Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2021
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Ianuarie 2022
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Vremea
Varful Gemanarea
Muntii Parang

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Calatorie in Orientali - Partea a III-a


A trecut ceva vreme de cand am scris partea a 2-a acestei calatorii, dar pentru cei care vor sa descopere cum a fost mica mea aventura pana la final, am revenit si cu ultima parte.


Iar pentru cei care nu stiu povestea, gasesc primele doua parti accesand linkurile de mai jos :)


http://www.carpati.org/jurnal/calatorie_in_orientali_-_partea_i/3218/


http://www.carpati.org/jurnal/calatorie_in_orientali_-_partea_a_ii-a/3257/


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------



Ziua 6: Vatra Dornei – Rusca – Cabana Giumalau – Vf. Giumalau



Dimineata vine cam mohorata in oras. Soarele nu reuseste sa treaca de plafonul de nori care ne acopera. Dar nu imi fac probleme. Este inca devreme, iar prognoza anunta soare pe cararile pe care ma voi plimba eu.


Nu ma grabesc prea tare cu impachetatul si micul dejun pentru ca am timp detul pana la ora de plecare catre Rusca. Plus ca imi permit sa plec mai tarziu avand in vedere ca traseul pana la cabana este de 3 ore.


Sunt bucuroasa ca piciorul nu ma mai doare deloc, dar asta nu inseamna ca ma voi forta prea tare astazi. La urma urmei sunt in concediu in natura si vreau sa profit din plin de frumusetile ei, nu doar sa alerg dintr-o parte intr-alta.


Vine si ora plecarii si pornesc incet catre autogara. Drumul catre Rusca este foarte dragut. Intre timp, cerul se mai elibereaza de nori si un soare placut straluceste pe cer.


Din Rusca, trec podul de piatra care nu s-a daramat si pornesc pe drum catre cabana. La inceput este asfalt (lucru pe care il stiam), mai apoi transformandu-se intr-un lung drum forestier care duce pana la golul alpin, unde se gaseste si cabana Giumalau.


Desi m-am “consolat” cu gandul ca traseul are doar 3 ore, mi s-a parut interminabil. Acest drum nu ofera nicio priveliste...doar merge in urcare prin padure. Macar e umbra si racoare. Din cand in cand se mai zareste si culmea pe care trebuie sa ajung, dar in momentele alea imi parea mai mult o duna de nisip care pe masura ce ma apropiam, fugea de mine.


Dar ajung si la ultimele serpentine si apoi am iesit la lumina. Prima priveliste pe ziua de azi. In partea dreapta, mai jos putin, este o stana inca activa, mai departe se intind Muntii Bistritei, care sunt superbi, iar in stanga, mai sus este cabana Giumalau. Sufletul imi danseaza de bucurie.


/Orientali/24.jpg



La cabana fac cunostinta cu Dana, care imi da toate detaliile legate de cazare. Aleg sa-mi pun cortul in curte. Daca tot l-am carat pana aici ar fi si pacat. Plus ca nu voiam sa ratez prima noapte in care as fi dormit singura in cort in creierul muntilor, chiar daca era pus intr-o curte.


L-am montat repede, am mancat jumatate de baton de susan cu miere, mi-am luat aparatul foto si pe varf cu mine.


Urcusul pana pe varf este abrupt. Cu rucsacul in spate ar fi fost o provocare. Dar de data asta am urcat ca o floricica, fara greutate, fara graba, doar cu zambetul pe buze si cu vantul in plete. Nu stiam cat este ceasul...nici nu ma interesa. Aveam tot timpul din lume.


Ajunsa pe varf, am facut o scurta sedinta foto.


Vf. Rarau cu Doamnele si Soimul, ma asteptau a doua zi...


/Orientali/25.jpg



...in partea de Vest si Nord - Vest, culmile Suhardului si in spate foarte departe varfurile Rosu, Ineut si Ineu imi arata o parte din traseul strabatut pana acum...


/Orientali/26.jpg



...in partea de Nord sunt Obcinele cam incetosate, dar intra in cadru si crucea imensa de pe varf...


/Orientali/27.jpg



...si nu in ultimul rand, poza de grup de pe varf.


/Orientali/28.jpg



Dupa ce am terminat cu pozatul, am mai dat cateva telefoane si gata...deconectare totala.


Vf. Giumalau mi s-a parut cel mai frumos din toata calatoria. Privelistile sunt nesfarsite in toate directiile...iar piatra mare care iti ofera adapost de vant, este ideala sa te poti ascunde de civilizatie si sa te lasi purtat de trairi si sentimente. Acolo am simtit pentru prima data, de cand am plecat relaxarea si libertatea pe care o cautam cu atata sete. Simteam bucuria momentului de a fi acolo, o mica parte din acel munte frumos. Am fost constienta de legatura dintre calator si locurile pe care le strabate si ii raman in suflet pentru totdeauna. In tot acel timp petrecut pe varf am rezonat cu natura la cea mai inalta frecventa de pana atunci.


