Ghid montan Muntii Semenicului

Flora

Masivul Semenic constituie o grădină impresionantă în ale cărei covoare de vegetaţie multicoloră se contopesc genuri şi specii de arbori, plante şi flori dăruite spontan de natură, ori cultivate de oamenii locurilor, cu multă pricepere şi pasiune.

Vegetaţia de tip subalpin caracterizează Semenicul, începând de la 1350 m în sus. Pe culmile lipsite de pădure, este prezentă vegetaţia ierboasă specifică pajiştei montane (cu pronunţate influenţe antropice, în strânsă legătură cu defrişările acum câteva secole, pe fondul cărora astăzi se profilează cele trei vârfuri de stâncărie cu aspect ruiniform şi cu totul izolat, pâlcuri de molidişuri şi făgete).

În cea mai mare parte a ei, pajiştea montană se întrepătrunde în sectoarele uşor denivelate cu formaţiuni de vegetaţie de turbărie şi mlaştina. Dintre speciile specifice pajiştei montane, amintim: ienupărul (Juniperus sibirica) şi afinul (Vaccinium myrtillus şi Vaccinium vitis idaea), apoi rogozul alpin (Carex curvula), firuţa (Poa media), păiuşul roşu (Festuca rubra), păiuşul vulgar (Festuca varia), ovăsciorul (Avenastrum versicolor), păruşca (Festuca supina) şi altele (constituind furaje de calitate), apoi iarba stânilor (Agrostis rugastius), părul porcului sau ţăpoşica (Nardus stricta), pătlagina de munte (Plantago genţianoides), iarba vîntului (Agrostis tenuis) etc.

Un farmec deosebit îl dau numeroasele plante cu flori, atrăgând atenţia în mod deosebit clopoţelul de stâncă (Campanula alpină), degetăruţul (Soldonella pulsilla), afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinum vitis idaea), iar în locurile mlăştinoase frecventul muşchi de turbă (Sphagnum).
E posibil ca în trecut să fi crescut, alături de speciile prezentate mai sus, şi frumoasa floare de siminoc/floare de Semenic (Helicrhysum arenarium) de la care, se presupune, că ar veni numele masivului muntos.

Pe stâncării se cuibăresc în petice lichenii şi muşchii de piatră, iar prin crăpături de rocă îmbătrânită de vreme, pătrund rădăcinile cimbrişorului (Thymus vulgaris).

Vegetaţia domeniului forestier,

Acoperă cea mai mare suprafaţă din perimetrul Munţilor Semenic, începând de la altitudinea medie de 1350 m în jos (cu excepţia unor culmi, vârfuri izolate şi poieni, în cadrul cărora se desfăşoară fânaţe, livezi şi mici ogoare).

Pădurile coboară până în văile cele mai adânci, în ariile depresionare interioare şi în cele de la periferia muntelui. Reflectând numai parţial concordanţa cu variaţia pe verticală a factorilor ecologici, se constată o anumită etajare a speciilor de arbori. Fenomenul de inversiune în poziţia categoriilor de arbori se manifestă ca o consecinţă a expoziţiei versanţilor, a dimensiunii culoarelor de vale, amplasării sectoarelor depresionare etc.

Molidul lipseşte cu desăvârşire din flora spontană a Semenicului, fâşiile şi pâlcurile de molid (Picea excelsa) şi brad (Abies alba) (de pe ramurile cărora coboară prelung pâsla de fire verzui-alburii de mătreaţa bradului - Usnaea barbata) situate sub golul montan, mai ales pe versanţii nordici ai Semenicului, sau intercalate în pădurile de amestec (de molid, brad şi fag, cantonate în centrul masivului, în perimetrul de obârşie al Bîrzavei, Timişului şi Nerei), sunt de fapt nişte vechi plantaţii.

Pădurile de fag au cea mai mare extindere, coborând de pe culmile montane pe funduri adânci de văi şi depresiuni. Se pare că el a imigrat din sud, deoarece într-o perioadă imediat postglaciară a fost foarte puţin răspândit, după cum arată analizele de polen din turbăriile Semenicului. El a luat locul molidului şi pinului, care în perioada interglaciară au fost masiv răspândite.

