12-13 Babele Omu Caraiman - plimbare de ianuarie (Muntii Bucegi)

Dupa ce toata saptamana urmarisem mesajele contradictorii privind riscul de avalansa pe vaile din Bucegi vineri seara Mihai m-a convins pana la urma sa profit de vremea frumoasa ce se anunta in weekend si sa facem o plimbare lejera prin zapada de pe platou in care sa atingem varfurile Omu si Caraiman, locuri unde nu mai ajunsesem vreodata in luna ianuarie. Ca de obicei m-am intalnit la 7 dimineata cu Dinu in fata la Bucur Obor de unde am luat tramvaiul 21 venit la marele fix.  Pe la 7.15 paraseam Bucurestiul pe centura punand pariu ca vom avea din nou parte de traditional ceata. Am ajuns pe la ora 9,15 in Busteni, unde evident era un soare criminal, ne-am cumparat ceva provizii si repede spre telecabina ca niste adevarati pantofari ;). Ne-am grabit degeaba pentru ca abia pe la 10 am reusit sa ne urcam in telecabina. Biletul ne-a usurat rapid de 23,5 lei dar ce sa facem, lenea se plateste. Chiar sub cabana Caraiman observam vreo 3 capre negre ce dormeau linistite in scobiturile stancilor, prilej de exclamatii din partea “japonezilor” manuitori de camera foto ce ne inconjurau in vechea cabina. Sus la Babele ne intampina un soare puternic si o caldura primavaratica care ne imbie la plimbare. Mergem intai la cabana Babele unde ne luam o camera cu dus de 4 locuri la 160 lei pe noapte. Vrand sa mergem mai repede ne golim rucsacii pana la un nivel rezonabil si in jurul orei 11 o taiem in pas saltaret spre varful Omu.

Zapada este destul de tare desi nu sunt portiuni cu gheata, pot sa zic ca e un mic bulevard pentru snowmobile ce urca pe langa cabana Manoliu. Spre vest privirile ne zboara spre Piatra Craiului iar unii din noi deja fac planuri pentru februarie. 

Efectele folosirii telecabinei ma lovesc miseleste si incep sa suflu din greu de parca o locomotiva cu abur ar fi intrat in plamanii mei. Dupa vreo jumate de ora incep sa-mi revin si recuperez distanta fata de restul trupei care se indrepta spre Omu.

Inainte de intrarea pe traseul de iarna spre Omu toata lumea si-a pus coltarii (cine venise cu ei) si am inceput sa folosim si pioletii pentru pastrarea echilibrului in caz de nevoie.

Am remarcat in celebra zona expusa avalanselor niste cornise suberbe, adevarate opera de arta fantastica chinezeasca.

Urcusul spre Omu ne duce pe langa un varf Bucura plin de zapada mai repede parca ca pe timpul verii si in curand ajungem in fata unei cabane Omu acoperita partial de zapada. Intram la statia meteo ca sa bem un ceai cald inainte de a ne intoarce la Babele.

Langa statia meteo observ o multime de gunoaie aruncate pe zapada printre ele iesind in evident o cutie mare de fasole verde pastai. Banuiesc ca nu a fost aruncata de turisti ci de muncitorii care lucrau la modernizarea unor incaperi din statie.

Cel mai simpatic turist de pe traseul pana la Omu a fost un superb catel de 1 an din rasa Samoyed Siberian  care avea un chef nebun de joaca drept pentru care m-a umplut de par alb atunci cand l-am tinut in brate pentru o poza la intrarea in statia meteo.

Pe la 4 am pornit inapoi spre Babele impreuna cu Mihai, ceilalti 3 din grupul nostru fiind deja in fata noastra cu vreo 20-30 de minute.

Umbrele inserarii ne prind destul de repede asa ca marsaluim vreo 2 ore prin intuneric luminati doar de razele albastrui ale frontalelor. 

Oboseala incepe sa se faca simtita dar continuam in ritm constant deplasarea pe zapada dura iar pe la ora 19 ajungem la cabana unde eram asteptati ca painea calda pe motiv ca aveam cheia de la camera. Au urmat dusurile de rigoare apoi vreo 3 ore de discutii despre munte si lume la care prietenul nostru spaniol vorbitor de engleza a fost interogat in special de Mihai de incepusem sa credem ca e suspect si in cazul Elodia. Pe la ora 23 a venit stingerea iar apoi am intrat eu in actiune cu un concert de sforaituri ce a innebunit asistenta, unii din ei apeland chiar la dopurile pentru urechi pentru a supravietui catastrofei.

Duminica ne-am trezit dupa ora 9, am mancat tot ce mai "misca" prin rucsac, am eliberat camera, am depozitat toate bagajele in vechea sala de mese a cabanei si am plecat spre Caraiman ocolind nu prea am inteles eu bine pana aproape de Costila.

De acolo am urcat pana pe Varful Caraimanului unde zapada era inghetata bocna. Deoarece lasasem coltarii la Babele am renuntat sa coboram la Cruce si ne-am multumit cu admirarea abruptului prahovean al bucegilor.

La intoarcere am ales traseul scurt spre cabana prilej cu care am exersat opririle in piolet din cadere pe pantele din pacate pline de zapada "aricioasa" si nu alunecoasa. La cabana lume multa multa, care cu sania care cu folia care calare pe megalitii din zona.

Ma racoresc cu o bere ceilalti cu ceaiuri calde, apoi bag si un ice tea pentru reveneala si cu parere de rau ma pregatesc de intoarcerea in vale.

Desi sperasem in subconstient ca vom pleca pe la cantonul Jepi, lipsa coltarilor la doi dintre colegi a facut sa alegem iar telecabina ca vehicul al intoarcerii noastre in lumea galagioasa de la poalele muntilor. Ne despartim de doi dintre colegii de tura langa Silva si ne imbarcam voiosi in Toyota lui Mihai pentru ultimul traseu al zilei: in cazul meu traseul celor patru branzeturi de la Casa Irlandeza din Sinaia. Evident era vorba de traditionala pizza de dupa udata evident cu 2 beri reci (am baut dublu fata de Dinu si Mihai) si mult prea efemere pentru setea teribila ce ma cuprinsese. Drumul spre casa ne-a purtat prin Ploiesti unde Mihai ne-a invitat sa-i vizitam nepoteii. La Bucuresti ne-a intampinat ca de obicei ceata dar deja gandul ne zbura la modul cum vom evada de acasa pentru turele urmatoare.

Miercuri, 16 ianuarie 2008 - 21:50 
Afisari: 3,147 


ultrasro