De fiecare data cand ma gandesc la acele momente, sufletul imi este inundat de sentimente mult prea greu de inteles de cineva care nu le-a simtit.


Dupa ce m-am lasat purtata pe aripile naturii, am revenit cu picioarele pe poteca spre cabana, cand stomacul a inceput sa ma atentioneze ca nu l-am mai alimentat de mult. Si plimbarea inapoi a fost frumoasa, cu Muntii Bistritei desfasurati in fata mea. Ma uit cu mai mare atentie la ei si mi se pare ca seamana cu un cameleon, cu cele doua varfuri ascutite in spinare, picioarele care pornesc in laterale si coada incovoiata, ce adaposteste o poiana mare si rotunda in centru.


Acum nu toata lumea vede totul la fel. Nici eu nu voi avea aceleasi trairi cand voi reveni, dar acum asa a fost si asa povestesc si eu.


/Orientali/29.jpg



Ajung la cabana. Dana taie lemne de zor. Eu ma bag in cort sa-mi pregatesc de mancare, dar nu inainte de a mai rontai si ce mai ramasese din batonul de susan inceput inainte de urcare. Legumele se fierb foarte greu si nu mai pot astepta atata cu stomacul gol. Nici nu aprind bine primusul ca “ciocane” Dana la usa. “Ce faci? Te-ai bagat la somn?”. “Nu! Ma pregateam sa-mi fac ceva de mancare.” “Uite eu am luat o pauza...” Si am iesit afara la vorba. Nu stiu cat am stat acolo de vorba, dar a fost foarte placut. Mi-a povestit multe despre ea...despre viata la cabana. I-am mai povestit si eu una alta si am aflat si informatii pretioase despre Muntii Bistritei, unde urma sa ajung peste 2 zile.


Avand in vedere ca mi-am scurtat treaseul cu o zi, varianta de urgenta era coborarea in Rusca. Cu ocazia asta am aflat ca pe partea aia s-au facut defrisari masive si marcajele au fost stricate. Mai bine sa nu merg pe acolo.


Soarele se indreapta tot mai repede spre orizont, iar Dana se intoarce la taiat lemne.


Eu mi-am pregatit de mancare si am terminat totul la timp pentru a ma bucura de un apus superb peste Suhard, a carei culme o admiram in lumina rosie a asfintitutlui. Cate ganduri frumoase am si din momentele petrecute acolo...


/Orientali/30.jpg



Dupa ce s-a instalat noaptea, am intrat in cabana. Am facut cunostinta si cu sotul ei, Bebe si cu Mau, o frumusete de motan alintat, cu care m-am jucat toata seara, in timp ce Dana imi povestea de animalele salbatice care mai veneau pe acolo (dar niciodata in curte), de oamenii de la stana, care veneau mereu la cabana sa mai ceara cate o bere si despre multe altele.


Printre povesti mai aruncam cate un ochi afara si vedeam ca vantul batea cam tare. Imi era frica sa nu-mi ia cortul pe sus, dar Dana imi zicea sa nu-mi fac probleme, ca nu bate chiar atat de tare precum pare.


Si uite asa, timpul zboara si se face ora 10. A venit momentul sa ma retrag. “Daca ti se face frig sau frica, am lasat deschisa o camera cu acces de afara. Doar iesi din cort si intri.” I-am multumit, ne-am urat “Noapte buna!”, iar eu am iesit afara sa infrunt vantul.


Avea dreptate...vantul nu batea chiar atat de tare precum parea din casa, iar cerul era plin de stele, asa ca am mai stat putin pe langa cort. Doar stiam ca animalele salbatice nu intra in curte, nu? :)


Intr-un final ma hotarasc sa ma bag la somn, dar nu inainte sa imi masez piciorul, care a fost foarte ascultator astazi. Ma culcusesc in sac...iar ce a urmat, a fost cea mai grea noapte petrecuta pe munte pana acum. In loc sa fie liniste si pace, asa cum anuntau stelele stralucitoare mai devreme, a fost cel mai mare haos.


La scurt timp dupa ce m-am bagat la somn, au inceput sa latre foarte tare si agresiv cainii de la stana din vale. Ciobanii se agitau pe acolo...tipau. Clar ceva se intampla. Drept raspuns nebuniei din vale si cainii de la cabana au inceput sa latre. O stare de panica se instala cu repeziciune in cort. Oare misuna animalele pe langa curte? Daca totusi vor intra? Si ca sa creasca spaima si mai mult, cerbii au inceput si ei sa-si cante dragostea, astfel ca padurea din jur vuia cum nu am auzit-o niciodata. Tot ce lipsea din aceasta fanfara naturala, era un lup care sa intregeasca scena.


