Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Lespezi
Muntii Fagarasului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Biscuiti cu miere și apă de izvor, la Lacul Capra (Muntii Fagarasului)

BISCUIȚI CU MIERE ȘI APĂ DE IZVOR



Iulie 1989




Au trecut deja două săptămâni de când Vlad a luat vacanța de vară. A absolvit clasa a IV-a. Cu coroniță. Împreună cu încă o grămadă de copii. Așa se făcea la clasele mici, se dădea o grămadă de premii I cu coroniță, așa ca să nu se supere nimeni. Oricum, noi, adică eu și Adela eram mândri de fiul nostru.


Ne-am făcut și poze. Apoi ne-am dus la restaurant să sărbătorim succesul copilului nostru. Dar cel mai important lucru era că, i-am promis să-l ducem pe munte. Traseul era următorul: orașul Victoria - cabana Turnuri, prima zi - cabana Podragul, cu program de voie, a doua zi - cabana Podragu- Bâlea Lac, a treia zi - coborârea și drumul spre casă a patra zi. Așa că, în acea dimineață de iulie, ne cuprinsese febra pregătirilor.


Era o agitație de nedescris în bucătărie, care devenise locul unde ne împachetam rucsacurile, unde luam micul dejun și unde ne echipam, totul în același timp. Într-un sfârșit am ieșit din casă. Era încă întuneric.


Am prins în ultimul moment autobuzul de Mediaș. De aici, din Mediaș, am luat un accelerat până la Sibiu, apoi, cu un tren personal, am ajuns în gara Ucea, de unde, cu autobuzul, am ajuns în orașul Victoria. Când am coborât din autobuz, am avut un sentiment ciudat de abandon. În afară de noi nu mai era nimeni echipat de munte. Aveam impresia că cei din jur ne priveau de parcă am fi niște ciudați. Poate era doar o impresie. Eram în mijlocul săptămânii. Poate d'aia. Așa că, am dat semnalul de plecare. Trecem de combinatul chimic și după ceva timp ajungem la drumul forestier. Aici se schimbă și peisajul. Sentimentul acela plăcut ce-l am întotdeauna la vederea muntelui începe să se amplifice. De la ramificație o luăm spre dreapta pe drumul ce duce la ,,Arpașu”. Eram singuri pe drum. N-am întâlnit nici măcar un câine vagabond. Vremea era toridă. Soarele dogoritor părea că a ajuns pe cer direct dintr-un tablou de Van Gog. Nici nu am pornit bine, că eram deja fleașcă de transpirație. Mă uitam la Adela și la Vlad care mergeau în fața mea (normal, conducătorul merge în spate, ritmul fiind impus de cel mai slab), discutâd de una de alta, se amuzau.


N-aveau trebă. Nu-i afecta de loc canicula. De abia reușeam să nu-mi trădez slabiciunea.


Rucsacul avea o tonă. Ce să-i faci, cortul, conservele și echipamentul greu îl duceam eu. Așa că, de-abia îmi târâiam picioarele. Apa o băusem aproape pe toată. Noroc că în Făgăraș, față de alți munți, găsești apă pe toate drumurile. Așa că, din puctul ăsta de vedere, eram liniștit. Mă ștergeam pe față de transpirație cu un ritm de metronom. Când nu-mi ștergeam fața, mâinile îmi atârnau nemișcate de-a lungul corpului, de-mi ajungeau până la genunchi. În schimb, în fața mea se deschideau priveliști de poveste. Înaintăm pe lângă Valea Ucișoara Seacă apoi pe linia de cumpănă al Muchiei Tărâței. Urmând poteca, traversăm tot felul de poieni minunate, cu denumiri care mai de care mai năstrușnice, poiana ,,La Comandă,,,La Șeuță, ,,La Fruntea Boului, ,,La Așchii”. Într-un târziu ajungem ,,La Șipot” unde facem o pauză de masă. Era târziu. Soarele deja a luat-o în jos, iar vremea a început să se răcorească un pic.


