Cabana Ascunsa Partea a doua - Intalnirea (Muntii Piatra Craiului)

In prima parte a jurnalului am relatat cum am ajuns la Cabana Ascunsa, primele impresii din interiorul ei si prima mea tura pe trasee nemarcate pe Padina lui Calinet si Valcelul cu Fereastra, ghidati de monografia lui Emilian Cristea. Aceasta se poate citi la adresa:

https://www.carpati.org/jurnal/cabana_ascunsa_partea_%C3%AEntai_-_coup_de_foudre/3654/

Episodul se incheia cu revenirea noastra din traseu si cu surpriza ca nu mai eram singuri la refugiu. Iata continuarea sejurului nostru din 1975 la Cabana Ascunsa. Evenimentele care au urmat mi-au schimbat viata...

N.B. Am fost de multe ori prin locurile descrise. Dar, cred ca optzeci la suta din impresiile relatate sunt cele din prima tura. Am fost atat de impresionat, ca si acum am in memorie filmul acelei ture. Sigur, sunt si parti blurate, dar le sar pentru a nu induce in eroare pe nimeni.

Eram obosit. Am intrat in casuta, m-am imbracat cu toate hainele si m-am cuibarit in fan, la somn. Ceilalti, afara, au facut cunostinta si au inceput sa discute... Unul din noii veniti, cel mai in varsta, avea o voce baritonala si vorbea tare de parca-mi dadea cu ciocanul in cap…: "Ce tare vorbeste mosu' asta, de nu ma lasa sa dorm!"… Cand am constatat ca nu pot adormi, am inceput sa fiu atent la ce spunea "nou venitul". Si auzeam lucruri atat de interesante, ca mi-a sarit somnul, m-am sculat, am iesit si m-am prezentat. Domnul cu voce de stentor se numea Ovidiu Lupascu si venea in Piatra Craiului din anul 1947. Si-a continuat povestirea, insirand nume de trasee parcurse si frumusetile intalnite pe acolo...

Dar, era nemultumit de faptul ca al sau coechipier cu care venise de aceasta data nu era de loc impresionat de frumusetea locurilor, in schimb era speriat de cat de prapastioase sunt ele. Cred ca Nicu, mai treaz decat mine, a sesizat oportunitatea si i-a spus ca noi suntem dispusi sa mergem impreuna cu dumnealui... Am avut atunci impresia ca gandurile noastre au coincis, deoarece a facut imediat o propunere de tura, parca ar fi avut-o pregatita... Ne-a propus sa mergem pe Braul de Mijloc pana la Grota la Ulcior, sa coboram de acolo pe un traseu mai nou, numit Anghelide, pana in Braul de Jos, pe care il vom urma spre nord pana la Termopile, pe Braul de Mijloc. De acolo, vom mai avea de mers circa o ora pana la Cabana Ascunsa.

N-am inteles nimic. Locuri noi, denumiri noi, nu aveam idee de dificultatea traseului propus. L-am rugat sa detalieze putin. A acceptat si ne-a explicat ca Braul de Mijloc este cea mai usoara cale de a cunoaste in mare abruptul vestic al Pietrei Craiului. E aproape ca un traseu "de prezentare". Noi vom parcurge doar o parte, dar vom putea vedea locuri foarte frumoase si intrarile in marile vai de abrupt care-l traverseaza. De asemenea, traseul de coborare pe Anghelide include un canion fenomenal, unii ii spun Canionul Negru. Apoi, la intoarcere, vom invata sa intuim poteca greu de ghicit a Braului de Jos alegand variantele optime de inaintare...

Ne-a "lamurit", dar nu ne-a risipit toate indoielile: Oare vom putea face fata dificultatii traseului? Raspunsul a venit prompt: ”Ati urcat Calinetul si ati coborat Valcelul cu Fereastra fara probleme, doar ghidandu-va dupa carte! Nu veti avea dificultati maine!”

