Albisoara Gemenelor (Muntii Bucegi)

Despre Bucegi s-a scris mult, atat pe site cat si pe bloguri. Insa Albisoarele ca traseu de vara sunt parcurse si descrise mai rar. Pentru ca vaile din nordul Caraimanului sunt aparte prin frumusete si dificultate, le vizitez mereu cu placere. Si, prin intermediul jurnalelor, invit in lumea lor pe toti cei pasionati de abrupt.

Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu alpin. Este obligatoriu ca cel putin o persoana din grup sa cunoasca bine masivul si tehnicile de alpinism. Materialele folosite: casti, semicoarda, cordelina pentru rucsaci, 4 carabiniere, 2 anouri, 2 hamuri. In unele pasaje rucsacii constituie un obstacol suplimentar si i-am tras separat. Uneori au trebuit ajutati de o persoana aflata in saritoare, asa ca am folosit simultan semicoarda si cordelina. Traseul are dificultatea 2A si se desfasoara de-a lungul a numeroase saritori dificile si inalte, unde este recomandabila asigurarea capului. La noi capul a urcat neasigurat aproape tot parcursul, singura asigurare facuta dovedindu-si insa utilitatea.

Inceput de septembrie. Vremea foarte buna si stanca uscata ne indeamna spre ceva mai aparte, asa ca decidem: Albisoare. Alegem ca prima destinatie Albisoara Gemenelor si un pic dupa ora 9 trecem pe La Verdeata.

Putin mai sus parasim Valea Alba si inaintam pe un horn ce reprezinta talvegul comun al Albisoarelor Gemenelor si Crucii.

Hornul, inclinat si spalat pe alocuri, poate fi ocolit usor prin dreapta venind deasupra lui pe o prispa de iarba.

In continuare o succesiune de saritori partial surplombate ne determina sa parasim traseul direct. Desi vrem sa urcam cat mai mult pe fir alegem sa nu ne risipim timpul si energia chiar de aici. Decidem sa ocolim pe versantul impadurit din stanga, optiune care se va dovedi nu foarte inspirata (e mult mai bine pe dreapta, dupa cum vom constata cu alta ocazia).

Revenim deasupra talvegului chiar la confluenta celor doua Albisoare. Din locul in care suntem nu putem vedea si evalua saritorile ce urmeaza (scocul Albisoarei e in centru imaginii), asa ca optam pentru continuarea pe stanga urmand sa revenim in fir ceva mai sus.

O solutie buna in acest loc este coborarea in fir (cu un mic rapel), continuarea pe acesta fiind accesibila (constatare ulterioara). Asta pentru ca mersul prin boscheti, suportabil pana aici, devine "sport extrem" in continuare. Prispe firave de iarba care cedeaza sub pasii nostri, traversarea unor fete de piatra foarte inclinate fara posibilitatea asigurarii si zade printre care ne strecuram cu dificultate - sunt numai cateva din provocarile ce urmeaza. Reuseste sa ne mai mobilizeze putin Blidului Uriasilor, vizibil din aceste locuri.

In sfarsit apare branita mult-dorita spre talveg. La mijloc are un piept de piatra incomod asa ca o balustrada este utila. Tudor trece in picioare, eu cu Adi exersam 4x4. La cat ne-am chinuit prin vegetatie am fi parcurs-o si pe burta, numai sa iesim la piatra. 

Suntem in talveg. Depasim un bolovan rotunjit si ne resemnam langa o saritoare surplombata. Am vazut putin mai jos, pe malul drept, un horn pamantos spre care ne intoarcem si-l urmam.

 Privind malul opus constatam ca am traversat la timp. Branita inierbata si bolovanul rotunjit de deasupra ei sunt in partea de jos a imaginii, deasupra lor fetele devin foarte inclinate si inchizand acces spre talveg.

Desi hatasul inierbat pe care suntem continua linistit, noi ne grabim sa revenim in talveg . Nu cumva sa omitem prima saritoare decenta, doar vrem sa mergem cat mai mult pe direct. Sub noi brazii devin din ce in ce mai mici.

Prispa de piatra inclinata si spalata, tapetata cu muschi, nu este usor de urcat. Pentru mai multa aderenta mergem sprijiniti de pereti pana langa saritoarea surplombata. Lasam rucsacii si ne pregatim pentru primul obstacol de pe vale. 

Peretii spalati si relativ paraleli sunt ideali pentru ramonaj. Locul e ingust jos si folosesc genunchii, dar se largeste in partea superioara si urcarea devine placuta.

Urmeaza plimbarea rucsacilor cu "funicularul".

Vine Tudor. Trece de o portiune umeda cu muschi si se pune pe treaba. Desi locul e ingust incearca sa puna talpile pe perete. In acest fel, la inaltimea lui, merge mai greu.

