Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Bucsoiu
Muntii Bucegi

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

A doua mea tură cu Cristi, Posada- Sinaia, 7 noiembrie 2015 (Muntii Bucegi)



NOTĂ: Deși mi-ar fi plăcut să rețin amănunte cât mai exacte despre felul în care evoluează drumul haiducilor, sunt convins că nu este mereu corect ce am reținut. Prin urmare, vă rog să citiți jurnalul mai mult ca pe o poveste decât ca pe un ghid turistic.


O zi de octombrie, 20 octombrie. Fac obișnuita vizită pe carpați.org și găsesc tura lui Cristi (http://www.carpati.org/planificator_ture/plimbare_de_toamn%C4%83_pe_urmele_haiducilor/4556/), tură plănuită de el din vară. Bucuros că a pus planul în aplicare și a organizat-o, mă întreb ce ar putea apărea neplăcut/ neprevăzut în acea zi. Mi-am imaginat un singur scenariu “apocaliptic”, programare la dentist vineri seară care să nu-mi mai lase timp suficient pentru pregătirea rucsacului. Așa cum îi stă bine apocalipsei, nu s-a produs așa că, vineri seară, profit că Daniel avea la rândul său cumpărături de făcut pentru tura în care... dar să nu anticipăm. Profit că avea cumpărături de făcut așa că îi dau și eu o scurtă listă. Cât merge el în Cora eu mă ocup de rucsac. Cu tot ajutorul, m-am culcat undeva pe la miezul nopții, cu telefonul pus să sune pe la 3:30.


La câteva minute după ce sună telefonul cobor din pat. Până la 4:45 suntem aproape pregătiți amândoi. Fiind un pic mai grăbit (trebuia să își cumpere bilet de tren, eu îl aveam luat de joi), Daniel pleacă primul, prinzând primul metrou. Cu al doilea am plecat eu. Nici nu intru bine în gară că văd un grup de vreo 8 persoane adunat în fața panoului de plecări menționat de Cristi. Facem cunoștință pentru a uita în următoarea secundă numele proaspăt aflate, urmărim cum ne adunăm din ce în ce mai mulți, apare și organizatorul, Daniel mă anunță că nu este chiar aglomerație în tren, începem să ne mișcăm totuși către peron. Încet dar sigur, ne adunăm și în tren. În primul vagon erau două trupe mari, tura lui Cristi și oamenii din Pathos. Conversăm cu spor până la Posada (Te-ai săturat de vânătăi? Înseamnă că a venit vremea pentru fracturi. :) ) unde Negoiții, carpatiști amândoi, se despart. Drumețul (adriannegoita) coboară, alpinistul (daniel_negoitza) continuă spre Bușteni.


Momentul psihologic a fost atunci când Dragoș mi-a spus că m-a ținut minte de pe blogul lui Ratză unde comentam despre depresie. În altă perioadă a vieții m-aș fi simțit teribil de jenat fiind desconspirat astfel dar acum chiar nu a durut. :)


/14/p1530922-_gara_posada_vedere_spre_nord-_carpati.jpg


Aproape de ora 9:00, ne întorceam de-a lungul căii ferate, așteptând să apară drumul spre dreapta care urcă la Schitul Lespezi (sau Mânăstirea Sfânta Treime, dacă am reținut eu corect). Prindem drumul, trecem pe lângă o stână de unde ne latră niște căței furioși (preventiv scosesem deja un băț telescopic, pregătit să îl fâlfâi pe la nasul eventualului dulău amenințător), ne depășește o doamnă care urca spre schit, tragem pe dreapta pentru un scurt moment organizatoric. Cristi face prezența (pe mine mă lua cu amețeală numai la gândul că suntem adunați vreo 30 de oameni), află cine a venit și cine s-a retras, enunță câteva reguli de bun simț, gândindu-se probabil că, din noii înscriși pe site, unii sunt începători în ale drumeției.


