Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Vanatoarea lui Buteanu
Muntii Fagarasului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

A doua oara in Fagaras (Varful Negoiu - iulie 2004) (Muntii Fagarasului)

In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului. Dar eu fac parte dintre cei ce simt nevoia sa revina asupra unor lucruri din viata lor, chiar daca nu mai pot schimba nimic. Singurele paradisuri reale sunt cele pe care le-am cutreierat, unde am iubit si am fost recunoscator. La acest lucru ma gandesc in fiecare dimineata cand lumina soarelui curge in sufletul meu.

Acesta e tot un jurnal din categoria amintirilor, scris in septembrie 2007, despre a doua intalnire cu Fagarasul, care a avut loc in iulie 2004. In prezent am facut doar cateva mici corecturi textului din 2007 si, bineinteles, am adaugat pozele. Acestea sunt lipsite de orice pretentie fotografica, fiind din categoria  celor de tip "iola"... stiti voi: io la munte, io la Suru, io in Fagaras, io la cabana, io la cascada, etc. Pe vremea aceea faceam 5 - 6 poze intr-o zi de plimbare pe munte, cu un aparat foto Zenit, mai batran ca mine, iar ulterior le-am scanat. Si in acea vreme, aveam grija ca in majoritatea pozelor sa apara persoanele care participau la acea iesire pe munte.

Unii ar zice ca m-am schimbat intre timp, in ceea ce priveste atitudinea si comportamentul. Eu zic ca in esenta sunt acelasi, insa am evoluat in cunoastere

 

A doua oara in Fagaras (iulie 2004)

 

 

 

 

"In timp ce Ecleziastul spune ca aceasta lume e o vale a plangerii, eu nu-mi doresc decat sa ratacesc prin ea si gasesc, vara mai ales, destule motive sa-i plang pe cei plecati in paradis." Octavian Paler

 

 

Am fost 6 persoane: eu, fratele meu, apoi Alin, Costi, Alex si prietena sa Cristina.

 

 

 

Prima zi (miercuri 14 iulie):

 

 

Am ajuns pe la 11:45 in gara Podu Olt, de acolo am mers cei 2-3 km pana in Sebesul de sus, pe jos. La intrare in sat, sub un nuc, am intampinat o rafala scurta de ploaie si grindina. Vremea nu se anunta deloc incantatoare, nici de data asta.

 

Carpati.org

 

Cand am trecut prin sat, de unde ne-am aprovizionat cu apa de la o localnica, a inceput sa ploua. Si a plouat vreo 3 ore. Am urcat pe Valea Moasei pana la Suru, pe traseul marcat cu punct rosu.

 

Carpati.org

 

 

Avand in vedere ca in urma cu 2 ani cand urcasem pe marcaj cruce rosie, pe piciorul Moasei, ni s-a parut prea plictisitor acel drum numai prin padure, am zis sa incercam si altceva. In necunostinta de cauza, am ales acest nefericit traseu, pe o vreme deloc incantatoare. Tot in necunostinta de cauza, femeia din sat de la care am luat apa ne-a zis ca pe ultima portiune, pe poteca, de la capatul drumului forestier, mai avem o juma’ de ora pana la refugiu. Nu corespundea cu ce stiam eu, dar...

 

Pe drum am stat mai mult de o jumatate de ora sub niste copaci pana a trecut o rafala de ploaie apoi, in pauza de o ora cat a iesit si soarele, am tras maraton si am ajuns la capatul drumului forestier, un drum lin de cativa km zdraveni, ce dezvaluie privelisti absolut incantatoare.

 

Carpati.org

 

Motivul pentru care trei coechipieri au ocolit, urcand panta din stanga, l-a reprezentat bivolul din partea dreapta a drumului, care le arunca priviri nu tocmai prietenoase. Ceilalti insa, pasteau linistiti.

 

Carpati.org

 

La capatul acestui drum am fost nevoiti sa trecem desculti prin apa paraului Moasa, moment de grea incercare pentru picioarele noastre, care aproape ca au paralizat.

