Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Ianuarie 2023
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Februarie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728

Online

Vremea
Varful Svinecea Mare
Muntii Almajului

Calatorie in Orientali - Partea I (Muntii Rodnei)


Pe cat de hotarata am fost de plecarea in aceasta calatorie, atat de greu a fost inceputul acestui jurnal. Cred ca m-am pierdut prea mult in detaliile organizatorice, asa ca trecand peste lunga perioada de planning si peste nerabdarea cu care asteptam ziua de 13 septembrie, ajungem in Gara de Nord, intr-o seara de vineri, unde pe peron, 2 Ioane se urca cu emotii in trenul catre Beclean pe Somes.

Ne-am cunoscut anul acesta cand am facut impreuna o tura pe Creasta Balaurului in Bucegi si de atunci am pastrat legatura. In tren am stat de vorba, am mancat chec si am dormit...mai mult sau mai putin.

Pentru fiecare dintre noi, aceasta tura reprezinta altceva. Ioana isi doreste de mult sa faca creasta Muntilor Rodnei in intregime (ea a fost cea care m-a convins sa incepem traseul din Pasul Setref). Este o mare iubitoare de natura, iar acum o asteapta 3 zile in care avea sa-si incarce bateriile pentru saptamana ce urma, pana la urmatoarea iesire printre creste.

Pentru mine, aceasta “plimbare” la altitudine este chiar o calatorie, deoarece Muntii Rodnei sunt doar inceputul, traseul complet fiind: Muntii Rodnei (din Pasul Setref pana in Pasul Rotunda), Muntii Suhard (din Pasul Rotunda pana in Vatra Dornei), Muntii Giumalau – Rarau (urcare din Rusca si coborare in Zugreni) si Muntii Bistritei. Imi doresc de mult sa-mi iau rucsacul in spate si sa cutreier muntii, departe de civilizatie, de probleme, dar mai aproape de ceea ce conteaza defapt... natura, libertate si nu in ultimul rand, mai aproape de mine.


Ziua 1: Pasul Setref – Pasul Pietrele – Tarnita La Cruce


Revenind in tren, este dimineata si ne trezim sa ne pregatim sa coboram. Dar surpriza...am ratat coborarea. Cand trenul a oprit, in dreptul lui mai era unul care acoperea placuta cu numele statiei. Nu am avut pe cine sa intrebam ce si cum, asa ca nu ne ramane decat sa mergem pana in Dej. Intre timp am dat si de controlor care ne spune ca avem tren de legatura sa ne intoarcem. Pacat ca am avut intarziere si l-am pierdut :(. O aventura trebuie sa aiba un inceput mai nabadaios, nu? ;))

Dupa ce am stat la marginea drumului in speranta ca ne va lua si pe noi cineva sa ne duca mai aproape de Dealul Stefanitei, realizand ca se face tarziu si avem traseu lung, am negociat cu un taximetrist si am pornit catre Pasul Setref.

Am ajuuuns! :)


/Calatorie/1.jpg


Facem cateva poze, mancam ceva de dimineata si pornim la drum.

In Pasul Setref sunt indicatoare vechi si noi, fiecare indicand directia de mers putin diferit, evident in ambele parti fiind un drum forestier. Am hotarat sa mergem in directia celor noi. Greseala! Dupa 10 minute de mers prin noroaie fara sa dam de marcaj, ajungem in dreptul unei curti in care era cineva. Ne-am oprit pentru indicatii. Gospodarul avea chef de povesti. Ne-a invitat la masa, dar noi abea mancasem si ne astepta drum lung pana in Tarnita La Cruce. Dupa jumatate de ora de povestioare, am primit si indicatiile necesare si am pornit la deal.

Am urcat pieptis pana pe o culme micuta unde am gasit si celalalt drum forestier care venea de jos. O data ajunse pe marcajul de creasta, banda rosie, am mers cu ochii in 4 pentru a nu mai balauri dupa traseu.

La inceput avem parte de o poteca larga care urca putin si ne scote imediat in prima poienita din care avem priveliste catre satul Sacel si dealurile din spatele lui.


/Calatorie/2.jpg


Mai departe, poteca urca pe culmi domoale, intra in padure, se ingusteaza, serpuieste printre copaci si ajungem la o prima coborare intr-o poiana imensa. De aici avem privelisti frumoase. Incepe deja sa se vada putin din culmea Muntilor Tibles. Facem cateva poze, dar nu zabovim...traseul abea a inceput.


/Calatorie/3.jpg


Urmeaza un nou urcus, la inceput prin soarele dogoritor, ca apoi poteca lata sa intre din nou in padure. Pe aici sunt mai multe drumuri pe care circula masini de teren, dar directia noastra este in sus. Dupa un urcus mai abrupt, iesim din padure si ajungem destul de repede la primul punct de pauza si hidratare, “La Jgheaburi”.

De aici privelistea se deschide mai mult. Deja vedem toata culmea Muntilor Tibles si bineinteles toate dealurile care ne inconjoara.


/Calatorie/4.jpg


Facem plinul cu apa, analizam harta ca sa stim ce culmi si varfuri ne pregateste traseul mai departe si pornim la drum.

In continuare urmam tot un forestier lat. Acesta mai urca putin, apoi merge pe curba de nivel pe langa izvoarele prezente la tot pasul. Pana aici totul bine, traseul frumos, entuziasmul pana la cer. Ziua straluceste si la fel si noi.

