Alpii Italieni-Aiguille de Tre-la-Tete Est, august 2008 (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)
Petit Mont Blanc si Aiguille de Tre-la-Tete Est
ATENTIE: Parte din acest jurnal este dedicat doar alpinistilor si presupune cel putin o buna cunoastere a tehnicii de mers cu coltari, folosirii pioletului, traversare ghetar
Traseu:
Localitatea La Visaille (din Val Veny, Courmayeur, Italia)-Lac du Miage-Refuge du Petit Mont Blanc-Aiguille de Tre-la-Tete
Timp general: 8-9 h
Timpi defalcati: La Visaille-Lac du Miage -1 h 10 min (T)
Lac du Miage-Refuge du Petit Mont Blanc- 3 h 30 min (EEA)
Refuge du Petit Mont Blanc-Petit Mont Blanc (varful) (F)-1 h
Petit Mont Blanc (varful)-Aiguille de Tre-la-Tete Est - 3 h (PD)
Obs: primele 3 etape pana pe Petit Mont Blanc (varful) se pot face intr-o singura zi dus intors caci nu necesita conditii f bune de vreme si nici de zapada
Explicatii cotatii: traseele turistice in Italia sunt cotate de la cel mai usor (T)-traseu turistic= drum forestier pe 4 grade pana la EEA (poteca marcata dar dificila, cu pasaje mai grele, diferenta mare de nivel de acoperit). F= facil si este similar cu trasee alpine usorare la noi (1A/1B) iar PD inseamna Putin Dificil, fiind corespondent cu 2A/2B.
Vezi: http://www.carpati.org/articol/alpinismul-introducere_si_explicatii/562/
cap 5: cotatii in diverse sisteme (pt cotatiile de alpinism)
http://www.carpati.org/jurnal/alpii_italieni-mont_dolent_august_2008/1154/
-pt cotatiile din Italia referitoare la traseele turistice
Daca prima tura in Alpi ne-a purtat in partea de Nord acum ne alegem destinatia diametral opus, spre Sud. De fapt fluctuatiile acestea sunt date de accesibilitatea rutei si mai ales de pustiul din jur preferand bivuacurile in detrimentul refugiilor pazite si mult mai populate. Si acum chiar nu ama ales rau , poate am gasit cel mai frumos pat din Alpi caci ce poate fi mai frumos decat sa adormi cu ochii pe Mont Blanc-ul scaldat in rosul apusului, vazut printr-o mica fereastra amplasata strategic. Deci intr-un miez al zilei cam batut de vant parasim confortul campingului Monte Bianco, La Sorgente, cu dus, bar si alte cele si cu o panorama de nota 10 peste Grandes Jorasses si ne punem pe mers pe sosea ca fraierii caci Radu aproxima el pe harta ca nu ar fi fost decat vreo 2 km pe sosea.Ma rog noi am mers vreo ora jumatate pana sa ajungem la capatul autobuzului care pentru 1.6 euro din Courmayeur (piata centrala) va duc prin Val Veny pana la La Visaille si aveti cu ce sa va bucurati ochii. De la Grandes Jorasses, Aguille Noire de Peuterey, Piramides Calcaires, Petit Mont Blanc.

Pentru ca mergem cu piciorul descoperim locuri noi, mai precis un super loc de observatie dotat cu ocheane inteligente :) fiecare fixata matematic spre cate un varf.
Ajunsi la capat de drum desi asfaltul continua nu il mai puteti bate decat cu piciorul caci accesul masinilor este interzis. Chiar de la plecare o multime de indicatoare galbene cu destinatia, altitudinea, durata si dificultatea ne ies inainte. Noi apucam initial spre Lac du Miage si ne miram de afluxul de oameni care vin dinspre Lac imaginandu-ne ca vom da peste o mica comoara a naturii.
Oricum in afara de soarele perpelitor de afara drumul strabate o vale foarte frumoasa de fapt, foarte bine armonizata in care fiecare element este, de la versantii impaduriti, drumul asfaltat , raul tumultos pe stanga, se integreaza perfect. In plus, in departare zona de catarare de la ref Elisabeta, Les Piramides Calcaires, se inalta intr-o dezordine vadita si totusi care se regasesc pe de-a-ntregul intr-o structura lamelara, taiata, ca un tango pasional, de un mester in piatra din vechime.

