Braul Insorit si Muchia Claii Mici – Jurnal Post-Izolare (Muntii Bucegi)

     Atentie!!! Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu alpin, nemarcat, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.

    Sambata dimineata, a doua zi de libertate, ma trezesc la 4.55, cu 5 min inainte de a suna ceasul. Infulec rapid ceva si la 5.25 sunt in masina (eficienta maxima!). Sunt nerabdator, Eugen a propus o premiera. Pe A3 un sentiment de deja-vu, parca-n urma cu o saptama trecusem pe aici... in realitate au trecut doua luni si jumatate (ce repede uita omul cand primeste o falsa libertate!).

    Il iau pe Eugen din Campina, iar drumul pana la Busteni se deruleaza rapid. Da, e tare frumos cand poti socializa cu prietenii! Ne intalnim cu Dan si intregim echipa, respectam regulile, maxim trei, exact asa cum ni s-a impus. Dan se dezinfecteaza, verifica sa aiba declaratia si ne urnim plini de entuziasm. Doar venisem la munte!

    Planul nostru era sa traversam din Comorile Claii in Seaca dintre Clai pe Braul Subtire iar ulterior sa prindem un brau ce pare ca duce pana la intrarea pe Muchia Claitei si apoi sa parcurgem muchia integral pana in Braul lui Raducu, ramanand sa stabilim, cand ne-om vedea la fata locului, traseul de retragere.

    Intram in traseu la 7 si jumatate luand poteca lui Schiel, bineinteles ratam noua deviere a traseului spre Urlatoarea si ne facem incalzirea catarand „ la greu” toate doboraturile de pe traseu (si nu sunt putine). Nu mi-a ars de poze pe portiunea asta. 

    Plini de praf si polen, deja asudati (deh... lipsa de antrenament specific isi spune cuvantul) rasuflam usurati cand intram pe Valea Comorilor. Ne intampina prima saritoare; stanca-i uscata insa deschizand sezonul estival trebuie sa curatam un pic prizele. Saritoarea se poate ocoli pe mana dreapta in sensul de urcare. 

Eugen pe prima saritoare

    Avansam rapid pe vale vrajiti de explozia de verde ce ne inconjoara. Natura e nepasatoare la problemele noastre si isi urmeaza cursul.

Dan fentand o saritoare; glumesc toti am fentat-o.

    Lasam in stanga Comorile Branei si ne angajam pe Comorile Claii. Calea ne este blocata de prima saritoare mai serioasa. Personal, mi se pare cea mai dificila saritoare a vaii. Scoatem arsenalul din dotare si Eugen trece la treaba. 

    Surprinzator, ne miscam destul de repede, un pic de catarat, un pic de viermuiala si gata suntem sus. Mi-aduc aminte ce am mai patimit in primul weekend din Ianuarie pe aici, cica „dry tooling”!

Eugen deasupra saritorii cu pricina

   Trecem de saritoarea „cu fereastra ” pe care de data asta o gasim cam jilava.

    Baietii fac cu randul ca, neah, tre’ sa pastreze distanta.

    Sa tot urci cu spor avand o asa priveliste in fata!

    Urmeaza saritoarea „cu bustean”, care cred ca in curand isi va pierde numele si sa vezi atunci! La indemnul lui Eugen o atacam incercand sa folosim cat mai putin trunchiul copacului, deh...omul gandeste in perspectiva, si spre mirarea noastra nu ne iese rau deloc.

    Dupa 2 ore si jumatate de la intrarea in traseu incercam sa identificam necunoscutul – Braul Subtire. De fapt mai mult Eugen, caci eu si Dan eram prinsi intr-o discutie foarte interesanta, bineinteles puneam tara la cale si incercam sa o scapam de Covid, eu mai cu doctoria, Dan mai cu programarea si tot asa discutam cum discuta ai nostrii conducatori fara nicio consecinta palpabila.

    La vreo 100m de saritoarea „cu bustean” intuitia lui Eugen, acum remarcam si noi ce inseamna intuitie de ghid, il indeamna sa abordeze o firava poteca pe mana dreapta ce are ca reper o „zada falnica”, asa ca sa-l citez pe Emilian Cristea (ce-am mai cautat acum un an intrarea pe Valcelul Ascuns printre „doi molizi falnici”!).

