Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Iunie 2022
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Iulie 2022
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Gemanarea
Muntii Parang

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

“Singura” prin Bucegi (Iunie 2014) (Muntii Bucegi)

Dragii mei,

A venit momentul sa scriu si eu primul meu jurnal. Nu am darul povestirii ca multi dintre voi, dar ma voi stradui :). Din ce in ce mai des simt nevoia sa evadez. Pur si simplu sa nu ma mai gandesc la ce a fost sau ce ar putea fi...doar sa plec si sa nu am nicio asteptare, fie ea buna sau rea. Solutia problemei: o plimbare la munte. Cum prin Bucegi nu am facut prea multe trasee (dat fiind faptul ca este prea aglomerat) si fiind prima mea iesire singura, m-am hotarat sa plec spre Malaiesti in prima zi, iar a doua zi sa urc la vf. Omu.


Acum trasee pentru aceste obiective sunt multe, iar eu pare ca nu reusesc sa ma decid pe care as vrea sa merg. Asa ca tot drumul (strabatut cu clasicul personal de la 06:23 dimineata), am luat iar harta si descrierile, cu gandul de a ma hotari macar pe unde o apuc spre Malaiesti. Cand am ajuns in Sinaia, vremea m-a ajutat sa ma decid repede. Era destul de innorat si ceata pe sus, asa ca am coborat in Busteni si am pornit pe lungul drum catre Cabana Gura Diham, iar apoi spre Cabana Poiana Izvoarelor (traseu cunoscut), urmand sa continui pe poteci noi pentru mine (initial aveam de gand sa plec din Azuga spre vf. Grecu, Cabana Diham, Pichetul Rosu, Prepeleac si Malaiesti; traseu pe care nu-l mai facusem).


Pana la Cabana Gura Diham, drumul a fost aglomerat. L-am parcurs destul de repede, din dorinta de a intra mai repede in padure, mai departe de “civilizatie”. De acolo, am inceput sa urc spre cabana Poiana Izvoarelor. Chiar m-am mirat ca traseul a fost destul de pustiu (am intalnit doar 2 oameni care se plimbau usor pe poteca), asa ca am fluierat si am batut din bete pe carare, pentru ca nu stii niciodata ce surpriza blanoasa te poate astepta la cotitura. M-am bucurat din plin de liniste, de padurea prin care adia vantul usor, iar frunzele copacilor pareau sa cante doar pentru urechile mele. Aproape de cabana, m-am intalnit cu inca 2 oameni mai inaintati in varsta. Ne-am oprit si am schimbat cateva vorbe. Intre timp, au venit din urma 3 tineri: Mihai, Alina si Dragos, care mergeau catre vf. Bucsoiu Mare. Daca tot aveam o portiune de traseu comuna, am mers impreuna.


/Ioana/1.jpg


Am povestit fiecare d-ale lui, am facut poze, am admirat peisaje si am ajuns la Prepeleac unde cararile se despart. A ramas sa vorbim pe internet si ne-am continuat fiecare calatoria.

Am pornit mai departe pe carare cu ochii in toate partile: la copacei, la nori, la muntii din zare... Prin simplul fapt ca nu mai era nimeni pe acolo, salbaticia subtila a traseului imi captase atentia pe deplin. Vremea era in perfecta armonie cu starea mea de spirit...erau nori pe cer, dar nu ploua, iar soarele isi mai facea din cand in cand simtita prezenta, numai bine cat sa ma mai mangaie cu cate o raza calduta. Pentru ca nu aveam inca asa mare chef de agitatia de la cabana (stiam ca sunt cel putin 50 de locuri rezervate), am ramas la masuta de pe traseu (la 20 de minute de destinatie), sa servesc masa de pranz in liniste. Oricum era destul de devreme, iar ziua e lunga. Cat de frumos este cand nu te grabeste nimeni :). Tot treceau oameni pe traseu, unii spre cabana, altii spre casa si se cam mirau ca sunt singura si nu imi e frica de urs. Eu mi-am vazut mai departe de ale mele. La un moment dat, se opreste la masa cu mine un baiat: Marian. Si el tot la Malaiesti avea de gand sa ramana peste noapte. Firile noastre sociabile au facut sa intram in vorba despre ture pe care le-a facut fiecare si planurile pentru a doua zi. Ideea era ca amandoi voiam sa ajungem la vf. Omu, in principal prin Hornul Mare (avand in vedere ca ninsese cu o saptamana in urma, poteca de vara era inchisa, asa ca ramanea sa vedem cum este zapada pe traseul de iarna). Dupa vre-o ora am plecat spre Malaiesti cu gandul de a mai inspecta terenul. La cabana, surprize surprize... Eu fiind fata si singura “este putin cam complicat cu cazarea”, zise cabanierul. Asa ca am lasat rucsacul la “receptie” si am plecat cu Marian sa inspectam terenul pe Padina Crucii, spre Tiganesti (aceasta era varianta pentru cazul in care nu putea sa urcam prin Horn). Cand am ajuns sus, am avut surpriza foarte placuta de a ne clati ochii in valuri de rododendron (cred ca am prins ultimul weekend cu ei infloriti).


