17 - 18 august 2006, Valea Jepilor - Cabana Caraiman - Crucea Eroilor - Hotel Pestera (Muntii Bucegi)

CALATORIE DE POMINA

Joi, 17 august 2006, la ora 5:00, cu noaptea in cap, eu (gabriella), Cristina (christa19) si tata am plecat spre Gara de Nord de unde am luat vestitul personal 3001 spre Busteni! Era o calatorie planuita de cand hau dar care in cele din urma avea loc!

Am avut locuri la "balcon" asa ca am vazut lumea de sus si am calatorit foarte confortabil! Pe-aproape de ora 8:00 Cristina i-a dat telefon lui Dany (shatterhand) ca sa vada cum calatorise noaptea precedenta din Cheile Turzii pana in Busteni. Era in Brasov si urma sa ne sincronizam!!!

Pe masura ce trenul se apropia de destinatie, adrenalina crestea si nerabdarea noastra de a ne vedea jos din tren devenea din ce in ce mai insuportabila! Si eu si Cristina aveam emotii mari pentru ca un vis de anul trecut avea sa se implineaasca! Ne reveneau in cap portiuni de traseu, eforturile mari si retragerea la 3/4 din drum.... In septembrie 2005 nu aveam nici un pic de experienta. Eram fascinate de munte si de tot ce reprezenta el insa eram necunoscatoare despre tehnici, stratageme, minimul de echipament si ce aveam de facut in conditii de prim ajutor! E drept, nici nu stiam pe cine sa intrebam iar cei mai multi oameni din mediul nostru considerau ca este o pasiune iesita din tipare!!! Ce daca, noua nu ne pasa si am purces la aventura!!! Si am avut una pe cinste!

Iata ca timpul isi spune cuvantul! Nu numai ca ne-am mai copt la minte, dar am si capatat oaresce experienta si stiam deja ce presupunea o asemenea calatorie pe care am preconizat-o sa dureze doua zile - eu cel putin atat aveam disponibil! Ne-am bucurat ca tata ne insotea pentru ca ii plac asemenea activitati si avea ceva antrenament de la santier, iar pe mama am lasat-o linistita acasa, urmand sa o contactam din cand in cand pentru informare!

Iata-ne ajunsi in Busteni la 9:30. Uimitor dar adevarat! De regula, acest tren este mare amator de popasuri lungi prin gari uitate de lume! Pe peron, dupa ce ne-am repartizat bagajele, l-am reperat imediat pe Dany, cu inaltimea lui de 2.01m, care se arata destul de odihnit dupa peripetiile din noaptea precedenta! Dupa salutarile de rigoare, cateva opriri pentru completarea arsenalului de drum (hartie igienica, apa si pranzul lui tata), la cca. 10:30 am inceput urcusul pe Valea Jepilor.

Pe masura ce urcam, am realizat ca nu simteam oboseala, ba din contra, imi placea si era din ce in ce mai palpitant, mai ales ca, dupa ce am rasfoit pe indelete 2 dintre cartile lui Walter Kargel, recunosteam cu usurinta punctele prezentate in cuprinsul hartilor din cartile cu pricina! Valea Jepilor poseda o poteca anevoioasa de urcus. Pericolul nu este prea mare dar este necesara o conditie fizica buna pentru a ajunge pana la capat si un psihic echilibrat care sa nu se panice de fiecare "pietricica". Din Busteni, cum privesti in sus, se vad foarte bine Claia mare si Creasta cu Zimbri, si pieptul puternic al Caraimanului ce domina intreaga localitate! De pe poteca, se deschid brane si trasee nemarcate catre muntele Caraiman, catre Coltul Berbecului, Valea Spumoasa, Valcelul Indracit, Valcelul Zapezilor, si poteci abrupte care conduc spre varful Jepii Mici, la 2.134m, la cabana Piatra Arsa si Cantonul Jepi, presupunand pentru strabaterea lor echipament complet adecvat. La confluenta dintre cei doi munti, Jepi si Caraiman, chiar la intrare in Valcelul Zapezilor, se vede o cadere spectaculoasa de apa, ce tasneste din stanca si se pravaleste peste stanci - Cascada Caraiman, iar pe partea stanga, cu privirea orientata in sus, apare Brana lui Raducu, o traiectorie deloc recomandata incepatorilor si care atinge gradul 4B. De la Valcelul Zapezilor, poteca se indreapta pieptis pe o fata stancoasa, prevazuta cu cabluri de siguranta - de care nu prea am avut mare nevoie - urcand in serpentine largi si inguste, de unde cabana Caraiman, situata la 2.025m, se prezinta in toata splendoarea ei!

