Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Ianuarie 2023
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Februarie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728

Online

Vremea
Varful Curcubata Mare
Muntii Bihor-Vladeasa

Bear hug pe Jepii Mari (Muntii Bucegi)

Bună tuturor, 


Vă prezint jurnalul meu de inițiere, ritul de trecere de la stadiul de pantofar la stadiul de newbie. Sper să vă amintiți și voi cu plăcere de prima urcare adevărata pe munte și de primele peripeții, în mod special și de primele greșeli (la noi au fost multe, dar mulțumită Omului am scăpat și de urs și am recuperat și telefonul pierdut)...




Miercuri, în data de 22 Iunie, ne-am urcat la 7 dimineața în trenul de Bușteni cu ideea relativ greșită de a ajunge la Babele pe jos, pe Jepii Mari. La 9 fără 20 de minute ne-am dat jos și am pornit ușor către locul de start al traseului. În dreptul hotelului Silva, cimitir al tinereții mele, emblemă a vacanțelor familiste tradiționale din anii 90, ne-am luat o sticlă de apă de 2 litri din care Omul a ras jumătate dintr-o înghițitură. M-am uitat puțin urât, dar m-am gândit că nu e panică, ca doar n-om bea atâta apă, mai ales pe un traseu de 3 ore și jumătate.

Ajungem într-un final la locul de start, la baza pădurii de unde se despart trei trasee: crucea albastră care duce pe Jepii Mici, traseu deosebit de periculos și bun pentru oamenii antrenați, parcurs de băieții cool pe care i-am văzut suind cu ditai rucsacurile, încrezători și zâmbăreți care parcă atacau un bulevard, tringhiul albastru pe care îl alesesem noi și punctul roșu, traseul popular către Urlătoarea.

Ne punem pe urcat prin hârtoape pe la ora 9, în timp ce Omul se plânge că nu l-am lăsat sau că nu am vrut să particip cu băieții cool pe Jepii Mici. Urcăm și urcăm, până când dăm de potecuța cu triunghiul albastru, singulară și despărțită de punctul roșu, semn clar (mai ales pentru Om) că pentru prima oară nu o să megem doar la Urlătoarea.

Mergem frumos pe potecă prin pădure, cam preț de o oră. E bine, e răcoare, e dimineață, e liniște. Nu e apă pe nicăieri, dar mai avem jumătate la ghiozdan, pe lângă niște sendvișuri și niște banane. La un moment dat, la o cotitură, auzim cam la 3-4 metri de noi în sus în pădure un foșnăit de frunze și un Hoooooooooooooooorun pic mai puternic decât normal. Mie mi s-au muiat picioarele instant, pentru că știam ce era, dar de frică nu mă uit, și îl întreb doar pe Om, cu o voce mai mult amuzată, Ce e ăla de sus? Omul se uită în sus și mă îndeamnă cu cea mai calmă și liniștitoare voce posibilă să merg înainte. Execut, dar de data asta cu viteza rachetei, în timp ce omul rămâne în spate liniștit, îndemnându-mă să mă uit la flori, la priveliște, la pe unde pun picioarele ca să merg. După vreo zece minute tot nu mă calmasem, dar îmi zic să o las mai moale cu teama de urși pentru că oricum nu fusesem urmăriți, nici atacați, și daca ni s-ar fi întâmplat asta pe o potecă îngustă tot nu am fi avut pra multe alternative. În plus, după ce ne-am revenit din spaima de urs, Omul îmi aruncă maxima zilei: Probabilitatea să te întâlnești cu doi urși în aceeași zi e foarte mică. Așadar, cu acest dicton mă păcălesc și reușesc vag să mă bucur de traseu, de floricele, de priveliști, de răcoare. Traseul este, în esență frumos, vag un pic cam anost pentru că vorbim numai de o cărare printr-o pădure de foioase care dă în stânci un pic mai sus. Etajul de conifere nu prea există. La un momentdat auzim și voci omenești și un Uuuuuu-uuuuuuu la care eu răspund cu mare recunoștință, semn că traseul e circulat și că nu suntem singuri.

