Bucegi - Malaiesti ianuarie 2009 (Muntii Bucegi)

Muntii Bucegi, Cabana Malaiesti, 17-18 ianuarie 2009

Participantii, cata frunza si iarba: razvan_ilie, dedex, angelo, dragosttt, lotte77, vera, prepe, neon, mihaiburo, moshulik, onuta3004, rupi2003, dabix, andy79, vlad_morar, odin, uigres, razvan_17, tesla4536, pisauandrei, colonelu, radu, adelita si alex29. Ordinea este pur aleatoare, dupa cum erau repartizati la masini.

Ma trezesc in drum spre metrou inconjurat de o ninsoare abundenta care ma face sa grabesc pasul: ajung la fix ca sa ma var intr-un compartiment si sa astept cele cateva statii pana la Obor. Intarzii totusi 2 minute, atata mi-a luat sa imi dau seama ca ceva nu se potrivea cu peisajul de 6:30, doua personaje cu ranitele in spate: Odin si Razvan.

Soseste in sfarsit si Andy, care indeasa cu greu lucrurile in portbagajul incapatanat. Ninsoarea placuta din Bucuresti se transforma in curand intr-un amestec de antiderapant si mazga care invadeaza pana si interiorul masinii. La benzinarii, lichidul de parbrize se vinde ca painea calda. Nici nu se poate fara, avand in vedere ceata peste care dam in jurul Ploiestiului. Din Busteni inaintam cu greu fara lanturi, pana aproape de Gura Diham, unde suntem nevoiti sa urmam traditia si sa impingem Loganul lui Andy.

Organizatorii isi intra repede in rol si intocmesc o lista cu cei prezenti, in timp ce acestia se pregatesc de drum. Se face si instructajul pentru cele 4 statii ce s-au dovedit foarte utile pe parcurs. Toate lumea pare ca se cunoaste de-o viata, cu toate ca unii se vazusera pentru prima oara.

"Panta prostului" s-a dovedit a fi mai dificila decat vara, fiindca poteca era de fapt gheata acoperita cu zapada. Din aceasta cauza am avut si un prim incident: Otilia a avut probleme cu piciorul fiindca a alunecat, dar a sarit repede lumea sa o ajute (i-a fost legat genunchiul cu o genunchiera si o fasa elastica; moshulik i-a preluat rucsacul pana in Poian Izvoarelor).

Se pleaca mai departe, urmand a ne regrupa pe curba de nivel din padure si apoi sa continuam pana la cabana Poiana Izvoarelor. Aici suntem intampinati rece de catre cabanier: "Ce doriti?" "Un ceai." "Un CEAI ??? Daca va duceti la Malaiesti ce mai umpleti sala cu zapada?"

Servim ceaiurile si ne afundam din nou in zapada. Intr-o poienita se organizeaza o ambuscada de zapada, prilej de poze si putina relaxare. Tinte nesigure si victime putine, abia ne-am facut incalzirea.

In drum spre cabana Diham trecem peste o culme viscolita, unde vantul facuse trotuar de gheata in marea de zapada.

Urmeaza coborarea pe cruce albastra abordata off-road sau in stilul fundeni. La rauletul din vale facem o pauza: suntem depasiti de mai multe grupuri de tineri care urca tot la Malaiesti (unii mai bine echipati "Mai ai votca ma?", altii mai putin, dar pana una alta e bun si rucsacul cu cadru de aluminiu si bocancii de vanator de munte a lui tata).

Ne urnim si noi incet la deal. Ma opresc din urcat sa mai dau ceva jos de pe mine, in timp ce restul incep sa depaseasca pe rang grupuletele mai lente. Grabesc un pic pasul ca sa ii ajung din urma pe cei din fata mea. La intersectia cu drumul spre Rasnov, blocata de un grup galagios, observ mirat ca nu mai e nimeni pe traseu (nici macar pe cel spre Rasnov) si ma grabesc si mai tare.

Dupa o vreme ajung la Razvan si descopar ca inaintea lui nu mai e nimeni de la noi, si totusi, urcand pana la ei nu am dat de cateva persoane din fata mea. Ma gandesc totusi ca Ileana (fiindca si ea lipsea) stie traseul, sau poate s-au asezat sa se odihneasca langa grupul galagios de la intersectia cu drumul spre Rasnov. Am aflat pe urma ca trei dintre noi au ales totusi varianta gresita, dar si-au dat seama la timp ca ceva nu e in regula si au revenit la traseul initial.