Dintr-o data drumul se transforma putin, fiind acoperit de bolovani destul de mari si nu mai este asa usor de mers pe el. Dar, in fata noastra peisajul se schimba complet. Traseul este in coborare, iar privirea iti cade direct pe Fratii Buhaescu si varful Rebra. Pietrosul Rodnei se ascunde putin, dar in curand va aparea si el in peisaj.


/Calatorie/5.jpg


Dar ce se intampla cu culorile? Pe fetele versantilor, curgeau valuri de rugina, amestecate cu griul pietrelor. In lumina soarelui, totul parea ireal de frumos.

Desi initial am zis ca facem pauza de masa jos, in Pasul Pietrele, am mai inaintat putin pe drum si ne-am oprit intr-un loc cu vedere spre varfuri. De acum ne incanta privirile si Pietrosul Rodnei.


/Calatorie/6.jpg


Am mancat sanatos, ne-am tras sufletul si am pornit mai departe. Greul de-abea acum incepe, pentru mine, cel putin.

Lupta fizica se va simti si mai intens, iar cea psihica isi va face si ea loc. Dupa o urcare de la aproximativ 800 m (Pasul Setref) pana pe la 1500 m, urmeaza o coborare pana pe la 1200 m (Pasul Pietrele), ca apoi sa facem hopul final pana la 1981 m, destinatia noastra pe ziua de azi, Tarnita La Cruce.

Traseul trece printr-o poiana, iar apoi coboara printr-o padure de conifere care nu imi dedea deloc sentimentul de siguranta. Imi doream sa se termine mai repede. Multi copaci cazuti, rupti...cu alte cuvinte, un haos total. Si cum inaintam noi, am vazut cu coada ochilor, pe partea stanga, o silueta umbrita intre doi copaci. Am stiut exact ce era acolo, confirmarea aparand pe partea dreapta: o casuta mica parasita.

Cu cateva zile inainte de plecare, am dat peste un jurnal mai vechi care prezenta tabloul macabru din aceasta portiune de traseu. In fata casutei, schingiuita de doi copaci, se afla carcasa mancata de vreme a unui cal. Cruzimea oamenilor nu are limite. M-a cuprins un fior in tot corpul si am inceput sa merg mai repede, aproape alergam numai sa ajung intr-un loc deschis in care sa ma linistesc putin.

Intr-un final am iesit din padurea groazei, si am putut respira usurata.

Din Pasul Pietrele, se urca pe un drum forestier, care la inceput, arata mai degraba ca un sant. Urcusul este destul de abrupt prin padurea de conifere, dar macar poti vedea in spate prima partea a traseului. Asa ca pastrand doar ganduri bune, am inaintat usor usor, cu pauze pentru poze catre culmile de pe care abea coborasem si care se deschideau tot mai frumos pe masura ce noi luam in altitudine catre Varful Batrana.

Deja rucsacul ma apasa tot mai tare pe umeri, iar deplasarea devine din ce in ce mai grea. Imi vine sa fac pauze la fiecare pas. Incerc sa ma motivez ca mai este putin pana in culme...Ioana ma sustine...dar trebuie sa ne oprim acum. Ea mi-a tot zis sa facem schimb de rucsaci ca sa imi mai revin, dar nu....daca m-am inhamat la aventura...trebuie sa o duc pana la capat eu. Cu toate astea, cand am luat pauza a reusit sa-mi fure rucsacul cand nu eram atenta. Asa ca pornim din nou la drum, de data asta cu multe kilograme mai usoara. Simteam ca zbor.

Dupa scurt timp iesim din padure. Privelistea este superba. Ne apropiem de Varful Batrana, pe care hotaram sa nu mai urcam, dar admiram in departari siluetele albastrui ale muntilor, in lumina soarelui care coboara usor catre orizont, dealurile care se desfasoara la picioarele noastre si culmile sudice ale muntelui. Suntem inconjurate de minuni naturale.


Urmatoarea oprire pentru care am insistat eu, a fost Saua Batranei. Dupa ce ne-am intins putin oasele si am dat cate un telefon, mi-am recuperat “copilul” si am pornit din nou la drum.


/Calatorie/7.jpg


Cu oameni cu casuta in spate nu ne-am intalnit pana acum, dar am vazut cateva masini de teren pe aici. Doua au trecut pe langa noi, iar alte doua erau mai departe, pe traseul pe unde trebuia sa mergem si noi.

In continuare pasim pe culmea inierbata pana spre baza Varfului Rebra, unde intram iar pe drum forestier pietruit. Desi initial ne gandeam ca poate prindem apusul de pe varf, am cazut de comun acord sa abordam varianta care-l ocoleste, deoarece era tarziu. Pana si speranta ca vom monta cortul pe lumina incepuse sa piara.

Si uite asa incepem din nou sa urcam. Ne-am incurajat putin cand am vazut pe harta ca mai avem cam 100 m diferenta de nivel de urcat si dai inainte. Dar dupa ce am mers atatea ore...fiecare pas e din ce in ce mai greu. Simt din nou cum ma apasa rucascul pe umeri si nu e bine. 

De acum chiar nu mai e mult pana la destinatie. Traseul ocoleste Varful Rebra prin Sud si serpuieste in amonte pana la Tarnita La Cruce. Dar multe serpuiri mai are :)). Dupa fiecare cotitura ziceam ca mai e una si am ajuns. 

Deja planul nostru de a ajunge pe lumina cade. Soarele apune. Apuc sa fac o poza, dar lumina dispare repede si se instaleaza intunericul.


