Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Iunie 2022
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Iulie 2022
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Pietrele Albe
Muntii Cernei-Mehedinti

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

În plină iarnă - 5 martie 2022 (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune. 

„Chemarea muntelui” este o expresie întâlnită destul de des. Nu știu dacă acest „microb” a reușit să pătrundă destul de adânc în ființa mea, dar clar sunt într-un proces de molipsire. Sunt studii care arată că e și contagios, cei care sunt în cauză înțeleg cu siguranță ce vreau să spun.



Fiind eu tare liniștit în ultima perioadă, mi-am făcut un obicei din a arunca câte un ochi pe camerele web prezente în zonele montane și pe buletinul nivometeorologic. Îmi pare o sursă valoroasă de informație în anotimpul rece deoarece indică condițiile de vânt și variațiile stratului de zăpadă. Dacă ziua în care ies pe munte trebuie să ofere o vreme acceptabilă, la mare preț sunt informațiile din săptămâna ce precede evenimentul.



Am tot lăsat la păstrare o mică ieșire în natură promisă unui prieten drag, dar e mai greu să ne sincronizăm cu zilele libere. Pentru că eu trebuia să iau un pic de iarnă la bord, îmi găsesc timp să „mă arunc” până în Bucegi. Ce să zic…, stratul de zăpadă la vârful Omu a crescut de la 160cm la 192cm, a nins în fiecare zi, condiții ideale. Vom vedea noi pentru ce sunt ideale, că doar nu putem rămâne în ceață.



Îmi tot pun întrebarea cum să abordez această ieșire și decid un lucru clar: nu am să urc la altitudini mari, nu pâlnii care adună cantități imense de zăpadă. Oare să abordez ieșirea promisă? Dar dacă nu iese, care sunt alternativele? Sunt întrebări retorice la care caut să-mi răspund, evident las frâu liber și variantei „văd io la fața locului”, că doar „iarna nu-i ca vara” și mai mult „iarna nu-i la fel a doua oară”.



Rămâne partea cu zăpada care pare că e cam mare. Se bat neuronii puțin prin cap, trece o mică „furtună în creier” și găsesc soluția salvatoare. Hai să mă plimb un pic pe schiuri. Schi de tură? Hămăleală pe săritori? Parcă nu dă bine. Clar nu, dar este o mică alternativă. Scot de la naftalină o ideea mai veche și din dressing una pereche de snowshoe skate, adică fac apel la o tehnică de approach mai puțin clasică. Mai pe românește e vorba de o pereche de schiuri scurte, dotate cu foci și un tip de legătură de tură destul de primitivă. Ideea pare fezabilă, dar clăparii de tură dau verdictul: +1kg pe fiecare membru inferior. Chiar așa nu merge. Ideea și mai veche era legată de compatibilitatea cu bocanci tehnici, dar sincer nu îmi amintesc ordinea de achiziție. Ultimele perechi de bocanci tehnici de iarnă au fost și sunt compatibili cu colțarii automatici așa că e cazul să trec în probe. Iau o cheie, fac reglaje. Aștept să se însereze și ies pe o pajiște verde și fac suta de metri. Început promițător.



Vineri dimineața încă o repriză, câteva mici reglaje, sper să fie bine. Proba de cântar: snowshoe+bețe telescopice=4kg. Marea provocare abia acum începe: cum devin eu ultra light, vorba aceea „la nevoi și la durere”. Pun cărțile pe masă: cască, ciocan pioletul și două lame, un anou de 60cm, doi metri de cordelină de sacrificiu, lonja de piolet. Dacă trebuie să fac un rapel neprevăzut? Soluția: cordelină de 5mm, hamul ultra light și două carabiniere. Dau trei probe de rapel prin înfășurare cordelină în jur la carabinieră, la 4 ture frecarea este mare. Mă uit din nou la meteo, știu că sunt singur așa că nu am să șed la cugetat, las un polar acasă. Înlocuiesc supramănușile cu o pereche de alergat. Completez cu 350g produs alimentar pe care am să-l consum peste zi; s-a dovedit că cele 170g batoane le-am plimbat la aer, dar cine știe când dai de cineva aflat în nevoie. Cu mărunțișurile necesare, mă încadrez în greutatea clasică, așa că îmi dau sorți de izbândă.



Ca de obicei, când e vorba de munte mă iau niște emoții de vezi numai la sărbătoarea sânzienelor. Mulțumesc în permanență pentru că sufletul e viu, aproape nimic nu ajunge să fie atât de intim și adânc conectat cu ființa mea cum este Muntele. De fiecare dată mă simt extrem de viu doar când mă proiectez în mijlocul naturii.