In spate -Les Piramides Calcaires
Ajungem dupa aproximativ 1 h la Lac du Miage (2020), care insa nu rivalizeaza nici pe departe cu iezerele noastre, cu taurile din Retezat etc
http://www.regione.vda.it/turismo/per_documentarsi/pagina_ricerche_e.asp?tipo=scheda&pk=2215&nomesch=sch_Percorsi&ts=percorsi&strTitoloVit=COURMAYEUR%20,%20Lac+Miage
In spate Aiguille Noire de Peuterey
Este o apa de un albastru murdar, plina de sedimente intr-o caldare mereu supusa eroziunii ghetarului care pravaleste in adancuri, regulat, bolovani imensi.Convinsi ca macar la lacuri stam mai bine pornim pe poteca noastra spre Petit Mont Blanc. Oricum Lac du Miage este un punct important caci de aici pleaca si poteca spre ref. Gonella, punct de plecare spre ruta clasica italiana pt Mont Blanc. Anul acesta insa refugiul era in renovare si era inchis.
Noi vom urca in permanenta pe sub Mont Blanc, care vazut sau nevazut isi arata puterea.

Strabatem mai intai o zona mlastionasa

Ne amintim de copilarie

Si mirosul de capre f familiar de conduce la....aceast doamna
Terenul este mult mai aspru si mai neprimitor decat pentru Mont Dolent.
Urcam printr-o lume ravasita de forta ghetarilor, cu trepte de piatra de peste care se revarsa valuri-valuri de bolovani. Pic de vegetatie ,pic de iarba,un teren lunatic, sec si extrem de puternic.

Insa calauziti de providentialul punct galben, nagivam cu maiestrie pana ce ajungem sa vedem silueta rosie a refugiului nostru, un Caltun mult cizelat in care regasim ordinea, curatenia si bunul simt de aici.

Pentru ca era inca devreme imi aleg cel mai tare pat cu vedere spre Mont Blanc, si ma apuc sa rasfoiesc jurnalul refugiului unde dintr-un turnul Babel lingvistic reiese doar placerea de a urca pe munte, de a privi Mont Blancul in toata maretia versantului italian, mult mai duc cioplit decat partea franceza si care se inalta cu 1000 m mai sus, un fel de abrupt al Bucegilor dar la alta masivitate.
Mont Blanc...


Si vecinele...
Probabil imaginea asta imi este cea mai draga din vacanta noastra. Cocolosita in sacul de dormit, adormind cu ochii pe Mont Blancul scaldat intr-o betie de vin.

Toate nuantele bauturii zeilor s-au rasfant in acea seara peste venerabilul Mont Blanc innecandu-l in purpura atat de potrivita maretiei sale. Si eu un mic omulet printr-un mic gemulet, intr-un mic refugiu de 8 pers, martor tacut si specatator cu ochii mari la aceasta reprezentatie. Odata inserarea asternuta nu mai este loc decat de somn caci ziua urmatoare vine repede si drumul ce ne sta in fata cere puteri.
Ne sfatuim cu vecinii italieni si hotaram sa plecam cam cu 1 h si jumatate inainte e rasarit sperand la o recidiva dimineata a pictorului care aseara desenase un tablou minunat.
Traseul spre vf Petit Mont Blanc este simplu, la indemana oricui. Zapada incepe aproape de refugiu, la 50-100 m, si continua neintrerupta, intr-o panta de inclinatie moderata (aproximativ gen partia de la Clabucet/Sorica/Cazacu) noua aprinzandu-ne mai repede idei de schi. Se poate parcurge comod la coltari si bete de treking.