/Ioana/2.jpg


Erau peste tot...pe langa noi...pe culmea Tiganesti era o combinatie ametitoare de verde cu roz.


/Ioana/3.jpg


Nu ma mai saturam de privelistile din jur. Observa cineva cum zambeste natura ?;)) Am pornit catre lacul Tiganesti sa vedem cum sta treaba la stana de acolo...daca este populata...daca sunt caini rai...detalii... Am ajuns acolo si nu era nimeni. Perfect. Varianta de a urca la Omu pe aici ramanea in picioare, asa ca planul pentru a doua zi: trezirea la 05:30...plecarea pe la cel tarziu 06:00...cercetare Horn, iar daca nu sunt conditii bune de urcare pe acolo... traseul pe la Tiganesti. Ma simteam extraordinar. Parca toate piesele incepusera sa se aranjeze exact acolo unde le era locul. Dupa inca multe poze cu flori si creste, ne-am hotarat sa pornim inapoi catre cabana.


/Ioana/4.jpg


/Ioana/5.jpg


Eu sa imi rezolv problema cu cazarea, iar Marian porneste catre Horn sa vada totusi cum sta treaba. Pana la urma s-a gasit un loc si pentru mine...intr-o camera de 5, formata din 2 incaperi, cu 3 colege de “apartament” (am dormit singura in camera ;)) ). Dupa ce m-am instalat, am iesit afara si m-am dus pe deluletul din fata cabanei.


/Ioana/6.jpg


Am stat acolo pana s-a lasat seara. M-am uitat cum se joaca copiii pe la cabana, am ascultat oamenii cum cantau...am ascultat cum cantau pasarile de pe o parte si de pe cealalta a vaii...ecoul lor care rasuna si imi bucura urechile. Am stat acolo si le-am ascultat, ajungand sa le aud doar pe ele, sa vad doar privelistea din fata ochilor, iar in sufet sa imi ramana doar bucuria acelui moment in care am reusit sa ma detasej complet de toate grijile...gandurile care imi zboara prin minte constant. Am ramas captiva in acel moment magic...si timpul parca stetea in loc...si nimic nu mai conta...si ce as fii vrut sa ramana asa...


/Ioana/7.jpg


Dupa ce m-am incarcat cu energie, am observat ca soarele incepe usor sa se lase pe dupa munte, iar Marian tot nu aparea. M-am uitat spre Hornuri...nimic. M-am hotarat sa ma duc sa ciugulesc cate ceva. Dupa snack, am ramas pe o bancuta la cabana, hipnotizata de peretele de stanca din fata mea, care se intuneca usor, pe masura ce seara punea stapanire pe noi. Marian...nicaieri. Mai multi oameni au venit din acea directie si m-am gandit ca sigur s-a oprit sa mai stea de vorba cu cate cineva, sa mai obtina informatii despre traseu. Intr-un final, a aparut si el, destul de multumit de ceea ce gasise. Nu ajunsese chiar pana la Horn (s-a oprit cu mai multa lume de vorba), dar gasise pe traseu cateva limbi de zapada, iar la un mic test, pareau sa fie exact ce trebuie (rusine sa ne fie ca nu aveam nici coltari...nici piolet la noi...doar betele). Cu ganduri bune pentru a doua zi, am intrat in cabana sa mancam. Atmosfera...ca la Malaiesti...cu cantece...cu veselie. Dar planurile noastre de a doua zi ne indemnau la somn cat mai devreme, asa ca dupa masa am mai iesit putin afara sa admiram stelele si pe la 22:30 eram la somn. A doua zi, am deschis ochii direct spre un rasarit rozaliu. Am sarit repede din pat, am aruncat totul in rucsac si am iesit afara. Poze...bucuria unei dimineti senine...micul dejun...si nerabdarea de a porni pe traseu...Dimineata perfecta :).


