Acele Morarului - 26.09.2009 (Muntii Bucegi)
Acesta este un traseu de alpinism.
NU se recomanda a se face fara materiale si cunostinte elementare de alpinism.
Traseul Acele Morarului este cotat la 2A si este unul din cele mai cunoscute trasee din Bucegi..
Materiale folosite:
-coarda 60 m
-hamuri, casti,carabiniere cu filet si simple minim cate una de persoana.
-dispozitive de rapel (opt de rapel sau placute)
-5 bucle echipate -anouri de 60 si 120 cm la fiecare
-cordelina
-bucle din cordelina
-briceag
-de rezerva aveam 3-4 pitoane de diferite tipuri + ciocan
Initial nu am vrut sa postez aceasta tura deoarece vremea nu a fost prea buna si nu am facut fotografii suficiente si cat de cat relevante asupra tuturor partilor din traseu.
Asa ca am avut de ales dintre numele de tura "Zgribuliti pe Ace", "Cu capul in nori", "Unde-i Acul", am ramas totusi la numele turei cu numele traseului.
Data turei 26.09.2009
Acele Morarului erau pentru mine o atractie, de cate ori trecem pe valea Prahovei, in special in apropiere de Predal privirea mi se lipea de ele, uitam sa ma mai uit la drum si visam.
De multe ori opream pe dreapta si mai furam o priveliste.
Cum nu le-am facut cand ar fi trebuit, nu speram sa le mai fac vreodata.
Din ce am vazut prin poze mi se pareau destul de dificile, abandonasem ideea ca le voi face.
Totusi citind ca au numai 2A nu stiam ce sa cred, dupa poze ma asteptam la minim 4A. Dar iata ca primesc din nou o invitatie de la Mugur sa facem Acele, ma gandesc..., il intreb pe el care le-a mai facut de cateva ori si-mi cunoaste cat de cat posibilitatile de catare daca crede ca le pot face.
Intrebare retorica, daca credea ca nu pot ma lasa in pace. Imi spune ca e ok, gradul e "un 2A curat".
Vorbim vineri seara, in Brasov ploua puternic, in Bucuresti era bine, prognoza meteo buna pentru sambata.
Ne intalnim la 8 in Busteni, ne mai luam una alta si la 8.30 suntem la intrarea in traseul marcat de pe drumul ce duce la Gura Diham. Ne grabim, castigam repede inaltime , dar pierdem foarte multa apa, se cunoaste ca avem un job sedentar.
Era o ceata foarte deasa, n-am scos aparatul sa fac poze.

Prima poza o fac deja sus, spre Brana Mare a Morarului, dupa cum se vede ceata era deasa , un grup mare se pregatea si el sa intre pe Ace.
Un motiv in plus sa grabim pasul, oare sunt singurii care vor sa urce pe Ace azi, ma si gandeam la cozile care se fac pe Everest la urcare si ca vom fi nevoiti sa asteptam, sau sa abandonam.
Urcam cumva in diagonala, fara sa tinem potecile Branelor , daca era o distanta mai mare de 20 m intre noi trebuia sa strigam sa ne dam seama care pe unde este din cauza ceti.
Stiam unde ar trebui sa fie intrarea spre Creasta Ascutita.
Rafalele de vant ne mai dau si cateva momente de vizibilitate.
In apropiera unei cruci de pe Braul Mare al Morarului a fost si intrarea noastra in traseu.
Normal ca nu am ales o varianta clasica de intrare, ne-am facut incalzirea pe aceasta stanca spre Creasta Ascutita.

In sfarsit se vede Acul Mare.

Deoarece nu am putut sa iau imagini cu toate Acele mai de jos, am sa pun o copie a Acelor si hartilor din cartea lui Kargel.

--

--

Creasta Ascutita nu pune probleme, doar cate o rafala de vant te facea sa te gandesti ca ai putea sa te dezechilibrezi.
Nu este necesara asigurarea.

Ajungem in seaua de sub Acul Mare.
Facem o scurta sedinta tehnica, stabilim cum vom merge, comenzile, verific daca mai stiu nodurile de baza, a trecut ceva timp decand nu le-am folosit si daca nu practici se uita.
Constat ca nu toate imi mai ies din prima.

Valea Poienii.

Acul Mare pe jumatate in ceata.

Se ridica putin ceata, ma grabesc sa scot o poza cu Degetul Rosu, nu stiam daca voi mai avea ocazia

Deoarece vantul sufla destul de tare comenzile nu se auzeau cand distanta era mai mare, de vazut "din cand in cand", pentru asta s-au inventat statiile de emisie receptie dar la cat ne cataram noi nu se justifica investitia.