Pe scurt, urma să discutăm cu Cristi dacă apare orice problemă, urma să-l împovărăm cu ambalajele produselor consumate dacă nu eram pregătiți să le cărăm noi înșine până jos, urma să ne concentrăm la potecă în timpul mersului, urmând să ne oprim în caz că cineva ne arată ursul, copacul sau OZN-ul. Cea din urmă sugestie a fost un fel de talisman anti-entorsă. A funcționat! Îl recomand și altora.


La final, Cristi a întrebat dacă a mai făcut cineva traseul, total sau parțial. Neexistând un alt posibil ghid, spre “regretul” său, organizatorul a trebuit să meargă cu noi.


După momentul organizatoric ne înșirăm pe drum, cu grupul complet de acum (ni s-au alăturat oameni la Ploiești, la Câmpina și chiar la Posada). Localnica din față, cunoscând locurile, merge spre schit pe niște scurtături. Noi, necunoscând zona, mergem pe drum. Normal, localnica ne-a cam luat-o în față deși era relativ în vârstă.


Ajungem în câteva minute sub schit. Se propune ca cei ce nu vor să viziteze schitul să rămână în drum. Nu rămâne nimeni în drum, deși nu cred că eram o adunare de înaltpreasfințiți. Văzând că nu am cu cine să stau de vorbă în drum până se întorc ceilalți, urc și eu, îmi iau mutra aia de om pios, admir câteva clipe construcția simplă a bisericii, mă bucur de căldură și de verdele din jur, o recunosc cu greu pe Ana Maria când mă salută (nu mai citisem comentariile pe tură vineri seara așa că nu știam că e cu noi), o revăd și pe Gabi (și ea element surpriză, apărută în tură în ultimele ore de înscrieri), continui conversația cu Liviu (omul care organizase pe 4 octombrie tura pe Măgura Codlei; tare mi-ar fi plăcut să îl însoțesc atunci), îmi ajustez echipamentul, mă hidratez, mă feresc prin gesturi sau prin vorbe măsurate (incluzând scuze, firește, neavând intenția de a supăra pe cineva dar, în același timp, fiind fidel principiului “urăsc pomenile”; asertivitate ridicată pe cele mai înalte culmi, nu?) de pomenile împărțite de localnicele care veniseră la schit de sâmbăta morților.


Răsuflu ușurat când se decide plecarea. Deja mă cam săturasem de atmosfera pioasă în care, vorba unei participante, nu-ți vine să îți schimbi echipamentul ascuns după un copac. Poate dacă am fi nimerit acolo într-o zi cu mai puțină aglomerație și la o oră la care să nu fie slujbă aș fi intrat în biserică pentru a trăi din nou acea senzație de turist pe care o trăisem acum vreo 10 ani, la Mânăstirea Pasărea, în apropierea Bucureștiului.


/14/p1530927-_schitul_lespezi-_carpati.jpg


Continuăm câteva minute pe drum după care Cristi ne atrage atenția că trebuie să continuăm undeva spre dreapta, pe un drum greu de ghicit pentru că era acoperit de un covor de frunze. Îmi amintesc de Ada Milea care spune undeva că “buze de toamnă sunt smulsele frunze”. Dacă ne-am fi descălțat, frunzele ne-ar fi sărutat tălpile…


http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/ada-milea-smulsele-frunze-1


Trecem pe sub o barieră. Mă agăț de ea cu bățul pe care încă nu-l scosesem de pe rucsac, mă ajută cineva din spate să trec, continui vag jenat de primul moment împiedicat al zilei. Au mai urmat vreo trei momente în care m-am agățat de crengi dar de fiecare dată am avut în spate un om care să mă ajute să ies din încurcătură fără mare efort. Nu am reținut care dintre voi s-a nimerit în spatele meu în astfel de situații dar vă mulțumesc pentru că mi-ați făcut viața mai ușoară în tura asta. :)


Câteva minute mai târziu o pantă mai abruptă mă umple de transpirație și de regret că nu am avut inspirația să întind și al doilea băț. Urc într-o poziție curioasă, pe picioare, în băț și în mâna stângă, încercând să nu alunec prea tare pe covorul de frunze. Doamna cea mai în vârstă din grup, admirabil de bine antrenată, se menține și pe acest sector în plutonul fruntaș.