Imediat după ce ne-am savurat sandwich-urile am și plecat. Era momentul să fac puțină școală cu Vlad. În timp ce înaitam, îi arătam cum trebuie să pășească. Cum să pună toată talpa jos, iar când piciorul ajunge în spate, să facă o mică extesie pentru relaxare. Să nu pășească pe vârfuri, deoarece mușchii vor obosi înainte de vreme. Cum trebuie să mențină un ritm potrivit și constant. Pauzele să nu fie lungi, pentru ca mușchii să nu se ,,răcească” prea tare și, de preferat, să rămână în picioare. Și uite așa a mai trecut ceva vreme, iar noi ne apropiem de țintă. Soarele era pe puctul să dispară. Ajungând deasupra văii Podragu, imedia am coborât la cabana Turnuri (1520m). Cabana parcă era copiată dintr-un basm al fraților Grimm. În cabană nu era nimeni în afară de cabanier, cu care am încheiat pe loc formalitățile de cazare. Nu avea rost să montăm cortul, deoarece eram singurii turiști în toată cabana iar eu eram frânt de oboseală. M-am așezat pe o bancă.


Resimțeam din plin efortul primei zile. Mă dureau toate. Foarte curios, Adela și Vlad nu aveau nimic. Vroiau să mai facă o mică tură prin preajmă. Eu am bâiguit o scuză numai de mine auzită pentru a rămâne la cabană. Se înserase. După ce ne-am pregătit un ceai la primus, am cinat și rapid m-am vârât în sacul de dormit. Am adormit imediat.


Dimineața m-am trezit primul, ca de obicei. Vremea era minunată. Pe cer nu era nici un nor. Aerul răcoros îmi pătrundea prin toți porii. După câteva mișcări de înviorare, m-am spălat până la brâu cu apă rece. Este un obicei pe care mi l-am însușit de mic și care îmi face o deosebită plăcere. Probabil este vorba de vreo genă moștenită de la străbunii mei siberieni.


În scurt timp s-au trezit și ,,coechipierii” mei. După micul dejun am împachetat, ne-am luat rămas bun de la cabanier și am plecat spre ,,Podragu. Drumul a fos foarte lejer de data asta. La elicopter ne-am oprit. Eu și Vlad inventam tot felul de metode care mai de care mai năstrușnice, pentru cum am putea coborî mormanul de fiare vechi jos. Până la urmă am renunțat și am plecat mai departe. În scurt timp am ajuns la Podragu.


Ne-am îndreptat direct către lac, unde ne-am trântit imediat pe jos.


Cum am ajuns devreme, prin preajmă nu prea erau turiști. Probabil că unii dintre ei au plecat deja pe tresee, alții, probabil, o să urce din Victoria sau o să sosească din traseele de creastă. Cine știe. Oricum, locul este minunat. Ne aflam la peste 2000 m. Vlad se zbenguia pe lângă lac. Adela contempla mirificul peisaj. Mai sus, cabana de piatra ne invita la ea. ,,Poate mai târziu” îi răspund în gând. Deocamdată trebuie să ne instalăm cortul. Îmi chem copilul. Bieînțeles că vine într-o secundă. Este la vârsta când pune tot sufletul când este vorba să ajute. Îi place când îi dai responsabilități. Așa că, împreună, în scurt timp ne instalăm cortul, ne aranjăm lucrurile în el, ne pregătim culcușurile. Adela ne pregătea prânzul: conservă de carne de vită în suc propriu, cartofi natur pregătiți pe primus și salată de castrveți. Ne-am așezat pe o piatră, fiecare cu farfuria în mână și am înfulecat bunătățile cu o poftă pantagruelică. Apoi Vlad a plecat să scotocească împrejurimile, iar eu și Adela ne-am dus la cabană, unde am comandat câte o cafea. În timp ce ne savuram cafelele contemplam minunata priveliște. Tărâța în stânga, iar Podragu în dreapta, uniți de creasta zimțată. Zeci de fâse și cojoaice (mici păsărele ce viețuiesc în etajul bioclimatic al grohotișurilor și stâncăriilor) zburau ciripind deasupra pajiștei presărate cu bolovani gri, înveselind peisajul. Timpul nu mai are nici o valoare în aceste locuri, este o zonă atemporală. La un moment dat cerul a devenit roșu, soarele dispărând spre vest. După ce s-a înserat, am ,,sunat adunarea” la cort, și treptat ne-am lăsat cufundați în brațele lui Morfeu.