Tudor ataca saritoarea urmatoare, tot un ramonaj dar mai scurt. Adi urca si el , "bucurandu-se" din plin de spatele proptit in perete. Unul gemea deasupra mea iar celalat dedesubt, parca eram pe Albisoara Gemetelor (licenta poetica ii apartine lui Adi). Locul este insa pitoresc :

Apoi Tudor fileaza, urmeaza un piept de piatra si iesim dintre peretii ingusti. Privim inapoi spre "locul de tortura":

Inaintam pana in dreptul unei fisuri care se inchide. Iesim in dreapta, pe fetele generoase de iarba, si urcam rapid pana deasupra obstacolului. Revenim in fir, dornici sa ne bucuram de obstacolele urmatoare. De mentionat ca saritorile de pana acum, precum si o buna parte din urmatoarele, pot fi ocolite pe fetele inierbate din dreapta (chiar daca uneori pasajele sunt mai expuse).

Admiram in dreapta scocul Valcelului Cantuniari (denumire data de Mircea Ordean) si apoi din nou valea:

Urmeaza o serie de praguri nu prea inalte pe care le depasim cu mare placere folosind metode variate:

Un bolovan din talveg are peste el o bucla de cordelina. Recunosc stilul lui Mircea de a rapela, il vom intalni si mai sus:

Inca o privire spre Blidul Urisaului si creasta Vaii Albe:

Locurile incep sa se stranga si talvegul isi reia aspectul de horn. Depasim un prim prag si ajungem la o saritoare surplombata.

Tudor lasa rucsacul si urca pe dreapta, pe o fata cam spalata, folosind din plin avantajul alonjei.

Adi pozeaza Fisura Albastra, in care sunt astazi mai multe echipe, in timp ce noi rezolvam rucsacii:

Urmeaza Adi:

Ceva mai sus o noua saritoare surplombata, precedata de un prag incomod. Tudor lasa rucsacul deasupra pragului si urca rapid si spectaculos. Locul e foarte expus si inalt.

Urmeaza urcarea rucsacilor, insa surplomba reprezinta un obstacol de netrecut pentru ei. Dupa cateva incercari esuate schimbam tactica: Adi urca pana sub bolovanul incastrat, unde ii poate prelua si da mai sus. O noua ocazie pentru acrobatii si pozele aferente.

In talveg intalnim o fereastra. Cum nu se putea trece cu rucsac, o ocolim.

Din nou saritoare surplombata cu prag pe stanga. Mi se pare ca ocolirea pe dreapta e o solutie buna, asa ca urc repede. Sa cobor va fi insa mai greu, dupa ce constat ca scocul din dreapta nu e ce trebuie.

Incercarea lui Tudor de abordare pe prag:

Cum nici pe stanga nu e incantator, recurgem la a treia varianta: trecerea directa. Ramonajul functioneaza inca o data, apoi rucsacii se plimba din nou cu funicularul: 

Un nor subtire incepe sa acopere Peretele Vaii Albe, in timp de noi trecem de urmatoarele obstacole mici si ajungem sub saritoarea cu fereastra.

Urcarea se face fara rucsac si dintr-o pozitie nu prea comoda. Tudor trece primul si recupereaza bagajele:

Fereastra, vazuta de jos si apoi de sus:

Fetele incep sa se deschida si vedem nu mult mai sus prispa cu iarba a Braului Hornurilor. Pana acolo mai avem insa de trecut o saritoare redutabila, mie mi s-a parut a fi cea mai dificila din portiunea inferioara (de sub brau) a vaii.

Din locul in care suntem vedem doar inceputul saritorii: o fisura urmata de un prag inalt pe stanga. Apreciem gresit dificultatea pasajului ascuns privirii si, pentru a nu pierde timpul, Tudor nu lasa jos rucsacul. Il ajut putin sa urce pe pragul ingust si expus, insa dificultatile nu se termina aici ci continua cu o fata spalata, pana in regrupare.

In timp ce trece portiunea fara prize, Tudor disloca o piatra care ma rateaza de putin. Fiind in imediata apropiere, nu am avut nici timp si nici loc sa ma feresc. Adi imortalizeaza proiectilul.

Tudor strange coarda, cel putin pentru o vreme:

O noua saritoare surplombata, mai mica de aceasta data, urmata de o zona cu grohotis. Alegem ocolirea pe dreapta, pe o fata inclinata si partial inierbata.

Valea vazuta din imediata vecinatate a Braului Hornurilor:

Revenim in talveg, intrerupt putin mai sus de un piept de piatra. Se poate trece direct urcand o saritoare mica dar expusa (are si o mica fereastra, pe care Tudor o foloseste ca priza de mana), sau ocoli pe dreapta (varianta aleasa de mine). 

Suntem pe prispa de iarba a Braului Hornurilor.

In acest punct avem mai multe optiuni: deplasarea pe brau la stanga (Tunel - Brana Portitei sau portiunea finala din Creasta Picaturii), la dreapta (Valea Alba) sau continuarea ascensiunii pe vale. Alegem a treia varianta si urcam cateva praguri aflate deasupra braului.

