Bucegii din Sinaia - Valea Peleșului și Valea cu Genune (Muntii Bucegi)

AVERTISMENT !

"Siguranţa este o preocupare importantă în toate activităţile montane.

Trebuie să fiţi conştienţi că alpinismul, în toate formele lui de manifestare, este o îndeletnicire umană periculoasă.

Parcurgerea în siguranţă a unor trasee nemarcate în abrupt necesită o înţelegere realistă a îndemânărilor şi limitărilor personale.

Chiar dacă faci totul corect poţi fi rănit sau poţi muri.

Starea de sănătate bună, atât fizică, cât şi mentală, antrenamentul, experienţa, echipamentul de profil, consultul unor ghiduri competente precum şi eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc din aceste riscuri.

Nicio descriere nu te poate avertiza cu privire la fiecare pericol şi nu poate anticipa limitările fiecărui cititor. Acest text conţine doar opiniile personale ale autorului şi nu este o descriere exhaustivă a parcurgerii unui traseu nemarcat în abrupt. Aceste informaţii pot fi greşite, inexacte sau depăşite, iar condiţiile în care se prezintă traseul pot fi mult diferite de cele întâlnite de autor în ziua parcurgerii acestuia.

Folosirea acestui text implică faptul că acceptaţi responsabilitatea pentru propria siguranţă şi vă asumaţi riscul rănirii sau al morţii".

"Data: 14.05.2011

Traseu: Sinaia (BA) – Valea Peleșului – Valea cu Genune (nemarcat) – Șaua Călugarului – Cota 1500 (BG partial și nemarcat) – Cota 1400 (BR) - Sinaia

Participanti: Mugurel, Tudor și Adrian.

Echipament: noi am avut cască, cordelină, piolet și bete telescopice. Ar fi bine sa aveți în plus la voi o semicoardă, ham, dispozitiv de coborare, ciocan și pitoane.

Grad de dificultate: 1A per ansamblu, cu unele porțiuni mai dificile.

Este vineri seara, este trecut de ora zece și este timpul să răsară steaua mea norocoasă. Suna telefonul și la celalalt capăt e Mugurel, împreună cu o invitație la o tură de o zi în abruptul Bucegilor. Prima variantă de traseu, scoasă dintr-o turbincă îndesată bine în 20 și ceva de ani de bucegit, e abruptul Morarului, pe brane si pe la Manusa.

Sambata dimineata Mugurel ne culege la 6.15 de la locul obisnuit de intalnire. Pe drum apare a doua varianta de traseu, sa urcam din Sinaia pe valea Pelesului. Marius ne trimisese cateva poze de pe vale, pe care fusese in week-end-ul precedent şi, prin urmare, eu, care nu parcursesem nicio portiune din traseu, aveam ceva idei despre podoabele acestuia. O trecusem pe lista lunga a zonelor de abrupt din Bucegi unde e de mancat o paine. Nici prin gand nu-mi trecuse ca voi ajunge acolo chiar sambata urmatoare.

Cea mai veche harta, din biblioteca virtuala proprie, pe care am gasit atat denumirea Valea Pelesului, cat si Valea cu Genune, e cea editata de Touring-Clubul Romaniei – Sectia alpina Brasov: Harta turistica a masivelor Bucegi – Garbova, Regiunea Sinaia Predeal, tiparita la Institutul Cartografic Unirea Brasov, 1 Martie 1934. (cu rosu e marcat o parte din traseul urmat):

Mai jos aveti un fragment din harta atasata monografiei din 1961.

Dupa cum lesne se vede, dupa trezeci de ani, o noua harta nu preia informatii deja disponibile.

