Albisoara Strungii (Muntii Bucegi)
De la sfarsitul primaverii asteptam intrarea pe vai. Dupa branele si crestele de luna trecuta, incurajati de valul de caldura, decidem ca a venit momentul pentru o Albisoara. Cum ziua se anunta caniculara alegem Albisoara Strungii, vom fi la adapost de soarele dogoritor. Alegere foarte inspirata dupa cum vom constata spre seara, cand stranutam insistent de atata umbra si racoare.
Plecam din Busteni la 7.30 si intr-o ora ajungem in punctul in care poteca spre Valea Alba isi termina urcusul abrupt din padure. Loc de belvedere si o prima imagine cu fata nordica a Caraimanului:

Mai mergem putin si Albisoara Strungii isi descopera cotloanele umbrite. Valea este parcursa in general in coborare, ca traseu de retragere din Picatura, cele 12-14 rapeluri necesare oferind o informatie sugestiva in privinta dificultatii. Ne oprim sa o salutam si o studiem cu atentie, mai intai partea inferioara apoi finalul.



Inainte de poiana La Verdeata privim spre tunelul din Braul Hornurilor, reper important si inedit al Crestei Picaturii. O succesiune de imagini pentru identificarea locului , aflat la mijlocul unui mare horn vertical:



Inca nu e ora 9 dar soarele a inceput sa-si faca treaba asa ca preferam sa oprim la umbra. Trecem de poiana, traversam Valea Alba si incepem sa coboram pe dreapta vaii o poteca destul de clara. In cateva minute traversam cele doua fire ale Albisoarei Turnurilor si imediat dupa ne oprim la intrarea in Albisoara Strungii. Inainte sa se echipeze Tudor ne prezinta valea :)

Trecem la treaba. Mai intai un piept de piatra - il urcam prin dreapta apoi trecem printr-o fereastra mare.


Am ajuns la cel mai mare obstacol din traseu: o saritoare tip horn de 12 - 15 m, cu peretii paraleli si umezi si bogata in ferestre.

Desi in fundul hornului sunt ceva prize ferestrele prin care ar trebui sa ies imi par prea mici. Aleg sa urc in ramonaj prin fata bolovanului incastrat la care fac prima asigurare. Pe peretele din dreapta, la 3 metri mai sus, doua pitoane isi tin de urat la 10 cm unul de altul. Le bag in seama pe amandoua si pana in fereastra mare de deasupra mea urc linistit. Aici urmeaza a treia asigurare apoi urca rucsacii.

Printr-o noua fereastra ajungem, oameni si bagaje, pe o platforma orizontala generoasa.


Urmeza o saritoare de 6 m larga si surplombata, cu perete vertical pe stanga si fata spalata la 80° pe dreapta. Tot in dreapta e un piton cam la nivelul soldului, util doar sa nu treci prin toata saritoarea mare de dedesubt. Pun un piton deasupra celui vechi, cam la 2 m, si cu moralul in crestere incerc prizele minuscule de pe dreapta. Nu pot urca pe ele, fata e spalata bine, dar cu un sprait generos intre cei doi pereti reusesc sa trec . Tudor urca secund insa, in ciuda alonjei superioare, nu reuseste un sprait convingator asa ca vine pe fata din dreapta la (un fel de) aderenta. Saritoarea arata promitator si de sus:

Valea se deschide un pic, panta scade si trecem usor cateva praguri de piatra


Urmeaza o saritoare nu prea inalta, "capacita" de doi bolovani :


Urmatorul obstacol, o saritoare ingusta si umeda cu regulamentarul bolovan incastrat deasupra, il ocolim urcand in dreapta un scoc de piatra si apoi revenim in fir pe un braneag inierbat. A fost singurul obstacol ocolit, trecerea era evidenta iar peretii plini de apa. Mircea Ordean, alaturi de care am parcurs valea pentru prima data acum multi ani, mentioneaza posibilitatea ocolirii si altor saritori dar noi am ales sa mergem cat mai mult pe fir. Deasupra o mica platforma de piatra:


O noua saritoare cu bolovani incastrati ofera posibilitatea unor asigurari "mobile" foarte utile. Casca lui Tudor este pusa bine in valoare de flora spontana :


Inca un obstacol de acelasi tip, cu doua cioturi bine infipte pe margine:


Desi firul urca sustinut, nelasandu-ti timp sa respiri intre saritori, nu suntem prea sus fata de poiana La Verdeata. Sub noi peretii scapa aproape vertical in timp ce deasupra panta nu pare sa scada prea curand:


