Busteni-Gura Diham-Poiana Izvoarelor-Diham-Glajarie-Malaiesti-Omu-Babele (Muntii Bucegi)

Cum sa incepi un jurnal de calatorie cand ai inca inima plina de frumusetea locurilor cutreierate, cand adrenalina iti mai curge inca prin vene, cand inima ta inca nu si-a potolit bataile rapide, de teama, de frumos si de oboseala? Si mai ales cum sa descrii ce ai trait impreuna cu inca 18 oameni minunati, necunoscuti in mare parte dintre ei pana acum 2 zile, dar de care iti este dor la nici o zi dupa despartirea de ei?

Ne-am intalnit in sambata 25 martie ora 9.30 in gara de la Busteni cei 19 oameni anuntati in tura, cu care aveam sa imi petrec cele doua zile de stat in creierii muntilor Bucegi. Pe majoritatea ii stiam dupa nickname-urile de pe carpati.org, dupa pataniile sau comentarile postate pe site, dar pe care acum urma sa ii vad live.19 insi de toate varstele de la cei foarte tineri, studenti, pana la veterani pe munte, toti plini de voie buna si cu chef de aventura. Vremea care pana mai cu o zi in urma a fost urata, inchisa si rece, a tinut cu noi si inca de dimineata ne-a intampinat cu un soare ce iti incalzea inima si sufletul.

Din gara Busteni pana la cabana Gura Diham ne-am acomodat cu mersul, am inceput sa scoatem "straiele" de pe noi, sa ne probam betele si in general sa ne acomodam cu mersul. Nycbv ne-a anuntat ca acesta tura va fi pentru noi toti o proba practica cat si una teoretica in ceea ce priveste cunostintele noastre geografice. A promis si un punctaj acordat in functie de cunostinte. Si nu a mintit, cand a inceput sa ne ia "la bani marunti" despre crestele, vaile si valcelele din fata, nu ne venea sa credem. Nefiind in strare sa recunoastem ce vedem in fata sus pe creste, am inceput cu glumele gen "studentesti" pentru ca era clara treaba ca mai mult de jumatate din noi nu aveam sa luam note de trecere si eram abonati la "reexaminare".

Am plecat cu o buna dispozitie molipsitoare, care ne-a insotit aproape tot drumul cu exceptia zonelor cu potential de avalansa, sau a celor periculoase in adevaratul sens al cuvantului.

Au existat tentative din partea a doi "infractori" (stiu ei singuri cine sunt) sa ne ucida pe prima portiune de munte, cu ritmul lor, dupa care capitanul Nycbv a stabilit cine urma sa fie primul din lungul sir format de 19 oameni pe poteca .

Taras grabis am ajuns la cabana Diham, unde am mancat fiecare ce aveam prin traista, am baut cel mai meserias ceai cu rom fiert din zapada topita, (intrecut poate doar de cel de la Salvamont Malaiesti, unde am doborat recordul de trei cani ceai, plus inca o cana de zapada topita pe post de apa, rase in mai putin de 20 min).

Parasim cabana Diham, ceva mai bine dispusi, odihniti cat de cat, spre alte patru ore de mers prin Glajarie, prin padure, spre Salvamont Malaiesti punctul terminus al zilei de sambata, unde am si innoptat.

De la Diham ceva s-a spart in Codrin si a inceput cu o logoree de care nu am scapat pana seara tarziu. Noi ceilalti incercam sa ne bucuram de aerul curat, de frumusetea padurii, de "norocul" ca cel din fata ta a intrat pana la sold in zapada... de oboseala care pusese stapanire pe noi, iar ala micul de Codrin nu mai inceta cu vorbaria. In zadar sa-l lamuresti sa mai si taca!

Si a venit prima portiune expusa avalanselor, care putea sa-ti aduca in cateva secunde tone de zapada in cap. Nycbv stabileste distanta la care sa plecam unul de altul, ne atentioneaza sa o trecem cat mai rapid si in liniste deplina si se da startul.