/Calatorie/8.jpg


Pe aici sunt mai multe izvoare, desi pe harta apar decat 3 si doar unul din ele in poteca. Ele defapt sunt vre-o 5, toate in poteca. Noi nu aveam de unde sa stim asta si facem plinul putin cam devreme. Ceea ce inseamna inca 2 l adaugati in spate. Acum pot spune ca am ajuns la capatul puterilor. Imi este foarte foame....simt cum ma roade stomacul...dar in acelas timp simt ca nu pot manca acum. Ma simt foarte ciudat pentru ca imi vine sa ma asej pe jos si sa raman acolo...in drum...dar in acelas timp ma gandesc ca vreau sa ajungem mai repede la destinatie...sa punem cortul si sa ma intind in sacul moale si calduros. Ioana ma incurajeaza...ma incurajez si eu in gand si mergem usor pe poteca.

Pe traseu intalnim si o stana, iar putin mai incolo sunt si oile si vacile. Se pregatesc sa se intoarca la adapost. Cainii sunt si ei, 4 sau 5 la numar, dar din fericire este si un cioban. Inaintam usor, cainii se agita, ciobanul ii potoleste. Ne oprim, il intrebam cat mai este pana la Tarnita, iar reactia este una descurajanta:”Pai mai e mult pana acolo! O sa ajungeti tarziu.” Dar noi vedeam deja silueta culmii pe care trebuia sa pornim a doua zi. Nu avea cum sa mai fie atat de mult. Pornim din nou la drum.

Mai in fata ne intalnim si cu patronul stanii, care urcase si el sa se mai bucure de munte si de libertate. Acesta ne confirma ca in 15 minute ajungem la destinatie. S-a oferit sa imi ia rucsacul si ne-a condus pana aproape de Tarnita. Ne-a mai povestit despre bucuria lui de a merge cu oile pe munte si ne-a invitat la stana in cazul in care ne razgandeam cu privire la dormitul la cort. Am refuzat politicos si ne-am vazut de drum. Dupa inca 5 minute am ajuns intr-un final in Tarnita La Cruce.

Era deja bezna. Afara batea vantul si era destul de frig. Ne-am pus pe montat cortul repede si ne-am bagat la adapost. Momentul mult asteptat: sa mancam. Dupa ce am luat o gura de mancare am simtit cum mi se face rau. Nu e bine. Imi era o foame de lup, dar nu puteam sa mananc. Imi era greata. In momentele alea nu ma mai simteam bine nici fizic, nici psihic. Aveam o stare de irascibilitate pe care cu greu o tineam in frau. Pana la urma i-am pasat Ioanei mancarea pe care o despachetasem, iar eu am rontait niste fructe confiate de la ea. Usor usor raul a inceput sa dispara.

Totusi oboseala acumulata dupa o noapte “dormita” in tren si un traseu de 10 ore isi spunea cuvantul. Nu mai aveam chef sau putere sa fac nimic in momentul acela. Am terminat de rontait/ mancat, ne-am “spalat” putin si in saci la somn cu noi. Ioana: “Maine ne trezim la 5 sa mergem pe Pietros si sa vedem rasaritul, nu? Punem ceasul?” Eu: “Da” cu jumatate de gura. Desi in momentul ala nu aveam chef nici de trezit devreme si nici de traseu in zorii zilei, stiam ca este o stare de moment. Ceasul era deja pus sa sune, iar noi ne-am lasat purtate de suieratul vantului catre taramul viselor.


Ziua 2: Tarnita La Cruce – Pietrosul Rodnei si Tarnita La Cruce – La Carti – Saua Gargalau


Suna ceasul. Este 5 dimineata. M-am trezit brusc. De cand am deschis ochii m-am simtit revitalizata. Am sarit din sac in bocanci si afara cu mine.

Ioana mai leneveste 2 – 3 minute, timp in care stau ascunsa dupa cort ca sa nu ma bata vantul si incerc sa-mi dau seama pe unde urma sa mergem catre varf. Dupa ce iese si ea afara, ne facem bagajele mici si pornim la drum.

Marcajul pe care il urmam este banda albastra si ne conduce in caldarea de sub varful Rebra. Pe acolo am bajbait dupa poteca prin intuneric, asa ca ne-am hotarat sa urcam drept pe varf. Ne tragem sufletul pe varf, urmarind spectacolul rasaritului, care abea incepea.


/Calatorie/9.jpg


Vizibilitatea este foarte buna in aceasta dimineata, astfel ca de acolo putem observa cum se desfasoara culmea muntilor Rodnei pana departe.

Pornim catre fratii Buhaescu. Am mai mers...am mai facut o poza. Este dimineata si nu ne grabeste nimeni. Aproape de Buhaescu Mic avem parte de o surpriza neplacuta. Bateria aparatului Ioanei cedeaza, iar eu nu il luasem pe al meu. Ehhh...asta e acum. Bine ca avem telefon. :)

De la Buhaescu Mic, poteca trece pe partea vestica a versantului asa ca ne oprim acolo pentru a ne mai bucura putin de culorile rasaritului.


/Calatorie/10.jpg


Mai departe traseul este lin si usor de urmarit, asa ca ne lasam purtate catre Pietros, prin bataia vantului de dimineata. Asta da dus cu apa rece. :)

Intre timp am descoperit si ce era ruginiul pe care-l vedeam cu o zi inainte ca imbraca atat de frumos varfurile: tufe de afine. In aceasta perioada ele au frunzele rosiatice.

Si uite cum incet pe carare, trecem si de Taurile Buhaescului si incepem urcarea catre varf. 

