"La Pinda" in Hasmas (Muntii Hasmas)

Ne trezim intr-o dimineata in care ceturile invaluie Valea Muresului. A fost o noapte strasnic de rece, fiecare masina are pe ea o pojghita de gheata consistenta. Daca pe vale e ceata atunci la inaltime ar trebui sa fie vreme senina. Ne luam ramas bun de la gazdele noastre din Izvorul Muresului si pornim la drum. Facem o vizita scurta la Manastirea Izvorul Muresului, una din putinele manastiri ortodoxe din Harghita.

Apoi mergem printr-o ceata densa de puteai sa te razimi de ea pina la Sindominic si apoi spre Balan. Nici nu trecem bine de monumentul care marcheaza intrarea in raza orasului ca ceata dispare brusc si avem, nesperat, primul contact vizual cu Hasmasul. Ma asteptam ca o buna parte a urcarii spre Piatra Singuratica sa o facem pe ceata dar uite ca avem noroc de soare si cer senin.

Lasam masina in Balan si ne inscriem in traseul marcat cu banda albastra pe Muntele Hovas. Sunt eu si Ramona dar ne intilnim si urcam impreuna cu un baiat din Balan pe nume Barni. El ne da o veste buna: cabana Piatra Singuratica a fost demolata iar in locul ei a fost ridicata o constructie noua tot din lemn. Se munceste intens cu scopul de a se putea da in folosinta macar o incapere pina la sosirea iernii.

Am mai parcurs acest traseu in urma cu vreo doi ani cind am ajuns si pe Vf. Hasmasu Mare intr-o zi de la mijlocul lui octombrie. Astazi ne-am propus ceva mai scurt: o urcare la Piatra Singuratica si vizitarea locului de belvedere numit “La Pinda”.

La inceput urcam o culme impadurita pe o carare frumoasa ce se strecoara printre brazi. Pe masura ce cistigam inaltime padurea incepe sa se rareasca iar noi vedem din ce in ce mai bine Moara Dracilor si zona Hasmasului Mic. Barni o ia inainte caci nu are stare si nu e nici amator de poze. A fost in Hasmas de foarte multe ori iar ceea ce pe noi ne impresioneaza pentru el e simpla rutina. Discautam despre diverse trasee, despre cum e mai bine sa abordezi Hasmasul in ture de mai multe zile. Mai aflu ca a fost construit un refugiu nou, din lemn in Poiana Alba. Deci in Hasmas lucrurile se misca bine in ultima perioada.

Dintr-un loc ceva mai inalt avem un contact vizual cu Piatra Singuratica. Noua cabana insa nu se vede dar observam un grup de oameni care transporta ceva materiale: vata izolatoate si ceva burlane. Se misca destul de greu si ma gindesc sa le dau o mana de ajutor cind ii vom ajunge din urma.

Trecem in viteza ramificatia spre punctul de belvedere si ajungem intr-o zona cu sol moale strabatuta de un parau. Traversam paraul si ne oprim la baza unei stinci mari unde bem apa de izvor. Aici exista si o bancuta dar nu am stat sa ne odihnim. Tragem tare si ajungem la baza urcarii prin poiana spre cabana. Cei care transportau materialele au ajuns aproape toti asa ca nu mai este nevoie de ajutorul nostru. Privind inapoi constatam ca ceata inca persista pe vale.

Ajungem pe platoul din fata cabanei dupa o ora si jumatate si admiram noua constructie. Aceasta este tot din lemn si are aproximativ acelasi stil si aceleasi dimensiuni cu vechea cabana. La cabana lucra de zor o echipa de voluntari. Oamenii spuneau ca spera sa dea in folosinta macar o incapere pina la venirea zapezii. Constructia este finisata doar pe exterior. Deocamdata nu exista mobilier in interior si inca nu se poate dormi sau comanda mincare sau ceai. Felicitari tuturor celor ce muncesc la ceasta cabana si tuturor voluntarilor care au ajutat la transpotul materialelor. Era pacat ca o cabana aflata intr-un cadru natural extraordinar sa dispara mai ales ca era si singura din masiv.

Ne urcam pe o stinca in stinga cabanei de unde privim spre Valea Muresului. La picioarele noastre e o mare de nori care se intinde pina hat departe. In orizontul indepartat se vad niste inalti. Sa fie oare Bucegii? Nu imi pot da seama. Se mai vad ceva fragmente din Calimani dar acestia sunt aproape. Tot din acest loc observam mai bine santierul din jurul noii cabane si forfota putinilor lucratori. Incet-incet incep sa mai apara turisti.

Ramona spune ca e pacat sa fim aici si sa nu urcam pe Piatra Singuratica. Si nu pot sa fiu decit de acord. Asa ca e musai sa dam o fuga pina sus, linga cruce. Mai intai urcam pina la baza stincilor pe un grohotis, apoi ne bagam pe un vilcel care ne scoate intr-o mica sa aflata intre doua stinci mari. De aici trebuie sa coborim citiva metri. Drept ajutor avem niste cabluri groase de metal. Cu ajutorul lor urcam inca o treapta si ne oprim in fata unui perete cu destl de putine prize de picior pe prima parte. Traseul asta e destul de circulat si din ce se vede unele bucati de stinca se misca, altele sunt gata sa cada. Deci trebuie urcat cu prudenta maxima.