Ca să fie cu „colac peste pupăză”, la vreo două ore după ce mi-am luat bilet, văd anunțul cu tura lui Eugen care se potrivește de minune cu ce am dorit să facem cu o lună în urmă, dar, datorită condițiilor locale, am realizat doar parțial. Este vorba de Comorile Morarului cu ieșire în Brâna Mare a Morarului și retragere pe Bujori. Povestea la https://www.carpati.org/jurnal/comorile_morarului_8211_5_februarie_2022/3663/. Am un moment de respiro, dar asta este. Sunt împăcat, știe El, Muntele, de ce vrea să fie astfel.



Dimineață beau un 300ml de apă minerală și mă întrețin cu un măr și o banană. Este cald, dar umiditatea este foarte mare. Trec de Căminul Alpin și pun șenilele. Urcarea decurge bine. Știu că o să folosesc alte grupe musculare decât de obicei. Vârful de atac nu e tocmai optim, nu pot merge doar prin lunecare. Trebuie să ridic puțin piciorul, mai ales în zăpada mare. Totuși prind viteză și în liniștea pădurii îmi aud bătăile inimii. Îmi dau seama că în urmă cu 45 de ani țara se dezmeticea în urma unui mare cutremur. Tata nu avea timp de dezmeticire, în București era haos și nu își permitea să nu acționeze. Mai târziu am înțeles poveștile pe care ni le spunea nouă, copii fiind, despre cum a fost atunci. La început a crezut că se făceau trageri la unitatea militară, dar când au început toate să danseze, a fost clar. În acea vară a făcut unul din lucrurile pe care le știa face bine: ne-a dus în Bucegi. A fost prima mea ieșire la Omu, recunosc că nu am umblat pe picioarele mele. Uite cum se leagă lucrurile, liniștea din jur mă îndeamnă să fiu filozof.



/malin_teodoru/p1.jpg


Oază de liniște



O bucată se văd urmele de ATV, puțin mai încolo am rămas doar eu și o urmă de sălbăticiune care m-a condus până în Valea Coștilei. Spre surprinderea mea, șenilele rezistă, trec Valea Coștilei și apoi Valea Gălbenele fără să descalec. Precizez că nu am strâns tare legăturile, țin ca talpa să rămână în contact cu restul bocancilor. Valea Verde îmi apare în cale și eu mă întreb dacă este ruta pe care voi reveni. Am aflat mai târziu că mă voi mulțumi doar cu privitul.



/malin_teodoru/p2.jpg


Valea Verde



Nu îmi fac iluzii, în acest punct știu că zăpada este multă, nu tocmai pulver, și eu vreau să urc pe Mălin chiar din poteca turistică. În urmă cu cinci șase săptămâni, ne-am încercat puterile pe aici, împreună cu Florina https://www.carpati.org/jurnal/%C3%AEndeplinirea_unor_8222_planuri_de_viitor_8221_8211_22_ianuarie_2022/3661/. O bufniță, sau o vietate foarte asemănătoare, face un zbor planat pe deasupra mea. Rămân uimit de frumusețea penajului.



Săritoarea de la intrare nu este mai tentantă nici de această dată. O iau pe dreapta destul de bine, mai exact urc circa 15m direct spre firul verde, apoi îmi caut o linie spre stânga. Zăpada e peste șold, dau jos schiurile și încerc să mă tractez cu ele pe post de ancore de zăpadă. Ți-ai găsit, mai exact, mi-am găsit…, degeaba. Lupt de zor, ies spre o linie de copaci și traversez înapoi în fir. Fiecare fibră din ființa mea știe că sunt viu, să vedem mai încolo dacă o să opună rezistență. Nu am mult timp să cuget, dar e clar că trebuie să iau o alternativă scurtă. Nu e nici un semn că mai sus zăpada ar putea fi mai îngăduitoare.



/malin_teodoru/p3.jpg


Intrarea în Valea Mălinului



Pun din nou șenilele, dar urcarea este istovitoare. Ajung sub vestita săritoare cu bolovan pe care o puteți aprecia aici https://andrabunea.wordpress.com/2014/06/24/aventura-pe-v-malinului-partea-inferioara-23-iunie-2014/. Bolovanul este pe post de capac la doi pereți paraleli de o frumusețe specifică. Acasă îmi spuneam „sigur e acoperită”. Poveste…, e mai rău ca ultima dată.