 

Carpati.org 

 

De aici s-a terminat drumul, a urmat poteca spre refugiu. Pe harta, drumul forestier, ca lungime, reprezinta doua treimi din traseu si il facusem intr-o ora. Ultima portiune, poteca, reprezenta doar o treime. Faza e ca drumul forestier nu urca in altitudine decat vreo 200 m, restul urma sa fie urcat pe poteca ce reprezenta ultima portiune a drumului.

 

Carpati.org

 

Pornind pe aceasta carare, am mai trecut o data apa, in aceleasi conditii, apoi la drum. Ploaia a inceput iar si ne-a insotit pana la Suru. Traseul este impresionant, dar greu, lung si nu prea moralizator pe ploaie. Nu recomand acest traseu celor ce ajung prima data la munte.

 

Ploua cu galeata, eram transpirati si udati de ploaie, incat nu mai era nimic uscat pe noi, nici macar un loc de o palma, plus ca afara nu erau mai mult de 10 grade. Cum ne opream putin, inghetam. Paraul Moasei curgea vijelios pe langa noi intr-un spectacol inegalabil, iar undeva sus, foarte sus, pe creste, se vedea, printre nori si crengile copacilor, o cascada imensa si salbatica, greu, foarte greu accesibila, daca nu chiar imposibil. De vreo doua ore tot ziceam ca mai avem 15 minute. Am facut pe acel traseu, doar pe poteca, vreo 3 ore jumate, insa ploaia ne-a scazut rau de tot moralul.

 

Am obosit cum nu mi se mai intamplase pana atunci. Panta era foarte inclinata, solul umed, namolos in multe locuri, ploaia curgea mereu de sus, tineam geci sau pelerine pe noi, insa asudam si mai rau asa si senzatia de disconfort era mult sporita. Simteam ca ma sufoc. Daca ma descopeream, era si mai rau, stropii de ploaie imi trimiteau fiori reci si insuportabili prin trup. Si urcusul tot continua. Ni se parea ca vedem o poienita – acolo trebuie sa fie! – dar nu era decat o iluzie, o denivelare a terenului. Priveam in fata printre copaci, prin acea imensa pustietate si vedeam o bezna inspaimantatoare, copaci si umbre si ceata, care creau senzatii sumbre. Si rucsacul greu in spate. Incercam sa ma grabesc cat pot de repede, trageam pana la epuizare si tot ca un melc inaintam. Si namol si apa si ceata si umezeala chiar si sub piele, chiar si in ganduri.

 

Dorind sa scap cat mai repede de acest chin si sa fiu primul care da vestea imbucuratoare ca a ajuns, am pornit inainte. Si intr-un final am zarit o poiana. Mi-era frica sa sper, sa nu fie tot o iluzie. Dar iata-ma iesit in poiana, insa surpriza: in loc de refugiu, acolo era o stana netrecuta pe harta mea. Am asteptat urmatorul coechipier sa-l iau cu mine sa mergem spre stana, sa vedem incotro merge traseul si sa am cu cine ma apara de eventualii caini. El a carat un lemn pana acolo, de jos din sat, pe post de „bat telescopic”, dar acolo l-a lasat jos si a venit cu mainile goale. Am facut doar 5 metri si ne-a reperat un balaur. A dat alarma si in doua secunde, 5 caini cat toate zilele au pornit hotarati spre noi. Doar l-am auzit pe cel de langa mine: „mama, vin!” si a rupt-o la fuga. Speriat, am strigat la el sa ramana cu mine, sa fim doi. S-a oprit la strigatele mele, a luat niste pietre si a venit langa mine. Eu am fluierat la ei si s-au oprit la vreo 3 metri, apoi a venit ciobanul si i-a indepartat. Inca doi din grup aparusera si ei (fratele meu si Alin), dar erau prea „franti de oboseala” sa mai poate reactiona. Eram fleasca de la apa ploii, dar tot am simtit valul de transpiratie. Ciobanul ne compatimea ca am ales asa un traseu pe o asa vreme. „Ce e cu voi, ma, pe vremea asta, sus pe munte?” Ne-a explicat pe unde merge drumul mai sus si ne-a zis ca mai avem pana la refugiu vreo 10 minute. Sa-l credem?!

