Calimani - remarcare traseu Piatra Fantanele - Vf Bistricior (Muntii Calimani)
Buna tuturor!
Dupa cum s-a anuntat si pe site, in zilele de 15-16 august s-au remarcat 2 trasee in muntii Calimani. Mare mi-a fost bucuria, cand am aflat ca se va suprapune cu concediul nostru si vom fi in zona.
In satul Piatra Fantanele, la marginea localitatii, socrii mei au o casuta mica, dar prietenoasa, unde in fiecare an petrecem cu totii o saptamana. Cunosc zona apropiata destul de bine si stiam ca traseul dintre localitate si varf necesita o "cosmetizare", sunt multi, foarte multi copaci cazuti in poteca, marcajele sunt vechi, si zona nu este prea des circulata de turisti.
Nimic mai bine, in sfarsit un motiv temeinic sa ajung si eu dupa vreo 17 ani pe varful Bistricior.
Ce sa mai, berica si gratarul m-au lenevit timp indelungat, sa fiu sincer, foarte sincer, pana anul asta nu am considerat un munte cu "prea mari posibilitati". Sper ca si altii, poate datorita celor 2 jurnale sa se insele si altii. Sper din tot sufletul!
Deci eu urma sa ajung acolo inca de luni seara, adica pe 10 august. Aveam deja planul pregatit de acasa, toata saptamana voi lucra la traseu, sambata vom urca cu toata familia cu cortul in sfarsit... si tot asa.
Luni rezolv treburile de langa casa si marti dimineata cu planuri mari pornesc la drum.
Eram tare curios de starea traseului. Spre mirarea mea, prima parte a traseului proaspat marcat, ulterior am aflat ca nici Salvamontul nu stie cine a remarcat. E bine daca iau si altii initiativa.
Si uite asa ajung pana prin Poiana Vinului, Poiana de sub Magura, Muntele Buba in saua Terha. In stanga este varful Stracior.
Traseul care urca spre varful Stracior, dupa descrierea din monografie, urca pe muchia muntelui Viisoara, inainte de varful acestui munte o ia la stanga si iese in jnepenis. Realitatea este cu totul alta!!! Din cauza jnepenisului nu se poate urma traseul respectiv. Traseul remarcat urca pe muchie pana intr-un loc unde incepe jnepenisul si o ia la dreapta pe un drum de caruta, spre drumul care urca din Poiana Dalbidanului. Mai este o varianta, din saua Terha exista un drum de caruta spre Poiana Dalbidanului, la poalele muntelui Viisoara, dupa care urca pana pe varful Stracior, singura probelma, ocoleste foarte mult.
Marti, din saua Terha pierd marcajul si incep sa balauresc. Gps-ul de mare folos, sa vad ca mergand chiar o ora, ma departam de varf si nu am gasit niciun marcaj. Am intalnit pe traseul respectiv si un mic izvor si o vale curata, fara jnepenis. Urc pe vale in sus, ies in creasta si ajung repede pe varf. Frumoasa zona. in creasta reintalnesc marcajul banda rosie si ma face curios sa aflu unde l-am pierdut. La intoarcere urmez marcajul si ajung in Poiana Dalbidanului. FOARTE departe de saua Terha.
Hihi! Deci si la urcare si la coborare ratez traseul bun. Nu-i de mirare ca era cazul de remarcare!!! Seara ma intorc la casuta. Mi-am facut idee unde trebuie intervenit.
Interesanta idee sa marchezi cu dopuri locul. Pe drum nicaieri nu am intalnit placute indicatoare cu locul / directii / timpi parcursi.
Pe drum copacii cazuti.
Dupa curatirea locului.
In unele locuri marcajele aproape ca nici nu se vad.
Aici fara drujba nicio sansa, imi lua o saptamana sa tai arborii cazuti sau uscati.
Miercuri, dau raportul Feliciei, vorbesc cu Salvamont Bistrita, facem planul. Noi din Terha marcam pana pe varful Bistricior, ei de la refugiu pana in varf.
Miercuri-vineri ploua, vreme rea. Sambata dimineata pornim cu mic cu mare, intre timp "implic" si pe Nicu la actiune.
La marginea localitatii "desigur" gunoi.
Gasim o bucata de lemn, rupt dintr-un arbore, tocmai bun pentru a amenaja doua izvoare intalnite in drum.
Primul izvor.
Dupa reamenajare:
Interesant e faptul ca vechiul marcaj parea intentionat distrus. Peste vopseaua alba cineva a dat cu negru, si peste rosu maro. Foarte ciudat!!!
Al doilea izvor amenajat:
Locul unde traseul is schimba directia si directia spre apa :
Ca idee, nefiind marcaj deloc, trebuia sa dam de mai multe ori cu vopseaua pentru ca se absorbea. Durata de marcare, sambata ne-a luat in jur de 3 ore, parcurgand la urcare, 35 de minute. Deci e de lucru!
Spre seara, in jur de ora 9, ajungem pe Stracior. Vremea s-a inrautatit iara, dar aveam sperante ca duminica va fi frumos.
Fiica mea pe varf.
Dormim chiar sub varf. Dimineata, exact cum ne place. In spate, vf. Bistricior.
Vf.Ineu din Rodnei.
Condor, domnul Simion ne-a invitat sa dormim la refugiu, parea dezamagit cand i-am raspuns ca nu pare tentant :D. Sper sa ma inteleaga daca vede aceste poze.
Pietrosul.
Refugiul vazut din varf.
Duminica am marcat zona dintre vf. Stracior si vf. Bistricior. Copiii, mai ales juniorul, au fost tare mandrii ca au participat la o astfel de actiune.
La intoarcere ne-am intersectat cu echipa cealalta, timp de jumatate de ora am schimbat idei, pareri, trairi si am cazut de acord ca musai sa revenim.
"Poatra".
Si ciupercile uriase:
Cu mic, cu mare.
Si Nicu, un prieten de nadejde! Nu-i membru de familie, inca ;P.
Concluzii:
1. Imi cer scuze celor care au vrut sa vina si nu le-am putut asigura transport si cazare, asta e nu le pot face pe toate, din pacate.
2. Zona / tura e la fel de spectaculoasa ca o tura in Fagaras. Cum bine a zis si Felicia, sunt munti putin umblati si uite ca si curati, deci se poate.
3. S-au vehiculat niste idei,pe site, ca e pacat sa taiem jnepeni. Uite, ii linistim ca doar din arbori cazuti sau uscati s-au taiat cateva crengi. S-a remarcat o bucata din traseu, altul decat cel descris in monografie, tocmai in ideea sa nu se taie jnepenii, doar e parc national ;).
4. Speram ca in viitor sa fie mai multe astfel de actiuni si echipe mai mari.
5. Asteptam propuneri si pentru alte zone.
La revedere.
Pe 5-6 sept ;)
Vineri, 21 august 2009 - 23:06
Afisari: 8,261
gabrielbv
Vineri, 21 august 2009 - 22:05