Amintire din retezat (27.07.2009) (Muntii Retezat)

E prima data cand scriu un junnal, deci imi cer de pe acuma scuze celor care o sa-l citeasca, pentru toate stangaciile. De ce scriu? Sa-mi ramana mie ca amintire unele intamplari care poate peste cativa ani o sa-mi fie in ceata si, la cererea unei persoane cu care am avut ocazia sa fac doua trasee montane. Totul incepe la data de 27 iulie mai exact cu o saptamana doua inainte (unele date calendaristice si date informative cu privire la trasee, inaltimi nu voi fi exact pentru ca memoria nu este pucntul meu forte) cand am postat un status( pe messenger) cu titlu "cine vine la munte" ? Nu s-a oferit nimeni ba mai mult nu s-o inghesiut sa zica macar ca ar fi interesati (si nu stiu daca 350 intr-o lista de messenger is putini ). Si totusi unul mi-a postat o adresa pe mes cu carpati.org. Is o persoana ce nu prea da doi bani pe calculator, internet si alte surse de genu asta. Si totusi am intrat si am navigat, am citit, am navigat, am inceput sa visez cu ochii deschisi, m-am inregistrat, mi-am continuat visele cu ochii deschisi si hop m-am inscris si eu pe o tura. Unde? Taman in Retezat unde nu am mai fost nici o data. Totul era nou pentru mine, saitu, tura, oamenii. Se pare ca a invins placrea de a merge pe munte doar de dragu lui, chiar daca prietenii imi ziceau ca-s sarit de pe fix (90% dintre prieteni nu prea is cu muntele si daca is, is doar din masina). Claudiu a fost cel care organizase tura din Retezat .... imi si zicea pe privat" esti acceptat insa daca nu ai nimc in potriva ca noi ne stim intre noi".... nimic nu mai conta pentru mine, nici macar traseele pe care avea de gand sa le faca in aceea tura....pur si simplu am auzit munte si atunci hop si eu...oricum chiar daca citeam traseele nu imi ziceau nimic din ce as putea recunoaste, pentru ca daca nu am mai fost totul pentru mine era necunoscut ..... Multumit ca am primit acceptul de a merge cu ei, imi fac bagaju. Aveam un rucsac de 75 de litri vechi de vreo 4-5 ani cu care ieseam eu la "munte", de camuflaj. De ce de camuflaj ?...cand eram mai mic imi doream sa fac armata si sa fiu in academia militara, imi placeau hainele de camuflaj si cum mai vedeam pe la "Pro Patria" cum se facea instructie si cum era prin armata. Ce sa bag in rucsac si ce sa duc cu mine. Multe haine ca sunt friguros de felul meu, lanterna, ca frontala nu aveam, sandale daca cunva bocancii ma paraseau, pelerina mea de ploaie, plus una de rezerva, sacu de dormit, mancarea si nu in ultimul rand cortu care era de 3 persoane, tip iglu, (asa scria pe el 3 persoane, insa unii mai in masura ca mine au spus ca intra 4 persoane in el lejer plus bagaje). In mare un bagaj pentru Retezat. Problema a aparut la pozitionarea tuturor in rucscac. Mult timp de gandire, reasezari, re-gandirea bagajului (am renuntat la pasta de dinti mare si am luat una mica, am renunta la un set de baterii de rezerva). Pana la urma am reusit cumva sa le pun in rucsac si altele sa le atarn. Proba de foc....imi vine sa rad si acuma....ridic rucsacu si paraie ceva...nu erau coastele mele desi de la spate venea sunetul, mai rau era cingile rucsacului...a cedat usor rucsacu. Pur si simplu a ramas masca; ce ma fac? Mama radea de mine ca era mai greu rucsacu ca mine si in acelasi timp isi facea probleme cum o sa pot cara eu asa ceva. Am trecut si peste faza cu rucsacu, traiasca Iulus Mall (Auchen)(rapid, ieftin, si bun pana se rupe ). Am plecat cu trenu din Cluj, seara ca dimineata sa ajung la destinatie. Emotii, nu stiam pe nimeni si pe deasupra emotia ca voi fi intradevar pe munte (poate "fluturasii" care ii aveam prin stomac erau nu numai din cauza emotiilor ci si din cauza fricii de inaltime- nu stiu exact ). Trupa s-a format complet si am facut cunostinta in trenu personal spre Lupeni. Am vazut cu cine voi petrece urmatoarele zile prin muntii retezat. Repede am vazut ca is oameni plini de viata si sociabili, drept dovada ca m-au acceptat ca strain in grupul lor de priteni.

