Bordeiul Berbecilor - V Priponului (Muntii Bucegi)

Dupa cateva saptamani de "pauza de munte" - nedorite, desigur, ne strangem 2, eu si Victor, din marele nostru grup de hoinari si plecam spre Bucegi. Victor a avut examen sambata dimineata, astfel ca am ajuns sa ne urnim cu personalul de 14:06 din Bucuresti. Ne-am gandit ca oricum ar fi vremea gasim noi un loc de cort mai aproape sau mai departe de Busteni. Planul era sa ajungem la Bordeiul Berbecilor sa campam acolo. Trenul mi s-a parut ca a a juns repede pe V Prahovei, probabil pentru ca am vorbit mai tot drumul.

La 17:05 intram pe triunghi rosu. Cerul era mohorat si incepuse sa cearna cu fulgi rari si mici de zapada. Zgribuliti dupa caldura din tren, reusim sa ne "echilibram" dupa urcusul pana la troita, dar totusi este destul de frig. Ne intalnim cu cativa baieti ce coborau de la Costila, probabil, asa imi parea dupa echipament si cu un skior ce serpuia repede printre copacii inghetati. Ceva ciudat insa ne-a atras atentia: toti erau tacuti, gravi, tristi?...Gandurile ni s-au indreptat catre cel ce a murit in avalansa din urma cu o saptamana. Cu toate ca se intunecase, ninsoarea se opreste, norii se raresc si apare un "colt de luna cat s-o agati cu pioletul" si cateva stele. La intrarea in Poiana Costilei am auzit glasuri venind dinspre stana. Am trecut pe langa cheflii si odata reintrati in padure a trebuit sa aprindem o frontala deoarece norii acoperisera luna.

Am intrat apoi pe poteca bine batuta spre V Cerbului. Am mers incet, in tacere, inspirand cu pofta aerul tare si rece. Aproape de Poiana de la Piatra Parlita am vazut cum in dreapta potecii erau formate placi mici de zapada inghetata...Gandul mi s-a indreptat catre Tatal Ceresc intr-o ruga de iertare pentru sufletele celor inghititi de avalanse pe aceasta vale. Ne-am oprit in mijlocul poienii si ne-am aruncat privirile spre Morar. Pentru prima data muntele mi s-a parut trist...puternic, dar totusi trist . Cu toate ca zapada acoperea aproape prima saritoare de la intrarea pe V Priponului, am preferat sa "ocolim" pana la bordei pe "traseul clasic". Urcusul abrupt si inghetat m-a adus cu mintea in prezent, iar panta pana la stana mi s-a parut foarte obositoare: era doar o "felie" de zapada inghetata, semn al unor urme mai vechi, in rest placa pe care pasul o spargea si intram pana peste genunchi. Cand am ajuns in fata bordeiului de la stana Victor se apucase deja sa monteze cortul in interiorul gardului. Am taiat cu lopata cuburi de zapada inghetata si am imprejmuit cortul. Eram prea obositi sau poate prea inghetati ca probabil am fi putut incerca sa construim un iglu. Pe la 21:30 eram in cort. Mai aveam ceva ceai cald in termos ce a prins foarte bine. Am incercat sa pornim primusul insa butelia cu butan din el nu a facut fata frigului, nici macar nu l-am putut aprinde; bine ca am avut o rezerva cu butan-propan. Am topit zapada...mancarea era inghetata bocna. Cu tot cu sacul meu de puf, presimteam o noapte geroasa si lunga...nu m-am inselat prea tare. La un moment dat auzim pasi in apropierea cortului...la lumina lanternei vedem urme...probabil de caprita. Peste noapte mai ninge putin si se raceste putin mai mult.

Duminica dimineata ne hotaram cu greu sa iesim den saci, mancam si ne echipam. Vroiam sa urcam V Priponului. Am pornit pe la 10, pe o ninsoare marunta. Dupa un mic traverseu intram pe firul vaii. Zapada e bocna, incerc sa infig coada pioletului...dar in zadar...urcam aproape numai la frontali mai bine de jumatate din vale. Fulgii se raresc, panta se indulceste, ceata se ridica din vale putin cate putin. Ne odihnim cateva minute pe un bolovan si "negociem" daca sa mai urcam pana "la fiare" - "fiarele" fiind 2 piroane batute la capatul unui horn mic in dreapta vaii cum urci, se vad de departe. Victor iesise pe acolo odata de pe vale, tot pe zapada. Nu mai ningea, se facuse insa mai frig - incepuse sa bata vantul. Incepem din nou sa urcam. Zapada insa nu mai e la fel de tare, simt cum suna a gol sub fiecare pas. In unele locuri rup placa si ma afund pana aproape de genunchi. Urcusul asta insa e scurt. Ajungem la baza peretelui si urmeaza un urcus abrupt chiar pe langa stanca. Cand era panta mai inclinata si pasii ii faceam din ce in ce mai greu...iese soarele dintre nori dinspre Costila. Ne "retragem" la adapostul unei stanci, cu fata la soare, primind ca pe o rasplata zambetul cald-rece al astrului ceresc. Din pacate momentul e foarte scurt, soarele intra din nou in nori, ceata "ne-a ajuns din urma". Hotaram sa ne intoarcem, cu toate ca pana la "fiare" mai era o "aruncatura" de piolet...sau poate doua. Ceata deasa ma sperie putin, dar ne intoarcem pe urme si pe masura ce coboram se subtiaza. Incepe din nou sa ninga. Cu putin inainte sa ajungem la cort zarim 3 capre pe Morar.

Ne mutam lucrurile din cort in bordei, dam drumul la primus la maxim, mancam bine, strangem cortul, mai aruncam o privire catre V Priponului si, pe la 14:10 incepem sa coboram. A nins aproape tot drumul pana in Busteni. Intoarcerea in "civilizatie" ma scoate din poveste, iar intalnirea cu "populatia" de pe peron , ce odata ma enerva, acum aproape ca ma lasa indiferenta...ochii imi sunt indreptati catre Crucea de pe Caraiman. Personalul de 17:10 intra pufaind zgomotos in gara. Larma se inteteste, gasim 2 locuri, pana in Sinaia se face loc si de bagaje. Afara incepe sa ninga viscolit iar eu incep incet sa ingan..."Ninge peste munte cu melancolie / Ninge peste moartea unui alpinist / Ninge peste astre, ninge si sfasie / Inima ce-mi bate azi in pieptul trist"...

Joi, 9 februarie 2006 - 15:29 
Afisari: 2,024 


corinache