Sus vizibilitatea nu este foarte buna datorita unui strat foarte subtire de ceata, prezent peste tot in jur, dar chiar si asa peisajele sunt extraordinare. Sa facem poze am zis! :)


/Calatorie/11.jpg


De aici vedem mai bine traseul pe care l-am strabatut ieri si de asemenea, departe prin ceata si Muntii Tiblesului.


/Calatorie/12.jpg


In Nord se vad orasele Moisei si Borsa, de la picioarele muntelui, dealurile intinse si inverzite inca si incetosati, Muntii Maramuresului.


/Calatorie/13.jpg


Mai rontaim ceva si pornim inapoi catre cort. Avem o zi lunga in fata.

Plimbarea inapoi este si ea foarte relaxanta, frumoasa si presarata cu afine tomnatice, in bataia soarelui bland. Vantul nu mai adie, asa ca dam jos un strat de haine. 

De data asta, fiind lumina, vedem si traseul banda rosie pe care era mai bine sa il urmam de dimineata cand am plecat de la cort. Este si o poteca ce trece pe sub vf Rebra si se continua pe o culme domoala pana in tarnita. Hotaram sa mergem pe acolo de data asta. Dar nu se poate si fara piedici. Din spatele culmii apare unul din cainii de la stana...si inca unul...si inca unul. Strigam si fluieram dupa cioban. Nimic. Stiam ca trebuie sa stam pe loc ca sa nu ne perceapa ca intrusi pe teritoriul lor, dar era prea tarziu. Unul dintre caini devine agresiv si se indreapta spre noi. Am facut doi pasi inapoi incet, cu betele indreptate spre el si cand ma uit langa mine, Ioana careia ii este foarte frica de caini nu mai era langa mine. Luase viteza si cobora. Offf....am marit si eu pasul....cainele bineinteles ca a venit dupa noi. Intre timp s-au antrenat la scandal si ceilalti, dar nu erau la fel de agresivi. Intr-un final a aparut si ciobanul si a calmat animalele. Asta da sperietura. Am urcat inapoi in culme, am mai stat de vorba si am pornit catre cort.

Aici ne-am intalnit si cu primii doi turisti care venisera de La Carti si mergeau catre Pietros. Cat ne-am pregatit de mancare, au mai trecut inca doi, care aveau si doi catelusi mici si foarte jucausi. Ei venisera dinspre Pietros si mergeau tot catre Saua Gargalau. Pe partea asta de creasta se plimba mai multa lume.

Cand am terminat de mancat si de strans toate cele, a venit o masina de teren cu o familie numeroasa. Ne-au servit cu o cafea calda, am schimbat doua vorbe (venisera la un picnic, o plimbare pana pe varf si inapoi acasa) si am pornit la drum. Plimbarea de dimineata a fost o incalzire foarte buna. Sunt energizata si am elan la urcare. Umerii ma dor mai putin decat ma asteptam si totul este perfect.

Pe primul varf ce ne iese in cale, Obarsia Rebrii am urcat incredibil de repede. Si nu ca ne-am fi grabit neaparat undeva, dar am zis ca daca tot am suficienta energie...de ce nu? Pe varful Repede nu am mai urcat, urmand poteca ocolitoare de la baza lui pana in zona La Carti. 

Pe poteca ne-am bucurat cat se poate de peisaje, de culorile tufelor de afine care erau peste tot si bineinteles de fructele micute, negre si delicioase.

Plimbarea pe aceasta poteca ingusta mi-a placut la nebunie. Ea coboara putin intr-o vale care este plina de nuante de verde, galben si rosu, iar ca bonus, rasare si Pietrosul deasupra tuturor, atunci cand privesti in urma.


/Calatorie/14.jpg


Tot cu ochii dupa afine, gasim si cateva flori de rhododendron, care rezista vitejeste printre tufe...


/Calatorie/15.jpg


Mai o poza....mai o afina...si ajungem si in zona La Carti. Aici facem sedinta foto.

In partea de Nord Muntii Maramuresului nu mai sunt in ceata si daca nu ma insel in spatele lor se vad culmi din Carpatii Padurosi...


/Calatorie/16.jpg


...iar aici langa noi sunt formatiuni din piatra foarte interesante, “aruncate” la baza varfului Repede...


/Calatorie/17.jpg


...si bineinteles, noi cocotate peste tot pe ele :D


/Calatorie/18.jpg


Am mai rontait ceva, au mai trecut pe langa noi niste oameni cu care am schimbat doua vorbe, ne-am facut plinul cu apa si am pornit la drum.

In continuare, poteca se strecoara printre tufele de afine, pe care le luam cu asalt, pe la baza varfurilor Negoiasa Mare si Negoiasa Mica. Pauzele lungi si dese sunt inevitabile aici, unde natura isi revarsa bunataile. Dar gata...vrem sa ajungem pe lumina in Saua Gargalau si suntem abia la inceput de traseu...ora e tarzie...pana in Saua Laptelui hotaram sa mergem fara pauze. 

Mai departe ajungem in Tarnita Barsanului, unde ne intalnim cu un grup de straini ce se indreptau catre Pietros. Era imposibil sa nu ne oprim putin si aici sa sorbim natura din priviri, asa ca asta am facut .

Mai departe urmeaza un nou urcus mai sustinut care ne va scoate in Saua Puzdrele. Asa ca pe carare catinel, la inceput fara obstacole, dar mai sus putin, poteca intra printre jnepeni. Deplasarea este cam greoaie pe aici, dar cu mare atentie sa nu ne prindem picioarele printre ei, iesim din jungla cu ace.