Prima zi !

Facem vreo 30 de km cu un microbus, ca apoi sa parasim pentru urmatoarele zile tot ce inseamna deplasare ajutatoare in afara de picioare. 12 am fost care am plecat, ca pe parcurs 2 persoane sa ne paraseasca la cabana Buta urmand tarseul spre muntii Mehedinti (Herculane). Pe drum am incercat sa i-au pulsul fiecarei persoane sa vad cum traieste ce simte pentru munte si sa ma integrez cu adevarat. Drumul spre Buta (pentru mine) a fost un fel de colectare de CV ale persoanelor. Drumul a fost presarat cu pauze de mese, unde incercam sa manac cea ce era mai greu si sa dau si la altii ca simteam greutatea rucsacului, greutate ce o simteam in momentul cand trebuia sa-l i-au in spate. Erau cele mai chinuitoare clipe, nu reuseam nici o data sa-l i-au in spate usor. Ba mai mult la opririle scurte ma puneam pe burta pe pamant si stateam cu rucsacul in spate. Peisajul inca nu era ispitior pentru privire asa ca pana la Buta tot cu capul in pamant am urcat, precum ca o martoaga care trage o caruta mult prea incarcata. Proportional greutatea mea cu cea a rucsacului era aproximativ de unu la doi, adica eu is de aproximativ 60 de kg iar rucascul aproximativ 25-30 kg. De la Buta urma cea ce era sa ma faca sa uit de tot ce am spate si sa ma uit in stanga, in drepta, in fata, in spate, in sus ,in jos si sa ma minunez de frumusetea naturii. Urmau pante abrupte insa primeam forta de urcare numai din frumuseatea care era de jur imprejur. Deja incepeam sa fiu faschinat de tot, cu grupu comunicam tot mai mult si mai mult, inca pe nume nu-i retinusem pe toti insa pe ghid in stiam suta la suta ca-l chema Claudiu, restu numelor mi-a mai luat ceva timp pana sa-i memorez, totul incepea sa fie de vis. Era ora 6 si am ajuns intr-o poenita (nu mai sunt sigur dar cred ca era poiana Pelegii) unde am facut un popas si s-a votat daca mai urcam pana la lacul bucura (inca 2 ore, exact cum era in program ca prima noapte va fi la lacul Bucura). Fiecare si-a spus punctu de vedere, ne-am mai contrazis, ca pana la urma sa se hotarasca sa campam in seara asta in poiana Pelegii si a doua zis sa ajungem la Bucura si apoi sa recuperam pe traseu traseul de a doua zi. Dezechiparea si impartirea cine cu cine sa doarma ... La mine erau loc pt toti ;))...Aici am invatat pentru prima data ca trebuie sa ne inregistam la salvamont si sa le zicem despre planul nostru si pe unde vrem sa umblam. Aici a fost prima data cand mustele au tras mai tare la mine ca si deobicei..atatea musculite erau de jur imprejur incat daca stateam cu gura deschisa puteam manca pe saturate. Si totusi nu am vrut sa manc din natura musculite ci sa-mi manc mancarea mea grea din bagaje. Scot conserve de carne si sa manc una ca era de 400 de grame. Cu ajutorul cutitului magic deschid conserva si suprize:...nu nu erau muste inauntru era carne stricata...deci am scapat de 400 de grame (gandire optimista) dar tot flamand. Noroc ca n-am fost prost si mi-am pus mancare nu gluma. Scot si a doua conserva si ....si brusc dintr-o data mai scap de 400 de grame...era la fel de stricata (ce sa fac, bucuros din cale afara ca ma scapat dintr-o data de 400 de grame, abia asteptam sa vina dimineata sa-mi iau rucsacul in spate...(i can fly)...Nu am dormit ne-mancat...pateu ceai..ceva usor (aveam totusi nevoie de greutate ca am auzit ca la Bucura bate vantu tare si nu vreau sa fuga grupu dupa mine sa ma recupereze de pe unde ma lasa o rafala de vant). Pregatirea de somn ....pijamau formata din : un tricou uscat, o bluza polar (toti pomeneau de polare, era o haina si a mea de oras care credeam ca-i polar ), o vesta (pentru a avea ceva la spate), plus geaca groasa peste, mai jos aveam o pereche de tito (ismene tip ciorap), plus o pereche de pantaloni din material de polar (cred ), o pereche de sosete groase si o pereche de sosete de lana, in maini nelipsitele manusi, plus in cap o caciula sanatoasa. Da e iulie, dar totusi is friguros si mi-am luat toate masurile de precautie... Astfel echipat am intrat in sacul de dormit. Strategia a fost sa pot dormi la mijloc sa mai pot lua caldura si de la "colegii de camera" . Da, ai putea zice ca nu mi-a fost frig, dar nu a fost asa, dimineata ma pirns un firg destul de cosistent care ma pus pe ganduri ce voi face in noptile urmatoare.

