Amintiri (Muntii Bucegi)

In urma cu multi ani am inceput sa cunosc ceea ce

ne poate oferi muntele atunci cand indraznim sa-i strabatem lungiile poteci, nu

doar atunci cand il privim de la poale, din oras.

Prima data cand am urcat pe munte a fost la varsta

de numai trei ani, cand parintii au spus ca sunt destul de mare pentru a ma lua

cu ei. Fiind atat de mic nu imi mai aduc aminte prea multe lucruri de atunci,

doar pozele pastrate ca amintiri si povestirile parintiilor ma fac sa tresar

acum.

Atunci a inceput totul. In fiecare saptamana de la

sfarsitul unei luni calendaristice asteptam cu nerabdare sa merg intr-o noua

drumetie, si eram foarte dezamagit atunci cand aflam ca eu nu pot merge

deoarece traseul pe care urma sa il parcurga grupul de adulti era mult prea

greu pentru mine. Odata cu trecerea timpului am inceput sa merg si pe traseele

mai grele, dar spre marea mea dezamagire lucrurile incepeau sa se schimbe, cei

mari imbatraneau, deveneau mai ocupati, iar iesirile pe munte incepeau sa

devina din ce in ce mai putine. Dar totusi odata cu trecerea timpului am

crescut si eu si pe cand aveam 12 ani am decis sa merg alaturi de prietenii

mei, fara cei mari, pe un traseu ales de mine.

Am ales drept destinatie locul care imi lasase una

din cele mai placute imagini in amintiri si care era cel mai accesibil pentru

un traseu de numai o zi. Locul ales era Valea Malaiesti, poate ca am ales sa

merg acolo si din curiozitate, nu mai fusesem de doi ani, iar cu un an in urma

arsese cabana, si doream sa vad cum arata acel loc fara cabana. Deja incepusem

sa iubesc muntele. Datorita experientei acumulate alaturi de cei mari am reusit

sa trec peste greutatiile impuse de traseu si sa imi conduc prietenii in locul

unde aveam sa merg, de atunci, in fiecare vara. Daca pentru a ajunge in

Malaiesti am ales ca traseu Busteni-Poiana Izvoarelor-Pichetul Rosu-Malaiesti,

la intoarcere am decis sa trecem prin Valea Glajeriei si sa ajungem in Diham de

unde am plecat pe bine cunoscutul traseu spre Busteni. Odata ajunsi acasa cu

toti am avut deosebita placere de a povesti tuturor cat de frumos a fost. Era

prima data cand mergeam singuri pe un traseu destul de lung pentru noi, pentru

doi dintre noi era chiar prima data cand mergeau cu adevarat pe munte. Atunci

am hotarat ca vom mai merge si alta data pe munte. Zis si facut. Au urmat o

multime de trasee din Bucegi, Piatra Mare si Piatra Craiului.

Acum dupa mai mult de 16 ani de cand merg pe

munte, cu sau fara cei mari, pot spune ca muntele este un refugiu si o oaza de

liniste si frumusete pentru oricine.

Duminică, 15 iulie 2007 - 18:24 
Afisari: 1,257 


nasty