Lin lin lin spre vf Petit Mont Blanc, in spate refugiul.....
Nu exista crevasa fiind o buna introducere in tehnica de mers cu coltarii.Intr-o ora sunte pe varf si prindem rasaritul dupa vreo 20 de min de tremurat in care ochii se inchideau fara voie in mediul crepuscular.
Rasarit de pe Petit Mont Blanc
Acum insa vedem si continuarea-vf Aiguille de Tre-la-Tete Est pe care ne propusesem sa urcam. De la 3400 m cat are Petit Mont Blanc, pierdem altitudine caci trebuie sa coboram un culoar bolovanos unde pietrele curg sub coltii crampoanelor ca pe tobogan.
Ajunsi la final reintram pe zapada si ne si legam in coarda caci acum avem de traversat ghetarul. Mersul este placut, fara prea multe crevase de ocolit si ne facem drum cu usurinta urmand cea mai usoara cale posoibila. Mai dificila a fost parasirea ghetarului si intrarea in creasta inzapezita care ducea spre varf caci am cautat ceva timp cu ochii mari o bresa in sistemul de aparare natural, creat de o rimaye (ori bergschrund- http://fr.wikipedia.org/wiki/Rimaye), ce marca ruptura de panta.
Pe ghetar

Pe muchia cu zapada pufoasa ne simteam ca acasa, fiecare pas apropiindu-ne de varf si lasand in spate unduiri de zapada ce se prelungeau parca in valuri de alb pana la cer.
Ca in Fagaras

Desi panta finala (ultimii 200m ) erau le fel de inclinati ca pe Mont Dolent, de data asta zapada era promitatoare si la inceput urcam usor si placut cu zapada pana la glezne.
Ultimii metri
Doar oboseala data de altitudine si zbuciumul varfurilor, paza strasnica a tinutului ne reaminteau sacadate cand pauzele deveneau mai dese ca suntem atat de departe de Carpati. Ultim suta de metri are o zapada din care coltarii musca cu pofta insa nu ne forteaza sa urcam la frontali si ramanem la tehnica mult mai comoda in opinia mea-serpentine scurte.
Varful aproape ca il respiri cu aerul rece, covarsit de zapada, stand fata in fata cu Mont Blancul, plamadit din acelasi aluat primordial, dur si sarac in ingrediente dar pe care mana Creatorului l-a inzestrat cu maretie pentru a compensa parca lipsa de imaginatie.
Radu si visul sau amanat
Drumul de intoarcere este fara emotii, cu exceptia culoarului stancos care parca se dezintegreaza sub picioarele noastre. Totusi d-abia asteptam sa scapam de hainele groase si sa ne dam drumul agale spre refugiu pe panta lina cu zapada cam uda la ora aceea.
Pauza la sf de tura
In refugiu suntem singuri, italienii coborasera si chiar cochetam cu o noapte de singuratate in bratele Mont Blacului pacat insa ca ciugulisem si ultima farama de mancare si orice s-ar zice nu prea te poti bucura pe stomacul gol.

Si marmota invelea ciocolata in staniol...
Asa ca la vale, pe drumul stiut, unde este extrem de liniste fiind in timpul saptamanii.
Reusesc sa imi iau insa o cazatura ca tiganu la mal pe singura limba de zapada gasita in cale :). La intoarcere, pe ultimii 4 km ne alearga ploaia si suntem incantati ca am profitat la fix de ferastra de vreme buna. Practic pentru o tura de genul acesta e nevoie de o fereastra cu o dimineata de vreme f buna, pentru ca daca urci pe ceata , vant si ninsoare clar nu are nici un farmec.
Iar ca incheiere am gasit intamplator in varianta franceza a Cartii Cuceritorii Inutilului de Lionel Terray urmatorul fragment care in parti ne caracterizeaza si pe mine si pe Radu in aceasta tura:
Tot trecutul meu mi se perinda prin minte. Nu incerc nici un fel de simtamant de melancolie. Dimpotriva sunt multumit ca am
bucuria să traiesc aceste clipe exaltante. Nici unul dintre cele mai fantastice
visuri ale mele nu a putut sa-si inchipuie atata maretie si frumusete. Cat
valoreaza intreaga mea viata banala și mediocra alaturi de aceste ore de
angajare totala si de fericire deplina ?
In sfarsit, razele soarelui au ajuns pana la mine.
Curand caldura devine insuportabila, incerc zadarnic sa-mi astampar foamea cu
cantitatea de „tsampa* [1]
ce mi-a mai ramas si care s-a umflat. Ma simt slabit si stors de vlaga si
aproape ca rna tarsac ca sa gasesc putina umbra la adapostul unei stanci. In
cele din urma ma ghemuiesc intr-o grota minuscula.
Vineri, 10 octombrie 2008 - 00:21
Afisari: 6,353
mike
Vineri, 10 octombrie 2008 - 00:54