Intrarea pe brau

    In curand suntem in maruntaiele muntelui, printre zade inmugurite si irisi, o feerie si nu altceva, picnic! Vorba lui Dan.

Dan luandu-si portia de Vitamina D

Eugen la pozat de floricele

    Intrarea este destul de expusa, cu o ruptura mare de panta inspre vale, zona necesitand atentie sporita. Urcam pieptis pe smocuri de iarba si sa vezi surpriza: identificam poteca bine conturata a braului!

    Cararea ne poarta pe urme de capre, fara dificultati de orientare, ajungand in amfiteatrul peretelui Claii Mari.

    Il traversam fara probleme, incercand sa identificam continuarea. Ajutorul nu intarzie sa apara sub chipul a doua caprite care, spre norocul nostru, respectau si ele regulile de distantare sociala. Prima trece vijelios fara sa bagam de seama de unde s-a ivit, in schimb a doua se posteaza maiestuos, revendicandu-si tronul de piatra mai ceva ca Daenerys Stormborn (dar daca totusi era tap?! Eee atunci, mai ceva ca John Snow), exact pe poteca braului. Cica la barza chioara are Dumnezeu grija sa-i faca cuib.

    Prindem hatasul, mai aproape de baza peretelui, acesta conducandu-ne pana spre o muchie inierbata cu deschidere larga spre Valea Prahovei, de unde viram la 90 de grade spre stanga... de fapt singura cale de inaintare posibila, abordand fata estica a Claii Mari.

Peretele Claii Mari vazut de pe muchie 

Braul pe partea estica a Claii

    Urmeaza o zona delicata a braului, „o aeriana” mai ingusta si impadurita, acolo unde Dan intinde o balustrada. Ca alternativa se poate rapela de la zada din dreapta imaginii vreo 15m, se traverseaza cativa metri orizontali iar apoi se urca pe fete de iarba pana in poteca.

    De aici si pana-n Seaca dintre Clai nu mai intampinam probleme, exceptand o mica portiune expusa aproape de final, unde pt confort psihic innadim cateva anouri. Se pare ca braul isi dezvaluie secretele celor ce indraznesc sa il parcurga in totalitate, rasplatindu-i cu privelisti de vis.

Obiectivele zilei: nou numitul Braul Insorit si Muchia Claitei

Poteca braului coborand spre Seaca dintre Clai

    Traversam talvegul Vaii Seci dintre Clai, unde linistea muntelui este tulburata doar de niste caini salbatici, pentru a prinde ulterior hatasul noului brau. Intuiesc ca latrau a ciuda dupa teapa ce le-o trasese John Snow.

Intrarea pe Braul Insorit 

Dan la iesirea de pe braul Subtire

Portiunea finala a Braului Subtire si zona unde am innadit anourile.

    Panta este inclinta asa ca dam jos pioletul de pe rucsac si recurgem la „grass tooling”. Alta viata cu 4X4 cuplat!

    Ajungand la baza peretelui poteca devine usor de urmarit, insa este intrerupta de o burta de piatra care in conditii de uscat nu pune probleme. Sa tot fi avut vreo 3m lungime. Dan o depaseste „la liber”. Scot coarda si il filez pe Eugen care decide sa bata 2 pitoane, singurele pe care le aveam de altfel. Ele vor fi necesare celor care se vor incumeta sa treaca iarna pe aici. Le lasam cu inima cam indoita, sperand ca nu vom avea nevoie de ele sus pe muchie.

    Braul se termina intr-un hornulet pe mana stanga ce ne scoate in muchie si... Woooow! Ramanem fara cuvinte, peisajele iti taie respiratia. Cei cu rau de inaltime nu au ce cauta aici, expunerea fiind impresionanta.

    Incercam sa urmam cat mai mult muchia matematica, insa stanca este putreda si friabila. Profitam din plin de magistrala stapanelor locului ce ne poarta la inaltimi ametitoare, printre zade si pe la puncte de belvedere, de unde Seaca dintre Clai ni se dezvaluie in toata splendoarea ei.

