Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Aprilie 2024
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Mai 2024
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Peleaga
Muntii Retezat

Aventura ad hoc: iarna pe Mont Blanc (partea I. mai putin interesanta si fara poze) (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

   Ori de cate ori m-am apucat sa scriu un jurnal pe Carpati m-am blocat la pasajul “…Vă rugăm rețineți că există și membri cu vârsta mai mică de 18 ani!...” din regulament. Nu fac ture extreme insa consider ca merita postate intamplari, trasee care se abat putin de la obisnuit, descriu oarecum experiente inedited. Iata una dintre ele.

   Intrucat jurnalul descrie o tura parcursa in strainatate sper ca minorii nu o sa aiba in nici un caz sansa sa se apuce sa ne copieze comportamentul. Totusi merita mentionat aici ca nu era prima oara cand parcurgeam traseul respectiv si ne bazam pe experienta mai multor ture similare prin Alpi. Dar sa n-o mai lungim…


   6. Februarie 2011 – Saint Gervais, Franta. Este prima noastra zi pe partii. Zi splendida, fara nori, nici vantul nu bate, avem doar o singura problema – chiar daca ne aflam aproape la 2000 metri este foarte putina zapada si aproape 30 % din partii sunt inchise. Nu a nins de aproape trei saptamani in zona si vremea pare sa ramana la fel pentru inca o saptamana cel putin. 

   “Vacanta de schi este compromisa” ma gandesc eu intre 2 ture, in telescaun in timp ce admir panorama grupului Mont Blanc pe partea opusa a vaii. Se distinge clar fiecare detaliu al traseului classic: linia ferata cu cremaliera, caldarea de langa Tete Rousse, Grand Couloir, Dome du Gouter si toata creasta pana pe varf. Si ideea icepe sa ia contur. Conditiile meteo deloc favorabile pentru schi sunt excelente pentru a urca pe Mont Blanc – nu a nins de mult, deci zapada cel mai probabil este putina, stabila si inghetata iar vremea se anunta la fel de stabila si pentru urmatoarele cateva zile. “Nu avem echipament adecvat” imi trece prin cap imediat “am venit la schi, nici macar bocanci de strada nu am luat cu mine; de cort sac de dormit si alte cele sa nici nu mai vorbim…” – si parca ma linistesc pentru cateva minute. Dar gandul nu ma lasa. Muntele este ata de aproape, intrucat nu reusesc sa rezist tentatiei.

   In jurul pranzului ii dezvalui planul si bunului meu prieten Andris: inchiriem echipamentul minim necesar din Chamonix, si facem un singur asalt continuu pana pe varf si inapoi, pornind direct din Saint Gervais dealungul liniei “Tramway du Mont Blanc”. Desi nu mergea prea des pe munte, Andris avea o conditie fizica si rezistenta foarte buna si la fel ca mine, a mai fost pe varf. El era singurul care intra in discutie ca si partener pentru o astfel de aventura. Intr-un fel speram sa refuze propunerea insa el accepta provocarea si astfel in jurul orei unu plecam spre telecabina care ne duce jos in vale la hotelul din Saint Gervais.

   Nu vroiam sa pierdem nici o zi, nici o ora, ca nu cumva sa se schimbe vremea. Prima problema era sa ajungem in Chamonix si inapoi inainte de lasarea intunericului. Trebuia sa inchiriem/cumparam echipamentul minim necesar si speram sa mai obtinem cateva informatii si de la “Office de la haute montagne”. Este deja trecut de ora 2 cand ajungem in statia de autobuz si pentru ca este duminica nu mai pleaca nici o masina. Incercam asadar varianta autostopului. Din fericire dupa nici 10 minute opreste o masinuta si ajungem repede jos in vale, in Passy, de unde pe drumul expres cu 2 benzi se poate ajunge in Chamonix. Necesita multa rabdare pana cand cineva de mila, de curiozitate opreste pe banda de urgenta si ne duce pana in centrul orasului. Nu prea intelege de ce un bancher (eu pe vremuri) si un stomatolog (prietenul meu) trebuie sa aleaga aceasta metoda pentru a calatori – doar nu puteam sa luam autocarul grupului cu tot cu sofer.