In Sinaia am parcurs prima parte a traseului 2 - Sinaia - Piatra Arsa (BA, BG) – descris in monografia Bucegii turism-alpinism (N. Dimitriu, E. Cristea - 1961): „... de la capatul de sus al strazii Furnica si urmeaza strada Sportului, ce se continua cu soseaua spre Hotelul Alpin ,,Cota 1400" si Poiana Stinei. Dupa ce lasa in stinga ,,Cabana Schiorilor" si trece de ultimele cladiri ale Sinaiei, soseaua face, nu departe, o cotitura brusca spre stinga, de unde o parasim, prinzind spre dreapta poteca marcata care, dupa un scurt coboris, traverseaza V. Pelesului.”

E ora 09.00. Incepem sa urcam pe versantul drept (stang geografic) al vaii si trecem pe langa/peste 2 ziduri – amenajari ale albiei. Valea e ca un sirag de margele – zone in care albia e larga, urmate periodic de mici gatuiri. Din loc in loc intalnim mici cascade. Vara probabil nu ratezi o cufundare a talpilor in apa rece. Ceea ce e cu adevarat minunat in perioada asta la munte e ca te bucuri de inca o primavara si parca o traiesti mai din plin decat cea din parcul din oras. Aici gradinar e mama natura si nu primaria.

In functie de configuratia terenului parcurgem valea cand pe un versant, cand pe altul. Betele de trekking sunt cat se poate de utile.

Pe aici pe undeva cred ca e primul perete unde au fost amenajate trasee de escalada. Mai e o zona pe versantul drept si una pe cel stang.

La 09.30 trecem de confluenta cu valea Peleselului, care vine din stanga, iar peste 20 de minute ajungem la cascada cea mare, unde toata lumea face poze, mai mult sau mai putin reusite, in functie de echipament si talent. Asta e, in fiecare dintre noi zace un mic japonez. Versantul stang are o panta mai domoala si e preferabil pentru ocolirea cascadei.

Soarele ne zambeste printre nori si ne indeamna sa intindem crema de protectie. In apropiere de pod, treptele de stanca pe care curge paraul sunt ceva mai inalte ca in aval si par resturi de ziduri incase.

Pe sub pod nu se poate trece, asa ca noi urcam in diagonala pe versantul drept. In dreapta zidului cel mic de dincolo de sosea gasim un marcaj TA vechi si o sageata albastra. Inainte de a junge la „zidul cetatii”, am sarit un mic zid pe firul vaii, unde in drepta era un TA cam sters si o sageata spre stanga.

Ce e cu marcajul respectiv am aflat din Calauza turistului - Bucegi 1958: „Daca se urmeaza soseaua de masini [...], drumul duce in lungul Văii Pelesului, [...]; apoi urca si in curand se angajeaza, in serpentine, spre stinga. Din acest punct spre dreapta pleaca marcajul banda albastra spre Poiana Stînii, pe la Stinca Clopotelu. Mai sus pe şosea întilnim pe stinga o stinca — Sf. Ana, [...]. Apoi soseaua se bifurca si din nou avem o despartire a marcajului: spre dreapta pleaca marcajul triunghi albastru, care duce tot spre Poiana Stinii — drum de masini.”

Marcajul respectiv e reprezentat si pe harta. (Il mai gasim si pe harta din colectia MN ONT) Peste 50 de ani pe harta Bel Alpin marcajul nu mai apare.

De la pod in sus incepe valea seaca a Pelesului, vale de abrupt in toata regula, un deliciu neasteptat in aceasta parte a Bucegilor. Oamenii au inchis-o dintr-un mal in altul cu un zid crenelat ca de cetate, de doi metri grosime la baza. Trecand prin zid dai de primul obstacol, o ingramadire de bolovani si trunchiuri de copaci, inalta de vreo 2 metri, menita sa testeze determinarea invadatorilor. Cu ceva contorsionari printre trunchiuri depasim acest prim obstacol, de deschidere a apetitului.

Mai faci un minut pe albia plata pana la obstacolul urmator, un gratar vertical din sine de cale ferata. Incalzirea continua.

Ajunsi deasupra gratarului, aruncam o privire in urma.