Dar lasand gluma la o parte, eu tremuram de frica cu tot cu cort. Acum daca am vrut salbaticie..na...distreaza-te. Ma gandeam ca ar fi mai simplu sa ma duc in camera lasata deschisa, dar chiar simteam ca ma dau batuta daca fac asta. Asa ca am analizat putin situatia. Agitatia de la stana era jos...deci animalul salbatic daca ar fi acolo, e totul ok pentru mine. Si pe langa asta, cainii de la cabana nu latrau spre mine, ci spre vale. Cerbii aveau treaba cu iubitele lor...deci sunt in siguranta. Usor usor m-am linistit...inima a inceput sa bata intr-un ritm normal si am adormit.


Dar se putea sa dorm eu linistita toata noaptea? Nu... Pe la 3 (ce e cu ora 3 in calatoria asta?) m-am trezit brusc. Simfonia era aceeasi ca atunci cand m-am bagat la somn, mai putin strigatele ciobanilor. “Lasa ca e bine. Agitatia cainilor tine animalele mai putin prietenoase departe.” Si am pasit din nou pe taramul viselor, de data asta cu zambetul pe buze, fericita ca nu am cedat asa usor atunci cand inghetase sufletul in mine de frica.



Ziua 7: Cabana Giumalau – Vf. Rarau – Zugreni


Dimineata vine insorita si frumoasa. In ciuda noptii mai grele decat eram obisnuita, macar in a doua jumatate am dormit bine si m-am odihnit.


De cum ma trezesc, sunt cu gandul la pornit la drum, asa ca ma pun pe pregatit micul dejun, admirand in acelas timp imprejurimile.


Dana s-a trezit si ea si ma invita inauntru sa stam la o cafea. Am mancat, am baut cafeaua, am mai vorbit putin...Mau a avut parte de o sedinta foto si am inceput sa ma pregatesc de plecare. Este inca devreme, dar vreau sa petrec cat mai mult timp bucurandu-ma de traseu, asa ca rucsacul este gata cat ai zice peste, imi iau la revedere de la Dana si de la Bebe...si am pornit la drum.


Natura inca se dezmorteste sub mangaierea blanda a soarelui de dimineata. Jos in vale, patura de nori adaposteste bine in umbra si umezeala satele. Ce bine ca eu sunt aici sus si ma bucur de vremea superba.


/Orientali/31.jpg



Astazi ma indrept catre Rarau. Nu este un varf fotogenic, cu toate antenele de pe el, dar sunt si Pietrele Doamnei acolo, iar pe dansele abea astept sa le vad. Dar mai avem un traseu de parcurs nu?


Si ce traseu...Gata cu drumurile forestiere :), pentru o perioada cel putin. Poteca ingusta isi intra in drepturi. Merge initial pe langa padure (am ales varianta ocolitoare, pe sub Giumalau) si apoi intra pe teritoriul umbrit, care ascunde indragostitii ce au cantat serenade toata noaptea.


Initial m-am gandit ca daca merg in liniste poate vad macar un corn de cerb...dar faptul ca ar putea fi mai degraba o ureche de urs m-a convins sa triluiesc si eu pe poteca.


Pe toata coborarea, pana la drumul asfaltat ce urca apoi catre Rarau, m-am simtit ca Alice in Tara Minunilor. M-am lasat purtata de poteca fermecata, m-am imbatat cu mirosul padurii de conifere si am admirat dantelele pe care le crea lumina ce trecea printre crengile copacilor. Eram ca un copil care a primit cel mai frumos cadou.


Cu toate ca nu ma alerga nimeni, mi se pare ca am ajuns prea repede la drum. Iar aici scrie ca mai este cam o ora jumate pana pe Rarau... de mers pe asfalt :(. Poate totusi ma salta si pe mine cineva.


Am inceput sa urc incet. A trecut prima masina...plina. Mai merg putin...mai vine una...si e mai mare....si sunt decat 2 oameni in ea :D...gata...asta e sansa mea :)...dar soferul imi face cu mana ca nu. Ce oameni...:( Peste 5 minute se aude alt motor. Fac cu mana si bucurie...masina opreste. Un cuplu venit sa viziteze varful. Ma ajuta cu rucsacul si pornim la drum.


Cei doi nu sunt oameni de munte, dar le face placere sa se plimbe prin locurile accesibile cu masina. Erau curiosi ce fac eu singura pe acolo...de unde vin...incotro ma indrept cu rucsacul atat de mare.


Am ajuns destul de repede si la Cabana Rarau. Ne luam “La revedere”, imi las rucsacul la receptie si plec catre Pietrele Doamnei. Este vineri astazi, ceea ce inseamna ca este mai liber. Trec repede de cele cateva persoane pe care le intalnesc pe traseu, in speranta ca sus nu este nimeni. Urcarea este foarte frumoasa...pe stanca. Am dus dorul cataratului excursia asta.


/Orientali/32.jpg



Pacat ca portiunea a fost destul de scurta...dar bine ca fost macar atat. Sus nu este nimeni.


Peisajele in departari, unde interventia omului nu este atat de vizibila de aici sunt foarte frumoase.


/Orientali/34.jpg


Privesc si catre Giumalau, cu ganduri bune si bucurie in suflet. Sub mine natura se dezlantuie...pietre ascutite ce isi scot varfurile dintre conifere.