A doua zi!

Incepe cu un ceai mancare usoara, o cacao la comun, cu strangerea bagajelor si uscarea corturilor. Cu totii gata pentru un nou durm. Relativ repede am ajuns si la lacul Bucura si eu eram cu gura cascata de ce vedeam prin jur, corturi care mai de care, lacuri frumoase, varfuri golase un cer albastru si un soare atat de cald incat ma facea sa ma simt un acumulator de caldura pentru la noapte. Faschinat si de stilul cum corturile erau ferite de asa zisele baraje impotriva vanturilor, imi ridic si eu cortu langa altele iar apoi ma uit de jur imprejur si ma cuprindea un sentiment de ... exact acel sentiment pe care il are si magaru cand se plimba cu oile ... era cel mai mare cort din zona, plus Claudiu si compania ziceau ca li mila de mine de vine un vant mai puternic sau daca ploua. Aveam o fereastra exact in varf acoperita cu o foaie de material din cort, dar daca batea ploaie cu vant asa ne uda in cort ca si cum am fi stat in ploaie (norocul ma urmat peste tot, vant slab desi se mai misca un pic cortu la o adiere, ploaie nu sa aratat, ninsoarea nici ea nu si-a facut aparitia, totul a fost perfect). Dupa dezechipare, un gheozdan mic mic mic de tot in spate si urmand desfasuratorul pe care la realizat Claudiu (as fi vrut sa descriu traseul dar nu stiu exact varfurile). Nu am pornit cu totii ca unii au fost obositi si au ramas la cort sa se refaca pentru ziua urmatoare care era una lunga. Dar pentru mine aceasta schimbare de la rucsac la "poseta" pe care o aveam in spate ma simteam in stare sa ma intrec la deal cu o capra neagra. Nu sa intamplat asta pentru ca nu ne-am intanit cu nici una. Desi, puteam sa ma pun la intrecere cu alte animale (marmote de exemplu) care fluerau dupa mine si eu nu le-am dat nici o importanta. Ba mai mult a fluerat una dupa mine si eu mirat m-am intors in spate "care o fluerat?" (ma refeream la persoane)..."nu, nimeni, a fost o marmota" "ha" ironic eu ... si mi-am continuat drumu....dupa 5 minute alt fluerat aproape perfect cu cel omenesc ...si tot marmota....(de ce eram asa de mirat cand mia zis ca marmota? pentru ca nu stiam ca exista asfel de animale in realitate, eu am crezut ca marmota este un animal fictiv creat sa se inteleaga bine cu ursu si sa poate sa-i vanda impreuna ciocolata Poiana)...uite inca un lucru nou invatat pe munte....dar nu a fost singuru lucru...urcam pe poteca, pe bolovani, splendit, imi crestea sufletu si simteam ca zbor, imi placea le nebunei, vroiam sa opresc tipu sau sa stau cu ochii deschisi mereu fara sa clipesc, asa de frumos mi se pareau imprejurimile incat si clipitu din ochi era o pierdere. Si mergand in spatele unuia dintre persoane din grup, imi zicea "uite o momaie"...eu "da!" (l-am aprobat si atat) ....mai incolo uite inca una ... eu "da" ... si spirirtu de inginer de constructor hai sa pun si eu o piatra peste acea momaie (credeam ca acele "momai" erau facute de persoane care pur si simplu ar fi vruta sa-si ridice o casa pe acele locuri, si ne-putand acel lucru si-au facut un "castel" de piatra) ... ca nu mica sa-mi fie suprinderea cand mai incolo unu dintre ei sa-mi explice ce is cu adevarat momaile...mda...ma cuprinse un pic rusinea de ce am facut si mai mult ma simteam responsabil de pietricica care am puso in varf de "castel". Dar repede mi-au venit in minte cuvintele..."omul cat traieste invata". Ziua s-a terminat cu o masa bine meritata si cu acelasi ritual de dinaintea somnului (imbracatul) .Avand experienta din noaptea trecut si profitand si de capacitatea cortului am mai cerut bagaje sa bag in cort si haine sa fie cat mai cald (a tinut faza nu mi-a mai fost asa frig, poate ca si a fost mai cald ca si in poiana Pelegii, ba mai mult la un moment dat cel din stanga mea pe la ora 2-3 dimineata il simt cum sare rasufland greu din sac, se deschide si se racoreste un pic, iar apoi se lasa din nou incet la somn. Eu pitit cu caciula si manusile in mana in sacu de dormit al meu (sac ce l-am vazut la lumina frontalei cat era de transparent )priveam miscarile lui si aburii cum se duceau in sus (am incercat sa fac si eu dinastea dar nu am reusit ) ca dupa vreo 30 de minute dar de data asta pesoana din stanga mea sa faca aceleasi miscari ca si prima persoana, ciudat .....numai eu mai strageam sacu de dormit mai tare pe mine. Probabil ca aveau incalzire centralizata in sacu lor ca alta explicatie cu mi-am gasit, am incercat sa vad daca la ei se vede lumina prin sac...;)) nici vorba era opac sacu ...;))ar putea fi o explicatie plauzbila ;)) )

