Albişoara Turnurilor – 4 septembrie 2021 (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unei drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune.

Prognoza meteo se anunţă favorabilă, aşadar iau încă o dată calea muntelui. Sunt singur cu fizicul, însă sufleteşte e aglomeraţie mare. Din când în când simt nevoia de singurătatea tainică pe care o putem găsi în mijlocul naturii. Ştiu că trebuie să iau decizii bune şi nu mă grăbesc decât cu pasul. Drumul până La Verdeaţă decurge uşor. Încerc să surprind cât mai bine traseul spre care mă îndrept. Am depăsit în pădure un grup de două persoane care speriau ursul în faţa mea, aşa că am ajuns în prima linie. Din când în când trag mult aer în piept şi mă fac auzit. Mă gândesc că vine toamna şi ursul e plecat la peţit. În poiană iau o mică pauză de hidratare, savurez două banane şi îmi pun echipamentul.

Vegetaţia este destul de mare, sper să prind intrarea cu bine. Cobor în firul Văii Albe şi fac uşor stânga pe sub un perete.

Un vâlcel scurt, plin de pământ şi resturi, mă conduce la baza primului obstacol. Recunosc intrarea din pozele publicate de cei care au mai fost în zonă. Este umed, plin de pietris amestecat cu pământ, pe ici colo apa se scurge pe stânci. După ceva sforţări degetele au cam îngheţat.

Las jos rucsacul, scot ciocan-pioletul şi mă avânt din nou. Prima săritoare are două porţiuni separate de un prag unde se poate sta comod. Pe dreapta (direcţii precizate în urcare, pe tot parcursul descrierii) avem un piton cu inel deasupra primei părţi, un pic mai sus un altul, simplu, pe stânga. Deasupra săritorii găsesc o ureche nou nouţă unde mă asigur până când reuşesc să trag cu coarda rucsacul rămas mai jos. Deşi am pierdut mult timp aici, m-am bucurat de provocare. Mulţumesc pentru inspiraţia de a lua un piolet cu mine, altfel nu ştiu dacă aş fi manifestat acelaşi angajament în abordarea stâncii. Din când în când mă opresc să scot de toate din papuci; stânca este friabilă şi talvegul plin de resturi. Urmează un horn îngust care îmi întăreste sentimentul că mă aflu unde îmi doream.

Imediat ies într-o zonă uşor mai largă, înverzită, unde din stânga mea apare firul principal al albişoarei, poate am să am ocazia altă dată să-l simt la pas. O porţiune scurtă şi uşoară mă duce la baza unui obstacol nou, cu un bolovan înţepenit la mijloc, care îmi va da ceva bătăi de cap. Stânca udă nu prea mă ajută la ramonaj şi mă găsesc atârnat de piolet într-o mână cu picioarele pe prize de aer. Mă bucur că pioletul este înfipt deasupra bolovanului, dar locul stâmt mă ţine blocat. O iau cu legile fizicii şi împing spatele în stâncă să cresc frecarea şi reusesc să fac manevre cu mâna dreaptă: pun pe cârligul de la coada pioletului un anou lung, apoi un al doilea mai scurt şi îmi strecor picioarele în ele, nu ştiu nici eu exact cum.

Peste bolovan, la câţiva metri, găsesc un piton aproape ca nou, pun coarda şi fac înapoi rapel parţial să recuperez pioletul şi apoi rucsacul. Pereţii se închid din nou sub formă de canion, dar urcarea este plăcută. Firul se lărgeşte apoi şi apar cele două fire mari din partea superioară.

Aleg firul din dreapta, urc destul de repede. Din nou apar două fire, slab conturate, îl aleg pe cel din stânga şi ies la baza Turnului.

Ocolesc pe dreapta şi iau o pauză binemeritată între Turn şi Faţa Înaltă. Peisajul este plin de viaţă şi îmi acord o pauză mai lungă. Nu simt oboseală şi aştept să-mi continui călătoria. Urmează o nouă provocare, mai exact să găsesc modalitatea de coborâre spre Poiana Văii Seci a Caraimanului. Am găsit puţine informaţii despre Brâul Turnurilor. La baza Feţei Înalte se trece destul de uşor, un pic de jnepeneală.

Apoi privirea la distanţă este perturbată de copacii mai înalţi. Partea bună este că nu vezi hăul de sub tine, partea mai puţin bună, mai greu cu orientarea. Cam cum am mers eu? Pe curbă de nivel, oarecum direct către firul Hornurilor Văii Seci, uşor în coborâre. Pe sub peretele de stâncă, am traversat un mic luminiş, iar jneapăn, iar din brad în brad. Am ajuns la un moment dat să văd foarte clar zonele spălate din poiană şi cum tot erau gliile cam subţirele am făcut şi un mic rapel dirijat în momentul în care vizual totul a fost clar. Încă puţină jnepeneală şi hop la stâncă în acest loc.

Fac acum o mică paranteză: din urma de potecă de sub faţă se deschid mai multe poteci umblate de fiinţe cu două sau mai multe picioare; o parte dintre ele le-am încercat şi eu parţial, aviz amatorilor. Am făcut şi un mic rapel pe peretele de stâncă, unde am avut viziune mai amplă asupra abruptului, să mă lămuresc mai bine cu ce se poate face în zonă. Cred că am petrecut o oră pe acolo, sunt mulţi copaci smulşi cu totul, surpări de teren. Revenind, mi-am refăcut puterile cu apă şi batoane. Coborârea pe Valea Seacă a Caraimanului am făcut-o în mare tihnă, mai greu cu rapelul la baltă.

Valea îmi pare măcinată faţă de de anul trecut, ieşirea în pădure este puţin surpată, prin pădure drum de tractor şi noroi de jumătate de metru grosime. Din cele tehnice avute la purtător am folosit semicoarda la rapel şi tractat rucsacul, casca, ciocan-pioletul, două anouri, trei carabiniere şi un reverso. Am lăsat în asigurări un piton şi câţiva metri buni de cordelină. Pe porţiunea dintre firul văii şi pârtie am avut o întâlnire de gradul doi (doi mistreţi mari, la circa 30m, urcau prin pădure) şi una de gradul unu (una bucată urs; chiar înainte de ieşirea pe pârtie e un zmeuriş mai mare şi am avut intuiţia să mai chiui odată deoarece vegetaţia bloca vederea; la circa 10m a zbughit un urs).

Participanţi: 1

Traseu: Buşteni - Albişoara Turnurilor - Brâul Turnurilor – Poiana Văii Seci – Valea Seacă a Caraimanului –Buşteni

Durata: 11h 30min

Marţi, 7 septembrie 2021 - 17:02 
Afisari: 784 


edy