/malin_teodoru/p4.jpg


Săritoarea cu bolovan



Storc și ultima fărâmă de neuron să găsesc o soluție, nu e nici cum. Fără șenile nu merge, mă gândesc la lopată, visez. Iau o decizie: măcar pe asta să o urc, că am alternativă după. Sistematic, cu răbdare, mă apuc să bat pârtia. Planul este să urc pe șenile cât de sus pot. Cu lățimea știu că mă descurc. Problema e că zăpada e peste șold și nu pot ridica picioarele. Mă poziționez pe laterală și încerc să mă imaginez înainte de `89 când pârtiile le băteam la picior. Procedeul este relativ simplu. Fac „test de avalanșă”, adică decupez cu bețele telescopice o fâșie lată de circa 30cm, sector de cerc, deasupra mea. Cade un start două, îl compactez și sap cu schiurile pe dedesubt. Se rupe și stratul de mijloc și sunt cam cu 10cm mai sus. Reiau, mai încerc variațiuni, degeaba. Procedeul trebuie repetat identic.



La circa un metru sub buza de zăpadă, fac o platformă bunicică, descalec și echipez cu colțarii. Pe zona față dreapta am eliberat un 30cm de pulver sub care este ceva zăpadă mai consolidată. Asigur toate cele și scot pioletul la muncă. Ajung pe buza de zăpadă, curăț și văd aceeași grotă cu un tobogan primitor. Am să constat acasă că între cele două poze, cea anterioară și cea următoare, am exact o oră și un minut. Se pare că sunt perseverent.



/malin_teodoru/p5.jpg


Grota formată sub bolovanul capac al săritorii



Îmi încerc norocul tot pe partea dreaptă. Prima dată eram asigurat și bolovanul a fost curățat complet, m-am aruncat cu burta pe el. Încep să sap cu pioletul pe fața spălată din dreapta, zăpada fuge ușor. Caut ceva să înfing monopointul colțarului, dar nu găsesc nimic. Întind piciorul drept și undeva pare că colțarul găsește punct de sprijin. La stângul nu am nimic așa că între bolovan și peretele din dreapta hotărăsc să nu mai sap. Zăpada este puțin mai tare și sap o priză de antebraț. Sa vedem ce facem cu pioletul acum. E prea mult să descopăr toată stânca, așa că îl plasez între zăpadă și stâncă și îl plimb un minut două. Se agață, testez în diverse unghiuri, priza de antebraț, mă ridic, colțarul drept se agață ceva mai sus. Nu știu exact în ce, dar colții mușcă din stâncă. O nouă priză de antebraț la stânga, urc genunchiul stâng în priza anterioară și sap din nou cu pioletul. Se agață, mă arunc sus.



Cum habar nu aveam că distracția abia începe, mă opresc pentru o gură de ceai fierbinte. Îmi fac o mică platformă, evaluez ce se vede. Până acum, de pe ambii pereți, au tot căzut dușuri mici de pulver care limitau vizibilitatea la zero pentru câteva secunde. Aerul se umplea de nori de zăpadă. Pe când îmi savuram ceaiul, se aude un nou dușuleț. Deși mai târziu am încercat să găsesc sursa, nu e identificată clar, cred că a fost un fir mic de pe o laterală. Pe principal nu erau urme. Acest dușuleț cred că a lovit fix în săritoarea de deasupra mea, pentru ca acolo am văzut dușul central, mai masiv. În plus, la urcare, după cum aveam să constat mai târziu, săritoarea era la vedere, fără pulver deloc.



/malin_teodoru/p6.jpg


Săritoarea „cu duș”



Revenim, văd că am câteva secunde de acțiune, mă feresc cât pot în lateral, rucsacul e poziționat în față, mă proptesc în picioare și preiau în spate șocurile. Sub duș apuc să închid capacul la rucsac, după ce am aruncat termosul în el. Încerc să păstrez culoar liber între mine și rucsac, am nevoie de spațiu. În acele câteva secunde de liniște, mă zvârcolesc din toată ființa să ocup cât mai mult spațiu. Platforma pe care mi-o finisasem pentru ședere era mai jos, nivelul zăpezii era pe undeva între genunchi și șold, așa că dușul a fost receptat în plin spate. Mai vine un fir mic, după care se lasă din nou liniștea. Instantaneu iau aer în piept (să fie cât încape) și mă răsucesc cu putere în ambele părți să rămân degajat. Între mine și rucsac e liber, umerii și capul sunt la liber. Doar la bocanci simt puțină presiune, îi degajez rapid. Mă uit după lonjă, pioletul îl recuperez repede. Știu că timpul e critic, zăpada se compactează iute. Caut cealaltă legătură, trag dar nu se petrece nimic. Pioletul e la îndemână, dar palmele sub formă de lopată se mișcă mai bine prin zăpadă. Sap puțin pe linia firului, trag și apar bețele. Nu le pot scoate, unghiul este prost. Mai insist un pic, le scot, mai sap, scot și schiurile.



