Buila-Vanturarita 16-17mai2009 (Muntii Capatanii)

Participanti: multi, mai exact pornitam 27 (nu pot sa fac  o lista exacta pentru ca s-au produs multe modificari inclusiv in ultimul moment)

Traseu:

Ziua 1: Comuna Barbatesti-Valea Otasaului-Valea Bulzului-Vf Tucla-Curmatura Builei, marcaj cruce albastra, durata 5 h

Ziua 2 : Curmatura Buila-Saua Stevioara-Stana Stevioara-Schitul Pahomie-Schitul Patrunsa-Comuna Barbatesti (marcaj PR+PA+CR)-8 ½ h.

Rasfoind ca-n fiecare dimineata rubricile cu aroma de cetina ale carpati.org iata peste ce dau: Tura de initiere in Buila-Vanturarita. Buuun…Da unde o fi muntele asta? Dupa nume nu putea fi decat in Romania sau cel mult in Republica Moldova (unde nu prea sunt munti si nu cred ca Mike ar fi organizat ture de initiere undeva in Transnistria). Deci se da copy si paste la linkul postat in anunt si se afla informatii noi (si cand ma gandesc ca am terminat Geografia – dar nu mai spuneti asta la nimeni).

Incepe “munca” de organizare si repartizare prin corturi si masini, unii renunta, altii vin, (multumim lbzk pentru centralizarile facute) limita de participanti este de mult depasita, dar ce conteaza…toti avem chef de mers pe munte si voie buna. Mi-amintesc ca undeva in comenturile de le anunt scria ca pana in Barbatesti se fac 3,5 ore asa ca ma trezsec cu noaptea in cap si stabilesc ore de intalnire 5.30 pentru Vasile Popescu si 5.45 pentru Oana (oanam) si Gabi (nantum). Asta era vineri cand ajuns acasa mi-amintesc ca am lasat la servici aparatul foto si harta. Sambata dimineata iau rucsacul in spate, il arunc in portbagajul Loganului si pornesc spre punctele de intalnire. Il “ridic” pe Vasile de la Apaca si ne oprim la Lujerului in asteptarea Oanei si lui Gabi…asteptarea continua si dupa ora stabilita, intre timp vine si Florin care va fi “ridicat” de Mike. Vazand betele de treking a lui Florin mi-amintesc ca “am si eu de-astea”, numa ca sunt acasa! Vine Mike, isi pasagerul, pleaca Mike, dar pasagerii mei inca nu au sosit. O sun pe Oana, imi spune ceva pe fuga…ceva din care nu intelesesem prea multe. In sfarsit apare si ea, dar surpriza: e “echipata” de oras si nu are decat un cort in mana. Ce sa fie? Imi spune ca din cauza unor probleme de sanatate Gabi nu mai poate veni si ca ea va sta cu el. Ok! Iau cortul de la Oana (multumesc si pe aceasta cale) si la drum cu un copilot de nadejde care mi-a risipit “teama” de a rataci cumva drumul spre Horezu la iesire din Rm. Valcea, spundu-mi ca este din…Valcea. Incerc sa dau niste jar putinilor cai de sub capota, dar vantul bate destul de tare pe A1, asa ca mai usor cu acceleratia! Ajunsi in Barbatesti ne uitam dupa ceva mai multe masini parcate cu niscaiva muntomani cu state vechi, si constatam ca pana la Barbatesti se fac 2 ore si un pic nicidecum 3,5. Asa ca mai stam vreo ora sa asteptam sa vina toate masinile, caci ora de intalnire oficiala era 9.30. Asa aflam si ca masina cu 2 locuri a lui Adrian (torpidus) nu e vreun Porsche ci doar un Logan Van (bine dupa socoteala mea masina respectiva avea vreo 15 locuri si nu 2).

Cum aproape nimeni nu avea masina plina ne redistribuim in masini si hotaram ca cei apoximativ 4km de forestier pana in locul unde vom lasa masinile sa-I facem cu mai putine autoturisme, lasand in Barbatesti un Peugeot si un Citroen. Si cum sta bine oricarei ture sa inceapa cu emotii, acestea nu au intarziat sa apara, cand Mike derapeaza pe niste sleauri de noroi si ajunge cu rotile din dreapta deasupra apei reci a Otasaului. Ceata de carpatisti se pune pe tras si impins, sugestii si planuri (A,B,C,D…etc) se succed si vin din toate directiile si pana la urma Loganul naravas e “back-on-track”, iar noi ne putem continua linistiti tura.

Se fac planuri cine va sta la noapte cu batul ridicat in sus pe post de paratraznet.