   Prima oprire facem in centrul de inchiriere. Andris macar are bocanci si isi cumpara si un piolet nou cu aceasta ocazie. Asadar el are nevoie doar de ham si o pereche de coltari cu legatura universala. La mine e treaba putin mai complicata. Incep cu bocancii, apoi o pereche de coltari, ham si piolet. La piolet cu greu ma decid. Nu sunt deloc obisnuit cu piolet de tura. Imi aduce saracul angajat vreo 4-5 modele in diferite lungimi insa fiecare are lama tocita. Imi este putin teama ca nu cumva sa prindem si gheata in zona Culoarului, asa ca pana la urma aleg un piolet tehnic (un Simond). Intr-un final domn’ vanzator este de treaba si primesc tot echipamentul pentru pretul de “pachet du Mont Blanc”, chiar daca acesta in mod normal include un piolet de tura si nu unul tehnic. E extrasezon si la ei… A, inca ceva: ne-ar prinde bine o coarda. Corzi nu se inchirieaza iar sute de Euro pentru o coarda ca lumea nu avem. Pana la urma cumpar o coarda de treking de 8 mm, in lungime 20 de metri – tot e mai bine decat nimic. 

   La centrul de informare avem mai putin noroc. Duminica este inchis, asa ca trebuie sa ne rezumam la raportul meteo afisat langa intrare – conditiile se arata a fi ideale pentru zilele urmatoare. Ne mai oprim pentru o clipa si la Lafarge Optique. Cine a mai fost in Chamonix stie, ca aici este amplasat un binoclu de mare putere directionat catre Varful Mont Blanc. Admiram varful pentru cateva minute prin lentile si la surprinderea noastra observam cum doua persoane parcurg ultimile metrii pana pe varf din directia Aiguille du Midi – maine la ora asta noi trebuie sa fim acolo!

   Cu greu prindem un autostop din nou pe drumul expres spre Passy. Statia politiei locale este foarte aproape si nu sunt bucurosi sa ne vada stand la ocazie. Spre norocul nostru opreste chiar un ghid montan, cu care discutam sumar despre planul nostru. Credeam ca ne va convinge sa renuntam insa nici vorba. “Sunteti tineri, acum e timpul. Mergeti pana puteti, daca considerati ca este prea periculos va intoarceti. Conditiile trebuie sa fie bune pe munte, insa fiti foarte atenti la crevase. Am avut o iarna foarte secetoasa si sunt neobisnuit de multe crevase peste tot” – primim ultimile sfaturi inainte sa ne lase la intrarea in Passy. Inca un autostop si la lasarea intunericului ajungem inapoi in Saint Gervais. 

   Este deja trecut de ora 18. Facem repede bagajele. Cate 3 sandvisuri, 2 litri de apa pentru amandoi si cateva batoane de ciocolata. Ne pregatim pentru aproximativ 24-36 ore petrecute pe munte. In nici un caz mai mult. In loc de bete de tura luam betele de schi si in loc de ochelari folositi pe ghetar ochelarii de schi (macar au protectie ridicata UV si sunt foarte folositori si in caz de viscol). Cineva din gasca imi imprumuta si o frontala – Andris avea una - si ne punem la somn. Planul era sa plecam la miezul noptii, astfel incat sa ne prinda prima lumina undeva la 3000 m de unde incepe partea mai tehnica a traseului. Pana acolo preconizam doar un singur punct critic: cele 2 tuneluri chiar inainte de final de linie la Nid d’Aigle. Daca viscolul a acoperit gura tunelului, singura varianta era sa riscam o traversare foarte expusa pe versantul aproape vertical.


