Anotimpurile muntelui – iarna in Carpatii de Curbura (Muntii Vrancei)
Dacă spiritul dumneavoastră călător se află in căutarea unor locuri ascunse și tainice, a liniștii și a păcii, vă invit la o plimbare prin Carpații de Curbură. Indiferent că se cheamă Vrancea, Buzăului, Grohotiș sau Gârbovei această terra incognita vă va uimi prin proporțiile sale, prin culmile prelungi și frumoase și prin pădurile fără de sfârșit. În această lume factorul antropic e redus de cele mai multe ori la un stadiu primordial – acela de cioban sau pădurar, lăsând muntele să respire aerul său veritabil. Vast si lipsit în mare parte de marcaje, sau cu marcaje vechi de mai bine de 3 decenii, acest munte este accesibil doar turiștilor experimentați, cu cunostințe temeinice de orientare în teren. Am încercat să surprind, de-a lungul a câteva ieșiri, împreună cu prietenii din Galati câte ceva din esența acestor munți în iarnă precum și câțiva din pașii muntelui spre verdele renăscut al primăverii.
- 05.02.2011 - Cheile Nărujei - Munții Vrancei
La propunerea lui Lucian (naycool), încercăm intr-o zi frumoasa de iarna să pătrundem cât mai mult prin sălbaticele, lungile si maiestoasele chei ale Nărujei. Zeița Fortuna este cu colegă de tură cu noi astăzi, si reușim să interceptăm mașini forestiere atât la dus cât și la întors. Sunt impresionat de bunătatea acestor oameni, care imi aduc aminte cu plăcere de legenda Vrancioaiei si a fiilor săi, oameni ai acestor locuri.
Se spune că Stefan cel Mare, fiind biruit după o luptă cu ungurii, care trecuseră munții, a luat-o prin codrii, ajungând pe Valea Putnei. Aici, cu ajutorul unei femei, Tudora Vrancioaia, si a celor 7 fii ai săi a adunat oaste formata din ciobani, “a buciumat din vârful Cozei, de pe vovârghia Cristianului și a trecut valea pe la Tulnici; apoi, izbind pe unguri, i-a risipit la gura Lepșei, unde tăbărâseră cu prada”. Dupa aceasta izbanda, fiecare din cei 7 fii ai Vrancioaiei a primit cate un munte, satele din aceasta zona purtând și astăzi numele lor: Nistorești, Bârsești, Negrilești, Păulești, Bodești, Spulber, Spirești.
Transport in comun in Cheile Narujei
Când motorizați, când pe jos, cale de peste 30km, am pătruns pe drumul de gheață, spre inima Vrancei, destinația noastră finala fiind Poiana Izvoarele situata in apropiere de Saua Tisitei, intersecția cu “creasta principală” a muntilor Vrancei.
Drumul de gheață
Poiana Izvoarele
Suntem intr-o lume a ghetii si a vantului, desprinsa parca din Crăiasa Zăpezilor, in care soarele isi face rareori simtita prezenta. Dantelarii de gheata strajuiesc drumul, asemenea coloanelor albe ale castelului craiesei.
Dantelărie în gheață
- 13.02.2011 - Magura Odobestilor – Subcarpatii Vrancei
Profitam de o scurtă încălzire a vremii, si intr-o frumoasa zi de duminică, urcăm cale de 3 ore, cu plecare din Bolotești, până pe Magura Odobeștiului. Ținta noastră pentru astăzi este ușor de urmărit, datorită releului din vârf.
Releul de pe Magura Odobeștiului
De pe vârful măgurii, acest Olimp al subcarpatilor :), avem o vedere cuprinzătoare spre toate zările. Spre vest, admiram “Marea Vrancei” până hăt departe spre Goru, Lăcăuți si Penteleu. Rămânem impresionați de întinderea nesfârșită de pădure a acestui munte ascuns.
"Marea Vrancei" văzută de pe Măgura Odobeștilor
La intoarcere, vizităm mânăstirea Tarnița, loc al credintei acestor oameni de peste 300 ani. Suntem si aici primiți cu multa bucurie de maica stareță si serviți cu lapte si vin. Mulțumim si promitem ca vom mai reveni.
Credință străveche românească
- 05.03.2011 - Cheile Tisiței – Munții Vrancei
Revenim într-o sâmbătă de iarnă in munții Vrancei, de data aceasta in Cheile Tisitei. Avem parte de o zi minunată, in care Vrancea ne primeste cu un zâmbet larg si prietenos, cu pereți adânci si ape molcome, cu brazi împodobiți si capre negre.
O lume de vis - Cheile Tișiței iarna
In lumea flișului
Piatra Altarului iarna
Primul portal
Iar ca bucuria sa fie deplină, suntem răsplătiți in tunelul dintre cele doua Tisite, cu o minune in gheață.
Minune in gheață
Pătrunși de partea cealaltă parte a tunelului, admirăm tainica lume de dincolo, o lume feerică, în care pasul uman rareori se face simțit. O lumină pașnică acoperă aceste locuri pline de magie.
