1 mai (Muntii Bucegi)

S-a implementat asa o tendinta ca toata lumea sa plece la mare de 1 mai...de fapt, banuiesc ca ideea este sa pleci, oriunde si cu oricine. Cum nu puteam pierde oportunitatea unei ultime iesiri la munte inainte de sesiune, cantonamentul EcoXtrem-ului s-a ivit in aceasta perioada cum nu se putea mai bine.

De 1 mai, de fapt a trebuit sa ne intoarcem - vreo 6 dintre noi, ceilalti ramanand inca 2 zile - dar cele 3 zile petrecute la munte si norocul de a avea o vreme superba, mi-au incarcat bateriile pentru o lunga perioada.

Si uite asa, dimineata la ora 9:30 ne-am urnit noi inspre Babele, lasand in urma Cabana Padina care ne gazduise si oamenii care fusesera mai mult decat ospitalieri, dar mai ales, lasandu-i pe ceilalti Ecoxtremi care se indreptau voiosi spre Omu...i-am privit cum se indepartau, nu fara putina invidie ca muntele ii va mai gazdui cateva zile.

Parca nu aveam nici un chef de urcusul pana la Babele, care cu 2 zile in urma imi oferise cea mai dulce coborare, o raspalta parca pentru orele de urcus prin Valea Alba.. Pe drum mi-am amintit de zilele care trecusera, de oamenii de care parca ma leaga atatea doar pentru ca mergem impreuna pe munte, de catararea din ziua precedenta si de mandria (si durerea) de a avea papuci noi :D. Ajunsi la Babele pe la 11:30, nu am putut sa nu remarc tonele de gunoaie risipite prin toata zona , gandindu-ma cu amaraciune la efectele de scurta durata ale unei ecologizari ....in acest sens, m-am intrebat cat timp va dura pana ce Pestera Ialomita (din care stransesem un sac si jumatate de gunoaie in ziua precedenta) va fi din nou plina de ambalaje, sticle de vin sau de Angelli (da, vedeti bine - numai produse indispensabile in vizitarea unei pesteri). N-am zabovit prea mult la Babele, indreptandu-ne usor spre Cabana Caraiman, unde urma sa mancam putin inainte de ultima coborare si fiind insotiti de cei doi caini albi de la Babele care se zbenguiau pe langa noi. Era o zi superba, cu destul de multa zapada si mult soare...cam prea mult pentru cei care nu aveau ochelari.J
La Caraiman, ne-am odihnit si am mancat putin, neputandu-ne insa bucura de un ceai cald, care se terminase... dupa ce ne-am echipat, am pornit-o pe Jepii Mici, dar la doar cativa metri in vale am observat ca unul din cei doi caini care ne insotisera cazuse de pe stanci si isi rupsese un picior. Datorita durerii orice incercare de a-l ridica se solda cu o muscatura, astfel incat, in cele din urma i-am chemat pe cei de la Caraiman care au venit cu o patura si l-au dus la cabana. Am aflat ca se prabusise si un al doilea caine, care din pacate murise. Am pornit la vale cu o oarecare tristete, gandindu-ne ca celalalt caine, cu care ne jucasem in urma cu mai putin de o ora zacea pe undeva prin vale. Am mers cu grija de a nu strica urmele in zapada care era destul de tare in partea de sus a vaii. Ajunsi intr-o zona sigura, pantalonii ne-au asigurat apoi o cale mai rapida de a cobori :P. pe drum ne-am intalnit cu un grup care se catara pe un mal din stanga, strigand la noi in timp ce le tremurau picoarele pe pamantul instabil(cui nu i-ar fi tremurat?), ca gheata de deasupra unui parau era foarte subtire si in pericol de a se rupe...solutia era la vreo doi metri mai la dreapta, printre niste crengi si nicidecum pe la inaltimea aia de unde sper ca oamenii au coborat in siguranta. Mai la vale, un domn ne spune sa nu continuam ca o sa dam peste niste saritori si e foarte periculos..ne uitam mirati unii la altii si abia dupa ce intram in padure vedem si noi pe unde urcase, intrebandu-ne daca nu cumva in dupa-amiaza aceea toata lumea voia sa experimenteze situatii extreme, sfatuindu-i si pe altii in consecinta. Dupa putin timp, ne ajunge si domnul cu pricina, care probabil si-a dat seama ca la deal nu inseamna neparat spre Busteni. Traseul prin padure a fost relaxant, ultima portie de liniste inaintea zgomotului, masinilor si gratarelor care ne-au intampinat la iesirea din padure. Apogeul a constat bineinteles in acordurile manelelor care se auzeau din mai multe curti...era clar...aici se terminase excursia noastra, iar trenul si nelipsitii "licurici" vanduti prin vagoane aveau sa ne confirme intoarcerea in realitate. Cantecele la chitara, pocnetul lemnelor arse si suierul vantului care ne mangaiasera auzul cu o seara inainte pareau acum din alta lume .

Am ajuns in gara cam cu o ora inaintea sosirii pesonalului, astfel incat am avut destul timp sa ne schimbam si mai ales sa cumparam ciocolata si sticla de Cola la care visasem tot drumul. In tren, am incercat aceeasi melancolie a sfarsitului de drum, vazand cum muntii se indepartau de noi cu fiecare statie. Am vorbit, am tacut, unii au dormit, am vazut pozele unor tipi simpatici care fusesera la catarat in Sinaia si fotografiasera o ursoaica si un pui...si am ajuns in Bucuresti, unde am simtit ca am febra musculara, ca sunt obosita si ca as vrea sa ma intorc in Padina.

Cris (Creatza) - EcoXtrem

Miercuri, 17 mai 2006 - 11:21 
Afisari: 1,663 


cris-eco