/Orientali/33.jpg


Urmatorul obiectiv: Vf. Rarau. Nu tineam neaparat sa urc pe el, dar daca tot am ajuns pana aici, ar fi pacat. Si asa timp este suficient. Incep coborarea, mai intai pe pietre, iar apoi pe poteca prin padure.


Traseul spre varf, se desprinde in dreapta de traseul de coborare si se desfasoara in mare parte pe la soare. Dar fara rucsac in spate este mult mai bine, iar urcarea nu este nici lunga si nici abrupta.


Destul de repede ajung si pe varf de unde pot admira frumoasele Doamne de pe care coborasem. Dupa 2 – 3 poze, pornesc inapoi catre cabana.


Poteca serpuieste usor prin padure...printre copacei si pietre mai mari sau mai mici. Nici pe aici nu este nimeni, ceea ce ma bucura si mai tare. Plimbare relaxanta in liniste :).


Stiam ca sunt si Pietrele Soimului prin zona. Pe indicator scrie ca se fac decat 15 minute. Hai sa mergem.


De pe acest traseu coboara multa lume. Nu urca nimeni inafara de mine. Ce bine. Ma bucur de balconasul solitar, admir padurea deasa si o noua fata a Pietrelor Doamnei si revin la cabana.


/Orientali/35.jpg


/Orientali/36.jpg


Ce tur frumos si relaxant am facut in zona asta. Doar cu aparatul in mana si zambetul pe buze.


La cabana, imi recuperez rucsacul, mananc o eugenie si incep coborarea pe Valea Corbului. Dupa ce trec de drum si civilizatie, intru din nou pe o potecuta ingusta prin padure.


Acest traseu nu ofera privelisti, este “doar” o carare ingusta ce face un zig-zag in coborare, prin padure. Imi place foarte mult. La inceput fac galagie, cant...mare veselie. Dar pe masura ce cobor, simt tot mai mult nevoia sa ascult linistea ce ma inconjoara...asa ca ma las pe mana naturii.


Si cum ma plimbam eu asa ca o floricica prin padure, am calcat pe un lemn cam ud si mi-a alunecat piciorul in noroi. In momentul acela am vociferat si in secunda 2, din stanga mea a fugit ceea ce cred ca a fost un urs.


Potecuta pe care mergeam, in 3 – 4 pasi facea stanga pe un drum forestier. In stanga mea, din punctul in care alunecasem, era decat padure deasa, uscata si fara vizibilitate. Animalul care a fugit a rupt crengile copacilor, iar dupa zgomotul facut imi parea sa fie destul de voluminos (motivul pentru care am presupus ca a fost un urs).


Dupa ce trosniturile s-au oprit, semn ca animalul a ajuns in vale, am mai stat putin sa imi revin din sperietura si am pornit mai departe pe traseu, care se continua in aceeasi directie, cumva paralel cu traiectoria lui de coborare.


Atunci am realizat cu adevarat cat de importanta este galagia prin padure. Cu toate ca imi place sa vad animale cand merg prin munti, cu ursul nu imi doresc sa ma intalnesc inca. Cel putin nu atat de aproape. Cel mai mult, insa, m-a mirat ca am calcat pe acel lemn ud. Eram atenta...l-am vazut. De obicei le evit din motive evidente...alunecat...luxat piciorul...Dar de data asta ma uitam la el si ceva imi zicea “Calca-l”. Adevarul este ca daca nu faceam asta, ca apoi sa scot cele 2 vorbe dulci :), pe traseul care cobora in stanga, cred ca as fi avut o intalnire de gradul 3 cu Mos Martin. Cineva acolo sus a avut grija de mine in aceasta calatorie. Si a facut-o in asa fel incat sa-mi invat si lectia.


La picior nu m-am lovit, doar m-am murdarit putin. Nimic grav.


Mai departe, poteca taie un drum forestier, iar mai jos trece printr-o zona putin mai salbatica, prin faptul ca iarba este aproape cat mine, iar vegetatia ma ataca din toate partile. Mi-a placut la nebunie portiunea asta de traseu, mai ales ca batea soarele, iar iarba mare si uscata din jur stralucea intr-un fel aparte.


Din pacate jungla aurie s-a terminat destul de repede, traseul mergand mai departe pe un drum forestier interminabil pana in Zugreni.


Am profitat de aceasta portiune ca sa ma gandesc mai bine la ziua de azi. In special la aproape intalnirea perculoasa pe care am avut-o. Cat de important este sa fii prevazator. Acum sunt mult mai constienta de faptul ca desi o plimbare prin munti este frumoasa si relaxanta, totusi teritoriul este salbatic si trebuie luate masurile de precautie necesare, mai ales prin paduri si zone fara vizibilitate. Dar acum, greseala a fost facuta, lectia a fost invatata, ajutorul a fost apreciat, iar pe viitor voi fi mult mai atenta.


