Hidrografie
Regiunea apartine in totalitate bazinului hidrografic al Buzaului. Trei mari rauri transversale-Buzaul, Basca Mare, Basca Mica-aduna apele unor paraie ce coboara de pe culmile cele mai inalte ale masivelor buzoiene atat spre est, cat
si spre vest. Reteaua secundara este densa si aproape paralela.
Buzaul propriu-zis, pana la confluenta cu Basca Rosilei-65 km, are un bazin relativ simetric pe o suprafata de 770 kmp. Raurile afluente cu bazinele cele mai extinse au lungimi pana la 20 km si izvoare bogate-Buzoel, Zabratau, Siriu etc.
Basca Mare prezinta un bazin asimetric cu cei mai importanti afluenti (lungimi de peste 10 km) situati pe clina vestica a Penteleului-Patacu, Basculita, Cernatu, Milea.
Intre punctele Musa si Secuiu, Basca Mica primeste numeroase paraie ce coboara din muntii Penteleu sau muntii Vrancei,
cu lungimi aproape egale (4-6 km). Caracterul simetric al bazinului din cursul superior capata un aspect net asimetric in cursul inferior-raurile cu izvoarele pe culmea Ivanetu sunt mult mai scurte.
Basca Mare se uneste cu Basca Mica la Varlaam. In aval, pana la confluenta cu Buzaul, la Nehoias, el poarta numele de Basca Rosilei. In acest sector, albia creste mult in latime, iar afluentii, cu lungimi de 5-10km, au o dispozitie nord-sud sau sud-nord.
La obarsie vaile au infatisare semicirculara, cu un curs de apa destul de efemer. Primavara sau dupa aversele de vara, ele sunt mai active si formeaza, treptat, in avale, cursuri tumultoase ce tranporta volume mari de roca.
Hidrografia regiunii este intregita de un numar de lacuri, cu marime, geneza si evolutie destul de variate:
- Lacul Negru, aflat in muntii Penteleu, sub muchia Steghii, la 1050m, in mijlocul unei paduri si inregistreaza un grad inaintat de colmatare.
- Lacul Rosu, aflat sub culmea Penteleu, la NE de varful principal, la 1510m, pe locul unui fost lac, cu ochiuri de apa existente numai primavara.
Data actualizarii: 08.05.2014