Desi prima data cind am urcat pe Piatra Singuratica veneam dupa o entorsa de genunchi si urcarea mi-a pus destule probleme, de data asta traseul mi s-a parut mai greu si mai nesigur. Mi-au cam inghetat mainile pe cabluri. Ramona in schimb a fost mai prevazatoare si s-a dotat cu manusi. Odata iesiti sus, am dat de soare si de caldura.

Ce fain e sa faci plaja aici sus, privind ceturile de pe vai si gindindu-te cit de frig e acolo. Spre Moldova e cer senin si vedem Ceahlaul in toata splendoarea sa. Cu exact o saptamina in urma eram acolo, facit un traseu in circuit pe la Ivorul Muntelui – Dochia – Poiana Stanile( jurnalul e aici: http://www.carpati.org/jurnal/din_nou_ceahlau/2189/ ). Atunci fotografiam Piatra Singuratica din Ceahlau, acum fotografiez Ceahlaul de pe Piatra Singuratica.

Dupa ce stam pina ne saturam si privim cit de mica pare cabana privita de aici de sus ne gindim ca in momentul asta suntem doar la jumatatea drumului. Avem de coborit Piatra Singuratica si trebuie sa tratam aceasta coborire cu toata seriozitatea. Mergem cu atentie si trecem cu bine toate portiunile delicate.

La baza pietrelor intilnim doi tineri care locuiesc in Balan si cu care intram in vorba spunindu-le ca vrem sa mergem “La Pinda”. Pina la urma aveam sa mergem preuna. Revenim la cabana si ne luam ramas bun de la Barni.

Coborim un pic de la cabana spre Balan pina in dreptul unui indicator care ne trimite “La Pinda”. Intram in padure si mergem in general pe curba de nivel pina ajungem undeva sub Moara Dracilor. Trecem pe la baza ei apoi ne asteapta un urcus scurt dar sustinut pina la locul de belvedere.

Iesim pe o stinca de unde vedem multe lucruri: in primul rind Moara Dracilor cu grohotisurile si stincariile ei. Pe unul din virfuri a fost instalata o cruce. Apoi avem vedere spre Piatra Singuratica si Hasmasul Mare. Sub noi se casca un hau mare: virfurile brazilor sunt departe iar apoi urmeaza o culme despadurita ce cobara spre Balan. Privim cu atentie si culmea impadurita pe care am urcat. Ceva mai departe se vede un grup compact de stinci. Pe harta apar cu denumirea Vf. Stincilor – 1482m. E un loc minunat si merita sa faci un ocol de 20-30 de minute pentru a fi aici.

La intoarcere deviem un pic de la poteca pentru a ajunge la marginea inferioara a grohotisului se sub Moara Dracilor. Locul asta e straniu, plin de bolovani de toate dimnesiunile dar si de zone un pietris marunt. Prin padure se vad mai multe poteci clare probabil ca acestea ies pe undeva in culme.

Imediat ce ne retragem in poteca marcata cu cruce albastra incep sa se auda pietre cazind, semn ca Moara Dracilor e in functiune si mai mult, lucreaza si in zilele de duminica. Noi incepem sa coborim dar nu ne mai intoarcem la cabana ci undeva mai jos urmind un indicator. In felul asta scutim ceva timp. Ceturile continuau sa ramana pe vale si perspectiva drumului spre Brasov prin ceata deasa nu ma incinta deloc.

Dar sa ne bucuram de putinul timp pe care trebuie sa il mai petrecem pe munte. Coborim intr-un ritm bun oprindu-ne din cind in cind pentru a iesi la marginea padurii si a face fotografii. Aproape de baza trseului intilnim un grup care urca din greu si care ne intreba cit mai este pe la cabana. Ar mai fi destul dar ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca sunt prost echipati iar daca se vor incapatina sa ajunga pina la cabana sigur ii va prinde noaptea.

Mai jos dam de un grup de biciclisti care se aflau tot la coborire. Unul din ei avea ceva probleme de ordin tehnic. Odata rezolvate am putut urmari pentru scurt timp cum se coboara pe poteci abrubte de munte cu bicicleta.

Terminam traseul si ne luam ramas bun de la cei doi tineri din Balan. Am avut parte de o zi frumoasa, relaxanta, in care ne-am bucurat de peisajul de exceptie si in care am vazut si citeva lucruri noi si frumoase. Inchei cu speranta ca in anii ce vro veni sa reusesc sa fac trasee noi si mai lungi in frumosii Munti Hasmas.

Mai multe fotografii aici:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Hasmas%20-21-11-2010

Excursia s-a desfasurat pe 21 noiembrie 2010.

Joi, 23 decembrie 2010 - 20:48 
Afisari: 2,861 


baltighost