Ora 6 dimineața. Mă trezesc instinctiv. Mă mișc cu grijă printre adormiții din cort și ies afară.


Afară, parcă am nimerit cu capul într-o găleată cu lapte. Nu vedeam mai nimic Era o ceță de nu-mi vedeam degetele de la mână. Răcoarea dimineții mă cuprinsese, în mod plăcut. Întotdeauna mi-a plăcut dimineața. M-am îndrept spre lac. M-am aplecat și mi-am dat cu apa rece ca gheața pe față. Vai ce plăcere.


M-am dezbrăcat până la brâu și mi-am dat cu apă rece și pe corp. Nu vă povestesc ce senzație plăcută mi-a creat această acțiune. După ce m-am spălat și pe dinți, mi-am trezit și familia. Încet și cu grijă pentru a nu-i speria. Îmi aduc aminte când eram mic și trebuia să mă scol dimineața pentru a merge la școală, tata intra în cameră și făcea un zgomot infernal pentru a mă trezii. Zicea că așa se făcea în armată. Pe mine așa de tare ma enerva, încât aruncam cu perna în ușă, după ce ieșea din cameră.


După ce s-au trezit și s-au dus să se spele, eu tocmai terminasem de făcut ceaiul pe primus, și am uns câteva felii de pâine cu pateu. După ce am mâncat, ne-am apuct de strâns tabăra. În scurt timp eram gata de drum. Ne-am dus la cabană unde cabanierul era deja treaz și l-am informat despre intenția noastră de a ajunge la Bâlea Lac. Ne-am luăm rămas bun și am plecat. Ceața ne-a însoțit până aproape de creastă. Mie mi-a plăcut, deoarece păstra răcoarea. Ajunși în Șaua Podragului am făcut un mic popas pentru a admira imensitatea peisajului. Aflată între vîrfurile Tărâța (2414m) și Podragu (2462m), poziția îți oferea o pespectivă generoasă și minunată atât în partea Olteniei cât și a Ardealului.


Am pornit-o în pas moderat pe potecă spre cabana Bâlea. Trecem relativ ușor pe deasupra Căldării Iezerului de la Podul Giurgiului, pe lângă vîrful Podragul ajungând la Iezerul din Podul Giurgiului (2226m). De aici începe o porțiune foarte dificilă dar spectaculoasă. Este vorba de urcușul stâncos pe un pinten al Piciorului Mircii, un urcuș în serpentine strânse, care ne solicita toți mușchii. În urma noastră la o distanță relativ mică, mai venea un grup de trei tineri turiști. De aceea trebuia să fim atenți cum pășeam, pentru a nu prăvălii pietre peste cei ce veneau în urma noastră. Ajunși pe culme, puteam admira frmusețea și maiestatea vârfurilor ce strjuiesc în stâga și drepta noastră. Este vorba de vârful Vârful Mircii (2278m) și Arpașul Mare (2467m). După ce dedpășim acestă prțiune, ne angajăm într-un coborâș destul de periculos, ideal pentru al învăța pe Vlad, cu să se folosească de muchiile și călcâiele bocancilor, pentru a nu aluneca, cum să-și coboare centrul de greutate cât mai jos, în așa fel încât să diminueze la maxim, pericolul unei căzături. De aici ni se dezvăluie în toată splendoarea creasta Buda, Râiosu și Mușeteica. Ajunși în Șaua Vârtopului, depășim în scurt timp vârful Parul cu Fier și ajungem la monumentul lui Nerlinger (2287m). Ne-am oprit pentru un minut, aducândundu-ne modestul nostru omagiu celor doi oameni de munte, Richard Nerlinger și Herta Ruzicka, ce au pierit aici, în 30 iunie 1930, dată înscrisă pe monument.


Cei trei tineri turiști au trecut pe lângă noi în pas alert și cu capetele în pământ. Oare ei cu ce se aleg din toată drumeția asta? Știu ei! Oricum ne urnim și noi, după ce îmi așez rucsacul meu de o ,,tonă”, în așa fel încât ramele de aluminiu să se fixeze cât mai bine de spatele meu, pentru a nu se înclina și a nu mă trage într-o parte când trecem pasejele periculoase ce urmau să vină. Drumul trece pe lângă vîrful Arpașul Mic (2460m), trecem pe deasupra Căldărușii Frunții. Drumul este destul lejer pe porțiunea asta, mai ales pe poteca de coastă, până pe creasta principală, în Custura Arpașului. Din acest loc, în fața noastră ni se dezvăluie o porțiune extraordinară. Pe cât de frumoasaă pe atât de spectaculoasă. Porțiunea La trei pași de moarte, o porțiune mai dificilă, care totuși este asigutată în trei puncte cu cablu.


