A fost odata o poveste (Muntii Bucegi)

A fost odata ca niciodata …

A fost odata o poveste … O poveste mai neobisnuita, in care nu vom intalni Feti – Frumosi si Ilene Cosanzene, vrajitoare si zane, o poveste despre alpinisti, zapada, hornuri abrupte si creste semete, stanci ascutite, uneori necrutatoare ...

O poveste in care finalul nu este cel asteptat, in care personajele nu traiesc fericite pana la adanci batraneti si totul se poate sfarsi intr-o tragedie ...

O poveste despre “vise nascute in munti”, purtate pe aripi de ingeri si transformate in cuvinte, rostite la gura sobei cu voce domoala, in soapte de basm ...

Asa incep povestile despre “Cuceritorii inutilului” ...

Valea Galbinele – Hornul Coamei – Valea Scorusilor

Iarna. Frig. Zapada. Zi obisnuita de iarna la munte. Incet, ne indreptam spre refugiul Costila. Zapada proaspat cazuta ne scartaia sub talpi, ne mai amuzam spunand cate o gluma sau ne mai opream din cand in cand sa admiram peisajul inghetat ... Padurea imbracata in alb ne fascina, ademenindu-ne s-o exploram cu fiecare pas, sa intram tot mai mult in interiorul ei, sa inaintam tot mai adanc in necunoscut ...

Si am mers, ajungand in cele din urma si la “batranul refugiu” ... Acolo ne-am echipat si am pornit pe Valea Galbinele.

 A, echipa: eu si Mihai Cernat.

Am inceput sa urcam, erau urme facute, semn ca mai urcasera si altii inaintea noastra ... Urcam incet, Mihai povestea despre “Hotelul de mii de stele”, despre Traseul Furcilor si alte trasee din zona, ma minunam de peisajul fantastic ce ne inconjura si ascultam vrajita, sorbindu-i parca fiecare cuvant ...

La un moment dat, am observat ca urmele se despart ... o parte mergeau in stanga, spre Hornul Coamei si o parte continuau pe Galbinele. Cele de pe Hornul Coamei mergeau un timp, apoi se intorceau (era gheata mai sus, am vazut noi).

Noi am continuat, urcand putin pe zapada inghetata si, la un moment dat, a aparut gheata. Verde. Sticloasa. Nu puteai sa infigi nimic in ea, nici macar coltarii. Ne-am oprit, ne-am legat in coarda si Mihai a pornit cap (ca de obicei). Si il aud spunand: “Te uiti la mine si faci exact ceea ce fac eu!” Si porneste, isi infige pioletii si incepe sa se traga in maini, pentru ca gheata aluneca si nu puteam sa infigem nimic in ea. Reuseste sa treaca, se opreste mai sus, ma asigura si, evident, trebuia sa trec si eu. Cam nasoala situatia. Bag eu pioletul, ma chinui sa ma trag in maini, incerc sa infig coltarul pe undeva, observ ca alunec, ma chinui sa ma tin in maini, nici o sansa si ajung de unde am plecat. Ok, trebuie sa incerc iar. Incerc sa infig pioletul un pic mai sus, ma trag in maini pe el, Cernat ma trage si el, gasesc un loc mic pentru un dinte de la coltar, aveam stabilitate cat de cat, ma mai trag in maini, gasesc un loc minuscul si pentru celalalt coltar si, in final, reusesc sa trec ...

Stam putin sa imi trag sufletul si il aud pe Mihai spunand ca trebuie sa ne grabim, ca ne prinde noaptea.

Ok, ajungem la urmatoarea saritoare. Cernat se chinuie putin, trece si urmez eu. Ma uitam ca pisica in calendar si nu intelegeam deloc pe unde a urcat. El incepe sa bombane sus, eu bombaneam jos, in final gasesc o priza mai pentru inaltimea mea si trec.

Probleme in rest nu am mai avut, pentru ca saritorile se acoperisera deja de zapada si am trecut destul de usor ...

Cand am ajuns sus, incepea deja sa se insereze. Am iesit pe prispa Braului Mare al Costilei, ne-am pus frontalele si ... am continuat. Am incercat sa urcam prin stanga, sa ajungem mai repede pe platou, dar era risc de avalansa asa ca a trebuit sa ne intoarcem, sa efectuam un traverseu destul de expus, sa ajungem in Valea Scorusilor si sa urcam spre platou. 

Am ajuns la Releu, iar de acolo la cabana Babele. In cabana, am descoperit ca ma usturau degetele la caldura si facusem basici, ceea ce nu putea sa insemne decat un lucru: degeraturi ... dar, asta e, arta cere sacrificii ...

A doua zi, am coborat pe Piciorul Pietrei Arse, pe la Poiana Stanii, in Sinaia.

Ii multumesc lui Mihai Cernat pentru acest traseu si pentru informatiile capatate pe parcurs

Poze, marca Mihai Cernat

Spre refugiul Costila

"Batranul refugiu..."

Pe Valea Galbinele, firul principal

intrarea in Hornul Coamei

Valea si Strunga Galbinele

un "Hotel de mii de stele"

Hornul dintre Firele Principal si Secundar

Valea Galbinele, Principal, in aval

Pe Hornul Coamei

Pe Hornul Coamei

intrarea in Traseul Furcilor

Coltii Galbinele in fundal

Platou

Jnepenis

cristale de zapada

sfarsit ...

Marţi, 11 ianuarie 2011 - 20:14 
Afisari: 4,767 


gabi_cargo