 

Singura fata din grup (Cristina, prietena lui Alex, care era si el cu noi) a cedat fizic, asa ca, atunci cand am ajuns la refugiu (in aproximativ 10 minute), m-am intors si i-am luat si ei rucsacul, pe o portiune scurta. La refugiu am fost intampinati cu ceai cald. Ni s-a spus ca suntem nebuni sa venim pe acel traseu, ca pe acolo mai vin doar unii straini si cei care nu stiu cum e drumul. Ni s-a povestit ca in urma cu vreo doua zile, tot asa, pe o ploaie torentiala, urcau de jos, pe piciorul Moasei o familie, barbat, femeie si copil, hotarati sa mearga pana in Piatra Craiului; pregateau aceasta excursie de prin februarie. A ajuns mai intai baiatul sus si a spus ca in spate mai sunt doua persoane in urma care au nevoie de ajutor. A pornit cel de la refugiu dupa ei si cand a gasit-o pe femeie, aceasta a cedat psihic, s-a asezat jos, pe o stanca si a inceput sa planga. A incurajat-o si a ajutat-o pana sus si, a doua zi, s-a incheiat tura lor pana in piatra Craiului, cu intoarcerea acasa.

Seara s-a lasat umeda si rece. Totul era invaluit in nori si continua sa ploua marunt. Alesesem din nou ascensiunea spre creste pe la Refugiul Suru, pentru a ne putea bucura de peisajul alpin din zona, pe care ultima data nu am putut sa-l admiram datorita vremii. Acum.... acum puteam sa vedem pana la 30 de metri in jur.

 

M-am spalat in apa rece de la robinetul de langa fosta cabana si, dupa ce m-am imbracat, parea ceva mai cald ca inainte. Am dormit bustean in acea noapte, paziti bine de miile de soricei din refugiu si in acompaniamentul de sforaituri a patru cehi si a doi dintre coechipierii mei.

 

 

 

A doua zi (joi 15 iulie)

 

 

Ploua in continuare, era ceata si nori pe creasta pana la nivelul refugiului si cum si cu doi ani in urma tot pe o astfel de vreme am urcat, fara sa vedem nimic pe creasta, acum am renuntat si, luandu-ne dupa prognoza meteo ce anunta indreptare de vreme, am mai pierdut (in cel mai placut mod) o zi la refugiu, fara sa pornim pe creasta.

 

 

Carpati.org

 

Cel de la refugiu a plecat jos, in Sibiu, sa-si refaca proviziile si ne-a lasat pe noi sa avem grija de refugiu. In cazul in care va urca cineva, ne-a rugat sa le facem ceai cald. Noi am zis ca nu urca nimeni pe vremea asta, dar el ne-a asigurat ca in fiecare zi, pe orice vreme, in tara asta se gasesc nebuni care urca la Suru. In camera lui am dormit patru persoane, printre care si eu si am avut grija sa fac caldura sa dormim aproape in pielea goala. Intre timp au mai venit 4 cehi, foarte prost echipati, iar noaptea, pe la 22, un grup de 4 romani despre care fusesem anuntati prin telefon ca vor veni (acestia cunoscatori in ale muntelui si bine echipati – erau tot din Sibiu, intentionau ca a doua zi sa ajunga pana la Caltun ).

 

O intamplare amuzanta spre finele acestei zile: iesisem afara din camera incalzita, sa ma mai racoresc putin si m-am intalnit acolo cu doi dintre cei veniti din Sibiu. Unul din ei tremura ca varga si se vaicarea ca e frig rau. In acel moment, Alex a iesit din camera incalzita doar in izmene, la bustul gol, si, intinzandu-se, a exclamat: „Ba da ce cald e!”

 

 

 

 

A treia zi (vineri 16 iulie)

 

 

Ne-am trezit devreme si in jur de ora 8 am pornit. Am urcat pana pe creasta, in saua Suru, pe o burnita marunta, iar sus in creasta am intrat iar in nori. Abia dupa ce am coborat de pe Budislavu a aparut pentru o clipa o mica spartura in nori, sa vedem si noi imprejurimile, dar numai spre valea din sud. Pe traseu, urme de zapada proaspata si aici s-a simtit nevoia unor manusi, care insa ne lipseau din bagaj. Cand am coborat la lacul Avrig, norii s-au mai dispersat, am putut admira si peisajele.