Pana una alta, ma indrept vioaie catre Zugreni, cantand si fluierand....admirand din cand in cand Muntii Bistritei care isi mai arata cornul din frunte atunci cand drumul mai face cate o cotitura.


Drumul mi se pare foarte lung. Entuziasmul de la inceput incepe sa piara. Parca nu mai ajung la sosea. Muntii Bistritei apar si dispar din peisaj, dar parca nu ma mai apropii o data de ei. Oboseala incepe sa-si spuna cuvantul.


Intr-un final am ajuns si la drum si ma indrept catre cabana Zugreni.


Ajunsa in curte, intreb daca pot campa mai jos langa apa. Curiozitatea ma roade asa ca ma interesez si cat costa o noapte de cazare: “80 de lei”. Ma abtin sa nu ma bufneasca rasul...sau plansul. Femeia ma intreaba cati suntem si cand ii zic ca sunt singura imi zice ca lasa la 50 lei. Refuz politicos si ii zic ca sunt mai interesata de locul de cort si eventual un dus inainte sa plec in Vatra Dornei, contra cost bineinteles.


Mai intreb de animale – doar o vulpe mai viziteaza zona – de apa de baut – pot intra oricand sa-mi fac plinul – si plec sa ma instalez.


Poiana de langa apa este mare, libera si curata. Sunt si tomberoane acolo pentru a nu lasa mizerie. Privelistea este catre traseul de pe care tocmai venisem, iar soseaua este suficient de departe incat sa nu aud masinile. Mai ales ca Bistrita susura suficient de tare, incat sa mascheze orice zgomot. Este perfect.


Mi-am instalat cortul, m-am jucat cu cateii de la cabana si cu o pisica putin cam nesuferit, mi-am pregatit cina si un ceai.


Mi se pare foarte ciudat cat de putin am mancat in calatoria asta. De obicei cand mergeam la munte mancam 3 mese consistente pe zi. Acum, decat un mic dejun, cina si cateva rontaieli. Se pare ca de data asta m-am hranit mai mult sufleteste.


Noaptea a venit linistita cu ale sale stele frumos stralucitoare. Le-am admirat putin, mi-am masat piciorul, care a fost foarte cooperant pe tot parcursul excursiei si m-am bagat la somn.


Ador sa dorm langa o apa curgatoare...este atat de relxant...:)



Ziua 8: Zugreni – Vf. Pietrosul Bistritei – Zugreni


M-am trezit inainte sa sune ceasul, dar nu am iesit din sac. Afara soarele nu si-a intrat complet in drepturi, asa ca sacul de dormit inca ma tine strans la caldura. Bine ca macar peisajul de la “fereastra” este frumos.


Pe cer sunt putin mai multi nori decat as fi vrut. Simteam cum vremea se schimba incet incet. Fata de zilele trecute cand erau nori in vai seara si dimineata, cu o seara in urma a fost senin, iar acum norii erau la altitudine mare. Si vantul spunea o alta poveste. Nu mai era vesel si jucaus...prezent acolo doar ca sa faca suportabila mangaierea, uneori prea calda, a soarelui. Acum era mai suparat si dedea de veste ca de departe aduce musafiri nepoftiti. Dar sa speram ca vor face si alte opriri inainte de a ajunge aici.


Somnul, asa cum ma asteptam, a fost foarte odihnitor. In schimb, am o alta problema. M-am trezit cu ochii foarte umflati, iar vederea este putin cam incetosata. Sper sa-mi treaca repede.


Am mai lenevit putin si suna si alarma. Gata....dezmortirea. Asta este ultima zi de traseu :(. Parca ieri era prima... Cat de repede trece timpul.


Fara sa mai pierd minute pretioase, incep pregatirile de plecare: spalat, mancat si...sunt cam gata. Prima mea zi in care rucsacul este aproape gol. Mi-am luat la mine decat 1l de apa, ceva dulce, aparatul foto si voia buna.


Traseul merge putin pe langa Bistrita furioasa pana la un pod ce trebuie traversat.


/Orientali/37.jpg


De aici traseul incepe abrupt in sus. Prima parte este de catart pe stanca. Ce imi place portiunea asta. Mai ales ca sunt usoara ca un fulg :)).


/Orientali/38.jpg


Dupa stanca, am parte de o potecuta ce initial serpuieste destul de abrupt, iar apoi urca drept in sus prin padurea de conifere.Dupa stanca, am parte de o potecuta ce initial serpuieste destul de abrupt, iar apoi urca drept in sus prin padurea de conifere.


Cu lectia invatata, urc facand galagie, cu toate ca imi cam pierd suflul din cauza efortului.


Si de acum tot in sus...si mai sus...si...oare cat mai urca tot asa? Am ajuns intr-un final si la o portiune care merge cativa pasi pe curba de nivel pana la un copac cu marcaj, dar care este rupt.


Pare sa fie o poteca mica in stanga, in urcare. Fac cativa pasi in sus...ma chinui sa vad in departare marcaje pe copaci – ochii tot in ceata erau – dar nu disting nicio banda rosie.