Apa se termină văzând cu ochii, ne e sete și după vreo două ore ne oprim undeva la umbră pentru o pauză mai mare. Facem niște poze, Omul rade vreo patru banane și vreo două sendvisuri pe nerăsuflate. Bem și restul de apă și ne odihnim un pic, facem niște poze și o luăm din loc. Mai mergem vreo 10 minute, după care același Om mă lovește direct cu un upercut la ficat : Nu mai am telefonul, cred că mi-a căzur din buzunar când ne-am oprit. Normal, îmi zic, telefonul ți-l poți ține numai în pantalonii de pânză lăbărțați când urci la mama dracului. Prin urmare trebuie să ne întoarcem după el. Omul o ia la goană mai ceva ca mine după întâlnirea cu ursul, supărat și fără să înțeleagă că am niște bocanci înalți peste glezne și foarte țepeni, care nu prea îmi dau voie să flexez la coborâre. În plus, se aud niște voci și e panică mare și frică de furt de data asta. Ne întâlnim dupa 5 minute cu un grup de tineri care îi restituie Omului proprietatea de care nu a avut grijă. Folia de protecție e plesnită vag la un colț și pentru prima data îmi zic că nu e doar un moft să îți protejezi ecranul. Mulțumim și ne punem la loc pe urcat și pe mers, până când ajungem la o poieniță cu deschidere și cu o toponimie pe care poseri ca noi nu o cunosc.

/poienita/poienita.jpg

Aici facem niște poze și Omul mai rade restul de sendvișuri. Nu mai avem apă, mi-e sete de mor și doar ce depășisem un indicator potrivit căruia mai aveam 2 ore și jumătate până la cabană. În fața noastră urmează porțiunea de lanțuri. Mă uit vag și îmi zic că e fezabil, însă fața mi se lungește când după curbă urmează alte lanțuri. Și alte lanțuri. Și iar lanțuri. Ne agățăm de ele, trecem cu bine și ajungem într-un sfârșit la Canton Jepi, pe platou, într-o poieniță plină ochi de flori mărunte și galbene. Ne oprim acolo, Omul își rulează o țigară, eu mă bucur de pauză. Tot la canton dăm peste trei băieți. Băeții au apă. Socializăm vag dar hotărâm, prin puterea telepatiei și a legăturii SF care mă leagă de Om, să nu cerem apă. Suntem niște proști și ne merităm soarta.După Canton începe cea mai frumoasă bucată, cea prin jnepeniș. Este probabil al doilea cel mai suprarealis decor al României, după Vulcanii Noroioși. Numai pentru porțiunea asta îmi zic că drumul a meritat, nu vezi în fiecare zi așa ceva. Mirosul mă înnebunește, dacă aș crea un parfum ar trebui să miroasă fix ca pe poteca aia, a fructe proaspete și a ace de brad, proaspăt și dulce în același timp./poienita/jepenis.jpg

După ce ieșim din feerie, dăm de indicatorul despărțitor: spre Piatra Arsă sau spre Babe? Piatra Arsă e mai aproape și ne e sete de murim, dar vedem din depărtare telecabina și alegem din nou greșit. Drumul către Babe e cel mai lung și cel mai enervant. Suntem pe platou, ne e sete, iar cabana e ca o oază în deșert, o vezi dar nu mai ajungi în veci la ea. Nici măcar oile și peticele rase de ele nu ne mai înveselesc, în plus oboseala începe să își spună cuvântul și facem pauze din ce în ce mai dese.

/poienita/oi.jpg

Ajungem într-un final la telecabină, bem apă de 5 lei sticla de jumătate fără bon fiscal, ne luăm bilete de coborâre, ne mai odihnim un pic și mergem să ne pozăm la monumentele naturii, niște poze pe care mă laud că le-am meritat cu vârf și îndesat.

/poienita/babe.jpg

La întoarcere stăm la coadă o oră la telecabină, mulțumiți totuși că pentru prima oară nu mai suntem pantofari dar obosiți rupți. Mie mi se face frică în telecabină, mai frică decât de urs, mai ales când trece de stâlpi și se aruncă în cădere liberă. Înăuntru lumea e pai puțin panicată, filmează și face poze.