Toti ne-am comportat foarte bine; chiar si tata la care m-am asteptat sa aiba ceva probleme din cauza greutatii din rucsac si a lipsei de antrenament serios pe munte. Ducea in spinare cortul de 4,5 kg. de 4 persoane, cateva schimburi, mancare si sacul lui de dormit. Toate insumau cam 9-10 kg. A scancit el pe ici pe colo ca mergeam "prea repede" dar n-a avut incotro!

Nici Dany nu a fost lipsit de greutate. A dus dupa el vreo 12-13 kg. si a rezistat cu brio! Bravo, batrane! Despre mine si Crista, ma bucur ca am reusit sa ducem 6 - 6,5 kg. fiecare, fara sa apelam la cineva sa ne ajute. E drept, chiar daca am fi vrut, nu avea cine, dar cu atat mai mult, satisfactia e mai mare, cu cat eforturile pentru definitivarea unei calatorii le depui singur si reusesti sa o duci cu bine pana la capat!

Sunt fericita , de asemena, ca am reusit sa ne incadram in timpii indicati pe tabela de marcaj, 41/2 - 5 h. Noi am ajuns sus la 15:01, avand timp berechet sa ne zbenguim, sa admiram privelistea, sa tragem un pui de somn, sa facem poze si sa punem corturle.

Ne-am oprit de cateva ori pe traseu ca sa mai umplem sticlele cu apa, sa mai imbucam ciocolata, sa mai rasuflam si chiar sa mai dam cateva sfaturi unora care nu stiau pe unde se aflau...

Sus, la aabana, aproape mi s-a taiat respiratia cand am vazut minunea ce o priveam cu proprii mei ochi si ma ciupeam ca sa imi dau seama ca era aievea! Am imortalizat cateva unghiuri si colturi de natura si mi-am clatit sufletul si ochii! Mi-ar fi placut sa am puterea de a face o "clona" acestor locuri si sa o duc in curtea casei de la Mihailesti... Dar, ce sa-i faci, probabil ca asa admiratia si fascinatia sporesc si mai mult, nu?

Visul nu a durat foarte mult pentru ca un anume cabanier, deloc ospitalier ca cei din alte vremuri, a inceput sa-si faca numarul, nemultumit de lipsa clientelei de la cabana sa. Tocmai de aceea, "ne-a informat" ca nu aveam voie sa campam acolo pentru ca era zona protejata si ca veneau controale si a mai si incercat sa ne sperie cu vizitele celebrului urs maro... Partial, ar avea dreptate pentru ca sunt nespus de multi "pantofari" (nu-mi place sa le spun asa dar asta este termenul si n-am ce face) care isi bat joc de frumusetile naturale si lasa in urma gunoaie, rup plante si fac focul unde nu trebuie. Dar cred ca se vedea de la o posta ca nu eram de teapa acelora... Nevrand sa ii dam nas si sa intram in conflicte, ne-am mutat mai in josul raului unde am gasit muschi proaspat si fraged unde ne-am intins corturile.

"Agonia" a fost ostoita de alaturarea altor doua corturi, "tratate" in aceeasi maniera: Natalia si Andrei din Bucuresti, Radu, Daniel si Carlos din Constanta, ultimul din Spania, prieten cu cei doi constanteni!
Nu numai ca ne-am incins la vorba, spargand pojghita, dar am si ras, am impartasit din experientele noastre si chiar ne-am incalzit unul pe altul sub un sac de dormit. Unii au fost mai "norocosi" si au dat pe gat cateva picaturi de palinka... Frigul isi cam aratase coltii dupa orele 19:00 astfel incat ne-am blindat bine cu pulovere groase, caciuli si ciorapi de lana, si nelipsitele frontale. Dany si Cristina au facut haz de polar-ul meu roz iar eu am ras si mai tare ca ceilalti nu se prindeau despre ce e vorba! Am inteles ca am fost surprinsa pe pelicula foto in polar pentru a fi postata pe site... Ei bine, unde sunt pozele, maestre fotograf anonim?