 Braul subtire 

 Creasta cu zîmbrii

    Intampinam ceva dificultati incercand sa ne strecuram prin labirintul crengilor de zada asa ca taras-grapis, mai platind cate o datorie, reusim sa tinem poteca ce isi gaseste capatul in saivanul caprelor. Locul este tradat de multimea excremetelor, mai bine spus al cacarezelor daca tot am folosit termeni de oierit, scuze... caprarit. Ne dumirim cu greu ca plimbarea noastra se incheie aici, singura varianta posibila fiind in sus...

    Organizam o statie de amaraj la radacina unei zade si Dan se incumeta, desfasurand coarda pe vreo 50 de metri, asigurand la zade. Urmeaza Eugen, eu bucurandu-ma in continuare de tolaneala in culcusul caprelor. Sincer sa fiu, cu greu am gasit un loc fara de ...ale locului.

Eu in culcusul caprelor

    Data viitoare poate incercam pe deasupra...hmmm, ramane de vazut.

    Iesim iar in muchie, urmeaza o portiune pe care o parcurgem la „liber”, ne intersectam din nou cu poteca pe care Dan nu o rateaza. Eugen mai intinde o lungime de coarda pe muchia matematica, il urmez si regrupam pe un mic promontoriu unde ajunge si Dan pasind relaxat pe deja celebra magistrala.

    Din regrupare plec eu, cobor un pic pe mana stanga, urc si prind muchia plina de zade ce ma duce pana sub peretele Claitei, unde regrupez.

Dan pe micul promontoriu si muchia cu zade

    Coboram pe mana dreapta,

...urmam curba de nivel pana ne intersectam cu un fir secundar al Valcelului Claitei pe care urcam vreo 50 de metri si prindem pe stanga un brau bine conturat. Traseul ne conduce pe Claia Mica, de unde toata Valea Prahovei se intinde la picioarele noastre, iar Muchia Claitei se desfasoara integral spre est, spre deliciul si satisfactia noastra.

Dupa o bine meritata odihna si poza de grup

    Revenim in valcel, cuplam tractiunea integrala si razbim pana in Braul lui Raducu.

    Cadem de comun acord sa coboram pe Valea Jepilor, asa ca urmam braul, avand in avangarda stapanul muntelui. Da, urme proaspete! (asta cred ca-i Night King, tre’ sa pasim cu grija si sa facem galagie).

Sta bine-n ghete!

    Valea Jepilor isi anunta prezenta printr-un vuiet de caderi de ape inainte de a se dezvalui privirii.

    Nimic nu deranjeaza maretia muntelui decat trei rataciti care, lacomi, astazi au vrut sa-l guste cu polonicul. Suntem surprinsi de pustietatea locului, pana jos fiind insotiti doar de usturimea talpilor si de senzatia ca valea se tot lungeste. Vorba lui Eugen: dupa doua luni de mers in slapi mai greu in bocanci!

    Dupa 11 ore si jumatate ajungem la masina rupti de oboseala, dar gandul nostru este tot acolo sus, straduindu-ne sa stabilim gradul de dificulltate al traseului. Cu totii suntem de acord ca 1B ar fi cel mai indicat iar Eugen boteaza braul ca Braul Insorit.

    Cam asta ar fi desfasurarea evenimetelor din a doua zi de libertate, zi pe care am exploatat-o la maxim, temandu-ne ca de saptamana viitoare e posibil sa fim bagati iar la „saivan”.

    Echipament necesar: casca, ham, semicoarda de 60 m, 2 carabiniere cu filet, zelb, dizpozitiv de filat pt fiecare participant, un piolet semitehnic, 7- 8 bucle de cordelina sau anouri (asigurarile se fac preponderent la copacei). Noi am avut si doua pitoane pe care le-am lasat in perete inainte de a intra pe muchie. Ciocanul l-am uitat acas’, asa ca am folosit pioletul. Personal, nu le gasesc rostul mobilelor, stanca este de proasta calitate (le-am lasat la masina).

    PS 1: va rog sa luati la cunostinta ca nu posed talent scriitoricesc si ca toate compunerile la Limba si Literatura Romana mi le facea tata, insa am dorit sa impartasesc iubitorilor de natura un colt de munte atat de salbatic cum rar mi-a fost dat sa vad.

    PS 2: am fost fan Game of Thrones.

Sâmbătă, 23 mai 2020 - 14:35 
Afisari: 2,334 


robert84