 

Carpati.org

 

Am mancat si am pornit mai departe, spre refugiul Scara, spre norocul nostru pe vizibilitate buna, caci traseul pana in saua Garbova a dat catorva din grup mici emotii, datorita accidentarii lui si a lipsei cablurilor ajutatoare, care erau rupte. De fapt nu erau necesare acele cabluri, traseul nefiind chiar atat de periculos. Insa aparitia acestor cabluri rupte, a avut un efect nu tocmai benefic asupra unora.

 

Carpati.org

 

Aceste cabluri de sustinere erau in mintea lor asociate cu ideea de traseu periculos si lipsa sau starea proasta a acestora le dadea un mare sentiment de groaza si nesiguranta, desi nici o clipa nu a parut folositoare prezenta acestor cabluri. Am intalnit cazuri de persoane, care, citind descrieri ale traseului pe care urmau sa-l faca, acolo unde stiau ca sunt niste pasaje grele, se ingrozeau chiar inaine de a ajunge acolo si se blocau la ele, desi toti ceilalti traceau fara nici o problema, fara nici o emotie. In schimb, daca reuseai sa ii tii de vorba si nu ii avertizai ca acela era pasajul descris a fi dificil, il treceau fara nici o emotie. Nu de putine ori, oameni care confundau pasajele descrise in descrieri, treceau cu usurinta pe unde era „pasajul cheie” si se blocau in alte locuri, mult mai usoare, pe care dintr-o confuzie le considerau pasajele cheie. Iar acest fenomen nu se intalneste numai la incepatori.

 

Carpati.org

 

Am ajuns si la refugiul Scara, trecanad peste varful Scara, de unde vremea ne-a lasat sa mai furam pe retina cate un peisaj, doua. Coborand de pe Scara ne-am intalnit cu un cioban care ne spune ca in ultimele doua nopti a nins. La refugiu, patru slovaci tremurau de zor. Ne-au povestit ca noaptea precedenta zapada crescuse cam de o palma, pe acolo... Asa ca am parasit creasta si am coborat spre cabana Negoiu, o coborare putin mai dificila, pentru muschi si picioare, dupa un asa traseu si cu un asa rucsac in spate, dar care ne conducea spre locuri mai placute, mai adapostite de intemperii. Cand a trebuit sa trec peste apa Serbotei, am alunecat pe o stanca si, in cadere, m-am lovit la tibie (plaga deschisa si negrituri). Am pansat locul, la cabana am dat cu o alifie de la salvamontistul de acolo si zilele urmatoare, spre norocul meu, nu m-a jenat la mers. Insa in Craiova, cand am ajuns, abia mai calcam in picior.

 

Cand am ajuns la cabana, dupa vreo noua ore de mers, am intins corturile, am admirat zapada proaspata, printre nori, de pe varful Negoiu, iar salvamontistul ne povestea ca tocmai e o interventie pe Albota (traseu nemarcat, acesibil doar alpinistilor), unde a cazut o tanara (s-a vorbit destul despre acel accident, la acea vreme).

 

M-am spalat la cabana, la chiuvete, ca nu aveam chef sa platesc pentru un dus, insa a fost cam rece apa. Corturile erau deja intinse asa ca, putin dupa cucerirea medilui inconjurator de catre armatele intunericului, ne-am cuibarit in sacii de dormit.

 

 

 

 

A patra zi (sambata 17 iulie)

 

 

Unul din coechipieri facuse intindere de tendon in zona genunchiului si nu mai putea merge, eu m-am trezit deprimat de vreme (ceata si nori pana la nivelul cabanei), asa ca am hotarat sa amanam plecarea spre Caltun, pe a doua zi, sa mai stam o zi aici in speranta ca poate maine vom prinde o vreme buna pe creasta. Alex si Cristina au urcat totusi pe Negoiu, fara bagaje. Eu am facut o plimbarea prin valea si caldarea Saratii,

 

Carpati.org

 

Apoi am fost si pana la cascada Serbota.