Jos ne udă o ploaie de vară, se lasă un pic de răcoare în timp ce savurăm pe final o ciorbă de fasole la poalele muntelui. O luăm către gară, ne urcăm în tren și la ora 8 seara ne dăm jos în București, la 32 de grade.

Astăzi ne mișcăm ca Robocop și suntem arși ca niște raci. Probabil că pe platou am fost ca două bucăți de carne pe grătar, deși ne-am dat cu cremă de protecție.

În concluzie, o plimbare bună, plină de peripeții și de greșeli, pe care nu cred ca o s-o repetăm foarte curând, dar mulțumită căreia am luat un upgrade, de la pantofar la newbie. Traseul e ok, îți trebuie doar niște încălțăminte bună, puțină rezistență fizică și multă apă.

Am uitat să menționez un element foarte important, și anume că pe cărare era plin de caca de urs. Am văzut cel puțin vreo patru bucăți sănătoase la altitudini diferite, ceea ce mă face să cred că ne-am plimbat mai degrabă prin Bearville și că dictonul Omului putea să fie încălcat pe bună dreptate. Mă mai gandesc și că zgomotele de mai sus veneau tot pe fond de urs, dar de asta mi-am dat seama târziu acasă. Mai bine că nu m-am panicat și mai rău.

Trebuie să îi mulțumesc și Omului pentru că s-a comportat exemplar și a reușit să ia cea mai bună decizie la rendez-vous-ul care pe mine mă paralizaze, și anume să ne continuăm liniștiți drumul și să facem abstracție de Moș Martin. Pe mine cu siguranță nu m-ar fi dus capul... o fi vreo superputere a bărbaților de a fi lucizi în momentele cheie...

Cam atât, sper să vă încânt cât de curând cu expediții mai puțin eșuate.

To be continued...



Joi, 23 iunie 2016 - 20:28 
Afisari: 3,138 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

monycata
monycata

 
1
Din câte rețin, întotdeauna m-am întors cu ceva apă după traseu, pornind de la premisa "mai bine să rămână decât să nu ajungă". Dacă ar fi fost după mine, aș fi abordat Jepii Mici; cumva, mi se pare mai puțin solicitant decât Jepii Mari și mai atractiv. Da' asta nu-i bai, voință și entuziasm să fie.
P.S.: Omu avea dreptate: e noroc chior să te întâlnești de 2 ori cu ursul în aceeași zi.


Vineri, 24 iunie 2016 - 07:50  

xoreax
xoreax
Coarda
 
2
Inceputurile sunt frumoase, tin si eu minte prima mea tura solo pe Jepii Mari cand, desi am plecat cu 2L de jos, am ajuns pe platou fara nicio picatura. In loc sa merg la Piatra Arsa, am mers spre Babele unde ma asteptau parintii mei insa pe drum am vrut sa scurtez traseul si mai mult m-am abatut.
La un moment dat voiam sa ma asez un pic pe jos, asa de extenuat eram, insa mi-am adus aminte de un articol citit despre oamenii care se aseaza sa se odihneasca si nu se mai ridica Carpati.org

Cu timpul vei vedea ca ursul nu reprezinta o problema asa mare si ca aproape intotdeauna se va retrage elegant daca va veti intalni. In schimb, stanile vor reprezenta o problema mai des intalnita si enervanta atunci cand ciobanii nu sunt pe aproape.

Denisa, eu nu am inteles un lucru: cine e.. Omu? Carpati.org


Vineri, 24 iunie 2016 - 09:15  

superdenisa
superdenisa

 
3
Jepii Mici mai putin solicitant?
Eu nu am vrut, pentru ca eram si la prima tura si imi era sincer frica sa nu ma apuce panica sau sa nu am rezistenta. Evident, am fost placut surprinsa de mine insami ca nu am avut niciun atac de panica nici post-urs si nici din cauza lungimii (pe indicatoare scrie traseu de 3h30, noi cred ca am facut cu vreo ora in plus).
Pe viitor nu e exclus, dar am vrea sa ne mai calim cu niste trasee medii si sa invatam niste chestii elementare, ca de exemplu sa caram apa mai multa cu noi fara teama, sa nu ne mai lasam telefoanele sa curga din buzunare, sa nu ne mai ardem ca racii...
Omul este Sotul, am uitat sa mentionez ca am fost doar noi doi si cred ca tot asa o sa umbam pe munte, suntem cam mizantropi, nu stiu daca e chiar o chestie buna...
Cat despre ursi, asa este, aparent daca nu ii bagi in seama isi vad de treaba lor, dar este totusi un moment emotionant prima data cand dai nas in nas cu unul...