Ceva mai sus auzim dinspre DN 1 sirena unei ambulanțe. Îmi imaginez că ne va aștepta la Sinaia, cu perfuzii cu bere. Un domn din grup spune că ar prefera perfuzia cu vin.


Mai mergem puțin și ghicim un drum în stânga. După un moment de gândire, ne înscriem urmele pașilor pe el. La cercul 11 abandonăm drumul și ne băgăm pe o potecă în dreapta. Ca reper, pe copacul cu 11 este scrijelit și conturul unei biserici. Ceva mai sus începe să apară punctul roșu.


/14/p1530942-_primul_marcaj_vazut_de_aproape-_carpati.jpg


Dacă până aici mergeam ca dus de mânuță, de aici mă orientam cât de cât și după marcaje. Stai un pic! Parcă sunt prea multe tipuri de marcaje… Punctul roșu turistic îl înțeleg, benzile roșii forestiere îmi spun ceva, H-ul cred că știu ce e dar semnele astea galbene ce sunt? Aveam să constat mai târziu că unele săgeți vopsite cu galben arată direcția pe traseul turistic punct roșu. De ce mă așteptam eu să fie și săgețile acestea roșii?


După ceva timp ne apare în față un versant deloc simpatic. Până acolo urmează să urcăm noi? Cristi spune că da. Nu mă mai joc! :)


Mă îmbunează curând o poiană cam în pantă dar în rest teribil de faină. În mijlocul ei, un adăpost de lemn pe care mă grăbesc să-l inspectez. Pereți sănătoși, vreo două paturi de lemn, curățenie. Acoperișul nu l-am inspectat dar am aflat mai târziu că adăpostul nu este recomandat pe ploaie pentru că pică prin tavan. Eu l-aș verifica inclusiv într-o noapte de iarnă dar mă tem că, din cauza zăpezii, o să îmi fie greu să îi deschid ușa. Câteva persoane folosesc adăpostul drept vestiar. Ne-a picat în drum exact când căldura devenise incredibilă, dată fiind prognoza de pe freemeteo care anunța doar vreo 3 grade peste 0. Mă fac și eu sexy, renunțând la suprapantalon. Era începutul unui interval destul de lung în care am mers în colanți și tricou (gros și cu mânecă lungă, l-am luat pe mine de teama frigului și m-am trezit că e prea călduros).


Cristi ne “ceartă“: “Nu doream să ne oprim aici, aș fi preferat să ne oprim pe vârf.”


/14/p1530940-_continua_urcarea_spre_vf_plesuva_pe_un_drum_prafuit-_vedere_spre_nord-_carpati.jpg


După ce terminăm greva ne punem din nou pe urcat și ajungem pe Vf. Pleșuva. Pare interesant să stai cu cortul aici dar, dacă îți e frică de urs, trebuie să pui multe șosete transpirate în jurul cortului. :) Cristi ne prezintă locurile dar nu rețin mai nimic. Se fac poze de grup (30 de oameni aliniați pe n-1 rânduri), mai tragem de timp dar până la urmă tot trebuie să ne urnim. Leneșilor le arată Cristi un drum undeva în stânga și îi amenință că îi trimite la vale pe acolo dacă nu sunt cuminți. Parcă în Comarnic spunea că dă drumul acela...


/14/p1530943-_vf_plesuva-_carpati.jpg


Ne băgăm din nou în pădure și ascultăm liniștea muntelui: fâș-fâș! Chiar dacă îl căutai cu lumânarea, tot nu ai avea șanse să vezi un urs, la cât zgomot făcea un grup de 30 de oameni mărșăluind pe covorul de frunze uscate. Totuși, la un semn al lui Cristi, șșșșșșșșșș! Ceva se aude de jos, din dreapta. Se pare că este vorba de un cerb excitat sau amenințat de un confrate mai tânăr. Pe tren, la întoarcere, Cristi avea să ne întrebe ce făcea cerbul. Ce să facă? Muuuuuuugea.