Imi consum energia in continuare inotand pe langa poteca prin zapada pana la genunchi. Traversam cu grija cateva zone cu risc mai mare de avalansa si ajungem pe inserat la cabana. Aici aflam cu surprindere ca ni s-a pregatit o camera de 22 de paturi fara nici o sursa de caldura.

Cu ceva mici intarzieri ajunge toata lumea la cabana si camera este organizata astfel incat cei fara sac sa poata avea niste conditii cat de cat decente. Ne imprastiem in sala de mese si continuam cu socializarea ajutati de ceva tarie sufleteasca (insa nu la o sticla de 2 litri, ci in 4 mai mici de cate 0.5 fiecare) si de frigul de afara, care ne face sa simtim mai calda atmosfera din cabana.

In Refugiul Salvamont canta cineva frumos la chitara. In sala de mese se mai dau in spectacol cu carti de joc uriase si ceva alcool cativa elevi aflati probabil in excursie. Ne amintim si de Liviu caruia ii simtim lipsa, gandindu-ne la timpul de neuitat petrecut alaturi de el. Dupa ce se da stingerea, mai ramanem o vreme la frontala si apoi mergem sa admiram concertul din camera in care eram cazati.

Ma trezesc destul de tarziu si ies sa iau o gura de aer. La etaj cineva murdarea zapada de pe copertina terasei. In fata cabanei puteai citi meniul in zapada, asortat poate cu ceva visinata sau vin rosu.

Dupa ce facem poza de grup plecam spre Diham. Eu raman mai in urma cu Adela, Radu si cu Andy, ei sa admire peisajul si eu ca sa ma tavalesc peste tot prin zapada neumblata inca. Practicam si un pic de gheto-ski la vale prin padure si ajungem intr-un final si la raulet unde sunt atacat cu zapada.

In cabana de la Diham era mare aglomeratie. Pe langa traditionalul ceai, ciorbita sau mamaliguta, lumea comanda si ficat, cu toate ca nu duceau lipsa de asa ceva. La plecarea din cabana se organizeaza o alta batalie cu zapada si lumea pleaca repede inainte ca sa scape de tirul inamic. Nici fetele macar nu scapa usor avand parte de multa zapada pe traseu.

Ajuns la masina imi las manusile in rucsac si ma predau. Toata lumea isi ia ramas bun si fiecare pleaca cu masina la bodega lui. Cum noi nu aveam deja stabilita una dinainte, ramanem la Gura Diham sa servim ceva la restaurant. Dupa ce comandam ne ocupam timpul cu spusul bancurilor si asteptam o vreme pana sa ne aduca ciorba. Dupa o alta perioada de glume si asteptare enervanta ni se aduce si berea.

Nu indraznim sa mai comandam altceva si cerem nota de plata. Ni se aduce intr-un tarziu si hartiuta ceruta "Aveti de plata X lei". Fiecare scoate suma datorata dar nu iese neam totalul declarat. Dupa mai multe calcule observam ca s-a produs "o mica neatentie" de 10 lei, probabil o rotunjire grosolana in adaos. Plecam spre masina si nu ne mai oprim decat prin Busteni, de unde mai luam cate ceva. Ne deplasam incet la vale admirand "vitejiile" altor soferi.

Fara energizant sau ceva cafea la bord, atipesc putin in masina si ma trezesc putin mai tarziu pe o sosea neaglomerata, lucru neobisnuit pentru drumul nostru national in acea perioada, putine masini cu numar de Bucuresti si mai ales pancarde ce anunta sate necunoscute. Ne gandim sa sunam la Salvamont dar cautam totusi cu disperare marcajul, care se pare ca lipsea cu desavarsire in acea zona. Aflam de la un indicator ca Ploiestiul este in dreapta noastra, si nu in stanga cum ar trebui. Mai vedem si un indicator cu directia Bucuresti si zicem clar: "Astia au mutat Ploiestiul".

Ne intoarcem pe unde am venit, fiindca ne dam seama ca am luat-o la benzinarie dreapta spre Buftea. Ajunsi inapoi la benzinarie, incercam sa nu mai facem dreapta dar indicatorul de Brasov ne face sa ne schimbam gandurile. Orice ar fi, nu trebuie sa o mai luam la dreapta. Au mai incercat altii se pare inaintea noastra, dovada urmele de derapari de pe drumul nostru national acoperit cu polei. Dar se pare ca DN1 nu e singurul drum marcat prost: ajuns cu Vlad la metrou la Obor, alerg pe peronul stang dupa un tren care trece prin statie fara sa opreasca, in timp ce Vlad se uita cu atentie la sageata indicatoare, nelamurit asupra directiei de mers.

Joi, 22 ianuarie 2009 - 16:45 
Afisari: 4,902 


uigres