25.05.2008 - Valea Bucsoiului - Creasta Balaurului (Muntii Bucegi)

Nu-mi place de fel sa ma trezesc dimineata devreme, dar cand e vorba de plecat la munte, sar din pat cu mare placere la orele cele mai mici. Asa s-a intamplat si duminica, e un bun prilej de a continua „recitalul” vailor in Bucegi, plecam pe la 6:30 din Bucuresti si luam drumul catre Busteni. Echipa o zbugheste, deja in stilul bine stiut, de la cabana Gura Diham inspre Poiana Izvoarelor. Eu raman cu Corina in urma, se alatura si Tudorica si povestim sa ne treaca drumul mai usor. La Poiana Izvoarelor incercam sa ne facem provizii de apa, dar nu au decat minerala, la sticla de sticla, asa ca iau niste Cola si Mirinda, pe care le arunc ca sa pun apa. Unde sunt PET-urile cand ai nevoie de ele? Probabil pe traseele mai circulate… Dupa vreo 20 de minute de mers, dam in Valea Bucsoiului. Zapada e destul de generoasa, asa ca ne montam coltarii chiar de la baza. Incepem sa urcam… cam acelasi scenariu de fiecare data: in prima faza ma intreb cine m-a pus sa imi aleg o varianta atat de directa sa ajung sus… reglez de zor la rucsac, punand pe seama lui gafaitul care nu-mi da pace. Si incep nerabdatoare sa fac poze, caci valea se prezinta semeata in fata aproape vertical. Si apoi ma domolesc: rucsacul se aseaza ca prin minune domol pe spate, respiratia intra in normal, picioarele se sincronizeaza cu mana care poarta pioletul si ramane ritmul si zgomotul sacadat al pioletului care musca din zapada uda. Valcelul Portitelor. Valcelul Grohotisului. Pauza de mancare la baza Turnului cu Jnepeni. Radu il masoara din priviri si decide o escaladare, inca cu coltarii in picioare. Coborare cu tinut de jnepeni. Urcam pe o „partie de bob” , si prindem o fereastra de soare care ne permite sa vedem stancile de pe la finalul vaii. Si uite-asa, cam in 2 ore jumatate suntem sus, se vede Omu si Valea Morarului. Abia apuc sa mananc ceva, ca trupa porneste nerabdatoare pe Creasta Balaurului. Pornesc in urmarire si ii prind din urma. Ma cocot pe cate un tanc, in asteptarea colegilor mei si ma imbat cu toata privelistea: Valea Morarului, cu abruptul peretilor ei ma face sa ma simt mica. Imi inchipui pentru cateva momente ca muntele este numai al meu si ma simt din nou ca nu as vrea sa fiu nici unde in alta parte. Urmeaza o coborarea: dam intr-un valcel plin cu zapada, pe care il descataram fara sa ne mai punem coltarii. Si apoi strecurare printre niste copaci. Incepe ploaia si ne toarna. Ne mai strecuram printre o stanca si o portiune de zapada. Si apoi dam in poteca care ne scoate din nou la Poian Izvoarelor. Unde, dupa ceva vreme un dublu curcubeu se deseneaza pe cerul proaspat si curat. Minunatie in stare pura...

Duminică, 31 mai 2009 - 22:11 
Afisari: 1,903 


cristina.mol..