/Ioana/8.jpg


Am pornit la drum. Pe traseu am povestit, am admirat natura, am facut poze... Ne bucuram de soare si chiar ne gandeam ca o sa prindem vreme buna pe varf. Cu toate astea, gandul imi mai zbura din cand in cand la momentul in care o sa fiu fata in fata cu maretia hornului pe care il vazusem decat in poze si despre care imi faceam tot felul de ganduri in momentele acelea. Mai aveam ceva de mers pana la baza lui...il vedeam din departare si desi imi juca inima de bucurie, multe intrebari imi treceau prin minte. Oare o sa fie buna zapada? Cat de inclinat e oare? Tot incercam sa aseman ce vazusem in poze cu locuri prin care am mai fost. Dar stiti cum e...oricate idei si ganduri ti-ai face, nimic nu se compara cu momentul in care esti cu adevarat acolo... Asa ca am expediat orice imagine prelucrata a mintii mele si am mers mai departe cu ganduri pozitive...in adancul sufletului meu stiam ca in momentul ala acolo trebuia sa ma aflu...totul era perfect...si nu avea ce sa mearga rau... Am vazut si capre negre. Una dintre ele lenevea pe iarba si se uita intrebator la noi: “Ce faceti voi pe aici asa de dimineata?”


/Ioana/9.jpg


/Ioana/10.jpg


Am ajuns si la baza Hornului dupa o plimbare foarte frumoasa prin vale. Observ totusi ca pe poteca de vara sunt urme facute (desi e plina de zapada), in timp ce pe Horn...nicio miscare. Zapada era doar in prima jumatate, lucru care m-a bucurat, stiind ca mai sus este mai abrupt.


Marian a pornit inainte, pe pietre la inceput (daca tot se putea). A ajuns si la primii pasi pe zapada.


/Ioana/11.jpg


S-a intors la mine zambind: “Este perfecta!”. M-am luminat la fata si am pornit pe urmele facute de el. Mai in 2 picioare, mai in 4 membre...am trecut portiunea cu zapada si priveam in urma cum se vedea derdelusul.


/Ioana/12.jpg


Ma simteam extraordinar de bine. De acum, in sus tot pe pietre (cam greu cu lanturile pentru ca sunt cam deteriorate, asa ca mai bine fara ele), un picior acolo, o mana dincolo si am ajuns sus. Ador sa ma catar pe stanca. Ma simteam in mediul meu acolo. Am pus toate hainele pe noi (era un vant...), am facut poza de victorie si am ramas asa cu zambetul pana la urechi cateva momente...uitandu-ne in jos pe unde urcasem. Pentru mine chiar era o realizare ce facusem in acea dimineata. Am mai crescut putin...in ochii mei. Dupa acest moment de fericire, am pornit cu voie buna prin vant si ceata catre Omu.