Ca sa te cucereasca si sa te indemne sa revii si sa povestesti si altora, o vale de abrupt cumsecade (cu stanca uscata) iti umple inima de bucurie putin cate putin. La 5 minute dupa poarta cetatii ne incercam abilitatile de cataratori pe prima saritoare, cam 5 m inaltime. Intr-un moment de neatentie l-am scapat din vedere pe Tudor şi astfel a ajuns sa urce primul toate saritorile vaii. Domnul profesor, un bucegist pasionat, are cu 20 de ani mai mult ca mine si e cu cel putin 20% mai sprinten. Chapeau bas! Saritoarea se trece cam in diagonala spre stanga.

Dupa acest prim obstacol natural, valea pare ca s-a cumintit, insa doar se preface. Urmeaza canionul din cotitura., care ne intampina cu o limba de zapada, parca prima pe ziua respectiva. Ca sa aflam ce e sub ea, trebuie sa asteptam un sfarsit de vara. 

Cotim la dreapta. Prima parte se urca destul de usor, apoi vin e o bucatica de plat, urmata de un plan inclinat tapetat cu un strat de pamant pe stanga si in centru.

Acesta se termina cu un horn in dreapta

si cu o saritoare in centru. Daca e stanca umeda, s-ar putea sa-ti faca cu ochiul hornul. Mie de sus mi s-a parut, pe moment, ca la iesirea din horn traversarea e cam expusa.

Aruncand o privire mai la vale am zarit si limba de zapada. Vara vizibilitatea va fi micsorata de frunzele copacilor, care acum lipsesc.

Distractia continua. O noua limba de zapada cuplata cu o saritoare. Zapada intarita e o buna rampa de lansare, cum o fi fara ea, ramane sa descoperiti intr-un alt anotimp.

Parca n-as descatara neasigurat pe aici

Urneaza zona bolovanului cu peruca de iarba verde, dincolo de care e o noua saritoare, pe care nu stiu cum se face ca nu am imortalizat-o inainte de urcare, asa ca pot sa va arat doar cum se vede de sus.

Inca un mic hop si apoi valea se largeste, primind din stanga un afluent pasnic, dupa spusele lui Mugurel. E posibil sa fie valea Zadelor. Tudor a mai urcat anterior doar pana aici, eu n-am mai fost niciodata prin zona. Firul nostru, dragul de el, vrea sa ne pacaleasca cu urmatoarea saritoare, sau mai bine zis perete, care trece de 80 de grade si pe deasupra mai are si barba (adica iarba). Noi suntem staruitori si fideli, asa ca ocolim pacaleala pe drepta, pe unde ursache avea toaleta ecologica.

Dam de un perete si traversam pe sub el pe o branita, cu atentie si sprijinindu-ne uneori de copaci, pana revedem firul vaii si coboram incet si sigur versantul ei abrupt si pamantos.. Am ocolit astfel cel putin inca o saritoare in afara de cea mare cu iarba, se pare ca bine am facut, de sus pare ca se apropie binisor de verticala.

Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) se aseamana cu popalnicul iepuresc (Hepatica nobilis), frunzele primei au o tendinta fractalica, cei trei lobi (pe care ii are si cea de-a doua) se impart in inca trei lobisori.

In amonte noi degustam o noua saritoare. Zona e ca o scara cu trepte inalte, am ocolit noi vreo trei grele, insa urmeaza una usurica si una taricica, mai solicitanta, unde o asigurare e buna pentru moralul coechipierilor  Se traverseaza oblic stanga si in portiunea finala spre dreapta. Mai jos cascuta portocalie urca prima saritoare dupa ce am revenit pe fir.

Tudor da piept cu saritoarea, Mugurel se pregateste, iar Adrian huzureste cu degetul pe declansator. Nostim e ca la montaj, parcurgand rapid pozele, Mugurel pare ca a parcurs saritoarea in cateva salturi.

O saritoare in trei culori, negru, verde, gri.

Continuarea e ceva mai domoala, apoi o mica portiune bolovanoasa si inca o saritoare pe dreapta.