Brusc, oamenii din față se opresc debusolați. O bifurcație, poteci clare în ambele părți, un marcaj pus chiar în mijloc. Vine Cristi, ne spune că e corectă varianta din dreapta și, mergând 10 m mai departe, observăm că din alt unghi se observa pe copacul cu marcaj și săgeata lămuritoare.


Continuăm, tropa-trop, fâș- fâș până când ajungem într-un sector cu conifere unde putem și noi merge în liniște. Cam pe aici Liviu a luat viteză pentru a anunța tot grupul că e nevoie să așteptăm o vreme pentru că, în coada grupului, două fete nu erau convinse că mai sunt pe traseul urmat de noi. Am înțeles că Cristi s-a întors după ele și mica posibilă eroare a fost corectată. Mai târziu începuseră să curgă scuze. Eu sunt de vină pentru că trebuia să stau cu tine. Ba eu sunt de vină că nu am anunțat că am rămas în urmă. Ba eu, că nu am auzit când m-ai sunat… Așa fac oamenii civilizați, în loc să caute vinovăția în altă parte preferă să-și dea seama cum ar fi putut fiecare în parte să procedeze pentru ca eroarea să nu se întâmple.


/14/p1530949-_carpati.jpg


/14/p1530952-_carpati.jpg


Pauza s-a dovedit binevenită. Tocmai observasem un copac excesiv de uscat așa că m-am dus să îl ud. Pentru că nu doream să mă laude lumea că am ajutat un copac să se mineralizeze, m-am ascuns cât am putut. La fel a procedat o colegă de tură. Bine că am observat la timp ce copac uscat ochise ea, altfel riscam să mineralizăm același pom.


Ne regrupăm, continuăm drumul, ajungem curând în Poiana Hoților unde Cristi ne promisese o pauză suficient de mare încât să putem mânca, ajusta echipamentul, fotografia, lenevi pe iarbă. Când ajung eu în poiană aud că, mai în urmă, este adevărata poiană în care trebuia să ne oprim. Pentru că nici noi nu găsisem o poiană urâtă, ceilalți ne-au urmat până la urmă. Ne-am tolănit pe iarbă care mai înghesuiți, care mai răsfirați încât am umplut locul. Conștient sau nu, ne-am așezat în arc de cerc în jurul lui Cristi, având grijă să nu stăm în spatele lui. Aproape de mine cineva povestea o chestie care nu avea legătură cu muntele așa că nu am notat-o în jurnal. Cam pe aici sugera cineva că te poți numi alergător după ce termini un maraton în 3 ore și jumătate… Da, am avut și alergători printre noi.


Nu mult după Poiana Hoților intersectăm triunghiul roșu cu care aveam să mergem în comun până la Cota 1000. Deja eram pe teren cunoscut așa că m-am relaxat destul de tare cu orientarea. Găsim poteca de sub linia de înaltă tensiune până în șosea distrusă pe unele porțiuni de utilajele de mare tonaj care trecuseră pe acolo de la ultima mea vizită și săpaseră șanțuri adânci. Unele porțiuni erau și destul de noroioase dar, din ce am observat, fiecare a găsit un traseu ideal pe care să se murdărească cât mai puțin. Numai eu era să dau în câteva gropi… :) Incredibil cât s-a distrus traseul în doar 3 luni.


/14/p1530975-_drum_stricat_aproape_de_cota_1000-_carpati.jpg


Într-un punct, debusolat din cauza șleaurilor din drum, am crezut pentru câteva minute că am ieșit de pe marcaj. Exact când îl căutam cu privirea pe Cristi pentru a afla și părerea lui mi-a ieșit în cale un copac cu cele două marcaje, triunghi și punct roșu. M-am liniștit! Stingem flăcările care ne ieșeau pe nări și trecem pe lângă construcția aia cu gaze de deasupra popasului de la Cota 1000. Pe ultima coborâre înainte de șosea aveam să ne strecurăm cu greu printre cadavrele de copaci întinși în drum. Toți tăiați în aceleași ultime trei luni...