 A treia zi

Urma traseu lung, dar cu un gheozdan mic in spate acelasi sentiment l-am avut (i can fly). Acest traseul mi-l reamintesc pot zice eu aproape perfect si cu denumiri. Am urcat pe varful Peleaga 2509, apoi pe Papusa 2508, apoi am trecut prin Portile Inchise dupa care sa coboram la un lac (unu frumos frumos de tot, dar ma tradeaza memoria ) apoi am urcat din nou pana pe Peleaga dar din alta parte dupa care sa fugim in pas alergator la vale de un trasnet ce se auzea ca vine de pe Papusa. Povestea Claudiu despre ce inseamna un fulger vazut langa tine sau ce inseamna o ploaie in varf de munte ... Am invatat din nou lucruri frumoase si interesante. In aceea zis am invatat ce inseamna grohotis, si am invatat sa tac din gura....pur si simplu nu am avut voce timp de o ora jumate atat tip cat a durat taversarea portilor inchise....Eu fricosu de inaltime am trecut pe la portile inchise....si noaptea visez cum am trecut pe acolo si am zis ca daca ar fi sa ma mai duc pe acolo m-as gandi de 10 ori inaite sa m-ai fac asta si apoi sa i-au hotararea ca ma ma-i duc. Sincer mi-a fost firca. Pur si simplu simteam fiecare fir de iarba pe care il prindeam in mana cata rezistenta are de la radacina, si cum saracu fir ma ajuta sa am stabilitate. Ma opream stateam cu spatele lipit de stanca si priveam in stanga, in dreapta cat de frumos era piesajul, ma uitam in jos si vedeam nuante de albastru ale lacului, dar mai imi vedeam cu calcaiele stateau pe o piatra iar varfurile nici cum nu-si gaseau locul pe acel bolovan si stateau in aer (faceau pe vitezele, nici cum nu m-or ascultat, dar le-am pedepsit la coborare pe grohotis doar cu nasu prin pietris le-am purtat). Frumoasa zi am avut si in cea de 3 zi. S-a terminat cu o masa copioasa la gramada. Placandu-mi sa fac de mancare am incercat si acuma sa fac pe "bucatarul". Mestecam in oala mare de pe primus. Oala in care faceam mancarea la comun. Stateam in fund si faceam paravan sa nu stinga vantu focu, mestecam prin oala si radeam in acelasi timp la bacurile si povestile care se ziceau la "gura sobei". Am crezut ca pot sa-l imit pe Napoleon sa fac mai multe lucruri deodata bine....insa nu a fost chiar asa, la un banc, plin de energie si cu pofta am ras miscand si picioarele care la randu lor au miscat vasul care la raundul lui a miscat carnea si apa din ea pe care a dato pe jos...ups rusine pt mine si mii de scuze (chiar eu strainu) dar lumea nu s-a suparat si ba mai mult m-au ajutat sa strang carnea de pe jos si so fierbem din nou....multumesc pentru ca nu va-ti suparat. Noaptea nu au mai fost peripetii deja stiind toate secretele unui somn bun ;))