/malin_teodoru/p7.jpg


Zonă de „bivuac forțat”



Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru stăpânirea de sine, „botezul” acordat și analizez situația. Pare că zăpada s-a oprit deasupra săritorii cu bolovan, dar nu am de gând să investighez. Profit că densitatea zăpezii este mai mare și urc la colțari în continuare, nu mă afund prea tare. Pe săritoare a rămas un strat de zăpadă topită și înghețată, o bucurie la deplasare. Arunc o privire în urmă.



/malin_teodoru/p8.jpg



În față am săritoarea de sub Hornul Mare de la Scară. Cum știu că nu voi urca mai sus datorită condițiilor din teren și că de sub horn m-am retras de mai multe ori, hai să luăm alternativa cu ieșirea direct în șaua vâlcelului lui Theodoru. O aveam în memorie, inclusiv imaginea de iarnă. O caut cu privirea și am succes. Venind dinspre intersecția Colților cu Mălinului, pentru Vâlcelul Ascuns, sau Vâlcelul lui Theodoru cum mai este numit, urmăm o linie pe sub un perete, cu mici modificări de altitudine, care ne scoate într-o mică șa. De aici, vâlcelul coboară foarte liniar. Prima porțiune e abruptă, apoi peretele ne însoțește pe partea dreaptă. Dacă zărim pitoanele din perete (este o fisură mai proeminentă cu ceva „margarete” dacă nu mă înșel) știm că e drumul bun, apoi e un culoar prin pădure. Pe dreapta zărim una două adâncituri pe post de vâlcel. Jos ușor dreapta, dăm în Valea Cerbului, o traversăm și găsim banda galbenă pe mai mulți copaci.



/malin_teodoru/p9.jpg


În stânga șaua spre care țintesc, peste muchie este vâlcelul



Pentru urcare aleg un horn destul de îngust. După un pic de zăpadă până la șold, mă ajut de pereți. Pioletul sapă și găsesc fisuri în stâncă, e o bucurie.



/malin_teodoru/p91.jpg


Hornul de intrare



Sunt ceva copaci dezrădăcinați și în spate un brad solid. Ajung la el, constat că are cam multe crengi. Fac vreo trei încercări din unghiuri diferite, dar fără succes. Dau jos rucsacul, îl arunc în față și reușesc să mă strecor printre crengile dese. Cu bradul sub mine urc câțiva metri în zăpada foarte mare pe un culoar, apoi ușor în traversare stânga deasupra la alt brad, iar culoar și ies sus.



/malin_teodoru/p92.jpg


Privire de sus spre firul Mălinului



Mă opintesc de două ori și ajung în șa unde îmi găsesc un loc confortabil pentru odihnă, hidratare și o mică gustare.Dau jos colțarii, derapez controlat pe prima porțiune, e ceva tare dedesubt. Încerc eu mersul pe călcâie, dar sunt în permanență îngropat peste brâu. Mai agăț câte un picior, știu că am undeva ceva bolovani, dar nu am găuri în care să pic. Se simte interesant la picioare, e mai mult înot. Reușesc să mă înfund până la gât. Îmi dau seama repede că nu e rost de ieșit la suprafață așa că sap înainte. Ies mai la aer, trec de peretele de stâncă, zăpada coboară împreună cu mine. Treptat grosimea stratului se reduce, traversez valea și dau în marcajul bandă galbenă. Pe drumul de întoarcere mă gândesc cu recunoștință la ziua minunată care am petrecut-o.



/malin_teodoru/p93.jpg


Vâlcelul Ascuns, zis și a lui Theodoru



Am mai prins ieșiri cu astfel de zăpezi, ba prin Piatră, ba prin Făgărași. Acum când scriu mă întreb când am mai avut condiții la fel de pline de provocări în Bucegi și îmi vine în minte un singur exemplu. După o jumătate de zi în care am încercat Jepii Mici, am folosit cealaltă jumătate pentru a ajunge la Poiana Izvoarelor. După o noapte de somn odihnitor am ieșit la Omu. Am fost o echipă de patru atunci și pe la zece noaptea l-am rugat pe George să aprindă mega-felinarul la Omu să avem un reper. El tot insista să nu o luăm stânga, sau dreapta. Am mers toată zona îngustă în coardă. Fix șaisprezece ore ne-a luat, noroc că pe înserat am dat de gheață și a început festivalul colțarilor. Ca să închei, cine are de reținut ceva de aici, îl rog să o facă. Pentru mine, lupta cu muntele este ca un set de analize complexe, totuși îmi pare că glicemia e mai mică astăzi, dar recuperez. Nu mă laud cu condiția fizică, dar nici nu zic că nu am. Regula la mine era că dublez timpii iarna, îi mai dublez odată dacă am coechipieri, se pare că acum am mai bătut un record.



Duminică, 6 martie 2022 - 13:01 
Afisari: 612 


Postari similare:





Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0696 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org