Saua Puzdrele este o sa foarte adanca intre varful cu acelas nume si varful Laptele, pe care ne-ar fi placut sa urcam, dar este destul de inalt, pare cam abrupt, iar timpul nu sta in loc. Asa ca facem decat pauza de dulciuri si pornim mai departe.

Poteca merge pe partea nordica a varfului si este foarte ingusta si frumoasa. De aici avem din nou privelisti frumoase catre Muntii Maramuresului.


/Calatorie/19.jpg


De pe poteca asta avem si primul contact cu varful Ineu, care se ridica insorit de dupa culme.


/Calatorie/20.jpg


Dar acolo ajungem maine. Astazi destinatia este Saua Gargalau care este imediat dupa varful Galatul (in primul plan pe partea stanga). 

Ma uit acum la poza asta si imi amintesc ca atunci cand am facut-o, varfurile din planul secund nu erau decat peisaj frumos, fiecare dintre ele completand culmea muntilor in felul lui, cu formele diferite pe care le au. Dar acum, exista o mica poveste in spatele fiecaruia, o traire. Bineinteles, povestea va fi spusa la timpul ei, asa ca deocamadata doar sa le numim. De la stanga la dreapta avem: vf. Gargalau, vf Claii, vf. La Cepe (cel cu aspect mai mult de platou) si Vf Omului.

In continuare, poteca merge lin, mai pe curba de nivel, mai pe un varfulet pe care nu avem asa mult de urcat, ca intr-un final sa coboare catre saua Gargalau. 

Desi astazi ne-am trezit foarte devreme si am mers destul de mult, nu ma simt deloc obosita. Traseul a fost superb pana acum si nu mi-a lasat niciun minut liber sa ma pot gandi la dureri de umeri sau alte probleme de genul. Am fost la inaltime, atat fizic cat si psihic, astfel ca bucuria de a ma afla acolo a anihilat orice senzatie de discomfort.

Cand am ajuns in sa soarele apunea pe dupa culmea pe care doar ce o strabatusem.


/Calatorie/21.jpg


Din locul in care eram, apusul parea mai degraba o eruptie vulcanica.

Ajunse la destinatie, ne tot gandim unde sa punem cortul. Mai erau oameni acolo, cativa straini care nici ei nu se hotarasera unde sa se aseze si un cort deja montat mai jos. Am coborat si noi intr-acolo, ca sa ne instalam mai aproape de izvor. 

Vecinii nostri erau chiar cei doi tineri cu cei doi catelusi, pe care ii vazusem de dimineata in tarnita. Ne-am instalat, ne-am jucat putin cu cateii. Era chiar si o vatra cu cativa carbuni aprinsi acolo, asa ca ne-am incalzit putin si la masa cu noi. Am mancat pe saturate, iar intre timp noaptea si-a intrat in drepturi, asa ca eu am iesit putin sa ma uit la stele. Ioana, nu prea mai voia sa iasa de la caldurica (afara batea destul de tare vantul), dar am convins-o sa arunce un ochi pe cer. 

Era chiar pacat sa nu vada bolta cereasca, plina de mii de licurici care parca straluceau doar pentru noi. Calea Lactee incepea sa se contureze, iar spectacolul nocturn parca nu ma lasa sa ma bag la somn. Mi-am mai facut de lucru cu cate o cratita de spalat, dar vantul nu iarta nimic si ma trimite si pe mine in cort.

Ceasul pentru a doua zi este pus sa sune, asa ca “Noapte buna Ioana!”


Ziua 3: Saua Gargalau – Vf Ineu – Pasul Rotunda


Suna ceasul...amanam putin trezirea. E atat de bine in sac la caldurica... Dar cat sa lenevesti? Fac primul pas si ies afara numai bine sa vad cativa norisori roz, in lumina rasaritului.


/Calatorie/22.jpg


Vecinii nostri se pregatesc deja de plecare, asa ca se trezeste si Ioana, mancam de dimineata si strangem tabara. Varful Gargalau ne asteapta.

Urcusul catre Gargalau ne scoate putin sufletul, fiind “la prima ora”, dar ne mai oprim sa facem poze stanga – dreapta, mai aruncam o privire inapoi...


/Calatorie/23.jpg


...si ajungem si in varf. Aici ne intalnim cu vecinii nostri de cort, care apucasera sa coboare pe un picior gresit al muntelui si au trebuit sa se intoarca inapoi. Facem si noi o poza de grup...


/Calatorie/24.jpg


...si cu un blanos...


/Calatorie/25.jpg


...si pornim din nou la drum.

In departare Ineul este cu capul in nori negri, dar nu ne facem prea mari probleme...sigur se insenineaza pana cand ajungem la el. Abea am ajuns pe primul varf...si mai avem multe de parcurs mai matematic sau nu. :)

Primele 3 “obstacole”, pe care le vazusem si ieri atat de clar sunt vf Claii,ascutit si mandru, cu poteca ingusta pe post de guler; vf La Cepe, pentru care din pacate nu avem macar o ceapa cu care sa-l sarbatorim si din care se vad doua pietre mai mari in umbra; si vf Omului, pe care traseul il ocoleste usor pe stanga, dar noi ne gandim ca poate totusi urcam pe el… mai cucerim un “om al muntelui”.


/Calatorie/26.jpg


Ocolim destul de repede si usor vf Claii si cat ai zice peste ajungem pe vf La Cepe. Oficial, putem spune ca este unul din varfurile noastre preferate. Asta nu pentru ca am gasit ceapa si alte legume pe acolo, ci pentru ca este acoperit de pietre mari, parca picate din cer.