Vineri, 24 iunie 2016 - 11:59  

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
4
Am amintiri interesante de pe Jepii Mari... Nu mai știu când am urcat prima dată pe acolo, parcă în 1991 sau 1992. Două veri mai încolo am coborât Jepii Mari pe beznă, cu o lanternă la 4 oameni, bucuroși că ursul (încă) nu patrulează pe potecă. Prin 1995 am urcat singur pe acolo, pornind la drum dimineață devreme (de cum s-a luminat cât de cât), vreo 10 ani mai târziu am făcut, tot singur, Jepii Mari dus- întors. Cam în aceiași perioadă am reușit și unul dintre puținele nemarcate din cariera mea, Brâul lui Răducu (pe care tare mi-ar plăcea să-l reeditez cândva) cu plecare tot dinspre Jepii Mari.

Sunt faine locurile dar acum, cu atâtea semne lăsate de urs, nu știu dacă aș mai avea curaj să le parcurg singur...

Bine ați venit (tu și Omul) pe carpați.org!

Un alt mizantrop Carpati.org


Vineri, 24 iunie 2016 - 14:52  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
5
Ok, sa fiu scuzat daca intrerup traditia de a folosi acest jurnal ca pretext pentru a vorbi despre sine... (caci, uitandu-ma la postarile anterioare (si nu numai), remarc un model repetitiv; exista in fiinta umana aceasta nevoie de a se constata asemeni altora, in mod public).

In primul rand, felicitari - ati suit, ati luat contact cu realitatile locului, ati realizat ce trebuie ajustat data viitoare. La urmatoarea tura veti face lucrurile mai bine. In al doilea rand, nu ma pot abtine sa observ aceasta perspectiva aparte din care e scris jurnalul - partial datorata varstei (gresesc daca zic ca esti tanara?), partial primului contact. Multi dintre cei de aici nu mai pot accesa decat partial primele senzatii avute pe munte. Dragi carpatisti, ne mai amintim oare prima atingere a stancii, primii jnepeni (uite pe cineva impresionat de ei din start!), primul urs? Acum avem pielea tabacita, senzatiile estompate, nu mai vibram la fel ca la inceput. Ceva s-a pierdut pe drum. Iar un astfel de jurnal (remarcabil nu atat prin scriitura, cat prin autenticitatea senzatiilor) pare o mica - desi tardiva - recuperare.

@denisa: Daca v-a placut si va place cu adevarat, veti persevera si implicit veti evolua. Sunt curios daca vom citi peste cativa ani jurnale de vai de abrupt Carpati.org Va doresc ture frumoase si urcare cu pofta!

P.S. Ce-i aici, clubul mizantropilor? Poate ar fi cazul sa ne facem un site al nostru...


Miercuri, 29 iunie 2016 - 19:05  

superdenisa
superdenisa

 
6
Draga scufit,

Mutumesc pentru comentarii. 28 de ani nu mai e de multa vreme o varsta tanara.
Sa spunem doar ca sunt o persoana relativ vesela Carpati.org (daca tanara oricum nu mai sunt).

Cine stie cum o sa evolueze profilul asta si experienta, si eu sunt foarte curioasa.


Joi, 21 iulie 2016 - 17:16  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
7
Valeu soro, tu la 28 de ani te plangi? Pune mana si savureaza-ti varsta, ca esti in perioada frumoasa! Mai ai doi ani pana la varsta la care au inceput pe mine sa ma doara oasele Carpati.org Fii recunoscatoare pentru ce ai in acest moment, fiindca in general ce urmeaza e mai rau Carpati.org

Hai, spor la ture si fara vaicareli la 28 de ani - ar trebui interzise prin lege Carpati.org


Joi, 21 iulie 2016 - 20:37  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0771 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2023) www.carpati.org