Repede, mă duc în față și mă postez mai jos de potecă, într-o poziție cât mai stabilă, cu gândul să-l ajut pe Vlad să tracă acestă porțiune în siguranță. Pe când mă pregătem eu să-mi găsesc poziția cea mai bună, Vlad era deja dincolo în siguranță uitându-se mirat la mine, neînțelegând ce vreau să fac. Adela a trecut fără nici o emoție. Nu mi-a rămas decât să revin și eu pe trseul normal și să ne continuăm drumul. În Strunga Mică sau Portița Arpașului, dăm de bifurcația cu traseul spre cabana Podragu, un traseu care ocolește pe dedesuptul crestei, porțiunea mai dificilă.


În sfârșit putem admira în toată splendoarea ei, Fereastra Zmeilor. O gaură în stâncă, ce-ți dă o senzație de ireal, o fereastră spre alte lumi, o ,,zonă crepusculară”. Cel puțin asta era senzația mea, privind minunata creație a naturii.


Ajungem într-o zonă de crestă foarte dificilă. Parcă am fi într-o misiune pe Marte. Dificilă porțiune dar spectaculoasă. Probabil că din această cauză îmi și place. Pe porțiunea asta am observat că și Adela și Vlad se descurcă din ce în ce mai greu. Facem popasuri tot mai dese. Transpirăm abundent. Bem litri de apă. Noroc că sunt izvoare la tot pasu. Însfârșit, aproape la tot pasul. Soarele dogoritor își aruncă săgețile fierbinți, direct în creștetele capetelor noastre. Noroc că din timp în timp adie un aer răcoritor care ne mai înviorează. Însă a început să ne chinuiască foamea. Am fi putut să ne oprim oriunde să mâncăm. Dar am hotărât de comun acord că, vom mânca când ajungem la Lacul Capra. Așa că, ne-am continuat drumul cu opriri tot mai dese, hidratându-ne tot timpul.


Coborâm o porțiune înierbată, ajungem sub peretele Crestei Arpășelului, intrând astfel în traversarea porțiunii de grohotișuri, unde din loc în loc întâlnim limbi de zăpadă. La capătul porțiunii începe urcușul în serpentine până pe o culme ce se termină cu o șa. De aici intrăm în căldarea Lacului Capra. După răscrucea cu traseul dinspre Vidraru, ajungem la Lacul Capra așezat la 2230m altitudine fiind cel mai mare lac de pe versantul sudic al Făgărașului.


Cum am ajuns lângă lac, ne-am dat jos rucsacurile, și ne-am trântit în iarba, sleiți de toate puterile. Nu știu cât timp am stat așa. Dar nu ne-am ridicat decât în momentul când am simțit că foame are o intensitate mai mare decât oboseala fizică. Așa că am scotocit prin rucsac. Primul lucru pe care am pus mâna a fost un pachet de biscuiți cu miere. I-am împărțit, ne-am umplut paharele cu apă proaspătă și rece de la izvor, și cu o poftă de nedescris i-am înfulecat într-o clipă, bând apa aproape instantaneu. Am avut senzația că nu am mai mâncat ceva așa bun, în viața mea. După ce zdrobeam biscuitele cu dinții, celule gustative erau invadate de un gust divin, dat de dulceața mierii și a aluatului copt, amplificat de apa proaspătă și rece, băută imediat. Se pare ca aceași senzație au avut-o și Vlad și Adela. Bineînțeles că nu ne-a ajuns nici pe o măsea, așa că, am desfăcut două coserve de pește în sos tomat, pe care și pe acestea le-am înfulecat rapid. Și conservele au fost extraordinar de bune. Am mai mâncat doar asemenea conserve, dar niciodată nu ni s-au părut așa bune ca aici lângă lac.