/Ioana/13.jpg


La cabana, Marian a mancat, a baut un ceai, am facut poze de varf si a pornit pe traseul de intoarcere spre Bran. Trebuia sa ajunga acasa cat mai devreme la familia lui. A doua zi cand am vorbit cu el mi-a spus ca desi a plecat pe ceata, taseul s-a inseninat pe parcurs si l-a purtat pe potetci inconjurate de flori, prin vai insorite, admirant peisaje de poveste. Planul meu de intoarcere, era coborarea pe Valea Cerbului pe care nu mai fusesem si despre care auzisem ca este foarte frumoasa. Era ora 10:00 si aveam de gand sa cobor pe la 13:00. Avand in vedere ca plec in 3 ore, am zis ca pot sa beau o cana de vin fiert (la munte o cana de vin fiert chiar imi face placere sa beau indiferent de anotimp). Zis si facut. Mi-am luat cana si m-am dus in lateralul cabanei unde era mai ferit de vant si ma uitam cum trecea ceata si se mai vedeau stancile, iar venea ceata... Aveam o stare foarte buna :). Si tot uitandu-ma eu stanga – dreapta, vad ca cineva urca si imi facea cu mana...mie oare? Nu mai era nimeni pe acolo... Cand se apropie...Ioan Stoenica si un prieten de-al lui, Bogdan. Nu imi venea sa cred ca ma intalnesc cu cineva cunoscut. Venisera si ei la cabana sa bea un ceai, sa manance o ciorba, iar apoi coborau pe Valea Morarului. Cand am auzit, m-am bucurat enorm, pentru ca imi doream sa ajung pe acolo,dar singura pe un traseu nemarcat si necunoscut nu m-as duce (inca :P). Cineva acolo sus mi-a ascultat dorintele in ultima perioada.


/Ioana/14.jpg


Au fost si ei de acord sa ii acompaniez, asa ca un ceai mai tarziu am pornit pe traseu. Am facut si ultimele poze cu Malaiestiul, cu culmea Tiganesti...am aruncat o ultima privire spre Hornuri si am inceput sa coboram. O coborare foarte frumoasa prin locuri mai putin umblate si salbatice. Am avut din nou portiuni cu stanca, de data asta in coborare. Am avut mai multe emotii pentru ca nu erau lanturi sau alte amenajari in teren, dar asta face parte din frumusetea muntelui :).


Si pe aici am gasit zapada si am vazut alte doua capre negre. La fel ca si cele doua de pe traseul spre Hornuri, unde dintre ele stetea pe jos la relaxare...in zapada...in timp ce cealalta era la ora de masa. In urma noastra mai venea un grup mai mare, care includea un copil si un catelus mic si nebunatic care alerga si se juca prin zapada. Din cate am inteles, cineva din grup mai parcursese traseul acesta...nu venisera ei asa, doar in plimbare dupa noi ;)).


/Ioana/15.jpg


Tot coborand ne-am gandit sa ne oprim putin sa mai admiram imprejurimile daca tot mai aveam o gramada de timp (din pacate nu pot da prea multe repere orare pentru ca atunci cand sunt la munte folosesc ceas doar in caz de trasee foarte lungi; in rest, incerc sa nu ma gandesc la timp...la faptul ca el trecere cam prea repede pentru gustul meu).


/Ioana/16.jpg


Am gasit o poienita pe partea stanga, de coborare si am zabovit acolo... Am admirat peretii din stanca, acoperiti pe alocuri cu verdeata si flori, am stat de vorba, am mancat ciocolata si batoane si ne-am bucurat impreuna de acele momente de liniste si pace.


/Ioana/17.jpg


Si uite asa am pornit din nou la vale. Abea acum incepea partea mai grea. Atunci cand cobori, saritorile nu sunt chiar atat de prietenoase, nefiind amenajate. Dar ne-am descurcat frumos, mai pe pietre mai prin balarii, cu zambetul pe buze, tot inainte. Frumoasa salbaticie. Cand am ajuns in poienita de la baza vaii, am considerat ca mai avem timp de o pauza, chiar destul de lunga. Zis si facut. Chiar nu stiu cat am stat acolo. A trecut timpul de zici ca au fost 5 minute. Acele Morarului se vedeau foarte bine din acel punct (in poza au iesit contra luminii asa ca nu am mai pus). Timpul chiar zboara cand te simti bine :). Intr-un final, cu o ultima privire catre “jungla”, am plecat catre Poiana Costilei.


/Ioana/18.jpg


Si traseul prin padure pana acolo mi-a placut foarte mult. Poteca larga serpuia si te purta atat de natural printre copaci. I-am lasat pe baieti mai in fata, ca sa mai pot savura putin linistea padurii, in care m-as putea pierde de acum incolo...