Dimineata ne-a intampinat cu un cer senin si perspectiva de vreme stabila. Ne-am echipat si am plecat, emotionati de ce urma sa vina... Viorel nu era in forma si a ramas la cabana, deci am plecat o echipa de trei.

Am coborat Scara de Fier* si ingustul hornulet rosietic pana in firul Calinetului si de acolo ne-am orientat dreapta catre o panta inierbata accentuata, unde se deslusea poteca Braului de Mijloc.

* Scara de Fier este un sir de scoabe fixate in stanca pentru a permite coborarea unui perete aproape vertical de circa 15 metri. Acesta nu rezolva total coborarea in firul Padinii lui Calinet. Pana acolo mai este de coborat un horn ingust si cu prize mici la iesire.

Iata o vedere de pe poteca Braului de Mijloc, inapoi spre Scara de Fier:

Mergeam si vorbeam. Am convenit sa ne spunem pe numele mic. Dar noi, Nicu si cu mine, din respect, in loc de Didi (de la Ovidiu) sa-i spunem Nea Didi. Si Nea Didi a ramas de atunci inainte.

Am traversat cele doua fire ale Valcelului Caprelor. In stanga noastra si in urma, din cand in cand se puteau vedea peretii de sub Muchia Timbalului Mare cu toate amanuntele pe care le-am aflat ulterior...

Urmand sinuozitatile braului, dupa un urcus sustinut, intram pe o panta de coborare care ne duce in firul Vaii Podurilor. Traversand pe versantul opus, poteca ne duce la un scoc ingust care a fost botezat de unii exploratori ai locurilor "Trecatoarea Termopile". Deasupra acestui scoc, se afla o stanca, un fel de belvedere, de unde se pot vedea in amonte: Saritoarea in Spirala (care blocheaza intrarea directa pe Valea Podurilor), prima parte a talvegului Vaii Podurilor si, spre stanga, peretele masiv care cade de sub finalul braului pe care Mugurel Ilie l-a denumit Braul cu Scorusi:

Peretele de sub Braul cu Scorusi

Si o fotografie  din 1976:

In pauza de la belvedere, Nea Didi ne-a povestit ca Braul de Mijloc are un marcaj neoficial cruce verde, destul de rar, facut de

Mircea Florian*.

* Ulterior, am primit si o confirmare a acestui fapt intr-un articol al domnului Dinu Mititeanu, care sustinea ca l-a ajutat pe Mircea Florian in aceasta actiune. In acel articol, aceste marcaje erau denumite "ilegale". Dupa parerea mea, erau doar ”neoficiale” sau la fel de ”ilegale” ca "momaile"... S-a incercat stergerea lor, dar fara succes. In desele mele drumuri pe acest brau, am intalnit pe stanca multe locuri

prea albe... Racaind cu o piatra, sub vopseaua alba aparea crucea verde!

Am pornit din nou pe brau spre sud, intr-un usor urcus, pana cand pe stanga se deschide o priveliste minunata. Amfiteatrul Coltilor Gemeni este un loc impresionant si in acelasi timp o cale indirecta de patrundere in Valea Podurilor. Iata o parte din Amfiteatrul Coltilor Gemeni intr-o fotografie scanata dupa o fotografie de la Nicu, din 1999:

Dupa o mica balbaiala - datorata potecii distruse de intemperii la iesirea din Amfiteatru Coltilor Gemeni - si o mica jnepeneala, traversam firul Ciorangutei si apoi al Valcelului cu Grota.

      Valea Cioranguta

Facem o scurta urcare, apoi o lunga coborare catre un fir de vale bine conturat. Este firul principal superior al Vaii Vladusca, fir care este intrerupt, atat in amonte cat si in aval, de saritori uriase, intreruperi de care am aflat ulterior. Coboram catre firul vaii si eram din ce in ce mai nedumeriti, deoarece pe versantul opus nu se vedea pe unde ar putea fi continuarea potecii braului. Aflam de la Nea Didi ca locul acesta se numeste "La Placi". Urcarea se face pe langa o fisura in diagonala si, desi e fioroasa, nu are portiuni dificile. Trebuie doar sa respectam regula de sprijin in trei puncte si sa ignoram expunerea... Nea Didi nu pierdea nici un moment si ne inunda cu informatii si sfaturi. Pe multe din ele ni le-am fixat in memorie, devenind deprinderi in anii care au urmat. Dar, usor de primit sfaturi, greu de urmat...

