Brâna Portiţei – Tunelul şi Creasta Picăturii – Valea Albă - 21 mai 2022 (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune. Rugăm cititorul să ţină cont de faptul că condiţiile din teren sunt în permanentă schimbare, iar simţirea pe care autorul încearcă să o transmită este pur personală şi nu ne scuteşte de eventualele traume pe care le putem suferi atunci când muntele ne scoate obstacolele sale în cale. Fiecare călător în natură trebuie să fie conştient de riscurile asumate şi este total responsabil de viaţa şi sănătatea sa.

Atenţionare: Brâna Portiţei a suferit, în zona de sub Spălătura Văii Seci, modificări importante de care trebuie să ţinem cont la parcurgerea acestui segment!

Îmi anunţasem intenţia de a organiza o tură pe Valea Seacă a Caraimanului. Speranţa mea era ca această vale să fie încă sub regatul alb şi să poată fi urcată în timp scurt. Dorinţa era ca „retragerea” să se facă pe Brâna Portiţei, Tunelul Picăturii şi creasta omonimă, urmând apoi să luăm la pas Valea Albă, via Brâna Văii Albe. Pe lângă condiţiile ideale în care trebuia să găsesc Valea Seacă a Caraimanului, mai aveam nevoie de o condiţie fizică foarte bună, dublată de condiţii meteo care să nu pună prea multe piedici. Anul trecut prin septembrie am fost cu Florina pe Hornurile Văii Seci şi am prins în lentila telefonului două zone din brână unde gliile de pământ au fugit. Ne întrebam atunci, de la distanţă, cum vor influenţa aceste modificări parcurgerea brânei. Am fost împreună în august 2020 pe traseul dorit acum şi găsisem atunci brâna ca fiind destul de practicabilă. Din nefericire, Florina nu a putut să mă însoţească de această dată. Mă gândisem că am putea ajunge la trei participanţi, dar trebuia să le cunosc performanţele mai ales din punct de vedere al pregătirii fizice. Traseul urma să fie parcurs într-un ritm alert, fără prea multe pauze şi timpi morţi. Mai erau necunoscutele legate de condiţiile din teren. Într-un final am hotărât că pot să-mi asum colaborarea cu Dorin, pe care îmi pare că încep să-l cunosc puţin câte puţin. Este tolerabil la mersul vioi, oarecum avem aceleaşi necesităţi fiziologice cum ar fi faptul că „mâncăm din mers”. Are bunul obicei să-l apuce şedinţele foto, eu să-l mobilizez la deal, cap la coadă, nu-i rău.

După cum spuneam în prima parte (vezi https://www.carpati.org/jurnal/valea_seac%C4%83_a_caraimanului/3674/), pe la zece şi un sfert imortalizez momentul. Eram aproape de Spălătura Văii Seci, la umbra rară a unui copăcel. Zonele cu surpături de care ştiam arătau binişor.

Brâna Portiţei

O luăm la pas şi după o muchie secundară, surpriză mare, o zonă delicată de toată frumuseţea. Înghit în sec şi încep să cuget. Pentru început mă scap de rucsac, iau pioletul la mână şi îmi caut mersul de pisică. Îmi propun să nu mă arunc pe nimic şi să fac o inspecţie a zonei. Ies câţiva paşi cumva, mă uit după o glie mai stabilă, dar nu găsesc. Ajung la o porţiune unde pot să strecor o mână la baza peretelui şi îmi trece prin cap să caut ceva prize inverse. Dorin strigă „bolovan” căci pleacă din mâna mea la vale tot ce încerc să prind. Renunţ la idee, încerc să strecor fie ciocul, fie coada de piolet între gliile desprinse şi stâncă, tot nimic. Bag o mână după bucăţile de pământ, înfing pioletul unde pare mai bine şi, tiptil, tiptil, mă las cu greutatea de pe un picior pe altul. Pământul se lasă la fiecare pas, aceasta în cazul în care nu pleacă de tot la vale. Trec porţiunea mai sensibilă, mă poziţionez binişor şi stau la recepţie: din prima, Dorin trimite un capăt de coardă la mine. Caut zone de asigurare, nu am mare succes. Decid să mai înaintez spre o porţiune ceva mai lată şi care pare mai stabilă. Îl trimit pe Dorin înapoi până în drept cu doi copăcei retezaţi să le verifice starea de sănătate. Pare o soluţie acceptabilă. Eu asigur la piolet şi o dublură dată de un jneapăn şi un brăduţ, care nu se ridicau prea mult de la nivelul solului. Întindem balustrada pe care o reglez în funcţie de înaintarea lui Dorin. Vine cu grijă, eu încerc să-l fac să se lipească cât mai mult de perete, el nu prea are de ales şi ascultă, traversare reuşită. Dă înapoi pe o variantă uşor sub linia iniţială, pasul mai neplăcut îl face în urcare şi este mulţumit. Desface balustrada şi revine cu tot cu rucsacul meu, din nou pe linia originală. Ne-a luat circa 30’ această porţiune, dar suntem bine. Nu vreau să uit că am revăzut un fluture de piatră de un roşu intens. Pentru Dorin a fost o premieră. Cu toată încordarea dată de expunerea şi dificultatea pasajului, nu am putut să nu ne minunăm de naturaleţea şi frumuseţea acestei vietăţi.

