Blocati de ploaie in cabana (Muntii Fagarasului)

În urmă cu vreo 35 de ani pe vremea când Transfăgărăşanul era doar în proiect şi telecabina de la Bâlea nu exista, am ajuns în toiul nopţii pe o ceaţă opacă la cabana înconjurată de ape, singura din zonă pe atunci.

Colindasem creasta ziua întreagă, fără grabă, prin ploaie şi ceaţă, descoperind la fiecare rafală de vânt câte o stâncă umedă cu bandă roşie pe ea indicându-ne calea de urmat. Poteca era bine trasată şi nu ar fi fost probleme de orientare, dacă o mulţime de alte poteci pastorale nu ar fi brăzdat zona în toate direcţiile. Valuri de ceaţă erau purtate de vânt dezvăluind din când în când ca o mantie de magician frumuseţi alpine neaşteptat de spectaculoase. Ploaia curgea peste pelerinele noastre, rece şi deasă botezându-ne ca montaniarzi.

In şaua Capra mai erau petice din zăpada iernii trecute deşi era început de iulie. refugiul era pustiu, dar aveam locuri rezervate la Cabana Bâlea. Aşa credeam atunci neştiind că rezervarea fusese anulată din cauza unui grup anterior al aceleiaşi agenţii care abandonase traseul afirmând că : „ nu se poate ajunge la Bâlea din cauza zăpezii”. Nu ştiam atunci că şi grupul nostru fusese dat dispărut „între Podragul şi Bâlea” ca şi un grup de polonezi căutat în zonă de slavamontişti de o săptămână. Se bănuia că om fi coborât pe vreo vale în pustietate... Nu existau atunci telefoane mobile şi puţinele staţii radio existente pe la cabane funcţionau foarte rar.

Ne mişcam încet din cauza porţiunilor înzăpezite pe care trebuia să le traversăm, dar aveam un ghid cunoscător şi experimentat care ne spusese că „important este să mergem” şi vom ajunge la cabană. Eram toţi tineri, mult mai tineri decât ghidul şi nu a intrat nimeni în panică văzând că tot mergem şi nu mai ajungem la cabană deşi timpul planificat aproape se dublase.

Am tot început să coborâm spre cabană şi aşteptam să văd imaginea din reclame cu cabana din mijlocul lacului. Nu am văzut nimic şi am tot mers după marcaje până la uşa cabanei. Surpriză! Cabana era arhiplină, ploua de trei zile şi toţi care urcaseră pe munte se opriseră acolo. Rezervarea fusese anulată pentru că trecuse mult timp şi fuseserăm daţi dispăruţi! Cu toate astea, montaniarzii erau respectaţi acolo, pentru că nu oricine putea ajunge în acel loc. Au fost mutaţi oameni să doarmă pe scări sau câte doi pe un scaun şi ni s-a dat prioritate pentru că veneam de pe munte, ceilalţi urcaseră din vale. toţi ne priveau cu respect pentru isprava noastră.

Eram primul grup din acel an care reuşise să parcurgă traseul care în condiţiile date era considerat impracticabil de turiştii obişnuiţi fără echipament alpin de asigurare. A doua zi am aflat că nu ni se dă voie să plecăm mai departe. Aveam o zi de pauză în program, în care ne-am plimbat foarte aproape de cabană şi am stat la poveşti în jurul sobei încălzite. Nu se ştia cum va evolua vremea, dar atmosfera era optimistă în cabană deşi salvamontul nu ne dădea voie decât să coborâm, nu să urcăm iar pe creastă spre a merge la Negoiu cum doream.

Am refuzat să coborâm şi am stat la Bâlea 3 zile blocaţi în cabană cu ceaiuri aburinde cu rom, cu cântece de munte  şi două chitări ce se luau la întrecere cântând alternativ. Nici în Alpi nu m-am simţit mai bine ca atunci şi zâmbesc când aud la TV lamentările unei crainice care nu şi-a plimbat niciodată silicoanele pe munte  alarmându-se cu privire la soarta unor turişti blocaţi în cabană din cauza ploii...

Luni, 13 iulie 2009 - 08:08 
Afisari: 2,224 


dumitru51