 

Carpati.org

 

Cand au venit cei doi de pe varf, erau ingroziti, inspaimantati de traseu  („e crunt ma, crunt!”), ferm convinsi ca nu se poate face cu rucsacuri in spate. Le-am spus sa se calmeze, ca se poate, nu suntem singurii care urcam, ei nu, ca au fost acolo, au vazut cum e. Mi-am dat seama ca domnisoara mai degraba se intorcea acasa decat sa incerce o urcare pe acolo cu ruccsacul, ca i se parea prea greu asa ca, initial, am hotarat ca ea si prietenul ei sa ajunga la Caltun prin Strunga Ciobanului iar noi, restul, pe Negoiu si Strunga Dracului. Era deprimanta si durerea celuilalt coechipier la picior, desi el se incapatana sa mearga, nu aveam garantia ca fata va face fata la un nou efort, eram deja de 4 zile pe munte, asa ca am hotarat sa nu ne mai continuam drumul pana la Podragu cum ne era planul (ar mai fi trebuit sa mai stam inca vreo 3-4 zile pe munte, in ritmul in care mergeam, fara sa mai punem la calcul eventualele intarzieri datorate vremii sau eventualei epuizari a vreunuia dintre noi), ci sa facem a doua zi un traseu circular, fara bagaje, urcand pe Negoiu, coborand prin Strunga Dracului, pana la Caltun, si de acolo inapoi pe Strunga Ciobanului (acum regret ca n-am facut traseul invers, Strunga Dracului fiind mult mai interesanta si mai usor de abordat, la urcare).

 

Carpati.org

 

Leaganele de la cabana Negoiu reprezinta un mod foarte placut de a petrece ziua spre inserare. (Atat de placut e acolo, incat, ulterior, a meritat "evadarea" dus-intors in timp record de la cabana Barcaciu, unde eram cazati, pana la cabana Negoiu, si asta dupa ce facusem deja un traseu pe creasta muntilor de aproximativ 7 ore, traseu care pe unii dintre participanti ii daduse gata, numai pentru a petrece 10 minute in aceste leagane - se intampla in toamna lui 2009).

 

Pe seara am avut o vreme superba si o vizita placuta.

 

Carpati.org

 

Si cu ocazia acestei vizite, am realizat si poza de grup.

 

Carpati.org

 

 

M-am ras, ca era nevoie, tot la chiuvete la cabana si m-am spalat iar, de data asta insa inghetand bine, ca ma dusesem tremurand sa ma spal.

 

 

 

 

A cincia zi (Duminica 18 iulie)

 

 

Am facut asa cum planuisem seara. Am mancat o omleta si am baut un ceai la cabana, ca eram satui de conserve de pate si snitele (noroc cu cateva conserve de fasole cu carnati, pe care le incalzisem seara la cabana), am cumparat cate un pachet de biscuiti si vreo 5 bucati de ciocolata de casa, am pus o bucata de paine, un borcan de zacusca, o cutie de pate in rucsac, un material de ploaie, ne-am legat cate un pulovar in jurul braului si, inarmati cu aparatul foto si mult curaj, neavanad nici macar cel mai elementar echipament pentru asemenea ture, am pornit la drum.

 

Ah, frumosi mai sunt primii ani, primele amintiri din tot ceea ce facem. Crestem, ne maturizam, ne perfectionam si ceea ce continuam sa ne amintim cu placere si cu zambetul pe buze sunt tot primii pasi, impreuna cu emotiile pe care le aveam atunci.

 

Cu noi a pornit si Alex care, cu o zi in urma, urcase pe Negoiu, insa el a pornit fara apa la el, fara nimic, zicand ca vrea sa faca o „tura de anduranta”, a urcat prin Strunga Ciobanului, apoi pe Strunga Dracului pana pe Negoiu si de acolo pe Custura Saratii pana pe Serbota si a coborat pe piciorul Serbotei, la corturi. Imbracamintea lui era geniala: avea o pereche de izmene rupte, patate, de cand era copil, cu elasticul rupt, a tras peste ele o pereche de blugi, a tras izmenele peste blugi, a strans blugii cu o curea, astfel incat sa-i tina si izmenele, avea o camasa de bumbac (nu am idee ce mai avea pe sub ea), peste care a tras o suba groasa si grea, de oaie. Si asa a pornit la drum. Cristina (prietena lui) a ramas la corturi, sa se bronzeze, dar nu a prea avut parte de soare. Noi am urcat cu greu pana la Acul Cleopatrei, insa de acolo totul s-a usurat, pentru ca, in lipsa bagajelor, ne puteam folosi si de maini in urcusul pe acele stanci, care ii ingrozisera pe cei de ieri.