Linistiti, linistiti, da’ nici chiar ca Ferrariul care pleaca parca de pe linia standurilor fara benzina, caci in scurt timp plutonul fruntas ia un avans considerabil. Traversam de mai multe ori un paraias care uneori se incapataneaza sa mearga si el “acolo sus” transportat fiind de bocancii nostri.

Trecem prin poieni si pajisti cu capre “swiss-like”, si in curand acaparez betele lui Mike.

La intersectia cu traseul marcat punct galben Mike ne citeste “o poveste” din ghidul Parcului National Buila-Vanturarita, un ghid de altfel foarte profesional realizat.

Curand descoperim ca tarii ghini sa sezi pe iarba si la sfarsitul “povestii” o imploram pe Mike sa ne mai spuna una, rugaminte de altfel repetata de cateva ori pe parcursul traseului, dar se pare ca sefa nu s-a mai lasat “pacalita”. Cativa din grup raman in urma sa astepte un Ferrari intarziat cu o tura si un taxi galben de Dolj cu indicativ 1000, care la apelurile succesive ale lui Cristi (Vintila) raspunde constant cu “Spune-i sa coboare”.

Taxi 1000:

Ajungem intr-un final la primul din cele doua izvoare de sub Curmatura Builei, unde facem un popas mai lung, ca tare-i buna apa asta rece de munte atunci cand se rezuma la a uda gatlejuri insetate si la a sta pe frunti si piepturi transpirate si nu in bocanci.

Mai urcam vreo 10 minute pana in curmatura Builei unde campam.

O data mica casuta ridicata, dau drumul la primus si constat ca lista de obiecte uitate se mareste cu lipsa oricarui instrument de mancat. Fac o knorbita in care mestec cu plicul, dar cand sa trec la felul doi se da startul unei mici hoinareli printr-un horn ce da in creasta sudica de langa Curmatura Builei, asa ca aman delectarea cu carnaciori cu fasole, care cred ca ar fi trebuit sa se numeasca “fasole cu o juma’ de carnacior”. In tot acest timp primim si vizita a doi muntomani jumate, cu scopul declarat ca cea mica sa vada "bebe" care sta in casutele alea mici. Mare dezamagire cand a vazut ca in casutele de pitici stateau niste ditamai "bebe-carpatisti"

Dupa mica hoinareala trec la felul doi, de data aceasta Ana oferindu-se sa-mi imprumute o furculita. Relaxandu-ne la privelistea unui apus “Mar…oro country” trecem si la “desert”, un coctail din mai multe ingrediente provenit din diverse fruncte fermentate, urmat de un foc tip “ce om mai e si romanu asta de-ar sta toata noaptea sa se uite la un foc” si acompaniat de muuuulta hilizeala, dar si de o hoarda de musco-insecte ultra insistente ce ar fi putut constitui o foarte bogata cina a vreun-ui somalez. Ne resemnam insa in lispa somalezului care cred ca ar fi fost mai mult decat incantat sa ne ajute. Se stabiliste ca a doua zi dimineata plecarea e la 7.00 fix, dar se pare ca aproape nimeni nu crede.

Apropos: stie cineva ce plante sunt cele de mai sus?

Zapada de mai

Cutu se da bine pe langa fete!

La somn ca maine-i cale lunga sa ne-ajunga de vreo opt ore juma

 Peste noapte acest adapost a servit drept "impinge tava" pentru dihaniile de prin padure. Se pare ca erau satule.

Nu va speriati, nu l-a luat vantul, e doar o metoda de a "matura" cortul

Asta pana a doua zi cand cu o precizie nemteasca, la ora respectiva, Mike isi ia rucsacul in spate si pleaca cu cine e gata (cine nu il iau cu lopata). Taxi 1000 si alti trei coechipieri renunta la cele 8 ore prognozate pentru traseul de duminica si hotarasc sa coboare pe acelasi traseu pe care au urcat. Noi in frunte cu un cutulica ce se aciuase pe langa noi inca din ziua precedenta plecam in ceea ce va deveni la un moment dat un chinuitor mars prin praf si soare…dar pana atunci mai e cale lunga sa ne-ajunga. Urcam in creasta spre varful Buila si Saua Stevioara.

Aglomeratie in creasta

Unii lasa rucsacii in sa si pleca “sa cuceresca” varful Vanturarita, iar altii mai comozi ca mine prefera o binemeritata pauza in sa.