Ajungem la o alta saritoare dificila: pereti spalati, surplombat pe stanga si aproape vertical pe dreapta, dintre care scapa o fisura ingusta. Asigur la fereastra de sub fisura si apoi ceva mai sus, la un mic bolovan incastrat bine. Inaintarea e dificila, lipseste sprijinul pentru picioare:


Odata trecuta saritoarea lui Tudor parca i-a mai revenit zambetul :)

Un trunchi prabusit in talveg este folosit ca ajutor pentru a intra ceva mai sus intr-o saritoare ingusta si spalata (stanga)

Ne apropiem de final. Nu al vaii, ci al firului pe care urcam: pe negandite acesta sfarseste absolut banal intr-o copaie inierbata. Traversam spre dreapta si continuam pe vecinul sau, proaspat ivit in peisaj.


Fetele se mai deschid si brane inierbate isi fac loc ici si colo. Nu am scapat cu totul de obstacole, din cand in cand mai trecem cate o saritoare surplombata (specific local), insa panta a scazut.




In aval peretii scapa aproape vertical in timp ce in fata valea se transforma din nou in canion cu saritori si bolovani uriasi:



Saritoare surplombata cu prize cazute pe stanga si perete vertical pe dreapta, "incununata" cu un brad instabil cazut din perete. Trecerea peste brad a fost mai dificila decat urcarea saritorii, dar la final locul a fost curatat :

Si inca o saritoare, de aceasta data un model diferit - cu o prispa de piatra pe dreapta.


Urmeaza o zona cu zade cazute in talveg, fetele se deschid iar panta scade. In sfarsit ne apropiem de sa:



Orele fiind inaintate hotaram sa luam pauza de masa chiar in strunga. Un tur de orizont : Seaca Caraimanului si Zangur, Albisoara abia urcata si peretele Vaii Albe. Intr-un asemenea loc evident ca orice mancare e minunata :)



Cu fortele refacute ne pregatim de traversarea spre Albisoara Turnurilor, vale pe care vom cobora. Batem un piton la pasul de iesire din strunga si in cateva minute suntem in muchia de unde se rapeleaza in firul vaii. Admiram Picatura si peretele Vaii Albe, acum mult mai vizibil:


De aici Albisoara Turnurilor are doua rapeluri obligatorii si multe altele "facultative", depinde ce fir alegi la coborare si cat esti dispus sa mergi pe iarba. Fiind suficient de obositi alegem firul estic si ne mentinem cat mai mult prin talveg, facand pana la final 8 rapeluri. Tudor in primul rapel (in spatele lui creasta ce desparte cele doua fire ale vaii) si pomul folosit la al doilea rapel:


Rapelurile doi si patru, peste niste pereti uneori surplombati:


Locul de confluenta al celor doua fire, imediat sub el un rapel mai scurt (al cincilea):


Rapelul 7 trece peste o saritoare cu fereastra, o platforma larga si apoi saritoarea din imagine:

Parasim valea pe hornul plin de pietris instabil din stanga (vest). Il parcurgem pe picioare pana la capat, apoi rapelam peste saritorile de sub el:


In cateva minute ajungem in poiana La Verdeata de unde, la lumina frontalelor, revenim in Busteni.
Cateva mentiuni la final pentru cei care-si propun sa urce Albisoara Strungii:
- cele mai multe saritori se ramoneaza, cine nu stapaneste bine procedeul are sansa sa devina profesor pana in strunga :)). Iar cine deja cunoaste isi poate da doctoratul, ca tot e la moda :))
- desi valea e plina de pitoane majoritatea sunt de rapel (deasupra saritorilor). In urcare am putut asigura la piton doar de doua ori, in rest am folosit ferestrele bolovanilor incastrati (15 - 20 de asigurari). Sunt necesare sfori/bucle/anouri intr-o gama larga de lungimi.
- la 3 saritori am folosit espadrilele. Nu este obligatoriu, e chiar prima data cand le pun pe o vale, dar am constatat ca ajuta.
Ture faine si vreme buna !
Traseul parcurs de voi in urcare l-am coborat noi duminica, dupa o ploaie zdravana de 15 min. ce ne-a prins in strunga.
Dupa ce am finalizat rapelurile (13 la numar), Emil s-a tot intrebat cum se abordeaza traseul in urcare, pe saritorile alea inguste si surplombate. Acum are si raspunsul :-)
Cele bune!
Miercuri, 11 iulie 2012 - 17:32