 

In saua Cleopatrei am avut si priveliste frumoasa (Suru, ca de obicei, in nori), iar pe Negoiu, un peisaj superb, insa care ne-a fost deschis privirilor doar 10 minute. Am prins o fotografie spre Moldoveanu, cu zona Balea in nori, insa claritatea lasa de dorit, pentru ca era totusi ceata subtire in jur.

 

Carpati.org

 

Se vedea si Caltunul si Vidraru si Cozia, precum si creasta Fagarasului, spre vest.

 

Carpati.org

 

Dupa 10 minute a venit si ceata pe varf si nu a mai plecat, pana seara. Am stat vreo 40 de minute pe varf, era placut si nu ne grabea nimeni (din nou expresia asta, tare simpatica – vezi „Prima intalnire cu Fagarasul”), in speranta ca se va mai retrage ceata (nu pentru ca eram obositi), am mancat ceva, am rontait biscuiti, ne-am intalnit si cu celalalt din grup, care venea dinspre strunga Dracului, am ras de spaima lui din ziua precedenta de acest traseu si de faptul ca ne-a averizat ca si pe Strunga Dracului „e crunt!”. A baut ceva apa si a pornit val vartej mai departe.

 

In tot acest timp petrecut pe varf, Costi a scris cu un pix pe un tricou galben, de bucurie ca se afla acolo, numele varfului si altitudinea si s-a pozat imbracat in acel tricou, plin de incantare. Din acea tura, nu mai stiu nimic de el.

 

Carpati.org

 

Am pornit si noi intr-un final. Inca se mai vedeau pete de zapada proaspata prin jur. La intrare in strunga Dracului, un morman mare de zapada din iarna, ingreuna accesul, insa asta doar la inceput, pe o portiune de vreo 2 metri, apoi zapada nu mai era, stanca nu era uda si, cu ajutorul cablurilor, am coborat cu bine si lejer pana jos.

 

Carpati.org

 

Superba aceasta strunga, nu merita ocolita cu nici un chip. Privita de departe, pare inaccesibila turistului obisnuit. Avantajul nostru a fost ca n-am vazut-o de departe, inainte sa ne avantam pe acolo.

 

Carpati.org

 

 

Apoi am mers pana la lacul Caltun. L-am admirat de sus, nu am mai coborat pana la nivelul apei.

 

 

Carpati.org

 

Am urmarit doua capre negre care se zbenguiau prin imprejurimi, apoi am pornit spre strunga Ciobanului, printr-un amalgam de stanci, apa, zapada si gheturi.

 

Carpati.org

 

Din toate zonele din muntii nostri pe unde am umblat, cel mai mult m-a fascinat zona Laitel – Lespezi – Caltun – Negoiu, cu cele doua strungi, cu vaile ce par neumblate de pe partea N-V a varfului Negoiu. Salbaticia si grandoarea acestor locuri m-au lasat fara cuvinte. Un spectacol fascinant, natural 100%. Cine nu intelege de ce fug spre munte de cate ori am ocazia, ar trebui sa stea cateva clipe in acele locuri. Si apoi sa constientizeze ca el, prin propriile lui puteri, indurand, infruntand si bucurandu-se in acelasi timp de natura si de vitregiile ei, a ajuns acolo. Cateva clipe de liniste si pace, intr-un peisaj divin, originar, departe de salbaticia marilor orase...