   Ne trezim la 23:30. Ceilalti prieteni sunt in mijlocul petrecerii, in living masa e plina de sticle goale. Nu prea inteleg ei ce vrem noi sa facem si pana la urma de ce, dar intr-un final ne ureaza mult noroc si la miezul noptii plecam din hotel. Trecem peste Podul Diavolului (Pont du Diable) si coboram pana in centru. Statia de tren este mult mai jos in vale, la intrarea in localitate insa nu vrem sa pierdem si mai multa altitudine – si asa plecam de la 800 m deasupra nivelulu marii. Incercam sa prindem linia ferata undeva deasupra orasului pe versant. Plecam la intamplare pe o straduta care se afla in directia generala dorita de noi si speram sa nu fie o infundatura. Aleea urca abrupt si dupa cateva serpentine gasim si sinele. De aici si pana la Nid d’Aigille trebuie doar sa urmam linia ferata, nu avem probleme de orientare. Cerul este senin, insa fara luna, asa ca in padure este destul de intuneric. Sunt cateva grade in minus dar aflandu-ne in miscare continua nu simtim deloc frigul. Terenul este destul de incomod: ori pasim intre sine, pe traverse, cumva pe langa a treia sina zimtata de pe mijloc ori imediat pe langa linia ferata pe o banda foarte ingusta cu pietris, intrucat sinele sunt sapate dealungul unui versant foarte abrupt. Macar nu este zapada, ceea ce ma bucura pentru ca sunt in ghete de trekking, urmand sa ma schimb in bocancii inchiriati numai cand o sa fiu nevoit sa-mi pun si coltari (era mult prea riscant sa parcurg tot traseul cu niste bocanci destul de rigizi inchiriati, pe care nu i-am mai purtat niciodata). Apar insa primele probleme. Frontala mea se stinge dupa nici 10 minute de mers – am ramas fara baterii! Continuam cu doar o singura frontala. Merg eu in fata fara lanterna si Andras in spatele meu cu frontala pe cap. Incerc sa nu ma impiedic de nimic sau sa nu pasesc pe pete de gheata. Deocamdata nici nu ne gandim ce vom face pe sectiunile mai dificile…

   Urcam pe panta constanta pana aproape de 1800 m, pana pe muchia deasupra localitatii Les Houches. De aici linia ferata face un ocol imens in forma de U dealungul curbei de nivel pana la statia Bellevue de unde se urca din nou mai pronuntat. Apare si zapada, devenind din ce in ce mai adanca, sinele insa sunt curatate. La penultima statie - Mont-Lachat – dispar sinele sub zapada. Pana aici se curata linia in timpul iernii. Pasim in zapada adanca de jumatate de metru dar spre norocul nostru gasim o linie de urme asa ca avansam destul de usor. Nu ne uitam la ceas, oricum nu ne-am stabilit deadlineuri. Trecem pe langa un cort care pare sa fie abandonat de cateva zile (se pare ca nu suntem singuri pe munte) si linia de urme se pierde incet in zapada viscolita. In fata noastra in intuneric zarim contururile masivului stancos care se inalta brusc deasupra muchiei pe care inaintam. Pe mijlocul versantului zarim o linie alba care traverseaza in urcare continua spre dreapta (vest) zona stancoasa, intersectata de cate un culoar alb sau pata mai extinsa de zapada.


   Ne aflam in fata sectiunii cheie pana la Nid d’Aigle. Facem o pauza scurta si ne echipam. Imi ascund ghetele invelite intr-o punga in zapada la baza unui stalp, ne punem coltarii si plecam. Inaintam prudent pe banda de zapada intarita dealungul linei ferate. Zapada viscolita a acoperit in intregime sinele si pe alocuri a format o panta continua, umpland zona plana amenajata pentru trenulet. Ajungem la primul camp mai extins de zapada pe care trebuie sa-l taiem la mijloc. Ma linistesc, zapada este tare si stabila. Apoi urmeaza traversarea unui culoar prin care curge constant zapada, formand si un mic obstacol de care trebuie sa trecem folosind doar coltii frontali ai coltarilor. Folosim tehnica exersata in padure: Andris merge cu frontala si eu in fata lui fara lanterna. In zonele mai dificile el se opreste pana trec eu, ca sa focalizeze si mai bine lumina unde am eu nevoie. Golul de sub noi devine din ce in ce mai mare, ne apropiem de tunel. Dintr-o data zaresc ceva in intuneric la nivelul soldului – este cablul de cupru al trenuletului. Trecem pe sub firul care dupa cativa metri mai sus dispare in zapada sub picioarele noastre. Am ajuns la tunel si intrarea e astupata!! Zaresc parca niste urme pe o brana foarte ingusta acoperita de zapada si ma angajez in traversare pe peretele exterior al tunelului. Pasesc foarte prudent, cu fata la perete inca 4-5 metri. Peretele aproape vertical de sub mine se pierde amenintator in intuneric. Zaresc capatul celalalt al tunelului la nici 5 metri de mine. Daca reusesc sa ajung acolo drumul catre varf ni se deschide… Dar acei 5 metri par imposibil de traversati – perete vertical cu o banda ingusta de nici 30 de centimetri de zapada instabila – sinucidere curata fara asigurare. Stau nemiscat pana ajunge si Andras langa mine cu lanterna, poate zarim totusi o varianta posibila, dar nu. Ma simt foarte frustrat. Nu-mi vine sa cred ca trebuie sa renuntam atat de devreme insa mi-am propus sa nu ne expunem la riscuri inutile – doar cu o bucata de coarda, fara pitoane, fara carabiniere nu se poate trece pasajul. 