/Calatorie/27.jpg


/Calatorie/28.jpg


Sa nu uitam de privelistile de pe acest varf. De aici vedem conturul crestei muntilor Rodnei cum danseaza in lumina soarelui ce se strecoara printre nori, dezvaluindu-ne la o singura privire traseul pe care noi l-am facut in 2 zile. In spate de tot, mai in dreapta, se vede si Pietrosul nostru drag, care pare atat de departe acum, cu toate ca ieri pe vremea asta era la cativa pasi de noi.


/Calatorie/29.jpg


Coboram si de pe cel mai sanatos varf din calatorie, si ne indreptam catre vf Omului. Cu cat ne apropiam de el, cu atat devenea mai aspru cu noi. Poteca ce urca pe partea estica a varfului era exact in bataia vantului. Si ce vant...pe langa faptul ca a trebuit sa punem toate hainele disponibile pe noi, abea ne tineam pe picioare. 

Este ironic cum cel mai puternic vant intalnit pe creasta era fix in dreptul vf Omului nu?

Nu am mai urcat pana sus, de frica sa nu ne luam zborul, asa ca am ajuns destul de repede si fluturate de vant intr-o sa micuta de sub varf. Aici, lipsa prietenului nostrum vijelios a facut sa ne incalzim imediat, asa ca dezbracarea. Fetele erau rosii si fierbinti...ce bataita am primit. Prin zona am prins si semnal Cosmote (sau Telekom mai nou), asa ca am dat niste telefoane si am pornit mai departe.


/Calatorie/30.jpg


Traseul nu iarta nimic, ceea ce inseamna ca mai avem ceva de urcat – coborat pana sa ajungem la Ineu. Atat de aproape si totusi atat de departe. Macar norii s-au ridicat.

Dupa ce ocolim un varfulet mic si stancos, traseul ce trece pe sub vf Cisa, ne conduce chiar la 2 pasi sub acesta si coboara apoi in Tarnita lui Putredu. Urmeaza o urcare destul de rapida, zic eu, pana pe vf Coasta Neteda si dupa ce mergem putin pe curba de nivel ajungem si la o parte interesanta a traseului, care este marcata cu “!” pe harta.

Trebuie sa ne cataram pe o stanca, iar apoi sa mergem pe o culme ingusta pana la baza vf Tomnatec.


/Calatorie/31.jpg


/Calatorie/32.jpg


Profitam din plin de aceasta portiune de traseu putin mai periculoasa. Peisajele sunt superbe in jurul nostru, iar Ineul ne asteapta nerabdator… sau noi il asteptam nerabdatoare.


/Calatorie/33.jpg


Ajunse la baza ultimului varf inainte de Ineu, facem o pauza de energizare, iar eu nu ma pot abtine in a-mi exprima ingrijorarea pentru ceilalti doi turisti cu catelusii. Sper sa se descurce. In urcare catre vf Tomnatec ma uit mereu in spate sa vad cele 4 punctulete ca au trecut in siguranta de portiunea stancoasa. Cand noi ne pregateam sa facem coborarea catre Saua Bila, au reusit si ei sa treaca cu bine de culmea ce se desfasoara pe deasupra Rapei Coasta Neteda.

Mai departe cate o poza…cate o vorba si am ajuns in fata ultimului urcus spre varf. Ne uitam noi cat e de urcat si hotaram ca mai bine ocolim pe dreapta putin, ca pare cam pieptis. Dar dupa ce mai facem cativa pasi pe poteca, picioarele parca se misca singure si fara sa mai zicem un cuvant, il abordam pe Ineu direct in sus. Parca nu au trecut nici 5 minute pana am ajuns la baza stancilor ce ne conduc catre crucea ce marcheaza varful. Privelistea deja este superba asa ca fac o poza cu tot traseul pe care l-am facut in aceste 3 zile. Nu stiu de ce mereu ma opresc sa fac poze inainte de locul, evident mai sus, in care trebuie sa ajung, dar bine ca am facut-o pentru ca sus lumina nu mai era aceeasi. 


/Calatorie/34.jpg


Inca 2 – 3 pasi si gata. Suntem in varf. Trece cam repede timpul cand esti pe munte.


/Calatorie/35.jpg


De sus privelistea este superba. Avem intr-un final o perspectiva si asupra traseului ce urma sa il facem pana in Pasul Rotunda. In prim plan, se ridica Ineutul, de care uitasem complet.  Noi credeam ca gata, dupa Ineu doar la vale. In spatele lui se ridica timid vf Rosu. Spre stanga porneste Muntele Gajei, urmat de Dosul Gajei, pe care serpuieste lina si lunga poteca ce ne va conduce in Pasul Rotunda. Iar mai departe, se intinde Suhardul cu ale sale piramide incetosate in departare, vf Faraoane si Vf Ousourul. Dar pana acolo mai este cale lunga, de o zi … sau doua .


/Calatorie/36.jpg


Dupa multe poze, rontaiala si relaxare, pornim catre fratiorul mai mic al Ineului, grabind putin pasul, deoarece Ioana trebuie sa prinda trenul, iar drumul catre Rotunda nu pare sa fie scurt.


Coboram catre saua Ineutului. Am vazut si refugiul de sub Ineu, dar nu ne mai ducem pana la el. Putin mai jos de sa, catre Lacurile Lala, stiam ca este un izvor pe care ne bazam, dar din pacate abea picura o apa nu prea limpede, asa ca nu am mai pierdut vremea.

In urcare catre Ineut, Ioana realizeaza ca nu mai are telefonul la ea, asa ca face repede cale intoarsa pana in sa unde ne oprisem ultima data. Eu am mers mai departe catre varf fara oprire, pentru a nu-mi pierde elanul. Urcusul este foarte interesant, deoarece alterneaza cu portiuni stancoase. Ce surpriza frumoasa. 