Făgetele compacte ocupă peste 5000 ha, în bazinul superior al Nerei existând una dintre cele mai bine

conservate rezervaţii în masiv forestier din Europa, alcătuită aproape în întregime din Fagus silvatica. Pe lângă esenţa dominantă Fagus silvatica, cresc carpenul (Carpinus betulus), paltinul (Acer speudoplatanus), frasinul (Fraxinus excelsior), mesteacănul (Betula verosa), ulmul de munte (Ulmus montana), sorbul (Sorbus aucuparia), alunul (Corylus avellana) ş.a.

În partea inferioară a etajului pădurilor de fag se iveşte în amestec gorunul (Quercus petraea). Prezenţa gorunului este mai masivă între 400 şi 600 m altitudine, în timp ce arbori izolaţi escaladează culmile până către 1000 m înălţime. Structura pădurilor pe care le formează este relativ complexă, întâlnindu-se gârniţa (Quercus frainetto), cerul (Quercus cerris) şi stejarul pufos (Quercus pubescens).

Sub formă insulară, în Dealurile Sacoşului şi deasupra sectorului depresionar de la Caransebeş, se întâlneşte stejarul pedunculat (Quercus robur), iar pe versanţii însoriţi teiul argintiu (Tilia tomentosa), mierea ursului (Pulmonaria mollissima) etc.

Pe sub arbori şi arbuşti cresc numeroase ferigi, ca de exemplu năvalnicul (Dryoterius filis max), plantă medicinală de mare valoare, apoi coada calului (Equiselum maximum) ş.a.
În parchetele de exploatare forestieră şi în poieni, cresc delicatele brânduşe (Crocus banaticus), cu flori mari liliachii, care în lunile august-septembrie decorează verdele închis al ierburilor de vinăriţă (Asperula ondorata), ce îmbălsămează suav aerul în serile şi dimineţile de vară.

În pădurile din Masivul Semenic sunt caracteristice şi unele elemente termofile, dar într-o măsură mai redusă,

în comparaţie cu regiunile montane din sud şi sud-vest (Munţii Cernei, Almăjului, Aninei şi Locvei). Existenţa acestora este legată de orientarea versanţilor, altitudine, natura rocilor (de exemplu, calcarele) etc. Majoritatea speciilor din aceste păduri aparţin etajelor forestiere prezentate anterior (cer, gorun, tei ş.a.m.d.), cărora li se adaugă şi anumite elemente de origine sudică, iubitoare de căldură: cărpiniţa (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus ornus), arţarul trilobat (Acer monspessulanum), mai rar alunul turcesc (Corylus celurna), arbustul carpato-balcanic, liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), care nuanţează unele trăsături ale asociaţiilor vegetale de tip submediteranean.

Bogăţia pădurii este împlinită pe margini de rodul tufişurilor alcătuite din zmeurişuri, coacăzi, scoruş (Sorbus acuparia), soc alb şi roşu (Sambucus racenosa), cireş sălbatic etc.

Vegetaţia culoarelor de vale

Alături de categoriile de vegetaţie din domeniul forestier (care pătrund şi în cadrul văilor), în lungul râurilor cu albii şi lunci largi se dezvoltă zăvoaie, alcătuite din esenţe moi cum sunt, plopul alb (Populus alba), sălciile (Salix alba, S. fragilis, S. triandra) dar şi pajişti.

Bibliografie:
* Grigore M. - Munţii Semenic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990
* Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M. - Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Editura Scaiul, Bucureşti, 1993
* Negrea Şt., Negrea Alexandrina - Din Cheile Caraşului pe Semenic – itinerare în Munţii Dognecei, Aninei şi Semenic, Editura Timpul, Reşiţa, 2002
* Oarcea Z. - Munţii Semenicului şi Aninei, Editura Stadion, Bucureşti, 1970
* Pop P. G. - Carpaţii şi Subcarpaţii României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006
* Atlas geografic - Republica Socialistă România, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985

Data actualizarii: 20.09.2009