Lumea de dincolo
Feerie de iarnă
- 12.03.2011 Cascada Bucias – Muntii Vrancei
O noua sâmbătă frumoasa de iarnă, o nouă aventură, tot in muntii Vrancei, de data aceasta in zona Manastirea Casin. Destinația noastră este minunata cascada Bucias, pe care o surprindem in plin proces de transformare. Sub razele călduțe ale soarelui, asistam la una din minunile naturii, schimbarea stării de agregare a apei, si parcă cuvintele filosofului „panta rhei” (totul curge) sunt mai adevărate ca niciodată.
Stări de agregare
Călători peste ape
Călătoria noastră a continuat pe la Schitul Bucias si mânăstirea fortificata Casin, consfințind o alta zi minunata petrecuta pe munte
Pe Valea Buciaș
- 02.04.2011 - Predeal - Varful Neamtu - Predeal – Muntii Baiului
Mergem in munții Baiului. Mai exact in partea nordica a acestora, muntii Neamtului. Munți sălbatici , cu culmi lungi si înalte, ce se întind peste 30 km, peste care se ridica vârfuri semețe: Turcu, Paltinu, Pâraie, Ștevia, Rusu, Unghia Mare. Urcam dinspre Predeal, pe lângă Susai, pe culmea Lacul Rosu si apoi Culmea Turcului spre vârful Turcu, destinația noastră de astăzi.
Sălbaticii munți ai Neamțului
Vârful Turcu
Mi se pare haios că urcăm pe vârful Turcu din munții Neamtu, lucru ce îmi amintește de marea comunitate turceasca din Germania, dar si de valurile de invadatori in fața cărora strămoșii noștri au trebuit să supraviețuiască, cel mai adesea prin retragerea în munți și păduri.
Ajungem in creasta principală a Neamțului, vechiul drum de graniță ce despărțea Țara Românească de Imperiul Austro-Ungar. Admirăm prelunga culme a Grohotișului, scăldată in soare, dar nu pierdem timpul, căci munții Neamțului, prin izolarea lor, înseamnă, cel mai adesea parcurgerea unor trasee lungi și foarte lungi.
Drumul de graniță
In mișcare
Soare peste Grohotiș (culmea Sloeru - Marcoșanu)
Spre amiaza apare soarele si pe strada noastră, si admiram, bucuroși, semnele din ce in ce mai prezente ale primăverii care stă să vină.
- 03.04.2011 - Dambu Morii - Sirul Stancilor – Muntii Piatra Mare
Astăzi soarele ne zâmbește din nou. Avem parte de o zi frumoasă pe un munte frumos: Piatra Mare. Alegem ca traseu Șirul Stâncilor, un traseu spectaculos ce merge pe la baza unui perete calcaros, ce seamănă cu o porțiune din Brâul Ciorânga Mare
Calcarele Pietrei Mari
Drum ascuns
Ieșim într-o poiană largă cu mult soare, de unde admirăm vârful Pușcaș, si apoi de la cabana Piatra Mare ne încântă privirile Șura de Piatră și Vârful Piatra Mare. Admirăm depărtările, cuprinzând cu privirea o bună bucată din Carpații de Curbură.
Admirând depărtările
- 09.04.2011 - Valea Casoca –Vf. Podu Calului – Gura Teghii – Muntii Podu Calului
Astăzi mergem in Podu Calului, un munte al pădurilor frumoase, un munte aproape uitat. In ceruri se dă o luptă aprigă și iarna nu pare dispusă încă să renunțe la teritoriile sale. Drumul ne poartă mai mereu la adăpostul pădurii, dar când in când se deschid poieni largi din care putem admira vecinii impunători, Siriul și Penteleul.
Mălâia și Bocârnea văzute din Podu Calului
Frontul din munți
Penteleul văzut din Podu Calului
Din cer au început să cadă fulgi mari și expandați de zăpadă, care ne fac să ne întrebăm cine a comandat floricele. Ajungem in Poiana Tega, și floricele de primăvară încep să ne bucure tot mai des privirile.
Zăpada mieilor
Semne
Coborâm spre Gura Teghii și apare soarele. In sat si pe toata Valea Buzăului verdele crud al ierbii isi face loc. Copacii au început, cu curaj sa dea in floare si nu mă pot abține să nu zâmbesc – e un lucru deja cert, deși mai greu, mai chinuit, mai îndelung așteptată ca alte dăți, vine ......... PRIMĂVARA.
Mulțumesc tuturor oamenilor minunați de munte care m-au însoțit intr-una sau mai multe din aceste ture, si fără care o parte din aceste frumoase evadări nu ar fi fost posibile: Dan Popa (dan.popa), Doina Popa (doina68), Lucian Balanica (naycool), Alex Grigoraș (alex_sandrin), Marin Baltă (baltarel), Gigi Cepoiu (gigicepoiu), Adriana Cepoiu, Cătălin Florescu (catalinlamunte), Cătălina Florescu, Cristian Munteanu, si sper să ne revedem la cât mai multe ture de primăvară!
Foto: Lucian Bălănică, Alex Grigoraș, Marin Baltă, Gigi Cepoiu, Cristian Munteanu
Vineri, 15 aprilie 2011 - 00:50
Afisari: 5,781
edo
Vineri, 15 aprilie 2011 - 08:49