Ne aliniem pe stânga șoselei și mergem până la bifurcația spre Cuibul Dorului. Aici, eu eram convins că facem dreapta dar Cristi știa că e mai fain dacă facem micul ocol spre Cuibul Dorului. Cu ocazia asta am văzut și eu cum începe Transbucegiul. Cotim dreapta prin fața construcției de la Cuibul Dorului (care pare să nu fie în circuitul turistic) și intrăm în pădure. Vedem câteva triunghiuri albastre, probabil din seria celor care, teoretic, străbat sudul Bucegilor până la Scropoasa. Curând nimerim în serpentinele de dinainte de traversarea Văii Dorului. Scurtăm serpentinele prin pădure, pe poteci înguste, pline de gunoi și lemn mort, abrupte și destul de obositoare la final de tură. Remarcând lipsa noastră de entuziasm, Cristi deschide poteca. Aveam antemergător deci eram coloană oficială, nu-i așa?


Pe vreo două porțiuni sunt și eu util umanității. O tânără cu încălțăminte nu tocmai aderentă se sprijină de rucsacul meu din când în când, se sprijină într-un băț telescopic sau se folosește de o mână întinsă acolo unde alte strategii nu păreau să funcționeze. Mica problemă e că fata a fost excesiv de politicoasă și m-a cam făcut să mă simt ca un moș de 120 de ani. :) În rest, chiar mi-a făcut plăcere să mă fac util. Dacă tot am fost întrebat de unde mi-am luat bețele, precizez că magazinul și modelul se pot identifica aici: http://bit.ly/1MuMvS9 . Pot spune că sunt mulțumit atât de relația cu magazinul cât și de produsele cumpărate până acum de la ei.


Odată terminate serpentinele, intrăm curând pe Calea Codrului. Lăsăm în stânga drumul spre Vânturiș (despre care nu îmi amintesc mare lucru deși am intrat pe el acum câțiva ani, în tura organizată de zolybv: http://www.carpati.org/planificator_ture/vanturis/1742/), scurtăm o serpentină prin pădure, se apropie noaptea, câțiva scot frontalele (eu nu am fost la fel de rapid așa că m-am bazat pe ochi și pe razele frontalelor celorlalți), mă uit urât la pichetul PSI care are alături niște copaci porționați, îmi aduc aminte că am oroare de varianta birocratică a pompierului român, mai facem o pauză de udat copaci la o bifurcație în care nu ne era clar dacă trebuie să continuăm la dreapta (în stânga se mergea către o carieră de care eu nu aflasem încă), intrăm în Sinaia pe lângă niște hârburi pe 4 roți de minim 30000 Euro bucata, ne mirăm că drumul nu prea beneficiază de iluminat public, ne dezorientăm de vreo 2 ori și așteptăm să fim îndrumați (să-mi fie rușine dacă mă simt rătăcit în Sinaia!), până la urmă ajungem în centrul orașului, adulmecăm o gogoșerie (și eu pofteam dar, după efort, nu cred că mi-ar fi picat bine), ajungem în gară, aflăm că pe la 18:15 urmează să plece spre București un accelerat întârziat, apucăm să luăm bilete și urcăm în tren pe unde nimerim, acesta pornind înainte să ajungem în vagonul la care avem locuri. Stăm la povești pe tren, ne despărțim treptat- treptat, cu o doză de regret parcă.


La ceva timp după ce ajung acasă mă sună Daniel și aflu că și-a accidentat o gleznă călcând strâmb la 50 de metri de cabana Babele. Mai bine ar fi călcat strâmb înșelându-și nevasta pe care nu o are! :) Mi-a cam stricat plăcerea vestea primită și aveam să fiu odată în plus supărat a doua zi când m-a anunțat că s-a ales cu atelă gipsată de la spitalul din Azuga. Minim două săptămâni nu va putea merge pe munte, situație în care, dacă o să se anunțe vreme bună, s-ar putea să profit de ocazie și să plec în munți cu tot echipamentul de preluat amintiri după mine...


