu am văzut noi pitoanele). 

Echipamentul necesar: noi am avut aşa:- 1 coardă 60 m- 11 bucle echipate 7 lungi şi 4 scurte- 4 anouri lungi (nu cred că am folosit atâtea)- 2 dispozitive de filat - asigurări mobile: un set de nuci şi câteva frienduri pe care însă nu le-am folosit deloc- cordelină (nu am folosit-o)- espadrile (cel puţin pentru capul de coardă, recomandabil să aibă toţi)- ham pentru fiecare membru al echipei- cască, deoarce terenul e friabil - 5 carabiniere cu filet

Experienţa canionului Ciorânga Mare a fost una dintre cele mai intense şi frumoase experienţe alpine. Am învăţat să fac ramonaj şi şpagat pe stâncă, tehnici de alpinism clasic, pe care la escalada obişnuită nu am prea avut ocazia să le pun în aplicare. A fost al doile traseu clasic parcurs de mine. Ca secund, pe porţiunile unde am folosit coarda, nu mi s-a părut deloc greu, deoarce din punct de vedere psihic era foarte comod, capul de coardă (Tudor) făcând toată treaba mai dificilă. 

Accesul: din Plaiul Foii pe triunghi roşu, până la refugiul speranţelor. De la refugiul speranţelor se continuă pe brâul Ciorânga Mare tot pe triunghi roşu, până la intersecţia brâului cu canionul.

De la bifurcaţia spre pădure(unde se continuă marcajul în pădure) am luat-o pe nemarcat pe lângă Malul Galben, am trecut de hornul nisipos,pe urcuşul ăsta până sus de tot şi apoi am luat-o spre dreapta.

După foarte puţin timp de parcurgere apare şi primul obstacol; un hornuleţ de câţiva metrii care trebuie parcurs prin tehnica ramonajului. Deasupra lui sunt 2 pitoane pentru asigurarea secunzilor. Tudor pleacă înainte.

Al 2lea obstacol: o săritoare mică prevăzută cu un piton.

Regruparea pentru asigurarea secunzilor după această săritoare:

Eu înaintez liber printr-un culoar foarte îngust format de bolovani. Se poate aborda atât prin stânga cât şi prin dreapta, depinde de silueta fiecăruia.

Al 3lea obstacol: marea săritoare. Noi am abordat-o prin dreapta. Este bine asigurată, însă ruginită, având o traiectorie sinuoasă. Tudor merge cap de coardă.

După târârea prin fisură se coboară pe un prag bun şi prin şpagat cu peretele opus se ajunge la 4 pitoane unde se asigură secunzii.

Vin și eu.

Al 4lea obstacol: Tudor merge neasigurat prin dreapta până găseşte un bolovan să asigure secunzii. Noi, restul am luat-o drept. Cred că tot drept e mult mai uşor. Pe această porţiune nu am găsit pitoane nici posibilitate de a asigura la mobile.

Continuăm neasiguraţi până la următoarea săritoare. Pe această porţiune am trecut pe lângă două pitoane, fără a le folosi.

Ultimul obstacol şi cel mai greu aş putea spune, pentru că şiroia apa prin el, espadrilele nu aveau aderenţă şi deasupra era o burtă spălată cu ceva rigletuţe şi găurele pline de apă. Tudor a luat-o prin stânga, noi prin dreapta.

După această săritoare canionul se ramifică, noi am ţinut-o stânga tot neasiguraţi până am ieşit pe o brână cu iarbă. Terenul de pe această porţiune a fost super friabil, toate prizele parcă se mişcau şi am trimis la vale multe pietre. La un moment dat a plecat şi un bolovan. ! Nu recomand parcurgerea canionului de către mai multe echipe în acelaşi timp !

Am mai mers puţin în sus şi am dat de Acul de la Amvon. Am intersecat Brâul de Sus şi de aici am luat-o spre creasta Nordică, unde am ieşit înainte de Vârful Ascuţit. Ne-au condus momâile.

Miercuri, 7 septembrie 2016 - 16:06 
Afisari: 3,794 


biancaaa