Tot de la copacul rupt, inainte, poteca este mult mai evidenta, dar doar pentru cativa pasi, apoi transformandu-se intr-o poteca ce parea facuta de animale, nu de om. Defapt, pe aici sunt multe poteci de genul, dispuse paralel, pe tot versantul. Padurea nu este atat de deasa ca pe partea cealalta unde poteca parea ca dispare de tot. Nici aici nu sunt marcaje.


Am pornit incet pe poteca cu busola in mana. Dupa vre-o 5 minute de mers, marcajul tot nu apare asa ca ma intorc.


Revenita la copacul rupt, caut o a 3-a poteca. Nu exista. Ma mai uit inca o data la cea care urca. Poteca dispare, zona este intunecata, iar padurea din ce in ce mai deasa. Gata...m-am hotarat. Merg inainte pe poteca mai lata si daca tot nu apare vre-un marcaj, ma voi orienta eu. Stiam, din ce citisem ca trebuie sa ajung pe o culme mai ingusta si impadurita, care merge pe curba de nivel. Cam pe aici simteam ca trebuie sa fie zona, asa ca va trebui sa urc. In partea stanga, in sus, linia orizontului se mentine la acelas nivel. Gata...daca urc, cu siguranta voi iesi pe poteca marcata, asa ca am pornit la deal printre copaci. Am gasit marcajul :). Se pare ca pana la urma traseul era pe poteca micuta, iar eu nu l-am vazut.


Culmea pe care am iesit este superba. Nu prin peisaje, pentru ca nu se vede nimic. Este ea asa salbatica, iar poteca se strecoara uneori printre stanci, alteori pe ele si mai ales pe marginea prapastiei. O bucurie sa te plimbi pe acolo.


Si ajung si la luminita de la capatul padurii. Pare ca am ajuns...dar nu este asa. Cu fiecare piatra ce-mi obtureaza privirea...mai apare una...si inca una...dar fara greutate in spate...jocul asta psihologic ma amuza. Poteca mai urca...mai coboara...printre tufele de afine. Imi mai “ingreuneaza” si ele mersul. Intr-un final ajung si la crucea mare de pe Bogolin.


Relaxare...afine...merisoare...poze in toat partile.


Frumosul Giumalau :)


/Orientali/39.jpg


Raraul si Pietrele Doamnei...


/Orientali/40.jpg


Pietrosul Rodnei ;))


/Orientali/41.jpg


Astazi nu mai este soarele stapanul cerului...dar nici norii nu declara razboi asa agresiv...inca. Parca mai au putina rabdare...imi acorda timp sa ma mai bucur uscata de aceasta calatorie. Dar, ma anunta ca nu ar fi bine sa intind coarda prea tare. Asa ca pornesc catre Pietros...


Cand incep coborarea, observ miscare pe Pietros...un om...nu mai vazusem turisti pe poteca din Rodnei.


Cobor in saua adanca ce desparte cele doua varfuri si ma intalnesc si cu baiatul respectiv...care nu era turist. Venise la cules de merisoare cu inca cineva, dar a plecat intr-o scurta plimbare pana pe Bogolin.


Cat de frumos sa vad ca si oamenii din zona transforma o urcare pe munte, pentru diferite treburi – mersul cu oile la pascut sau cules de fructe – intr-o plimbare relaxanta, prin locuri pe care le vad, probabil, destul de des. Este imposibil sa te plictisesti de natura si de ce are ea de oferit.


Asa ca “Ziua buna” si ne continuam visarea. Pana pe Pietros am urcat destul de usor, cu pauze lungi si dese de mancat afine. Pe varf, pe langa pozele de rigoare festinul continua :).


/Orientali/42.jpg


Celalalt culegator era putin mai jos de poteca. Am schimbat cateva vorbe si am pornit inapoi catre Zugreni.


Cand ajung pe Bogolin profit de semnal – jos in Zugreni nu era – ca sa dau cateva telefoane, asa ca de final de calatorie si mai stau putin sa ma bucur de ultimele momente de liniste la inaltime.


Steteam acolo si transmiteam multumiri tuturor fortelor nevazute care m-au ghidat pe parcursul calatoriei...care au fost langa mine cand nici eu nu eram constienta cata nevoie aveam de ajutor.


Dupa ce timpul parca s-a mai oprit putin, ca sa pot savura momentul cum se cuvine...am inceput coborarea. Am mers incet si prudent. In prima parte a coborarii am mai admirat peisajele care se mai piteau pe dupa padure.


Am ajuns si la culmea ingusta, cu a sa poteca jucausa, ce coboara apoi la copacul rupt. A venit mometul sa elucidam misterul potecii pierdute. Si intr-adevar, traseul mergea in partea stanga pe sensul de urcare, pe poteca ce se pierdea in padure, dar care parea mult mai evidenta pe sensul de coborare. Cat despre marcaj, el era prezent, doar ca prima banda era pictata pe un copacel atat de mic si de subtire, incat ochii mei incetosati nu l-au vazut...sau poate doar au refuzat sa-l vada atunci.