De abia cand am ajuns sa ne cataram pe acolo, ne-am dat seama ca perspectiva ne-a inselat. Iata locul "La Placi":

Am ajuns sus, langa bradul falnic crescut intr-o belvedere pe un loc neobisnuit de plan. Mi-am zis: "Aici se poate pune un cort...". Cand am mai trecut altadata pe acolo, bradul era trasnit si uscat, cum vedeti si in fotografie. Deci...

In continuare, poteca urca in serpentine scurte pentru a putea traversa pe deasupra, de-a coasta, o vasta poiana inclinata cu jnepeni si anini, poiana la capatul careia poteca se angajeaza intr-un urcus sustinut catre o muchie cu aspect de contrafort. Sus, descoperim o alta belvedere de unde putem urmari (partial) traseul potecii continuind pana la Grota la Ulcior. De asemenea, inapoi, spre nord, se pot vedea locurile pe unde am trecut de la iesirea din Amfiteatrul Coltilor Gemeni. Urmeaza o coborare accentuata pentru a ocoli o alta muchie* care ne desparte de Valcelul de la Ulcior.

* Privita de la Grota la Ulcior, aceasta muchie are pe deasupra ei o poteca culminand cu o momaie. Este o capcana, deoarece dincolo (spre nord) muchia are aspectul unui perete. Desi peretele nu e inabordabil la coborare, aceasta varianta nu este indicata, deoarece multora nu le-ar placea sa aiba un gol de douazeci de metri sub ei... Deci, muchia se ocoleste pe la baza, chiar daca e putin mai lung drumul...

Valcelul de la Ulcior ne intampina cu un grohotis abundent pe care-l abandonam repede urcand spre dreapta o panta accentuata. Dupa un timp, observam pe stanga o branita care ne poate conduce spre cavitatea Grotei la Ulcior. Iata si o fotografie (nu este bokeh, este doar usor defocalizata, dar este de atunci...).

La Ulcior

Depasind muchia in care se afla grota, parasim poteca si intram la dreapta intr-un valcel cu grohotis pe unde ne indeamna Nea Didi sa coboram. Valcelul, foarte inclinat, si grohotisul, la limita de instabilitate, ne fac sa alegem cu grija traseul de coborare. Mai jos, grohotisul pe care coboram coteste putin la stanga pentru a se uni cu alt valcel... coborand spre dreapta (Nord). Ce de grohotisuri! Valcelul pe care patrundem, complet inundat de grohotis, are o orientare oarecum paralela cu abruptul, formand pe stanga, cum coboram, o muchie cu iarba, jnepeni si smirdar. Muchia este un loc incantator si care in acelasi timp iti da fiori. Cand mergi pe ea te simti ca in avion: cand privesti in jos vezi varfurile brazilor indreptate spre tine... Prietenul meu, Bossul, (sigur, ma repet...) a botezat locul "Puntea lui Anghelide". Dincolo de ea, cum spuneam, e un mare hau, un perete urias care se afla deasupra celui mai sudic valcel al Vladuscai, numit de Mugurel "Ultima Vladusca". Iata cum se vede uriasul perete:

Nea Didi ne atrage atentia sa coboram cat mai pe dreapta, deoarece grohotisul era instabil si erau doar cativa metri pana la caderea in abis. In fotografia de mai sus, crapatura care se vede la mijlocul peretelui este locul spre care "curge" grohotisul... Acolo a fost deschis un traseu de alpinism numit Jilipul lui Bota. Fotografia este de pe site-ul climbromania si este facuta de Adrian Costache (Rupi2003).