Mie mi-o fo' lene sa mai urc pana aici

O gargarita ne arata drumul cel bun

Cand echipa de varf se intoarce facem si clasica poza de grup. Un grup care la coborarea pe panta destul de accentuata a traseului care duce la Stana Stevioara, ia un avans considerabil fata de mine din cauza unor probleme mai vechi ale softului de la computerul de bord al Ferrari-ului care da erori la vederea pantelor accentuate si se blocheaza la intalnirea cu brane expuse sau creste foarte inguste. La acesta se adauga si pierderea temporara a semnalului GPS (a se citi punct albastru), cand impreuna cu Stefan (tesla458) hotaram ca cel mai bine e sa coboram direct prin vale, asta cu conditia sa faca el doua drumuri, eu urmand sa cobor fara rucsacul destul de incomod si neanatomic.

Daca puteti zari doua puncte mici in partea superioara a pozei sunt eu cu Stefan

La intrarea in padure ne asteapta grupul care cred ca facuse bataturi in sezut de atata asteptat.

In asteptare lumea mai avea un pic si adormea (de ce nu, era timp suficient)

Vrui sa spun si eu banc pe tema asta, dar Cristi cand vazu ca eu (inca mai) am chef de bancuri da startul, si dusi au fost inainte ca eu la un moment dat am cuplat pe pilot automat, modul relanti. Bancul ce am vrut sa-l spun suna cam asa: “Maria da divort de Ion, si la tribunal judecatorul o intreaba de motiv.

Maria: Apoi, no, dom judecator io mi-s casatorita cu Ion de zece ani si nu ni-o facut nimica pana acum. Io nu stiu ce sa ma cred: ori nu vrea, ori nu stie, ori nu poate!

Ion: Apoi dom judecator, io si stiu, si vreu, si pot, da’ nu-nteleg ce-atata graba”

Drumul de la Stana Stevioara da intr-un forestier, unde se gaseste un izvor cu un robinet care insa trebuie deschis cu un patent sau orice alt mijloc mai mult sau mai putin improvizat. Aici traseul se bifurca avand spre stanga la 5-10 min Schitul Pahomie si la 1 ora Manastirea Patrunsa. Constat ca desi am mers la super relanti m-am incadrat in timpul inscris pe placuta, respectiv 3 – 3.5 ore. Cei din PNBV se pare ca au calculat durata traseelor dupa mersul meu. Dupa o binemeritata pauza de masa langa izvor pornesc impreuna cu Adrian pe forestierul prafuit, sub un soare ucigator. In scurt timp ne ajung si Stefan cu Nelia. In mintea mea un “forestier” are inclinari de pana la 10 grade, dar se pare ca acesta tine sa demonstreze contrariul, mai ales in ultima sa parte cand urca destul de accentuat.

Schitul Pahomie

Manastirea Patrunsa unde se interzice ramananerea peste noapte a femeilor

Bineinteles omniprezentul ATV nu lipseste din peisaj. Pe drumul spre Manastirea Patrunsa ne depaseste intai un pusti de vreo 11 ani, dupa care la vreo 10 minute apare tatal alergand si intreband daca am vazut un copil cu tricou galben. Ii raspundem afirnativ, iar el ne depaseste ingrijorat de soarta copilului desi incercam sa-l linistim spunand-ui ca nu are ce sa pateasca pe acest drum. La vreo juma de ora apare si mama lui mult mai panicata, alergand si plangand. Speram ca situatia sa rezolvat cu bine, dar pustiul respectiv nu cred ca a scapat de cel putin o urecheala zdravana. De la Manastirea Patrunsa drumul coboara lejer prin padure si in circa 2 ore suntem inapoi la blajinii calugari unde lasasem masinile. In Barbatesti ma “refac” cu o binemeritata bere fara alcool si stabilim sa facem un popas la celebrii mici de la Dedulesti.

Carpatistii din "Buila 27" va saluta

La fel si cutu-muntoman

Asa s-a vazut tura din prisma pilotului de Ferrari intarziat, care a pierdut se pare micile picanterii discutate in timpul lungilor popasuri facute pentru a ma astepta si pe mine.

Si acum…a la Oscar:

Multumesc Mike, Stefan, intreg grupului si super simpaticului catelus (apropos a primit vreun nume pe parcursul acestei ture?) pentru organizare, pentru ca ati fost niste colegi de tura minunati si nu in ultimul rand pentru rabdarea avuta. Pentru acestea va ofer in dar gentiene si branduse :)

 A raportat soldat neinstruit andy79. Foto: grafit, vasile.popescu, lauramatei, axellro, dedex, crissie, marian_yxs, marioco, torpidus

Marţi, 26 mai 2009 - 17:11 
Afisari: 6,054 


andy79