Tot Degetul Rosu.

-

Incep sa se imprastie si norii.

Tudor pierdut in ceata.

Aceata este o poza facuta de pe Degetul Rosu la grupul de 9 persoane ce era pe Acul Mare.
Acul Mare are 3 lungimi de coarda, una ascendenta si 2 relativ orizontale, sunt pitoane de asigurare (6), s-a mai pus un anou cu asigurare pe o stanca de pe creasta.
Imi place tare mult traseul si mi se pare destul de sigur.

Pentru coborare sunt trei regrupari din care se face rapel. Prima lungime este in poza de mai jos si este si cea mai scurta.

Am schimbat cordelina care parea veche pe unele pitoane, iar acolo unde era cordelina ca cea albastra din imagine numai pe un piton am pus cordelina dupa ambele pitoane.
Atentie la modul cum se pune rapelul pe cordelina , daca un piton cedeaza coarda de rapel sa ramana pe bucla de coredelina.
Am apreciat modul in care Mugur verifica fiecare loc de rapel.
Vreamea era destul de rece, vantul in rafale, s-a pus pentru prima data problema sa renuntam, deja mi se naruia visul de a face acele, incep sa le ofer ce aveam prin rucsac in plus, manusi ... , imi placea si mi-ar fi parut tare rau sa renuntam.
Se parea ca vremea se imbunatateste totusi, asa ca am continuat.

Din a doua regrupare noi am facut un rapel spre dreapta direct pana jos in seaua dintre Acul Mare si Degetul Rosu in strunga Acului Mare unde-si are obarsia si Rapa Mare (Rapa Zapezii).
Coarda avea 60 m, cu coarda mai scurta se fac obligatoriu doua rapeluri: primul spre stanga pana intr-o sea ingusta si de aici al doilea pana jos..

Tudor la aparat.

Locul de iesire din Rapa Mare.

Incepem sa urcam pe Degetul Rosu, iar intram in ceata asa ca nu avem poze.

Aici suntem pe ultima portiune la urcare unde trebuie fie sa ocolim un bolovan, nu sunt pitoane dar nu este nici foarte dificil, fie sa urcam pe o fata inclinata in stanga. La cativa metri mai sus de bolovan suntem pe varful Degetului Rosu.
Acul Mare vazut de pe Degetul Rosu.

Tudor acapareaza borcanul si il umplem cu mesaje de bucurie de nu incapeau in borcan.

Se vede Acul Crucii , portiunea finala.

La 1.5 mai jos de varf pe o mica pltforma se afla unul din pitoanele de rapel de pe Degetul Rosu.

Rapel de pe Degetul Rosu

Iesirea din Hornul Degetelor (afluent al Rapei Zapezii).

Iesirea din Hornul Degetelor (afluent al Rapei Zapezii) din alt unghi.

Incepem urcarea pe Degetul Prelungit, nu sunt pitoane dar nici nu are un grad mare de dificultate.
Mugur improvizeaza o asigurare de moral dupa un bolovan.

Urmeaza coborarea de pe Degetul Prelungit, un mic rapel pana pe o platforma inierbata.
De aici urmeaza o creasta pitonata.
Plecarea se face peste un piept de piatra un pic surplombat si cam chel de prize, folosind o fisura si un sprait intins.
Pe portiunea orizontala a crestei nu sunt pitoane la inceput, dar se mai pot face asigurari cu anouri dupa un bolovan.
Apoi urmeaza portiunea finala de pe Acul Crucii de aprox. 15 m inaltime ce alterneaza cu stanca si iarba, unde gasim 4 pitoane de asigurare.
Lungimea totala din seaua de plecare aprox 75 m.

Crucea a fost facuta de Touring Clubul Roman in amintirea lui Niki Alexandrescu in anul 1929 si a fost refacuta in anul 1983 de C.Stoenescu jr si Russo Eugeniu. Aceasta nu este stabila, este sprijinita numai de niste bolovani.
In general totul este friabil pe Acul Crucii.
O bucata mare de conglomerat la 1 m dupa cruce pe partea dreapta are o fisura si cred ca se va surpa intr-un viitor nu prea indepratat.
Initial am fost tentat sa fac curatenie pe acolo, dar oricum nu aveam pioletul sa fac parghie sa disloc stanca, dar m-am gandit ca bolovanii vor ajunge pe vai foarte jos si pot lovi pe cineva care urca.
Atentie cei ce vor urca iarna si nu vor mai vedea fisurile si bolovanii gata sa cada.
Plec fericit la liber cu mainile pe creasta sa depasesc portiunea cu pricina, dar dupa aprox. 10 m ma leg in coarda si cer asigurare, totul se misca pe acolo, nu are rost sa-mi asum riscuri inutile.