Am stabilit ca trezirea de a doua zi sa aiba loc la ora 6:00 pentru a avea timp sa strangem corturile, sa ne echipam, sa mancam repede si s-o luam la pas. Unii au cam scancit dar mi-au dat de inteles ca ramane stabilit! Camarazii nostri cei noi erau dornici de aventura si aveau de cand sa mai ramana primprejur iar bucuria lui dany era la ea acasa. Ramasese numai ca ei sa stabileasca detaliile, avand in vedere ca de la Crucea Eroilor drumurile noastre se desparteau

Ne-am bagat la "asternut" aproape de ora 23:00 cand frigul devenise muscator. Am adormit instantaneu, dupa cateva reprize de hohot somnambul! Nici nu am simtit cand Mos Martin ne-a facut o vizita! Pe la 2-3 dimineata, se pare ca un ursulet ne-a dat tarcoale, a pus o laba pe cort, a "zis" ceva si a mers mai departe! Cand am deschis ochii, in toiul noptii, si mi-a spus Critina despre eveniment, nu prea i-am dat crezare si ma gandeam ca i s-a parut sau ca are imaginatie bogata dupa glumele pe seama ursului din seara precedenta, dar in zori de zi, pe marginea paraiasului, in nisip erau lasate doua-trei urme de labe de ursulet. Nostim, ha?

La 6:45 dimineata eram cu corturile stranse. La 7 si un pic mancasem deja si eram aproape gata de plecare. Insa, unii, mai lenesi, s-au lasat asteptati si s-au urnit din culcus aproape de ora 8. Cristina se simtea putin rau de la mancare si am plecat inaintea tuturor unde i-am asteptat la Babele. Acolo am facut vestita poza de grup si am baut cate o ciocolata calda sau suc. Din nou, eu si Cristina am plecat amandoua spre Crucea Eroilor ca sa scutim timp, lasandu-l pe tata cu ceilalti care se hotarau asupra traseulu pe care urmau sa-l parcurga impreuna.

Intr-un urcus scurt, de vreo 45 - 50 min., am ajuns amandoua in Saua Mare a Caraiamanului de unde se putea admira Brana Mare a Caraimanului - un traseu destul de periculos pentru cei neinitiati, interzis iarna si pe vreme nefavorabila - si am nceput sa fotografiem si sa admiram imprejurimile! Pe cat de fascinant mi se paruse cu o zi in urma cand am poposit la Cabana Caraiman, pe atat de inmarmurita am ramas cand am vazut cate pot cuprinde cu privirea. Imi era ciuda ca nu stiam denumirile muntilor din fata mea, insa am recunoscut usor Varful/Valcelul Mortului, putin din Vf. Picatura, Valea Alba, Vf.si releul Costila, Coltul lui Gelepeanu si alte cateva puncte importante de detaliu dar care nu le-am retinut inca pe dinafara...

Cred ca am poposit acolo vreo 30 - 35 de minute, timp in care am reusit, cu chiu cu vai, sa convingem o femeie cu doi copii sa nu coboare pe brana Caraimanului. Dupa ce in urma cu 10 minute le dadusem medicamente deoarece li se facuse rau de la soare, acum ea "vedea" ca era "chiar usor" pe-acolo!!! Vai! Vai! si iar Vai!

La retur inspre platou, ne-am reintalnit cu drumetii nostri si cu Dany, ne-am luat cu regret "la revedere" si am luat-o la pas in coborare; de data aceasta, am ajuns inapoi in 25 min.