Codasul de serviciu iar nu se poate abtine si imortalizeaza si ce a lasat in urma

Dupa ce Mugur a urcat saritoarea de mai jos, a batut ora 11.00.

Vine la rand saritoarea de la streasina unde niste busteni bine plasati si uscati ne scutesc de o piramida.

Ce se vede sub tine cand esti cocotat pe streasina:

Ceva mai multa atentie a solicitat saritoarea verde cu fisura pe dreapta (tapetata cu muschi). Are proptit pe stanga un trunchi curbat destul de subtire si a carui capat de jos se misca, asa ca mare atentie, sa nu decolati cu el. Aici am facut un funicular ca sa urcam rucsacii. 

 

Vreti sa va trageti sufletul? Puneti-va pofta-n cui, mai e pana pe platou.

Dupa doua trepte dam pe drepta de un hornulet cu un bolovan incastrat la mijloc. Aici eu am avut ceva de munca.

Cand ziceam ca valea s-a linistit, dam de o noua limba de zapada, preludiul unei saritori, destul de spalata si cu un firicel de apa, care necesita un ocol pe stanga. Fata dreapta avea cam prea multa stanca.

In legatura cu poza urmatoare mi se sopteste in casca: cam aici (putin mai inapoi) vine din dreapta sus firul vaii Pelesului, peste pieptul puternic de piatra. Firul pe care continuam este valea cu Genune.

Versantul stang e pamantos si destul de inclinat, asa ca asudam binisor.

Deasupra saritorii in dungi valea facea un soi de S si ultima saritoare, cu ceva vegetatie spre final, ne-ar fi pus la incercare.

De aici orizontul se largeste. Pe ambii versanti sunt multe zade, in octombrie probabil ca e foarte frumoasa zona.

Pe muchia impadurita care apare in centrul imaginii trece traseul BA care vine din Poiana Stanii. Chiar acolo unde se vede un petec de iarba s-ar putea sa fie bancuta (asa imi spun vocile din amonte). Pe harti traseul BA merge si pe versantul drept (cum urci) al vaii Pelesului, fiind desenat destul de aproape de valea respectiva. Noi am iesit din Valea cu Genune in saua Calugarului, aproape de indicatorul BG - 1 ora pana la Piatra Arsa.

Dat fiind ca in portiunea asta talvegul era acoperit cu zapada, in care antemergatorul face destule urme incomplete, oricand piciorul se poate scufunda pana la genunchi. S-a cam terminat pentru noi cu saritorile. Acolo unde zapada nu favorizeaza inaintarea ocolim pe fete.

In unele locuri am intalnit rimaye

Spre final valea mai are cateva zone unde cand nu e zapada imi pare ca ai de munca sa urci direct pe fir.

Pe partea dreapta brandusele devin tot mai numeroase. Am iesit la plat, am continuat pe BG pe sub Furnica si am coborat pe un picior cu belvedere unde am luat masa. In stanga zaream un tort de frisca in care era infipta o acadea - Costila si Caraimanul, al carui abrupt parea o caldare de vulcan care arunca coloane de cenusa in atmosfera.

Poiana Stanii

Incepem coborarea spre Sinaia

Suntem in luna lui florar: o reprezentanta a genului Viola - violete si panselute

Florile urmatoare imi pare ca sunt din genul Primula, seamana cu Ciubotica cucului (Primula officinalis), insa respectiva are petalele galbene.

Coborand pe BR de la cota 1400 am degustat leurda. La 16.00 tura a luat sfarsit. Mi-a placut tare mult tura asta si am de gand sa revin prin zona cand nu mai e zapada.

Multumesc lui Mugurel pentru invitatie, traseu, companie si suport tehnic si lui Tudor pentru companie si pentru ca ne-a descuiat toate saritorile.

Fiind primul jurnal al unui traseu de abrupt pentru mine si, totodata primul jurnal color, multumesc si cititorilor pentru rabdarea de care au dat dovada.

Miercuri, 1 iunie 2011 - 19:22 
Afisari: 8,611 


rupi2003