Eu eram undeva pe la urma sirului, am plecat rapid si pe la trei sferturi din portiune simt ca nu mai pot sa ma misc de efort, probabil combinata si cu teama. A fost momentul in care am clacat pe bune. Nycbv ne anunta ca mai avem inca 40 min pana la Salvamont Malaiesti, mai trecem inca 2 portiuni cu avalanse, una deja "cursa" si in care intra piciorul pana la sold si in care trebuia sa te misti repede, dar pe mine deja nu ma mai interesa. Mergeam mecanic, si singurul lucru care ma interesa era sa stau, oriunde, numai sa ma opresc. Gabi a simtit ca refuz sa mai merg si tot timpul ramas pana la cabana a stat langa mine sa ma incurajeze sa fac umatorul pas.

Ajungem la Salvamont Malaiesti, dupa 8 ore de mers sustinut pe munte, mancam stam putin la taclale si urcam un camerele de sus la somn.

Adica un fel de somn, pentru ca aveam camera deasupra salii de mese, fara usa, asa ca am ascultat absolut tot ce se discuta jos. Asa ca cei 10 intrati in "scutece" am ascultat bancuri, patanii de pe munte, viata grea a barbatilor in ziua de azi, plus elementul surpriza ce urma sa vina la ora 4.30 cand de comun acord Nycbv, Corinache, Mike si Psyche au stabilit sa ne scoale sa plecam in hornurile de la Malaiesti (fireste ca noi ceilalti din camere nu urma sa stim nimic... )

Asta se intampla pe la ora 1.00 noaptea dupa aprecierea mea, iar la 4.30 a sunat primul mobil de trezire.

Aproape de 6 am iesit din cabana si ne-am uitat spre hornuri. In fata hornurile masive, amenintatore, pline de zapada cursa din loc in loc.

Nimeni, dar absolut nimeni nu avea chef de gluma. Era o treaba seriosa, sa urci hornul cu un grup de 19 insi, mare parte incepatori, pe o zapada de cel putin un metru si jumatate (asa am apreciat eu grosimea ei, dar nu stiu sigur).

Toti, dar absolut toti ascultam ce ne spunea Nycbv. In continuu a urmarit fiecare om, cum calca, cum se simte, daca este obosit sau speriat. In continuu ne-a aratat tehnici de oprire in caz de alunecare, ce trebuie sa facem in caz de avalansa, cum trebuie sa pasim prin zapada.

Cerea un efort imens din partea unui singur om, pentru ca de la 6.30 am inceput efectiv sa urcam si pana la 10 cand a urcat si ultimul om pe creasta, el a fost omul care a urmarit fiecare pas, respiratie sau grimasa a noastra.

Nycbv a deschis primele urme pe horn. Dupa primul sfert de horn, a trecut la batut trepte Metalgreu, care le-a terminat pana sus, a stat si a ridicat din buza om cu om pana la ultimul.

Ajunsi sus explozia de bucurie si adrenalina si-a spus cuvantul. Eram invingatori, noi toti cei 19! De acolo pana la Punctul Meteorologic Omu drumul pe creasta a fost o placere. Vant puternic, dar si soare, voie buna si gandul ispititor de o ceasca de ceai calda. Ajunsi la Punctul Meteorologic Omu am stabilit sa ne scindam in doua grupe: una de 12 care sa mergem la Babele si apoi sa coboram cu telecabina si restul de 6 care sa coboare pe Valea Morarului. Am facut o ultima poza de grup, dupa care fiecare grup a pornit pe drumul stabilit.

Noi cei 12 am facut drum intins pana la Babele, fericiti ca am prins ultima telecabina care mai cobora in Busteni. Asa s-au incheiat cele 8 ore de urcat din ziua de duminica.

Cu restul grupului care a coborat Valea Morarului, am vorbit cu ei la telefon cand se aflau deja jos la o bere.

Sfarsit

Termin jurnalul ca la decernarea premiilor Oscar, cu multumiri pentru:

Bunul Dumnezeu care ne-a avut in paza;

Nycbv fara de care tura asta nu ar fi avut loc

Metalgreu pentru ca a facut un efort imens sus in horn

Genunchiului meu drept care nu m-a lasat la greu (desi era hotarat sa o faca)

Tuturor participantilor la tura pentru ca au fost minunati.

Pozele sunt facute de Alina Alionte si le gasiti postate pe albumul meu.

Luni, 27 martie 2006 - 17:51 
Afisari: 4,516 


curls