Am ajuns pe varf, am facut cateva poze, a venit si Ioana si pornim la vale. Si ce coborare frumoasa ne-a pregatit acest varf. In prima parte poteca este foarte ingusta si abrupta printre pietre, urmand ca pana in saua Gaja sa merga matematic pe culme sau coborand cate putin printre jnepenii de pe fata muntelui. O adevarata aventura. Avem privelisti pana departe, catre Suhardul care este tot mai aproape…


/Calatorie/37.jpg


… sub noi Lacul Lala…


/Calatorie/38.jpg


… iar in urma, coborarea frumoasa de pe Ineut …


/Calatorie/39.jpg


Ajungem in Saua Gajei, de unde poteca ingusta se transforma intr-un drum forestier care ne conduce pana in Pasul Rotunda. De aici a inceput chinul pentru mine, pentru ca am reusit sa fac o batatura de toata frumusetea, asa ca la fiecare pas, simteam cum ma arde talpa.

Pe drum, ea mai grabita, eu mai schiopatand, am stat de vorba si imi povesteste cum 2 prieteni de-ai ei veneau in Rodnei in ziua aceea si urcau din Pasul Rotunda. Avand in vedere ca nu ne-am intalnit pe traseu , insemna ca vor ramane jos o noapte.Drumul este interminabil, iar noi suntem in criza de timp. Picioarele sunt din ce in ce mai grele, degetele urla de durere, dar strang din dinti si ii dau inainte. 

Intr-un final ajungem si la ultimele serpentine. Ne-am oprit putin sa bem apa si sa ma pregatesc sufleteste pentru ultima coborare cu talpa in flacari. Intre timp am auzit si niste oameni strigand mai jos putin. Am banuit ca sunt ciobanii de la stana din vale. Dar, pe masura ce coboram, am observant ca “ciobanii” erau putin cam colorat imbracati si mai aveau si pantaloni scurti. Erau cei doi prieteni ai Ioanei: Adelin si Cojo.

Am coborat la ei, am facut cunostinta si Ioana a inceput sa se agite sa gaseasca mijloc de transport pana in Ilva Mica. Baietii tot incercau sa o convinga sa mai stea, ca e tarziu si nu o lasa sa plece. Eu ii ziceam ca poate sa vina cu mine inca 2 zile in Suhard. Dar ea nu…trebuia sa ajunga la servici a doua zi.

Am mai stat putin de vorba si am pornit impreuna sa o conducem pe ultima bucata de traseu pana la drum. Aici a gasit repede o masina care sa o duca la destinatie. Noi ne-am intors la stana sa incepem pregatirile de seara. Am facut un dus cu apa rece…brrr…dar revigorant, baietii au strans repede crengi pentru foc, noapte ne-a cuprins in a sa imbratisare si ne punem pe gatit sub cerul plin de stele.

A venit momentul sa testez acele legume deshidratate pe care le aveam la mine. Uitandu-ma la punga, am zis ca una intreaga este perfecta…si cu niste paste si sos de rosii… Baietii au scos niste cartofi pe care i-au pus la fiert…iar deoarece Cojo se pricepe la ciuperci…au adunat de pe drum suficiente cat sa faca si o mancare proaspata din ele. 


Baietii au fost niste adevarati bucatari. Eu din pacate am fiert la legumele alea pana mi s-au lungit urechile de foame si tot nu s-au facut cum trebuie . S-au umflat putin, ce-i drept si am renuntat la ideea de paste din cauza ca erau destul de multe. Asa ca am pus mai multa apa si sos de rosii si am facut o supa de legume. Nu ma asteptam sa iasa atata mancare dintr-un pliculet atat de mic. Nici nu am reusit sa termin tot. Resturile de macare le-am amestecat si au ramas pentru a doua zi.

Dupa o masa copioasa, am ramas la foc si am mai stat de vorba. Baietii merg pe munte de mult mai mult timp decat mine. S-au plimbat prin multe locuri frumoase si au impartasit povesti. Mai mult de atat, Adelin participa si la maratoane pe munte…chiar acum venise de la maratonul din Ciucas. Cojo este si el alergator montan, dar inca e la inceput de drum.

Mai o vorba langa foc…mai o privire spre bolta instelata…ora se face tarzie si trebuie sa ne bagam la somn. 

Spre Suhard este senin. Ii admir silueta in lumina stelelor si nerabdarea este din ce in ce mai mare. De maine ma asteapta munti noi, carari mai mult sau mai putin umblate…

Daca pana acum am avut langa mine o persoana tare care m-a ajutat sa trec peste momentele mai grele, mai departe eu va trebui sa fiu si acea persoana. Oare ma voi descurca? Multe intrebari si ganduri si-au facut loc in mintea mea in acea seara…cu greu m-am scuturat de ele…Incet, incet am pasit in taramul viselor, iar somnul linistit care a pus stapanire pe mine mi-a dat de inteles ca totul o sa fie bine…


Noapte buna lume!


Va urma...