Zonă delicată surpriză

Cele ştiute de mine de anul trecut se trec binişor, fără emoţii mari. Aici lăţimea este ceva mai mare şi dă o aromă de calm.

Surpări pe care le ştiam de dinainte de tură

Ajungem la hornuleţul tradiţional care naşte o ruptură de pantă la nivelul brânei. Prima dată a fost destul de ud şi mi-a dat mult de furcă. Mai are o caracteristică frumoasă. Are un piton la circa 2m de la intrare, după care se merge până la primul copac aflat mult mai sus. Practic, în caz de cădere eşti ferit să nu aterizezi în Valea Seacă, de brână te izbeşti sigur. Merge şnur acest horn, mă ramonez puţin, mă ud puţin pe părţile dorsale, mă ajut de piolet şi asigur la copac. Mă las la o lungime de două anouri şi remorchez ambii rucsaci. Apoi vine şi Dorin care foloseşte cu dibăcie pioletul şi efectul de „asigurat în coardă”.

Hornul

De aici avem nevoie doar de atenţie şi un pic de tehnică. Zonele sunt foarte expuse, în schimb poteca este destul de clară. Facem pauză la gamela galbenă la care trebuie să-i articulez şase-opt pumni zdraveni să o pot face să se închidă la loc. Oareşce patruped, nu ştiu exact din ce specie, a molfăit caietul care e împrăştiat pretutindeni. Pixurile, în număr nesperat de mare, nu au tentat pe nimeni, sunt la locul lor. Găsesc partea esenţială, adică cotorul pe care stau ceva mai multe foi şi repornesc jurnalul. Închidem cutia magică şi purcedem la drum cu bucurie. Peisajul din jurul nostru este ameţitor, văile sunt punctate cu albul zăpezii şi se identifică foarte bine. Pe această porţiune asigurăm ba la un piton mai vechi, ba altele două mai noi, dăm şi de o regrupare ultra, mai un jneapăn... Nu se putea să fie toate brici, mai facem o regrupare unde nu am alternativă decât să înţepenesc două pitoane lamă pentru a simula un piton mai gros. Tunelul e la picioarele noastre, lăsăm jos rucsacii şi trăim momentul în mare emoţie. Chiar dacă pare uşoară această porţiune, ea este foarte expusă şi nu este loc de ezitare.

Pe parcurs am tot explicat frumuseţile din zonă: Vâlcelul Mortului şi şaua corespondentă, Spintecătura Văii Seci, Hornurile Văii Seci şi al său portal, Spălătura Văii Seci, Brâul de sub Streaşină, Brâul lui Rafail, Brâul Portiţei până la devierea spre Zangur. Normal că trecem dincolo şi ne delectăm cu peretele Văii Albe, Brâna Mare a Coştilei, Albişoara Hornurilor etc.

Om şi Natură

Albişoara Hornurilor | Peretele Văii Albe

Deşi i-am spus de două ori lui Dorin, trebuie să îi arăt cu degetul că noi o luăm „prin gaura aia care se vede în sus”. În timp ce pregătesc coarda şi îmi caut strategia, Dorin adună rucsacii. Încep un ramonaj la mare artă, bocancii de iarnă nu au mare flexibilitate, dar stau bine pe stâncă. Urc pe primul prag format de ceva bolovani înţepeniţi şi asigur la o nucă naturală. Stau foarte bine şi evaluez situaţia. Între timp, trimit din coardă jos şi aduc lângă mine ambii rucsaci. Aici este o deviere naturală în hornul ce urcă vertical din Tunelul Picăturii şi iese în creastă. Îi poziţionez astfel încât să nu zboare sub nici o formă şi fără să trimit mai jos pietrele care sunt adunate pe mică platformă unde vieţuiesc. Cu forţe proaspete, că de altele nu aveam, o iau în sus. Încerc să amplasez un hex, dar până la urmă dau un anou la un bolovan bine încastrat. Mă înghesui din nou, nu am precizat, dar ramonajul prea larg la primul pas, devine apoi extrem de înghesuit. Ba o priza excelentă, ba una lipsă, completez cu umflatul din orice pentru a mă înţepeni în horn şi ies la soare. A mers bine, caut regruparea ce o ţineam minte că era deasupra capului meu şi într-un târziu o găsesc. Dau semnale, adun coarda suplimentară şi sunt pregătit să-l filez pe Dorin. El începe cu o propoziţie de tipul „nu prea am reţinut cum ai urcat” şi adaugă ceva de genul „io nu am mai făcut din astea”, cică „e prima dată”. Îl înţeleg, se va naşte nou nouţ din trunchiul stâncii, aşa că îl încurajez cu „hai că ţine coarda”. Mă uit la el şi face mişcări interesante, nu a reţinut locaţiile pragurilor care m-au ajutat să încep ramonajul. Plus intrarea presupune un spaţiu mai mare de umplere, mai ne-natural, apoi unul prea mic, cel puţin la lungimea piciorelor mele. Face ce face şi iese pe primul prag, preia rucsacii şi îi trimit coardă pentru recuperare. Sus am loc de ei, dar şi ceva bolovani mişcăreţi, aşadar prefer să îi agăţ în una din cele două asigurări. Amintesc doar că rucsacul lui era dotat cu beţe de trekking care se agăţau nedorit mai des decât pioletul meu, dar le facem faţă. Câteva mişcări de coardă şi totul e sub control.