După ce ne-am ,,ghiftuit” bine și după o binemeritată odihnă, ne-am echipat, și am plecat. Din Șaua Caprei până la cabana Bâlea, nu mai era mult. De sus ne apare imaginea splendidă a lacului, a cabanei precum și spectaculosul Transfăgărășan.


După scurt timp din Șaua Caprei prin hăurile Văii Bâlei, pe un povârniș destul de abrupt , am ajun lângă lac


La cabană și în jurul ei era plin de turiști. Deabia ne-am găsit un loc de campare. Într-un târziu ne-am montat cortul, ne-am pregătit locurile, după care am pierdut vremea plimbându-ne prin împrejurimi, sau făcând conversație și schimb de impresii cu vecinii de cort. După lăsarea serii am intrat în sacii de dormit și duși am fost.


A patra zi, m-am sculat ca deobicei dis-de-dimineață. Am ieșit din cort. Era senin, soarele se străduia să se arate de după creste. Era destul de răcoare. După ce mi-am termin ritualul matinal, m-am apucat să pregătesc micul dejun, adică ceai, pâine cu pateu, o bucățică de ciocolata și voie bună. Îmi trezesc familia, care după ce mâncăm, mă ajută să strângem tabăra și după ce mai aruncăm o privire de rămas bun peste crestele din fața noastră, ne întoarcem și plecăm pe drumul de coborâre.


Am ajuns acasă spre seară. Am despachetat și am intrat pe rând să facem câte un binemeritat și așteptat duș.


La un moment dat apare Vlad, cu un pachet de biscuiți cu miere în mână. Imediat ne-a dispărut oboseala, și agitându-ne veseli pe lângă copil, am împărțit biscuiții, ne-am luat câte o cană cu apă de izvor, adusă de pe munte și am început să cinăm. Nu putem spune că nu au fost buni. Dar nu am avut nici pe departe senzația aceea pe care am simțit-o sus la Lacul Capra.


De aceea de câte ori ne aducem aminte de acea excursie, sau auzim numele lacului cu pricina, ne aducem aminte de gustul extraordinar care l-au avut acei biscuiți cu miere și apa de izvor.




Sâmbătă, 26 iulie 2008 - 12:44 
Afisari: 8,718 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

cipicernat
cipicernat
(admin)

 
1
Un jurnal așa cum ar trebui să fie un jurnal! Și un tată așa cum ar trebui să fie tații!


Sâmbătă, 26 iulie 2008 - 12:44  

vertex
vertex

 
2
Eu am absolvit clasa a IV-a în '88 și tare mi-ar fi plăcut să primesc un asemenea "cadou"! Minunat jurnalul! Scris de un om care știe să guste muntele...


Sâmbătă, 26 iulie 2008 - 16:41  

veteranul1
veteranul1
Coarda
 
3
Un jurnal pe cinste! Felicitari!


Sâmbătă, 26 iulie 2008 - 17:14  

luna
luna
Busola
 
4
Felicitari, sunteti unul dintre parintii care stiu sa transmita tainele muntelui mai departe + totodata sunteti un parinte care tine cont si de alte dorinte ale copiilor decat cele financiare.


Duminică, 27 iulie 2008 - 18:45  

mike
mike
Rucsac
 
5
Frumos jurnal si inspirat titlu au ales.Fagarasul ramane magnific la orice varsta si in orice anotimp


Miercuri, 30 iulie 2008 - 15:09  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
6
La cat mai multe jurnale spre delectarea noastra!


Joi, 31 iulie 2008 - 07:48  

varverica
varverica
(admin)

 
7
Mierea - cel mai bun aliment dulce si apa - singura bautura care potoleste setea cu adevarat.

Felicitari!


Marți, 5 august 2008 - 15:57  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
8
Foarte frumos!Au trecut doi ani de atunci!Poteci insorite va dorim si poftiti si in nord la munte!


Miercuri, 7 iulie 2010 - 19:52  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
9
Parcurgerea textului a fost (aproape) la fel de placuta ca si compania dumneavoastra pe acelasi traseuCarpati.org Cat despre apa de la Capra (fara biscuiti de data aceasta), rar intalnesti ceva mai bun. Si inca ceva, alaturi de tata Oleg cararile devin mult mai abordabile decat par de obicei. Cu drag, Olga.


Marți, 7 septembrie 2010 - 14:50  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1013 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org