/Ioana/19.jpg


Ca sa nu se ingrijoreze, am grabit pasul si i-am prins din urma, mergand impreuna care poienita. Pana la urma ne-am oprit langa o poienita inaintea Poianei Costilei unde era si o apa...am mancat cate ceva...iar Bogdan a plecat sa prinda un tren mai devreme sa ajunga in Bucuresti. Eu aveam in plan, personalul de pe la 6 si ceva, asa ca am mai ramas cu Ioan la relaxare in natura. Am mai stat de vorba...a stat fiecare cu gandurile lui...si uite asa s-a facut ora de plecare... Am pornit pe carare catre Caminul Alpin si am ajuns intr-un final (nu ca as fii asteptat finalul cu prea mare entuziasm :P) in civilizatie...dar nu inainte de a-mi lua la revedere de la natura mult iubita... Pe data viitoare frumoasa mea :)


/Ioana/20.jpg


Poate pentru multi dintre voi, iesirea pe care am povestit-o nu pare mare lucru...dar pentru mine a insemnat un nou inceput. Am reusit sa fac mai mult decat imi propusesem...si desi am plecat cu un oarecare gand de solitudine, am cunoscut oameni noi si chiar m-am intalnit cu unul din putinii oameni pe care ii cunosc pe munte. Cred ca intr-un fel, cineva a incercat sa imi spuna ca nu sunt singura. Multumesc pentru rabdare si ne revedem in urmatoare aventura. :)



Vineri, 25 iulie 2014 - 07:14 
Afisari: 2,252 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

senty
senty
(admin)

 
1
Felicitari pentru jurnal, e placut scris, dar mai ales pentru tura in sine. Cum spuneai, pare ca nu e "mare lucru", dar a pleca singura, este mai deosebit, in plus conteaza cum te-ai simtit tu.

Ture frumoase si cat mai diverse, la fel si mai multe jurnale.


Vineri, 25 iulie 2014 - 09:30  

dragos39
dragos39
Busola
 
2
felicitari pt. relatare
e mare lucru pentru o femeie sa se avante singura prin munti


Vineri, 25 iulie 2014 - 15:53  

vulpitza
vulpitza

 
3
Multumesc frumos pentru aprecieri si sustinere. Carpati.org

Poteci insorite va doresc!


Vineri, 25 iulie 2014 - 17:31  

klaudiu
klaudiu

 
4
Bravo! Frumos povestit Carpati.org Astept si o descriere a turei Crestei Balaurului pe care am facut-o impreuna.
Sa ai zile senine!


Vineri, 25 iulie 2014 - 19:51  

vulpitza
vulpitza

 
5
Este urmatoarea pe lista Carpati.org...mai astept putin sa se aseze Carpati.org)


Vineri, 25 iulie 2014 - 21:04  

annastan
annastan
Busola
 
6
Frumos jurnal, felicitari!


Marți, 29 iulie 2014 - 09:12  

vulpitza
vulpitza

 
7
Multumesc frumos Carpati.org


Luni, 4 august 2014 - 17:28  

simonica
simonica

 
8
Ci faaaain! Acum am dat de jurnalul tau, pt ca tare mult imi doresc sa ajung cat se poate de curand in Bucegi pt prima data si am inceput sa frunzaresc prin ce-or patit altii pe-acolo ! Mare lucru cum te-a dus asa singurica! Eu inca n-am curajul asta Carpati.org.. Intrebare intrebatoare: ce-ai fi facut daca aparea ursul pe cale? Carpati.org

Bucurii !


Duminică, 2 noiembrie 2014 - 17:16  

vulpitza
vulpitza

 
9
Mersi frumos pentru apreciere Carpati.org. Sincer nu pot sa zic exact ce as fi facut daca aparea ursul, pentru ca una este cand doar vorbesti despre o situatie de genul si alta e sa fi pus fata in fata cu blanosul, dar de fiecare data cand plec singura ma gandesc ca cele mai importante lucruri sunt: un minim de galagie pe traseu, iar daca se intampla totusi sa dau nas in nas cu el, sa nu ma panichez ca sa nu se simta el amenintat.Carpati.org)

Referitor la Bucegi, un traseu la Malaiesti il recomand calduros. Plimbarea pana acolo este foarte frumoasa (fie ca pleci din zona Diham, fie ca mergi pe Tache), iar cabana este una din preferatele mele.

Carari insorite si numai bine! Carpati.org


Marți, 4 noiembrie 2014 - 09:22  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0769 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org