Lasand in stanga haul "Jilipului lui Bota", patrundem printr-o deschidere, prin care abia incape un om, in Canionul Negru, unul din punctele de interes ale traseului Anghelide. O felie uriasa de stanca lasa un loc ingust pana la perete, atat cat sa se formeze un scoc relativ usor de coborat. Spun relativ, deoarece, Nea Didi, in ciuda varstei, era dezinvolt, pe cand noi, neofitii, abia ne miscam pe pragurile din Canion. Dar ne placea nespus!

Cand am iesit din Canion, privirile ne-au fost atrase de un turn de stanca urias. In continuare, poteca face cateva serpentine si ajunge la un balcon natural situat la marginea prapastiei. Pentru a ajunge in strunga de la baza falnicului monolit suntem nevoiti sa ne alegem bine prizele de picior si sa luam o stanca in brate... Dincolo de strunga, coborarea continua pe un scoc cu pietre instabile. Poteca se strecoara printre jnepeni, tzancuri si coboara scocuri pastrandu-si panta accentuata. Uneori o pierdem si megem pe ghicite... Locuri prapastioase, salbatice, parca necalcate de om, marcate de furtunile care bantuie uneori pe aici. Coboram o panta ajutandu-ne de radacini si copaci rupti si, in curand, traversam Valcelul de la Ulcior care ajunge aici printr-un salt inalt peste o saritoare cu niste mici grote. Nea Didi ne anunta ca in curand vom trece prin "Poarta", o sea flancata de pereti verticali. Urmeaza o coborare pe un grohotis la limita stabilitatii, dupa care poteca, acum vizibila, se domoleste si in curand ne scoate intr-o poienita cu iarba la baza unui perete masiv marcat cu dungi galbui (alta pata galbena...). Aici se sfarseste coborarea pe traseul Anghelide, zona de stanca.

Nea Didi a rasuflat usurat ca si-a adus coechipierii intregi, multumiti si fericiti de cele vazute. Dar mai avea o provocare: sa-i duca pe Braul de Jos pana la poteca de la Poiana si Muchia Cotofenei si, apoi, pe la Temopile, pe Braul de Mijloc, pana la Cabana Ascunsa...

Am pornit spre nord, avand ca reguli de orientare sa tinem dreapta - cat mai aproape de stanca - si sa incercam sa mentinem altitudinea. Mergeam pe hatzase si improvizam unde acestea se intrerupeau: de-a coasta, urcand si coborand. Important era sa inaintam in siguranta. Dupa un timp, intalnim un valcel care vine din dreapta* si de acolo poteca a devenit mai vizibila.

* Ulterior am fost pe acest valcel, fie la deal, pana in Braul de Mijloc, fie la vale, coborand din Muchia Timbalului Mic. Acest valcel are o discontinuitate deasupra Braului de Mijloc: o saritoare mare care are o grota vizibila de departe. I-am spus Valcelul cu Grota, iar Mugurel a impamantenit denumirea in descrierea abruptului dintre Coltii Gemeni si firul principal al Vladuscai.

Valcelul cu Grota (Grota este in umbra)

Saritoarea din valcelul cu Grota

Urmand hatzasul, traversam cateva fire de vale, slab conturate aici, si urcam o mica panta unde, langa un mic tzanc, intalnim o poteca batuta.* Nea Didi ne spune ca este poteca de pe Muchia Cotofenei, care, urmata la deal, ne va duce la Termopile, pe Braul de Mijloc.

* Pe tot acest parcurs, incepand de la iesirea din Anghelide si sfarsind cu tzancul din poteca de pe Muchia Cotofenei, am fost foarte atent sa memorez repere. Mi-a folosit mult mai tarziu, cand am parcurs acest segment in crepuscul, aproape noapte, fara lanterne...