Ajungem repede la o saritoare veritabila. Poate prea veritabila, dupa cum vom constata.

Sub noi fetele sunt foarte inclinate iar ocolirea saritorii prin dreapta nu este nici ea o solutie din acelasi motiv.

Saritoarea e recunoscuta ca dificila. Desi nu e inalta, are un piept putin surplombat iar prizele de picior sunt foarte mici si cazute. Prizele de mana sunt si ele sterse, ingreunand trecerea pe o portiune de 1 - 1,5 metri. Am urcat-o cap cu ceva ani in urma, posibil cu ajutorul unui piton suplimentar (nu-mi mai amintesc exact, eram impreuna cu Mircea care este "maestru in viclesuguri"). In stanga sus e un piton foarte bun pentru asigurarea capului.

Adi are amintiri proaspete si e putin incordat, a trecut recent si stie ce poate saritoarea. Eu imi amintesc doar ca am facut-o, iar Tudor e relaxat fiind prima data aici. Asa ca se ofera voluntar sa mearga cap, lasa rucsacul si da sa urce deloc impresionat de aspectul locului (e drept, relativ pasnic fata de ce grozavii a trecut azi). Ii spun sa asigure la pitonul din stanga, e prima data cand capul de coarda urca asigurat in aceasta tura, si incep sa-l filez. Se conformeaza si inainteaza pe prizele de picior, incepand sa le caute pe cele de mana.

Dupa cateva secunde zboara de pe prize, fara nici un sunet, si ne trezim unul langa altul (din asigurare a pendulat pana in locul de unde il filam). El - uimit de prima lui cadere in coarda, eu - surprins ca nu m-a prevenit.

Ne revenim repede si Tudor, ambitios din fire, incearca din nou. Urmeaza o noua cadere, de aceasta data cu avertizare. Decidem sa schimbam rolurile si ne iese perfect : cad eu de doua ori asigurat de Tudor. Apoi el mai incearca o data, acelasi rezultat, si luam o pauza. Adica ne oprim din cazut, ca de urcat nu era rost.

In timp ce noi ne "distram" Adi pozeaza si face galerie de pe margine. Decidem ca, inainte de a recurge la mijloace suplimentare (pitoanele din dotare), sa incerce si el trecerea saritorii. Avand insa o bogata experienta dobandita recent, recurgem la un "viclesug": Tudor ii tine picioarele pe prizele de picior (mici si cazute), in timp ce eu il filez. Si, minune: Adi trece pasajul cu probleme, apoi "escaladeaza" pe burta (stilul rama, pentru cei nefamiliarizati cu tehnica alpina :) ) pieptul inclinat si sters de deasupra saritorii:

In poza apare doar pieptul de piatra vazut de sus, in timpul efortului colectiv nu a fost nici o mana libera pentru a-l imortaliza pe Adi in postura de invingator.

Trecem si noi filati de sus si ne angajam pe o zona friabila. Suntem foarte atenti sa nu dislocam bolovanii de toate marimile ce abia asteapta sa o ia la vale.

Privim in vale:

In sus talvegul se lateste si apar cateva petice de iarba. Nu dupa mult timp fetele se strang din nou si pentru a inainta trebuie sa alegem: stanga (un scoc foarte ingust si incomod), centru (un piept de piatra cu revenire la stanga deasupra scocului) sau dreapta (un horn inclinat si pamantos).

Adi merge pe dreapta, noi alegem centrul . Altadata am inaintat pe stanga, dar acum nu mi-a mai placut. 

Ceva mai sus trecem printr-un mic hornulet si iesim, in sfarsit, pe un petic de iarba.

Ultimii metri inaintam pe iarba. Am ajuns in Prispa Gemenelor, loc pentru o scurta pauza si o ultima privire catre vale (de aici o vedem in intregime):

Alegem sa urcam portiunea finala a Crestei Picaturii. Iesim din jnepenii ce tapeteaza Prispa, continuand apoi pe un scoc inierbat. In stanga Crucea Eroilor se zareste printre nori.

Urmeaza o fata cu piatra si iarba si ajungem la Clepsidra. In locul unde prispa Braului Mic de Jos al Caraimanului intersecteaza Creasta Picaturii, natura ne surprinde din nou cu imaginatia si perfectiunea sa (iar Mircea cu denumirile):

Valea Alba este partial invaluita in neguri, ca si Crucea spre care ne indreptam:

Urcusul ia sfarsit in saua larga a Caraimanului. Inainte de pauza de masa facem poza de grup :

Coboram pe Braul Mare al Caraimanului - Valea Jepilor si ne intoarcem acasa incantati de tura facuta.

Fotografiile au fost facute de Adi (rupi2003).

Miercuri, 7 decembrie 2011 - 20:09 
Afisari: 4,494 


mugurel.ilie..