De acum, atentia trebuie sporita, pentru ca urmeaza o coborare foarte abrupta. Am mers incet si cu grija...gandindu-ma cum mi-a rezistat piciorul fara sa cedeze. Incercam sa-l menajez cat se poate de mult, sprijinindu-ma in bete.


Am ajuns si la descatararea ce marca finalul traseului. Ar fi fost distractiv daca ploua si era stanca uda ;)).


/Orientali/43.jpg


Dupa aceasta coborare draguta, am trecut podul si am ajuns la cort.


Sentimentele sunt mixte. Sunt fericita si trista. Nu stiu ce sa fac mai intai...sa rad si sa sar in sus de bucurie...sau sa ma afund in ganduri de genul “De ce s-a terminat? Nu vreau sa plec...” Dar raspunsul il primesc destul de repede cand norii care se adunasera, in numar destul de mare, se scutura usor peste mine. Nu a inceput sa ploua tare...doar sa picure incet...dar a fost suficient cat sa realizez ca a venit momentul sa ma bucur de tot ce a fost pana atunci...ca totul a fost perfect.


Seara am petrecut-o pe langa cort admirand padurea de pe partea cealalta si amintindu-mi momentele frumoase petrecute pe munte. Nu a mai plouat, dar cerul s-a mentinut acoperit, iar vantul si-a facut de cap.


M-am bagat la somn destul de devreme...



Ziua 8: Zugreni – Vatra Dornei


M-am trezit inainte sa sune ceasul...si am stat si m-am relaxat in sacul de dormit. Desi era devreme...nu mai avem somn in mine.


Am tren seara pe la ora 21. Am timp sa lenevesc, sa fac baie si sa impachetez intr-un ritm lenes.


Hmmm...cerul este cam negru si nu prea vreau sa strang cortul ud. Sigur o sa inceapa ploaia astazi. Si uite asa s-a dus planul meu de leneveala. Mi-am pregatit micul dejun si am plecat la cabana pentru mult asteptata baie :).


Curata si schimbata, am strans repede cortul si m-am dus in strada...poate poate am noroc sa ma salte si pe mine cineva. Intre timp a inceput sa ploua...nimic prea agresiv...dar tot uda si rece e...brrr :)). Norocul meu ca a oprit prima masina careia i-am facut cu mana. La 12 eram in Vatra Dornei. Pana seara la tren, sa tot arzi gazul de pomana. Mi-am luat bilet si m-am asezat pe un scaun in gara.


Afara incepuse sa ploua zdravan. Era ceata si vreme mohorata.


Eu steteam si priveam in jur, multumita ca mi-am scurtat traseul cu o zi, pentru ca dupa planul initial, in acele momente pe care le petreceam acum linistita in oras, trebuia sa fiu prin Muntii Bistritei pe creasta. Se pare ca durerea de picior cea nazdravana a avut un rol foarte important in aceasta poveste.


Am avut parte de cel mai frumos concediu...cea mai frumoasa calatorie...in care mi-au fost testate, atat vointa de a merge mai departe,cat si puterea de a lasa de la mine atunci cand a fost cazul.


Sunt constienta de faptul ca mai am foarte multe de invatat...despre munti....despre mine...dar macar am mai facut cativa pasi inainte.


Aceasta a fost calatoria mea prin Orientali. Cu vreme buna, peisaje extraordinare si nu in ultimul rand, cu lectii invatate.



Luni, 29 februarie 2016 - 07:32 
Afisari: 2,521 


Postari similare:





Comentariile membrilor (15)

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
1
Bine, bine, dar mai departe?...Carpati.org

Ar fi fost fain sa mergi la Giumalau pe piciorul Ruscai, nu pe drum. La vremea mea, am ales drumul pentru ca amandoi aveam niste rucsaci imposibili, pregatiti pentru multe zile de mers inainte prin munte fara coborat in civilizatie, dar intr-adevar, drumul era foarte plictisitor. Trebuie sa revii in Giumalau pentru alte trasee frumoase.


Comentariu modificat de autor!

Luni, 29 februarie 2016 - 08:11  

vulpitza
vulpitza

 
2
Pe piciorul Ruscai imi propusesem initial sa urc, dar ca sa nu imi fortez prea tare piciorul m-am reorientat catre varianta cu drumul forestier (mai scurta si mai putin solicitanta). Oricum, am plecat cu multe sentimente frumoase din Giumalau si cu siguranta voi revenii ca sa bat mai multe poteci. Carpati.org


Luni, 29 februarie 2016 - 09:26  

andreirozz
andreirozz

 
3
Am facut si eu traseul din Zugreni spre Pietrosul Bistritei prin 2011 si crede ma ca nu l as mai face inca o data;l am urcat pe ploaie si mai ales..... l am coborat pe ploaie...