   “Ne intoarcem” – ii spun lui Andras, si refacem acei catvi metri pana pe teren stabil prin metoda cunoscuta. Zarim din nou cablul trenuletului iesind din zapada si Andras propune inca o incercare disperata: “hai sa vedem, poate gasim totusi intrarea in tunel! Macar atat inainte sa ne intoarcem…”. Ne indreptam catre stanci si vedem cum cablul trenuletului iese din nou la suprafata si dispare sub stanci printr-o bresa nu mai lata de 30-40 centimetri - intrarea in tunel! Reusim sa ne strecuram si constatam cu usurare ca iesirea pe partea opusa este complet libera. Ocolim al doilea tunel cu o traversare usoara si ajungem la Nid d’Aigle. Este ora 3:35, intuneric complet – mai avem cel putin trei ore pana se lumineaza.


La Nid d'Aigle savurand un baton cu susan (a se observa uniforma echipei, tehnologie de varf - colanti TCM):

/Ptr/img_1173.jpg


To be continued - pentru cine a reusit sa parcurga textul sec fara poze despre cum ne-am plimbat dealungul caii ferate, promit ca in curand va urma partea a 2-a cu mai multe poze si ceva mai multa munte in adevaratul sens al cuvantului.



Vineri, 11 ianuarie 2013 - 14:23 
Afisari: 3,039 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

mike
mike
Rucsac
 
1
Pe mine una m-ai facut curioasa, asa ca astept continuarea.


Vineri, 11 ianuarie 2013 - 15:29  

ratza
ratza
Busola
 
2
Mai bagă, scrii mișto.


Vineri, 11 ianuarie 2013 - 17:34  

zentai
zentai
Coarda
 
3
Foarte, foarte tare!Felicitari,oricum!Daca ai scris, inseamna ca sunteti in viata.

Imi creste inima si trag aer in piept cu mult mai usurat, socotind ca pe langa altii, nebunia personala e de-un banal jenantCarpati.org.

Vorba lui Mike...o sa urmaresc cu interes!Sa dea dracu sa nu fi ajuns pe varf!Carpati.org


Vineri, 11 ianuarie 2013 - 17:34  

laeksutzu
laeksutzu
Caraba
 
4
Bravo baieti. Apropo de colanti, detin si eu o pereche, foarte buni!Carpati.org


Vineri, 11 ianuarie 2013 - 18:16  

mkcp
mkcp
Busola
 
5
Foarte tare! Hai odata cu continuarea. Ma mira partea cu lipsa zapezii... pe la mijlocul lui ianuarie se pusesera cam 3 m de zapada in zona Cosmique iar temperaturile au fost cateva saptamani sub -20C. Noi a trebuit sa ne retragem un pic deasupra Mt Maudit din cauza conditiilor foarte nasoale si a catorva avalanse care ne-au ocolit.

Oricum scrii bine, astept continuarea pentru ca imi readuce amintiri foarte faine!


Vineri, 11 ianuarie 2013 - 22:38  

mkcp
mkcp
Busola
 
6
Ah, scuze! Acum am vazut ca e 2011! eu m-am referit la anul trecut!


Vineri, 11 ianuarie 2013 - 22:42  

drumetu71
drumetu71
Busola
 
7
Mai vreau. Scrii bine si mai facut extrem de curios. Vorba lui Gabriel "Sa dea dracu sa nu fi ajuns pe varf! "


Sâmbătă, 12 ianuarie 2013 - 13:35  

gloria
gloria

 
8
Asteptam continuarea cu mare interes.


Sâmbătă, 12 ianuarie 2013 - 20:37  

marko
marko

 
9
Azi am fost pe munte dar posibil sa finalizez restul jurnalului maine. Mersi pentru incurajari!


Duminică, 13 ianuarie 2013 - 01:10  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9404 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org