Cam asta a fost a doua mea tură cu Cristi Iliescu, un organizator care nu are nevoie de reclamă, dat fiind că a reușit să adune în tura asta 30 de oameni. Pentru mine a fost prima tură cu atât de mulți participanți. Dacă aș fi știut de la început că se vor aduna 30 de oameni probabil că nu m-aș mai fi înscris. Neștiind, m-am ales cu o baie de mulțime care, dacă stau bine să mă gândesc, nu m-a deranjat deloc. Pentru că, în ultimele zile de dinaintea turei, nu eram deloc tentat să renunț la traseu doar din cauza dimensiunii grupului.


De buletinele meteo s-a cam ales praful, dat fiind că am văzut cu ochii mei pe termometrul din rucsac o maximă spre 20 de grade iar vântul, suficient de slab, nu a bătut constant.


Participanții au fost cu toții în regulă, cu unii având ocazia să port conversații plăcute, alții fiind atât de discreți încât aproape că nu i-am simțit.


După cum spuneam și sâmbătă seară, dacă Cristi Iliescu va mai organiza ture potrivite cu puterile mele, voi mai merge cu el.


Să auzim de bine!


Jurnal scris de “securistu`” grupului despre tura lui Cristi din 7 noiembrie 2015.


PS: Fotografiile mele sunt făcute cu o săptămână mai târziu, pe 14 noiembrie 2015. Mi-a plăcut traseul așa că am revenit pe el cu prima ocazie. :)



Marți, 10 noiembrie 2015 - 18:24 
Afisari: 4,463 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

gabir
gabir
Busola
 
1
Am fost ultima care s-a inscris la tura, dar ma bag in fata sa fiu prima care comenteaza jurnalul "securistului" turei Carpati.org.

Multumim, Adrian, pentru amintirile pastrate negru pe alb (de fapt invers, la ora actuala Carpati.org ); sunt o gramada de amanunte pe care aproape le uitasem, inclusiv mireasma gogosilor din Sinaia. Si eu am rezistat tentatiei, nu datorita efortului, ci a cozii.

Acum imi explic reactia localnicei "otzarate" de la intrarea in curtea schitului Carpati.org.

Nu prea mai scriu jurnale, obisnuiam odata si am mai avut cateva tentative, dar fie nu aveam timp cand aveam un licar de inspiratie, fie atunci cand vroiam sa scriu era deja prea tarziu si nu mai tineam minte toate amanuntele; dar nu am renuntat la idee, poate vreodata o sa reincep. Asa ca, mai nou, prefer sa fac poze in care sa imortalizez momentele. Pentru mine, o imagine face cat o mie de cuvinte, o fotografie poate fi o poezie, un basm, o relatare haioasa, o multitudine de detalii tehnice ce pot deveni utile si, mai ales, poate starni imaginatia fiecaruia Carpati.org.

Mai fusesem in ture cu multi oameni, cred ca cea mai mare a fost de 50 de carpatisti Carpati.org undeva, in Baiului, la cules de narcise. Asa cum iti ziceam si tie, si grupurile mari au farmecul lor. Imi place sa schimb doua-trei vorbe cu cat mai multi, in plus iti poti regla ritmul in functie de dinamica intregului grup Carpati.org.

A trecut prea repede ziua de sambata, mi-a placut mult de tot, vremea a fost bestiala, parca usor prea cald pentru perioada asta. Mi-a placut zgomotul pasilor nostri prin covorul de frunze, parca eram o armata nu o mana de oameni, freamatul padurii in bataia vantului, brazii incredibil de inalti, contrastul galbenului unor copacei, fuioarele de ceata de prin vaile vazute de pe culmile plesuve de deasupra Comarnicului. Mersul pe munte e marea mea iubire si ma voi reintoarce la ea oridecateori voi putea, iar daca Cristi zice ca ma primeste in toate turele lui, voi face pe cat posibil sa nu ratez niciuna (cu siguranta voi mai rata, dar ... macar din cand in cand Carpati.org ).

