Brâul Acelor zis şi Brâul de Sus al Morarului (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune. Rugăm cititorul să ţină cont de faptul că condiţiile din teren sunt în permanentă schimbare, iar simţirea pe care autorul încearcă să o transmită este pur personală şi nu ne scuteşte de eventualele traume pe care le putem suferi atunci când muntele ne scoate obstacolele sale în cale. Fiecare călător în natură trebuie să fie conştient de riscurile asumate şi este total responsabil de viaţa şi sănătatea sa.

Aceste rânduri descriu o parte din gândurile şi faptele autorului care tinde să creadă despre sine că, mai ales în momentele cheie, a fost încrezător în propriile capacităţi tehnice. Recomandăm fiecărui iubitor de abrupt să fie în permanenţă vigilent şi să acţioneze astfel încât integritatea sa fizică, mentală, emoţională să nu aibă de suferit.

Până în prezent gândurile mi-au zburat de câteva ori la Brâul Acelor. Într-o ieşire solitară pe Acul Mare am avut ocazia să cochetez un pic cu partea sudică a brâului. O altă tentativă a fost alături de doi colegi dragi mie @codre şi @dorinv. Până la urmă condiţiile din teren şi dorinţa de explorare ne-au purtat pe Brâul de Mijloc al Morarului. Am avut doar de câştigat în urma acestei experienţe.

Îmi doresc să profit la maxim de această toamnă târzie care oferă iubitorului de abrupt frumuseţi extraordinare. De această dată mi-am îndreptat paşii spre Brâul Acelor, segmentul nordic. Această porţiune se întinde de la baza Acului Mare şi ne scoate elegant în Valea Morarului. Porţiunea de brâu efectiv se parcurge în pas lejer, de fotograf şi privitor de minunăţii, în nu mai mult de un ceas. Necunoscutele constau în nivelul de expunere pe unele pasaje ale brâului şi conexiunea către Valea Morarului.

Pentru accesul facil şi un pic de încălzire la stâncă am urcat pe Valea Bujorilor însoţit fiind în această aventură de Andra, Dorin şi Sorin (@codobatura, @dorinv, @sorinnvils). Valea ne-a oferit unele obstacole frumoase: o fisură pentru pofta de escaladă a lui Dorin, o fereastră pentru stilul „tras printr-un inel”, o doză de noroi pentru fiecare.

Este o vale sălbatică şi e de dorit să o parcurgem după ce vegetaţia este culcată la pământ de primele îngheţuri.

O săritoare cu efect fotogenic.

Echipa în acţiune.

Ieşirea spre creastă. Papucul din prim plan (nu) ştie ce jneapăn îl aşteaptă.

Ieşirea în muchia Morarului am făcut-o cu ochi de iarnă, atacând marea de jnepeni care ne scoate cu un vârfuleţ două mai jos de Brâul Mare al Morarului. O experienţă unica, ca de fiecare dată, a scos din fiecare dintre noi lucruri nebănuite.

La ieşirea în muchie este de preferat traversarea pe partea Cerbului care este liberă de jneapăn.

Răsplata: o masă luată îmbrăţişaţi fiind de căldura Soarelui şi cu privirea aţintită pe peretele Coştilei.

Urmează urcarea către Creasta Ascuţită.

Ascensiunea spre Creasta Ascuţită ne-a trezit (sau a sădit în premieră) amintiri plăcute. Are un farmec aparte această porţiune. Creasta este una lată pentru noţiunea de ascuţit, dar o abordăm cu atenţie sporită. Expunerea este foarte mare. Balaurul ne zâmbeşte cu ai lui solzi. Un popas scurt ne ajută să ne desprindem mai uşor de frumuseţile Cerbului. Vom bascula în alt univers, al Morarului nordic.

Pe creastă.

Poteca Brâului de Sus al Morarului este foarte bine conturată şi nu pune probleme de orientare. Cu excepţia unor pasaje mai delicate, înguste şi, evident, cu expunere mare, firul urmat are o lăţime comodă. A fost uscat, vreo două petece de zăpadă, dar nimic care să ne solicite exagerat. Aşadar am fost suficient de relaxaţi încât să ne pierdem privire ba în sus către Colţii Morarului, ba spre văile de sub noi. Perspectiva oferită asupra colţilor este extraordinară. La un moment dat lucrurile se calmează, în stânga noastră am depăşit Acele Morarului, poteca este mai puţin evidenţiată şi apare o imagine de ansamblu asupra firului Morarului. Aici am dat crezare scrierilor dintr-un jurnal al Andrei B. şi am găsit, zic eu cu uşurinţă, o cale de coborâre în Morar urmând doar pajiştea pe alocuri abruptă, cei drept. Cu puţină răbdare se ocolesc toate pâlcurile de jnepeni şi se evită toate feţele de stâncă.

Poteca curge la baza Acului Mare şi a Degetului Roşu

Şi este bine bătută

Revederea cu pâlcurile de jnepeni ne îndeamnă să căutăm o linie pe care să coborâm spre Valea Morarului

Ca de obicei, Valea Morarului se coboară în pas vioi şi cu o mulţime de poveşti.

Ţimbalul de toamnă.

Mulţumesc echipei pentru clipele minunate petrecute împreună.

Duminică, 23 octombrie 2022 - 11:47 
Afisari: 470 


edy