Acul Crucii vazut de sub Acul de Sus

In aceasta poza la dimensiunea initiala se vedeau clar fisurile de la portiunea de imediat dupa cruce.
Din pacate rezolutia si marimea nu-mi permite sa redau poza corect.

In primul plan Acul Crucii vazut de pe Acul de Sus, in planul 2 Degetul Rosu iar in spate Acul Mare

La terminarea Acului Crucii ste un piton pe care se poate fila pe cel ce coboara de pe varf, sub el la 3-4 m lateral dreapta sunt 2 pitoane de rapel cu multe bucle de cordelina.

Dupa acest rapel suntem in Strunga Acului de Sus. Iesirea din Rapa Crucii (afluent al Rapei Zapezii).

De aici ma uit la Acul de Sus, care e destul de impunator.
Pare mult prea greu pentru un "2A", dar se zareste si o brana inierbata cu o inclinatie de aprox. 45 grade.
Acesta este traseul de urcare pe Acul de Sus.

La inceput este o portiune de 5-6 m diferenta de nivel ce trebuie urcata la liber, nu pune mari probleme, dupa care se intra pe brana inierbata care se parcurge usor, sunt si 4 pitoane de asigurare pe brana.
Se ajunge intr-o sea tot cu iarba, aici nu am gasit niciun piton de asigurare.

Mugur pe brana.

Releul de la Costila.

Brana vazuta de sus.

--

Grupul care s-a retras dupa Acul Mare, pe Sistoaca Rosie

Din seaua inierbata pentru a ajunge pe Acul de Sus urcam in dreapta , o mica stanca de aproximativ 1.8m , dupa care urmeaza o sea de ~ 30 m si suntem pe varful Acului de Sus.

Tudor si Mugur pe varful Acului de Sus.

Cum noi suntem la varsta la care preferam sa dormim in patul nostru, nu am continuat pe creasta inca aprox. 1.5 pana la cabana Omu, am preferat sa coboram pe "Sistoaca Dracilor" trecand prin Tunel.

Dupa aceasta fereasta urmeaza o saritoare, de fapt 2 hornuri de 2-3 m, noi am coborat pe cel din dreapta.

Ne uitam inapoi pe unde am coborat, acum vremea era buna, culorile de toamna.

Sistoaca Dracilor

A urmat o traversare a Branei Acelor si Branei de Mijloc , am lasat poteca stiuta si am incercat o coborare directa pe fir, vroiam sa cautam si alte iesiri din creasta.
Din pacate am dat de o ruptura de panta cu stanca ce parea abrupta, erau niste zade solide pentru rapel dar nu vedeam daca ne ajunge coarda si nu aveam chef sa mai scoatem echipamentul, asa ca a trebuit sa urcam din nou 50 m diferenta de nivel, cea mai grea parte a traseului, pshiologica cand eram la mai putin de 100 m de firul vaii Cerbului.

Una din multele capre negre intalnite pe brane.

In fine am ajuns si in poteca marcata de pe valea Cerbului, ne-am luat o binemeritata pauza de masa cu privirea pe locurile pe unde am umblat.
Avem un sentiment de bucurie, implinire pe care il resimt si acum cand scriu aceste randuri.

O ultima privire la Acul Mare din Valea Cerbului.

Durata de parcurgere a Acelor integral ~ 4.30 ore, echipa de 3 persoane.
Traseul l-am terminat la frontale, aprinse cu circa 1/2 h inainte sa ajungem la masina.
Gandul ne zboara la o abordare de iarna, daca nu ne-am gandi la familie, copii poate ca ne-am incumeta, cine stie, ramane o optiune.
Nu de Ace imi este teama cat de zapada de pe vai la urcare si coborare, "prietenii stiu de ce".
Pentru mine aceasta tura a fost una din cele mai frumoase din categoria trasee de vara, mult timp o sa-mi incarc bateriile repunand pe retina salbaticia si frumusetea peisajului.
Multumesc Mugur pentru invitatie si modul in care ai condus grupul.
Toate cele bune si carari cu soare.
Florin.
Marți, 27 octombrie 2009 - 21:16
Afisari: 5,576
mihai_fl
Marți, 27 octombrie 2009 - 21:58