Carari cu soare, ploaie, fulgi de nea (ca se apropie baba iarna), cum va doriti fiecare si macar pe unele din ele sa ne putem reintalni! Carpati.org

Va salut pe toti, dragi carpatisti!
GabiR


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 11 noiembrie 2015 - 10:38  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
2
Ahaaaa, asta ați făcut voi în tură!! Unii muncesc, alții se distrează Carpati.org

De asta îmi plac mie jurnalele, pentru că vezi o parte foarte subiectivă a unui eveniment, faptul cum au trăit ceilalți. Și îți dau o unitate de măsură/un termen de comparație între ceea ce ai dorit tu să faci și ceea ce a ieșit.

Îmi place jurnalul, Adi, deși am regăsit în el câteva pasaje care par a fi închinate preaiubitului conducător, și care m-au cam scos din zona de confort. Nu sunt obișnuit să fiu în centrul atenției, deci sunt cuprins de un sentiment straniu când citesc despre mine.

Eu am cam ratat tura asta a ta, dar era de așteptat la câți participanți își anunțaseră prezența. A trebuit să vorbesc aproape tot traseul, lucru care chiar mi-a plăcut Carpati.org mi-ar fi plăcut să dureze mai mult ieșirea asta, poate încă o noapte și o zi, pentru a ne consolida prietenia, ori măcar să fi putut să rămânem în Sinaia la masă cu toții Carpati.org

În fine, mă bucur că ai relatat istorioara! Țin să te corectez când spui "doamna cea mai în vârstă din grup e în plutonul fruntaș". Cred că ai vrut (și mai potrivit era) să spui: doamna cea mai în vână din grup Carpati.org

Salutări tuturor actorilor din piesă!


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 11 noiembrie 2015 - 14:43  

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
3
Gabi, mi se întâmplă și mie să nu am timp, inspirație, amintiri proaspete când mă apuc de unele jurnale motiv pentru care mă bucur de fiecare jurnal finalizat care ajunge să fie citit. Acum vreo 8 ani, pe când eram și eu mai tânăr, am făcut o tură de vreo 9 zile despre care nu am apucat nici în ziua de azi să scriu. Și chiar merita un jurnal traversarea Rodnei- Suhard, la fel cum ar fi meritat jurnal o tură de vreo 7 zile cu secvențe din Ceahlău, Hășmaș, Harghitei.

Oricum, față de stilul meu destul de sec de scris, observ că tu te joci mai bine cu metaforele. Carpati.org

Cristi, îți dai seama că nu țineam neapărat să te scot din zona de confort dar, dacă s-a întâmplat, bănuiesc că nu a durut prea tare. Mi se întâmplă din ce în ce mai rar să apreciez oameni și din cauza asta încerc să scriu pozitiv de fiecare dată când mi se mai întâmplă să întâlnesc un om fain. Astfel îmi ameliorez o convingere limitativă, după cum se exprimă psihoterapeuții. Dacă treaba asta îmi folosește sau nu când îmi privesc viața mai din avion încă nu m-am lămurit.

Cât despre doamna Mariana, aș vrea să pot, când voi ajunge la vârsta ei, să mai fac măcar astfel de trasee de pădure, dacă la unele mai tehnice mi-e mai greu să visez... Mi se pare că ea reprezintă acel model de om de munte care merită urmat.

Sunt lucruri care nu au apucat să ajungă în jurnal dar mi-a fost clar de la început că nu voi apuca să scriu tot ce mi s-a părut interesant în tură.

Oricum, sunt foarte tentat să repet traseul. Aseară îmi punctam pe harta pe care o voi încărca în GPS, cu aproximație, traseul pe care l-am parcurs, în ideea de a reveni pe el cât mai curând. Cu puțin noroc asta se va întâmpla chiar sâmbăta asta. Carpati.org Sper să nu mă dezorientez prea tare...


Joi, 12 noiembrie 2015 - 12:34  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0773 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org