 

Am ajuns si la Strunga Ciobanului. Aceasta este o strunga dubla (urci si cobori pe ea). La urcare grohotisul ne facea picioarele nesigure. O stanca desprinsa din zid a prins cateva cabluri si a cerut ceva efort ca sa fie trecuta. Personal, mie mi s-a parut mai incomod de trecut aceasta strunga daca ai in spate rucsacuri mari, voluminosi si grei, decat cea a Dracului. De partea cealalta a Strungii, am dat de o turma de capre negre. Cu o zi in urma, pe versantii Tunsului, am admirat o ursoaica cu cei 2 pui ai ei. Noroc ca era pe versantul celalalt. Pe aici, zapada mare, ramasa din iarna, asa cum a fost si pe partea vestica a varfului Negoiu. Acolo era zapada in cantitati industriale.

 

Ne-am reintalnit cu traseul pe care urcasem pana pe Negoiu si l-am urmat in sens invers, pana la corturi. Alex ajunsese deja. Am mai mancat pe la cabana si de la noi si de la ei, am baut un ceai cald, asta dupa ce am admirat superbul apus si ne-am facut planul de plecare, pentru a doua zi. Cum trenul era pe la ora 13 si, pe langa o ora prin padure, aveam de facut inca 22 km drum foerstier, cu o fata si doi oameni putin faultati, eu si cel cu intinderea de tendon, am hotarat sa ne trezim devreme. N-am mai avut nici o tragere de inima sa ma spal. M-am dus direct la culcare.

 

 

 

 

A sasea zi, (luni 19 iulie)

 

 

Ne-am trezit cam pe la 6, am stans corturile, am facut bagajele, ne-am recuperat buletinul de la cabana, am mai luat ceva biscuiti si ciocolatele, paine, desi nu mai aveam, nu ne-au dat, pentru ca noi coboram in sat de unde puteam sa cumparam, ei o pastrau pentru cei ce veneau din creasta si plecau mai departe. Am pornit la drum la ora 8, am mers 55 de minute prin padure si apoi pe drum forestier am alergat aproape. Era si un soare arzator, desi era inca dimineata. Insa, din Porumbacu de sus, trei din noi si cinci rucsacuri au gasit o ocazie, eram si eu printre ei si am fost dusi pana jos, la drumul national. Acolo am baut o bere, ieftina, am mai mancat un pate, am pornit apoi spre gara, doi cu cate un rucsac in spate si tinand pe al 3-lea fiecare de cate o bretea, iar fata cu 2, unul in fata, unul in spate, ambele cele mai usoare. In drum spre gara ne-am oprit sa cumparam paine si am fost ajunsi de ceilalti 3. Am ajuns in gara, m-am spalat si eu ca omul la fantana, m-am pregatit „de oras” am luat personalul pana in gara Podu Olt si acolo aveam de asteptat, pe o caldura ucigatoare, trenul pana in Craiova.

 

Spalandu-ma pe picioare la robinetul din gara, am observat o negritura urata in jurul calcaiului, dar cum eu ma lovisem mai sus, la tibie, nu-mi inchipuiam cum de innegrise si acolo. In Craiova am aflat: scurgeri interioare de sange si puroi, s-au strans toate in laba piciorului.

 

Dupa ce m-am spalat, mi-am intins izoprenul pe peron, la umbra si am simtit cum cad intr-un somn adanc, care a durat cam o ora. Am dormit acolo, descult, ca un cersetor, iar cand a fost sa vina trenul, abia m-au trezit amicii mei. Mi-au zis sa ma uit prin jur, sa vad daca nu cumva am capatat ceva maruntis.

 

Apoi am luat trenul si am revenit in Craiova, unde am fost obligat sa stau in pat. Asta e, neatentia se plateste, ca sa nu zic altceva.

 

Totul s-a sfarsit cu bine, printr-o neinsemnata interventie chirurgicala, si planul de revenire in Fagaras era facut deja pana la sfarsitul acelei veri. Din pacate, au mai trecut aproape 2 ani pana cand am revenit in primavara anului 2006, in luna aprilie, pentru 9 zile de schi, ture si catarari pe o zapada de peste 1,5 metri, in cadrul unei scoli de iarna Salvamont, initiata de Fane Tulpan. In acele 9 zile, am avut parte de aproximativ 6 avalanse live, plus urmele altor zeci de avalanse, destul de recente, precum si de coborari spectaculoase pe schiuri prin valea Doamnei... In timpul scurs pana la acea scoala salvamont, mai tot timpul mi-a fost ocupat de masivele Parang, Straja, Cozia, Buila-Vanturarita si Retezat.