Partea a II-a:


http://www.carpati.org/jurnal/calatorie_in_orientali_-_partea_a_ii-a/3257/



Joi, 26 februarie 2015 - 23:45 
Afisari: 3,207 


Postari similare:





Comentariile membrilor (12)

rivas
rivas
Caraba
 
1
Bravo fetelor !


Vineri, 27 februarie 2015 - 12:52  

senty
senty
(admin)

 
2
Bravo fetele, ma inclin!
Daca nu era in plan sa va duceti si pe Pietrosul Rodnei, in locul camparii la Tarnita la Cruce, mergea de vis o noapte in caldarea Zanoaga Cațânilor, adica in acea caldare ce merge pe sub varful Repede. Sunt multe izvoare pe acolo, dar si cateva locuri de cort.
Portiunea dintre vf. Gărgălău si Inău e cea mai spectaculoasa, pe alocuri are aspecte de custura.

No, frumoasa tura, frumos povestit... mi s-a facut dor de Rodnei (dar musai in compania a doua fete Carpati.org) ).


Vineri, 27 februarie 2015 - 21:14  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
3
Bravo, ma! Mare dor de locuri mi-ati trezit...si de ture luuuuungi...Si cand ma gandesc ca inca n-ai terminat povestea....Carpati.org


Sâmbătă, 28 februarie 2015 - 10:29  

vulpitza
vulpitza

 
4
Multumim frumos pentru aprecieri! Carpati.org

@senty: Intr-adevar este superba acea caldare, mai ales in culorile de inceput de toamna cum am prins-o noi Carpati.org...este de tinut minte acel loc de campat pentru data viitoare cand voi mai ajunge acolo

@laura: Ai fost inspiratia mea pentru aceasta tura...cu ocazia asta iti multumesc pentru jurnalele si descrierile traseelor pe care le-ai postat...mi-au fost de mare ajutor pentru planificarea turei Carpati.org

Carari insorite va doresc! Carpati.org


Luni, 2 martie 2015 - 10:09  

klaudiu
klaudiu

 
5
Bravo, Ioanelor! Carpati.org Un jurnal bun il recunosti dupa faptul ca descrierea te face sa te transpui in peisaj, sa iti doresti imediat sa ajungi si tu pe acolo. Jurnalul tau e unul dintre ele si, vorba Laurei, inca nu s-a terminat. E de apreciat ca de cand ne-am intalnit pe Creasta Balaurului asta vara, voi, cele doua Ioane, v-ati gasit multe asemanari si ati facut destule ture impreuna pana acum. Sper sa ma alatur si eu cat de curand! La cat mai multe aventuri si jurnale! Carpati.org


Luni, 2 martie 2015 - 11:06  

andronic.ionel
andronic.ion..

 
6
Felicitari !!!! pentru tura si poze superbe,,,


Luni, 2 martie 2015 - 21:16  

vulpitza
vulpitza

 
7
Multumim!

Claudiu asteptam sa ni te alaturi cat mai curand! Carpati.org


Marți, 3 martie 2015 - 06:38  

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
8
Rodnei traversați în 3 zile (eu am avut nevoie de vreo 5, cu o deviere spre Cascada Cailor, ce-i drept), Coasta Netedă trecută fără emoții (eu am făcut porțiunea asta fără rucsac), continuare în Suhard, singură (am trecut și eu în Suhard dar în grup de 3 oameni), scăpat cu bine de câinii de la intrarea în Suhard și de cei din Șaua Diecilor...

Ești tare! Carpati.org

Legat de Coasta Netedă, tocmai m-am uitat pe hartă în căutarea unei ocoliri a porțiunii mai tehnice. Se pare că există ceva, pe fața sudică, în zona ramificației spre Poiana Vinului. Îți aduci întâmplător aminte dacă se observă poteca de sub Coasta Netedă? Nu de alta dar, dacă mai ajung pe acolo, aș prefera să folosesc această variantă de ocolire. Jenant, știu!

Acum... sunt în așteptarea episodului următor care sper să apară curând. Carpati.org


Luni, 15 iunie 2015 - 16:29  

vulpitza
vulpitza

 
9
Buna Adrian,

Legat de varianta de ocolire a Coastei Netede nu te pot ajuta. Nu tine minte sa fii vazut varianta ocolitoare. Carpati.org

Referitor la cainii din Saua Diecilor...am avut emotii pana sa ajung acolo...dar spre bucuria mea stana coborase cu maxim 2 zile inainte sa ajung eu acolo Carpati.org.

Iar partea urmatoare din jurnal este inca in lucru Carpati.org.

Mersi frumos pentru aprecieri si carari insorite iti doresc!


Marți, 16 iunie 2015 - 06:52  

mike
mike
Rucsac
 
10
In portiunea aceea dubioasa de padure inainte de Pasul Pietrele era amenajata o hranitoare de mistreti. Care e povestea cu carcasa aia de cal, nu stiu, dar ea a tras si alte animale salbatice, astfel ca atunci cand am trecut noi pe acolo era plin de urme de ursi:
http://www.meetsun.ro/jurnale-trasee-montane/creasta-rodnei-pasul
-rotunda-pasul-setref/

De fapt, nu o sa iti vina sa crezi cate hranitoare sunt amenajate intre Pasul Pietrele si Pasul Setref. Cand am coborat din Rodnei, am facut un tur cu un angajat de la parc, cu masina de teren, pe la toate hranitoarele din zona. Ce e drept, nici una din ele nu era in poteca turistica, cum era aceasta.


Luni, 7 martie 2016 - 14:12  

siby
siby

 
11
Eheee, cand te gandesti ca atunci te-am cunoscut Carpati.org Fata cu rucsac mai mare ca ea Carpati.org faina tura


Marți, 24 mai 2016 - 08:05  

vulpitza
vulpitza

 
12
Carpati.org)...daaaa...intra intai rucsacul si apoi apaream si eu Carpati.org)


Marți, 24 mai 2016 - 19:00  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0908 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2023) www.carpati.org