Nou născut din stâncă

Imortalizăm clipa şi valea de unde am venit

În sus pare mai urât decât este, trebuie ceva atenţie deoarece zona este uşor friabilă. Plec de la un piton galben mai vechi, mai sus asigur la o zadă, şi mai sus am o regrupare foarte bună, pe un prag comod. Vine şi Dorin, reuşesc să prind în cadru întreaga echipă, metaforic vorbind. Pornirea din regrupare solicită din nou atenţia, apoi terenul se înmoaie, urc până se termina coarda, mă fixez la un pâlc de jnepeni şi regrupăm din nou. Privesc în sus plin de încântare şi o luăm liber la pas. Mare bucurie în sufletele noastre, aşa că facem o scurtă leneveală la clepsidră, loc numai bun de aruncat cu privirea. Pe creastă bate un vânt răcoros care ne mângâie trupurile. Urcăm ba feţe de stâncă, ba pe vâlcele înierbate. Unul dintre ele mă invită la linişte şi ne trântim în iarbă pentru un moment de reculegere. Soarele îmi încălzeşte fizicul, gândurile au zburat demult de la mine şi liniştea profundă mă cuprinde. Mulţumesc înlăuntrul fiinţei mele pentru această zi extraordinară. Asemeni unor rădăcini adânci încerc să mă contopesc cu pământul.

O luăm din nou la pas, mare noroc cu ceasul de mână al lui Dorin. Ne-am mişcat tare bine, dar na, mai este. Speram ca informaţiile vechi de două zile, legate de starea zăpezii de pe Valea Albă şi oferite de un utilizator de pe platformă, să-şi păstreze forma şi conţinutul. În jurul orelor 15 ne pierdeam prin mulţimea călătorilor de la Monumentul Eroilor. Dăm o variaţiune de Brâna Văii Albe, reuşim să nu simţim în bocanc nici unul din pârâiaşele atât de zburdalnice care treceau ba pe la suprafaţă, ba dispăreau pe sub zăpada pe care trebuia să o traversăm. Punem din nou colţarii, luăm pioletul la mână şi dăi pe Albă. Coborâm cu grijă, dar iute aş spune. Traversăm cu atenţie ruptura de la Cârn, pe dreapta în coborâre. E destul de adâncă, nu ştiu cât mai ţine. Dorin face o mişcare personală folosind şi părţile dorsale, important este că traversează bine. Verdeaţa este locul în care dezechipăm.

Valea Albă şi poiana La Verdeaţă

Ne hidratăm puţin, luăm o îmbucătură de păpică si purcedem pe frumoasa potecă. Această potecă îmi dă un confort extraordinar, te face să te simţi acasă. Remarc că a fost îmbunătăţită, trunchiurile care blocau poteca au fost ajustate. Suntem veseli şi discutăm vrute şi nevrute astfel încât, pe nesimţite, intrăm în poteca turistică şi la unsprezece ore de la start suntem din nou alături de Căminul Alpin. Este finalul măreţ al unei zile magice, mai greu de pus în cuvinte împlinirea din sufletele noastre.

Participanţi: Dorin şi subsemnatul

Echipament tehnic folosit pe acest sector: colţari, ciocan piolet, cască, semicoardă, anouri, carabiniere, pitoane, reverso.

Timp total: 11h, din care 3h45’ de la Căminul Alpin la Brâna Portiţei, 7h15’ retur la Căminul Alpin, via Tunelul şi Creasta Picăturii.

Data: 21 mai 2022

PS: Dorine, la cât de mare este arhiva cu poze, data viitoare putem scurta semnificativ timpii de deplasare.

Luni, 23 mai 2022 - 18:37 
Afisari: 353 


edy