Dupa ce am savurat cate o ciorbita delicioasa la cabana Babele, am coborat la 13:30 inspre Hotel Pestera, cu gand sa trecem apoi in urcare pe la cabana Piatra Arsa, in coborare prin Poiana Stanei, Valea Pelesului si Sinaia. Am trecut pe langa Cimitirul Elefantilor si in zare am vazut ceva din valea Horoabei! Traseul integral este de aproximativ 4-5 ore de la Hotel Pestera unde noi am ajuns pe la 14:20. Inca de sus, de la Monumentul Eroilor, Cristina se plangea ca o dureau degetele de la picioare. Din nefericire, nu am mai avut loc in rucsac sa punem incaltaminte de schimb ca sa ne odihnim picioarele dupa urcusul din prima zi. Eu nu am avut probleme dar ea s-a tot plans, mai ales in ultima parte... Tocmai de aceea, dupa ce am "ochit" directia spre Piatra Arsa, am intrebat cativa oameni in trecere - pentru o confirmare - cat dura drumul pana in Sinaia de acolo. Nu mica mi-a fost mirarea cand respectivii au inceput sa scandeze ca trebuie sa ne intoarcem pe la Malaiesti si Omu si ca o luasem total gresit!!!!! Mai sa-mi cada cerul in cap dupa ce si receptionera de la hotel a sustinut ca ne-ar prinde noaptea prin padure.... Mi-am dat seama ca oamenii erau total pe langa si ca indicatoarele expuse si hartile pe care le avem in dotare sunt singurele care graiesc adevarul!!! De la Hotel Pestera pana la Piatra Arsa mai erau cca. 1 1/2 iar de acolo pana in Sinaia cam 2-3 ore. Teoretic, ne-am fi incadrat! ca sa ajungem si acasa!

Nici tata si nici Crstina nu se aratau dispusi sa experimenteze si m-au determinat sa indur rusinea de a cobori cu telecabina! Inchipuiti-va ce umilinta am indurat sa cobor cu telefericul cand stiam ca as fi putut foarte bine sa ajung cu propriile mele picioare! Dar ce sa-i faci, nu eram singura iar majoritatea castiga intotdeauna!

Cert este ca am ajuns acasa tot cu personalul, la ora 20:35, iar multumirea mea este ca in trem Crisitna mi-a marturisit cat de mult regreta ca nu a avut conditia fizica de a merge pe jos! Ei, lasa ca nu pleaca Sinaia de-acolo si nici Piatra Arsa, iar alta data sa ne fie invatatura de minte sa ne luam ce trebuie la noi si nu lucruri inutile!

Oricum, aceasta mica expeditie mi-a umplut sufletul de multa bucurie, de satisfactie fata de un proiect propus si atins, si de entuziasm; mi-a demonstrat ca pot mai mult decat ma stiam in stare, si mi-a sporit dragostea de munte! Am putut sa fac o comparatie intre ceea ce eram anul trecut si ce sunt acum! Sunt inca la inceput insa pot foarte bine sa cantaresc si sa-mi dau seama de micul progres pe care l-am facut! In cea mai mare parte, se datoreaza participarii la turele cu Nea Nae! Nu incerc sa-i fac publicitate si nici sa-l ridic in slavi iar dansul stie aceasta insa este o realitate ca fiecare dintre cele doua ture la care am luat parte pana acum mi-au furnizat invataturi esentiale! Ca sa nu mai spun ca am capatat mai multa incredere in mine si dorinta si mai mare de a ma perfectiona!

Sunt multi in jurul meu care nu inteleg aceasta pasiune dar sunt bucuroasa ori de cate ori cineva imi pune intrebari si am un raspuns! Va salut pe toti cei care cititi aceste randuri si va multumesc pentru ca va luati din timpul vostru pentru a o face! Ma bucur ca ne-am gasit pe acest site si de-abia astept sa ne revedem cat mai curand si sa cunosc si pe altii asemenea noua!

"O zi fara ras este o zi pierduta!" Charlie Chaplin
GABRIELLA

P.S.: O sa incerc sa postez si fotografiile facute pe traseu care nu sunt digitale; daca nu se vad, sa stiti ca am incercat! : D

Joi, 24 august 2006 - 20:50 
Afisari: 3,528 


gabriella