Luni, 29 februarie 2016 - 13:01  

vulpitza
vulpitza

 
4
Ai avut mare ghinion in cazul asta...imi imaginez ca pe vreme nefavorabila nu este tocmai placut...dar totusi daca mai ai ocazia sa-l faci pe vreme buna si fara greutate mare in spate, nu rata ocazia...o sa iti schimbi complet parerea Carpati.org


Luni, 29 februarie 2016 - 14:31  

andreirozz
andreirozz

 
5
Am urcat pe ploaie portiunea aceea dificila(plecat de dimineata de la 8),apoi cand am ajuns la o bifurcatie de poteci(dc ii pot spune asa ptr ca printre crengi nu se vedea) s a oprit ploaia dar am luat o spre dreapta in loc de stanga si am mers pana am realizat ca nu e buna directia,am ajuns intr un final pe vf m am intors pe acelasi traseu inapoi si cand a inceput coborarea a inceput ploaia din nou de am coborat mai mult sezut pe pelerina de ploaie decat in picioare si intr un final am ajuns plin de noroi;norocul meu ca am avut parazapezile la mine ca sigur luam si ceva noroi cu mine in cort.
Nu am patit nici in Fagaras nici in Crai nici pe unde am colindat in tara asta fata de ce am patit pe traseul ala.Dar e adevarat pe vreme buna iti da alta stare(poate),noroc cu peisajul de pe vf ca altfel...


Luni, 29 februarie 2016 - 20:07  

bogdan.t
bogdan.t
Coarda
 
6
Fain! Bravo!
Fiind, de loc, din zona, am batatorit enorm potecile alea pe la inceputurile mele in ale muntelui. Dar trebuie sa recunosc ca si acum merg cu aceeasi placere. Mai ales la bunul meu prieten de pe Giumalau, Bebi! Carpati.org


Marți, 1 martie 2016 - 10:02  

mvc
mvc
Caraba
 
7
Bravo ! Felicitari , Ioana !

Am citit "dintr-un foc" cele trei jurnale ale tale si mi-au placut mult !
Mi-au amintit de acele locuri frumoase (destul de indepartate de noi, cei din Bucuresti), in care oricand as reveni cu placere.

Referitor la Giumalau, o varianta interesanta, ceva mai lunga este traseul Vatra Dornei - Obcina Mare si Mica - Poiana Ciungi - Cabana Giumalau.
L-am parcurs iarna; interesant .

Cabanierii Dana si Bebi - jos palaria !

Bine ca ai avut inspiratia si ai urcat si pe Pietrosul Bistritei ! A meritat ! :-)

Ture frumoase !

Mihai Cernat


Marți, 1 martie 2016 - 12:57  

bogdan.t
bogdan.t
Coarda
 
8
@mvc: o varianta la fel de frumoasa ca si cea amintita de tine, este cea prin Pasul Mestecanis. Daca ai ocazia, iti recomand!


Marți, 1 martie 2016 - 14:21  

mvc
mvc
Caraba
 
9
Am inteles !
Multumesc !


Miercuri, 2 martie 2016 - 10:46  

mike
mike
Rucsac
 
10
Ti-am citit azi toate cele 3 jurnale din Orientali si mi-a placut mult tura ta. Un mare bravo Carpati.org.


Luni, 7 martie 2016 - 17:27  

vulpitza
vulpitza

 
11
Multumesc frumos. Am citit si eu povestea crestei Muntilor Rodnei intr-o zi. Felicitari. Imi imaginez ca fost o provocare din toate punctele de vedere. Foarte frumoase pozele si foarte frumos scris. Carpati.org


Marți, 8 martie 2016 - 09:43  

mike
mike
Rucsac
 
12
Meritul jurnalului (text si foto) ii apartin exclusiv coechipierei mele. Cat despre provocare, a fost o tura dorita si facuta cu cap. Mai putin partea cu continuarea din Pasul Pietrii in Pasul Setref. Dar daca nu ar fi ceva memorabil, nu s-ar mai povesti.


Marți, 8 martie 2016 - 15:17  

andy79
andy79
Busola
 
13
Multimim pentru jurnal si pentru mi-ai adus aminte de locuri si oameni dragi. Totusi...ca sa fiu carcotas (sper sa nu te superi) as adauga o mica erata: la ziua 8 - foto 5 ai scris ca titlu "Pietrosul Rodnei" - care din ultimele mele amintiri nu arata asa Carpati.org .


Duminică, 27 martie 2016 - 18:50  

vulpitza
vulpitza

 
14
Ma bucur ca am trezit amintiri frumoase cu jurnalul meu. Carpati.org

Legat de poza, este facuta de pe Bogolin catre Pietros...daca te uiti la poza urmatoare, se vede si zona imediat de sub varf de unde a fost facuta. Acum, fiecare munte...fiecare varf...ramane intiparit in memoria noastra altfel Carpati.org.

Carari cu soare! Carpati.org


Luni, 28 martie 2016 - 07:08  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
15
@Andy79, @vulpitza: este într-adevăr vorba despre Pietros.
Al Bistriței Carpati.org


Luni, 4 aprilie 2016 - 11:05  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0968 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org