A patra zi

Dupa mine una scurta din punct de vedere al traseului si care prevestea ca se apropie si plecarea spre casa. O tura scurta pana la lacul zanoaga si inapoi cu un grup (ca nu toti au vrut sa vina ca erau obositi un pic), unde am vazut 3 capre negre. Drum in care am ascultat povesti noi ale lui Claudiu, prilej sa-i multumesc din suflet ca ma acceptat in tura lui cu a lui prieteni faini (asa cum se zice in ardeal). Zi in care chiar daca nu am avut parte de trasee lungi am avut parte de ceva ce pe mine ma uns la suflet. Langa corturile noastrea mai erau inca n corturi, corturi printre care erau si cortul unei familii cu doi copii (doi copii ( sora, frate)atat de fromosi si plini de viata, incat te faceau si pe tine sa te simti neobosit) Veneau dintro tura cu parintii lor, de pe saua bucurei cred ca. Baiatu isi flutura caciula din cap cu o energie de parca at se trezise din pat, iar fetita zburda si ea printre corturi, parintiii?..erau in spate...veneam parca aveau 30 de ani....Cata energie pot avea copii...sincer mi-as dori energia unui copil si sincer nu eram singuru care gandea la fel, fapt ce a demonstrat ca sau legat de ei sa se joace si sa vorbeasca cu ei...o femeie ia intrebat "cati ani ai " fetita se uita in jur si nu zice nimic ...mama ei "3 ani "...at fetita ofticata zice si ea " tei ani jumate"...iar fratiorul 5 ani avea...frumos din partea parintilor ca ii invata pe copii ce inseamna muntele si respectu fata de natura...caci ei sunt viitorul pamantului si exact cum zicea cineva " cum ne compotam noi cu natura asa se comporta si natura cu noi" deci daca copii invata sa se poarte frumos cu natura, precis nu vor veni frutuni, cutremure, inundatii si avalanse peste ei ....de ce ? pentru ca natura nu reactioneaza la cei care o indragesc...

A cincea zi

Trezirea! Nu nu nu vreau sa se termine, nu vreau sa mergem acasa, asa frumos a fost, atat de mult mi-am placut incat as mai sta. Dar s-a terminat normal tot printr-o tura lunga, obositoare si frumoasa, pe la piatra Iorgovanului dupa care am urmat o coborare de cateva ore. O cobarare in care ne-am solicitat foarte mult genunchii. Traseul s-a terminat cu o masa pe cinste in lupeni la cineva care avea un partament in Lupeni. Am ramas la aceea masa doar 9 pentru ca Ana din Targovestie trebuia sa ajunga acasa. Asa ca doar 9 ne-am bucurat de papara facuta de Ramona, bucatar sef, Diana si Mia ajutoarele pe la bucatarie. Pentru mine mancarea era un mic exatravaganda pentru ca veneam din zona Clujui unde nu se mananca asa (sau eu cel putin nu manac cu marar si verdeturi dinastea ) . A fost bine pregatita mancarea deci o fost buna insa nu am putut manca mult pentru ca nu eram obisnuit cu gustu ei ! A sasea zi si ultima ! Ma trezesc primu ca eu aveam tren mai repede ca restu si eu mergeam sper Cluj si ei spre Bucuresti. M-am pregatit cu toate apoi mi-am luat ramas bun de la oamenii cu care am petrecut cateva zile alaturi de ei. Sincer au fost niste persoane foarte faine si tin sa le multumesc pt bunatatea pe care au aratato fata de mine. Imi cer scuze pentru ca nu i-am pomenit pe nume pe toti in jurnal insa nu am vrut so gafez cu numele. Chiar daca numele vi le incurc imaginea vizuala mi-a ramas in minte si in suflet. Ma-ti facut sa ma simt asa de bine cu voi ! VA MULTUMESC!

Marţi, 27 octombrie 2009 - 23:29 
Afisari: 2,460 


shtelica