In continuare, poteca urca pe o rampa marginita pe dreapta de un perete, traverseaza o zona cu radacini de jnepeni si apoi, la dreapta, pieptis printre copaci, ajunge in poteca Braului de Mijloc chiar la Termopile. Nu am facut pauza. Nea Didi ne anunta ca mai avem de mers circa o ora pana la vremelnica noastra gazda, Cabana Ascunsa.

Am ajuns la cabana cu sentimente amestecate... Ne parea rau ca s-a terminat tura, dar eram fericiti ca am avut norocul sa intalnim pe cineva care sa ne conduca si sa ne explice pe unde sa mergem. Si apoi, era ultima seara a sejurului petrecuta in Cabana Ascunsa.

Prima tura cu Nea Didi

In timp ce ne pregateam pentru noapte si pentru plecarea de a doua zi, am facut schimb de adrese si de numere de telefon. Nea Didi, auzind ca am de gand sa incerc sa urc Valea Seaca a Caraimanului, nu stiu de unde a scos o hartie cu schita acesteia pe care a scris: (citez din memorie) “In amintirea turei pe Braul de Mijloc si Canionul Negru si reusita deplina in Seaca. Ovidiu Lupascu, Iulie 1975”. Am pastrat schita, dar acum nu o gasesc... Sigur, e pe undeva!

Ne-am culcat obositi, murdari si insetati. Dar eram atat de fericiti! Am adormit imediat. Cand m-am trezit, Nea Didi si coechipierul sau se pregateau deja de plecare. Noi hotaraseram sa facem “la grasse matinee”, asa ca ne-am luat ramas bun si ne-am culcat la loc. Aveam deja bagajele aproape facute, astfel incat la trezire puteam pleca.

Si ne-am trezit. Mai degraba ne-a trezit setea, ca apa se cam terminase... Ne-am echipat, am verificat inca o data focul sa fie stins si am inchis usa dupa noi. Am pornit in ritm alert la vale. Simteam o atractie, dar nu era gravitatia, era Izvorul lui Orlovski clipocind imbietor...

Iata-ne si in masina pe drumul plin de hartoape spre Zarnesti. Discutam despre norocul pe care l-am avut intalnindu-l pe Nea Didi si despre locurile minunate pe unde ne-a condus. Am intrat in Zarnesti si, dupa primul rond, cam pe la biserica, Nicu il vede pe Nea Didi stand la “Ia-ma, nene!”. Opreste si-l intreaba unde vrea sa mearga. Nea Didi s-a bucurat cand ne-a recunoscut, voia doar pana la gara...

S-a urcat in masina si din vorba in vorba aflam ca tinta lui era Brasovul. Si noi tot spre Brasov mergeam, deoarece drumul prin

Paraul Rece era atunci foarte rau. Si am avut parte de o alta conversatie spumoasa care ne-a reconfirmat impresia:

”Doamne, ce om am cunoscut!”.

Aici se incheie a doua parte a jurnalului. Cabana Ascunsa a fost locul providential unde l-am cunoscut pe Nea Didi. Acolo am simtit ca ne puteam baza unii pe ceilalti si a fost inceputul unei prietenii. Ne-a onorat cu prietenia lui ocrotitoare, calda, cu replici sclipitoare si povesti incredibile despre vremuri apuse. Dar centrul preocuparilor comune a fost Piatra Craiului, sa-i cunoastem frumusetile si sa le impartasim altora.

In partea a treia voi relata cum a inceput Nea Didi sa ne “creasca”. Din incepatori sa devenim cunoscatori de nadejde ai traseelor nemarcate din Piatra Craiului, sa devenim independenti prin cunoasterea si deprinderea tehnicilor de asigurare si catarare si sa ne permitem in siguranta initiativa propriilor cercetari. Iar Cabana Ascunsa a fost martora tacuta si ingaduitoare la aceste bucurii care ne-au umplut sufletele.

https://www.carpati.org/jurnal/cabana_ascunsa_partea_a_treia_-_nea_didi/3659/

Miercuri, 1 decembrie 2021 - 11:18 
Afisari: 1,032 


dan_marza