 



Sâmbătă, 27 martie 2010 - 00:14 
Afisari: 4,635 


Postari similare:





Comentariile membrilor (5)

vercingetorix
vercingetori..
Caraba
 
1
da foarte frumos povestit si fara prea multe metafore ! mi-aduce aminte si de iesirile mele in fagaras , in 2000 sambata -balea si in 2005 de la vest din turnu rosu pana la ref vistea . insa ambele au fost insotite de vreme buna (chiar daca a plouat cate o zi in fiecare tura )


Duminică, 28 martie 2010 - 17:36  

hana
hana
Coarda
 
2
Ale tineretii valuri! Carpati.org
Era cat pe-aci sa ratez jurnalul asta desi iti urmaresc postarile.
Mie imi plac metaforele (meditatiile) pentru ca ma provoaca, imi rasar si mie altele in mine, cu unele ma identific, cu altele sunt in dezacord chiar daca nu te combat deschis.
Faptul ca sunt rare in acest jurnal inseamna ca gandeai mai putin atunci sau ca esti mai deschis acum?
Cazatura... hm, sper ca nu ai ramas cu ceva urme, pe mine ma mai doare cateodata genunchiul cand fortez.


Vineri, 9 aprilie 2010 - 19:49  

conrad
conrad
(admin)

 
3
Carpati.org
Nu stiu daca gandeam mai putin sau nu, atunci. Cert este ca asa a "iesit" acest jurnal. Mai sec Carpati.org.
Ce-i drept, nu sunt sigur ca acest jurnal a fost scris in 2007. Atunci a fost postat prima data pe blogul meu, dar am banuiala ca o schita a lui fusese scrisa mai din vreme. Caci sunt unele detalii pe care nu cred ca mi le-as mai fi amintit dupa 3 ani.
De fapt, am o banuiala, dar mi-e lene sa verific. Cred ca acest jurnal s-a bazat pe un RT (raport de tura) postat pe o lista de discutii. Si dupa 3 ani cand l-am reeditat pentru postare, orice impresie metaforica n-ar mai fi fost reala, adica ar fi fost gandita/simtita in 2007, nu in 2004 cand am fost in Fagaras. Si din acest motiv jurnalul ramane doar o povestire, o relatare a acelor intamplari din acele minunate zile.
Macar de-ar fi folositor... caci am banuiala ca nici prea multe explicatii despre traseu n-am dat.
Cat despre cazatura, nu am ramas cu nicio urma. Nici macar un semn.

PS: metaforele le gasesti la inceput Carpati.org


Vineri, 9 aprilie 2010 - 20:13  

mariotu123
mariotu123

 
4
Superb jurnalul. Te invidiez un pic pt ca de foarte mult timp imi doresc sa ajung pe Negoiu(nu stiu DACA voi ajunge vreodata)
felicitari


Joi, 15 aprilie 2010 - 01:08  

siriso21
siriso21
Coarda
 
5
Ai scris un jurnal mai putin sentimentalist, insa tot plin de entuziasm ramane. M-am intrebat de multe ori cum o fi oare Strunga Dracului la coborare....inca nu am experimentat insa nu-i timpul pierdut. Imi place ca in toate relatarile tale chiar daca vremea nu tinea cu planul vostru nu ati renuntat. Si inca ma intreb .... cum totusi nu ai simtit nimic si ai putut merge in continuare atatea zile dupa cazatura aia...ma gandesc ca totusi o jena tot trebuie sa fi avut....sau chiar esti asa de fier Carpati.org
Ce sa zic...cu jurnalul asta cam inchei de citit tot ce ai scris pana acum.
Astept totusi noi reeditari, caci sunt sigura ca mai ai jurnale scrise de mana la lumina lumanarii...sau....poate relatari recente din noile carari umblate.


Luni, 22 noiembrie 2010 - 15:46  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0746 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org